A fost omul creat de Dumnezeu ca să moară?

Nu, Iehova l-a avertizat pe Adam cu privire la neascultare, care avea să-l ducă la moarte (Gen. 2:17). Mai târziu, Dumnezeu i-a avertizat pe israeliţi să nu adopte o conduită care le-ar fi cauzat o moarte prematură (Ezec. 18:31). La timpul potrivit, el l-a trimis pe Fiul său să moară în folosul omenirii, pentru ca oamenii care aveau să creadă în această îngrijire să se poată bucura de viaţă veşnică. — Ioan 3:16, 36.

În Psalmul 90:10 se spune că viaţa omului este, în general, de 70, 80 de ani. Acest lucru era adevărat când a scris Moise aceste cuvinte, dar nu aşa a fost de la început (compară cu Geneza 5:3–32). În Evrei 9:27 se spune că „oamenilor le este rânduit să moară doar o dată“. Şi acest lucru era adevărat când au fost scrise aceste cuvinte. Dar nu aşa a fost înainte ca Dumnezeu să-l condamne pe păcătosul Adam.

De ce îmbătrânim şi murim?

Iehova a creat primul cuplu uman perfect, cu perspectiva de a trăi veşnic. Ei au fost înzestraţi cu voinţă liberă. Aveau oare să asculte de Creatorul lor din iubire şi din apreciere pentru tot ce primiseră de la el? Ei erau pe deplin capabili să facă lucrul acesta. Dumnezeu i-a spus lui Adam: „Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri“. Folosindu-se de un şarpe ca purtător de cuvânt, Satan a ademenit-o pe Eva să calce porunca lui Iehova. Adam nu şi-a mustrat soţia, ci i s-a alăturat, mâncând şi el din fructul interzis. Fidel cuvântului său, Iehova l-a condamnat la moarte pe Adam, dar, înainte ca sentinţa să fie executată,  el a permis în mod îndurător ca perechea păcătoasă să dea naştere la copii. — Gen. 2:17; 3:1–19; 5:3–5; compară cu Deuteronomul 32:4 şi Revelaţia 12:9.

Rom. 5:12, 17, 19: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit ... Prin greşeala aceluia singur, moartea a domnit ... şi prin neascultarea aceluia singur mulţi au ajuns păcătoşi“.

1 Cor. 15:22: „Toţi mor prin Adam“.

Vezi şi subiectul „Destin“.

De ce mor copiii mici?

Ps. 51:5: „Iată că în nelegiuire am fost adus pe lume, în durerile naşterii şi în păcat m-a conceput mama mea“ (vezi şi Iov 14:4; Geneza 8:21).

Rom. 3:23; 6:23: „Toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu ... plata păcatului este moartea“.

Dumnezeu nu „îi ia“ pe copii de lângă părinţi, aşa cum spun unii oameni. Cu toate că pământul produce hrană din belşug, mulţi mor de foame fiindcă unele elemente politice şi comerciale egoiste împiedică adesea distribuirea acesteia la cei aflaţi în nevoie. Copii şi adulţi deopotrivă îşi pierd viaţa în accidente. De fapt, toţi am moştenit păcatul, toţi suntem imperfecţi. Ne-am născut într-un sistem în care toţi oamenii, şi buni, şi răi, mor în cele din urmă (Ecl. 9:5). Însă lui Iehova ‘îi este dor’ să-i redea pe copii părinţilor lor prin intermediul învierii şi, plin de iubire, a luat măsuri în acest sens. — Ioan 5:28, 29; Iov 14:14, 15; compară cu Ieremia 31:15, 16; Marcu 5:40–42.

Unde sunt morţii?

Gen. 3:19: „În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat. Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“.

Ecl. 9:10: „Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol [Locuinţa Morţilor, BC], locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“.

 Care este starea morţilor?

Ecl. 9:5: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic“.

Ps. 146:4: „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile [planurile, BC]“.

Ioan 11:11–14: „«Lazăr, prietenul nostru, se odihneşte, dar mă duc acolo să-l trezesc din somn». ... Isus le-a spus deschis: «Lazăr a murit»“ (vezi şi Psalmul 13:3).

Există vreo parte din om care supravieţuieşte morţii corpului?

Ezec. 18:4: „Sufletul [sufletul, BC; omul, SS 1874] care păcătuieşte, acela va muri“.

Is. 53:12: „Şi-a vărsat sufletul [S-a dat pe Sine Însuşi, BC] în moarte“ (compară cu Matei 26:38).

Vezi şi subiectele „Suflet“ şi „Spirit“.

Pot morţii să-i ajute în vreun fel pe cei vii sau să le facă rău?

Ecl. 9:6: „Iubirea lor şi ura lor şi gelozia lor au pierit deja şi nu mai au parte niciodată de ceea ce se face sub soare“.

Is. 26:14: „Ei sunt morţi, nu vor mai trăi. Zac neputincioşi în moarte şi nu se vor mai ridica“.

Ce se poate spune despre afirmaţiile privitoare la o altă viaţă făcute de unii oameni care au fost reanimaţi după ce au fost declaraţi morţi?

În mod normal, când respiraţia se opreşte şi bătăile inimii încetează, trec câteva minute până când forţa de viaţă din celulele corpului începe să se stingă treptat. Dacă organismul este expus unei temperaturi foarte scăzute, acest proces poate fi întârziat cu mai multe ore. Astfel, unii pacienţi au putut fi salvaţi prin resuscitare cardio-respiratorie. Ei au fost într-o stare numită „moarte clinică“, dar celulele organismului lor erau încă vii.

Mulţi oameni care şi-au revenit din „moarte clinică“ nu şi-au amintit nimic. Alţii au spus că au avut o senzaţie de plutire. Alţii au afirmat că au văzut lucruri minunate, iar alţii au fost îngroziţi de experienţa prin care au trecut.

 Există o explicaţie medicală a acestor stări?

Un specialist în medicină a afirmat: „Când activitatea fizică se află la cel mai scăzut nivel, ca atunci când o persoană este sub anestezie sau după o boală sau după un traumatism, are loc şi o scădere a controlului automat al funcţiilor biologice. Astfel, neurohormonii şi catecolaminele sistemului nervos sunt secretaţi şi eliberaţi în cantităţi necontrolate. Drept urmare, printre stările care apar se numără halucinaţiile. După ce îşi recapătă cunoştinţa, bolnavul crede că a fost mort şi apoi readus la viaţă“. — The Arizona Republic, 28 mai 1977, p. C-1; la fel, periodicul medical german Fortschritte der Medizin, nr. 41, 1979; Psychology Today, ianuarie 1981.

Mărturia celor reanimaţi nu este oare confirmată de oamenii cărora li s-au arătat şi le-au vorbit cei dragi care au murit?

Referitor la starea morţilor, citiţi din nou versetele amintite mai înainte. Ce ne spune Cuvântul adevărului în legătură cu acest subiect?

Cine vrea ca oamenii să creadă altceva? După ce Iehova i-a avertizat pe primii noştri părinţi că neascultarea îi va duce la moarte, cine a contrazis acest lucru? „Şarpele [folosit de Satan; vezi Revelaţia 12:9] i-a zis femeii: «În mod sigur nu veţi muri»“ (Gen. 3:4). Evident, Adam şi Eva au murit mai târziu. În consecinţă, cine a lansat ideea că o parte spirituală din om supravieţuieşte morţii corpului? Aşa cum am văzut deja, Cuvântul lui Dumnezeu nu spune acest lucru. Legea dată de Dumnezeu Israelului antic a condamnat ca ‘necurată’ şi ‘dezgustătoare’ practica de a vorbi cu morţii (Lev. 19:31; Deut. 18:10–12; Is. 8:19). Ar condamna un Dumnezeu al iubirii această practică dacă cei vii ar putea într-adevăr să comunice cu cei dragi ai lor care au murit? Pe de altă parte, dacă în numele morţilor se prezintă nişte spirite demonice care îi înşală pe oameni pentru a perpetua o minciună, nu este oare o dovadă de iubire din partea lui Dumnezeu că îi ocroteşte pe slujitorii săi de această amăgire? — Ef. 6:11, 12.

De ce Martorii lui Iehova nu respectă obiceiurile de doliu?

 Este normal să fii îndurerat din cauza morţii unei fiinţe dragi şi să-ţi exprimi durerea în mod potrivit

La moartea lui Lazăr, prietenul său apropiat, „lui Isus i-au dat lacrimile“ (Ioan 11:35). Uneori, slujitorii lui Dumnezeu au simţit o durere profundă din cauza morţii. — 2 Sam. 1:11, 12.

Dar, datorită speranţei în înviere, creştinilor li se spune: „Nu vrem să fiţi în neştiinţă cu privire la cei care dorm în moarte, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi, care n-au speranţă“. — 1 Tes. 4:13.

Slujitorii lui Iehova nu resping toate obiceiurile funerare

Gen. 50:2, 3: „Iosif le-a poruncit slujitorilor săi, doctorilor, să-l îmbălsămeze pe tatăl său ... şi le-au trebuit patruzeci de zile întregi, fiindcă de atâtea zile este nevoie de obicei pentru îmbălsămare“.

Ioan 19:40: „Ei au luat corpul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii cu mirodenii, după obiceiul iudeilor de pregătire pentru înmormântare“.

Cei ce doresc să-i placă lui Dumnezeu evită obiceiurile care contravin Cuvântului său

Unele obiceiuri pun accent pe exteriorizarea în public a durerii persoanei respective. Dar Isus a zis: „Când postiţi [din cauza mâhnirii], nu vă mai luaţi o înfăţişare tristă ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat deja răsplata din plin. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să nu le arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns. Atunci Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti“. — Mat. 6:16–18.

Anumite obiceiuri reflectă credinţa că omul are un suflet nemuritor, care supravieţuieşte morţii corpului şi care vede ce fac cei vii. Dar Biblia spune: „Cei morţi nu sunt conştienţi de nimic“ (Ecl. 9:5). De asemenea: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri“. — Ezec. 18:4.

Multe obiceiuri se bazează pe credinţa că morţii au nevoie de ajutorul celor vii sau le pot face rău acestora dacă nu sunt îmbunaţi. Dar Cuvântul lui Dumnezeu arată că morţii nu  simt nici durere, nici plăcere. „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile“ (Ps. 146:4; vezi şi 2 Samuel 12:22, 23). „Iubirea lor şi ura lor şi gelozia lor au pierit deja şi nu mai au parte niciodată de ceea ce se face sub soare.“ — Ecl. 9:6.

„Aşa a vrut Dumnezeu“

Aţi putea răspunde: „Aşa cred mulţi oameni. Dar am constatat că ne este de folos să cunoaştem punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la moarte“. Apoi aţi putea adăuga: 1) (Citiţi Geneza 2:17.) „Când un tată îşi avertizează fiul că, dacă va face un anumit lucru, îşi va pierde viaţa, credeţi că tatăl doreşte ca fiul lui să facă acel lucru?“ 2) „Care este deci voinţa lui Dumnezeu cu privire la omenire? Isus a zis: «Iată voinţa Tatălui meu: ca oricine îl vede pe Fiul [adică înţelege şi recunoaşte că Isus este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu] şi manifestă credinţă în el să aibă viaţă veşnică. Şi eu îl voi învia în ziua din urmă» (Ioan 6:40).“

„Oamenii vor muri mereu“

Aţi putea răspunde: „Fără îndoială, aşa s-a întâmplat până în prezent“. Apoi aţi putea adăuga: „Dar remarcaţi ce promisiune minunată face Dumnezeu în Revelaţia 21:3, 4 (sau în Isaia 25:8)“.

„Când îţi soseşte ceasul, trebuie să mori“

Aţi putea răspunde: „Mulţi oameni sunt de această părere. Ştiaţi că mulţi greci din antichitate credeau la fel? Ei susţineau că trei zeiţe decideau cât să trăiască fiecare om. Dar punctul de vedere al Bibliei despre viaţă este cu totul diferit“. Apoi aţi putea adăuga: 1) (Citiţi Eclesiastul 9:11.) Ilustrare: „Imaginaţi-vă că dintr-o clădire s-ar desprinde o bucată de beton şi ar cădea peste un trecător. Dumnezeu a făcut să se întâmple lucrul acesta? Dacă da, ar fi drept ca proprietarul clădirii să fie acuzat de neglijenţă? ... După cum spune Biblia, un astfel de accident este un eveniment neprevăzut“. 2) „Biblia spune că, dacă vom evita conduita  rea, viaţa ne va fi ocrotită (Prov. 16:17). Dacă aveţi copii, sunt sigur că aplicaţi acelaşi principiu şi în cazul lor. Dumneavoastră îi avertizaţi cu privire la pericolele care i-ar putea face să-şi piardă viaţa. Astăzi, Iehova procedează la fel cu întreaga omenire.“ 3) „Iehova ştie ce ne rezervă viitorul. Prin intermediul Bibliei, el ne spune cum ne-am putea bucura de viaţă mult mai mult timp decât cei care nu ţin seama de avertismentele sale (Ioan 17:3; Prov. 12:28).“ (Vezi şi subiectul „Destin“.)