Cum a putut Adam să păcătuiască dacă era perfect?

Geneza 1:27, 31 şi Deuteronomul 32:4 sprijină ideea că Adam a fost perfect. Ce se înţelege din afirmaţia lui Iehova Dumnezeu conform căreia creaţia sa pământească, inclusiv bărbatul şi femeia, era ‘foarte bună’? Întrucât Cel ale cărui lucrări sunt perfecte a spus că ceea ce făcuse era  „foarte bun“, înseamnă că lucrurile create corespundeau normelor sale perfecte.

Oare perfecţiunea presupunea ca Adam şi Eva să nu greşească? Proiectantul unui robot se aşteaptă ca acesta să facă exact ceea ce este programat. Dar un robot perfect nu va fi niciodată un om perfect. Calităţile lor esenţiale nu sunt aceleaşi. Adam şi Eva erau oameni, nu roboţi. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu capacitatea de a alege între bine şi rău, între ascultare şi neascultare, precum şi de a lua decizii de ordin moral. Întrucât omul a fost conceput în felul acesta, tocmai faptul de a nu putea lua astfel de decizii ar fi fost un indiciu al imperfecţiunii (nu faptul de a lua o decizie neînţeleaptă). — Compară cu Deuteronomul 30:19, 20; Iosua 24:15.

Faptul că Adam şi Eva au fost creaţi perfecţi însemna oare că aveau să ia întotdeauna numai decizii corecte? Aceasta ar fi însemnat că nu aveau libertate de alegere. Dar Dumnezeu nu i-a creat în aşa fel încât ei să asculte în mod automat, ca nişte roboţi. Dumnezeu i-a înzestrat cu liber-arbitru, astfel că ei puteau asculta motivaţi de iubire. Dar, dacă permiteau ca egoismul să pună stăpânire pe inima lor, urmau să devină neascultători. Ce aţi aprecia mai mult: să vi se facă ceva din obligaţie sau dintr-o dorinţă sinceră? — Compară cu Deuteronomul 11:1; 1 Ioan 5:3.

Cum a fost posibil ca nişte oameni perfecţi să ajungă egoişti şi, în cele din urmă, să păcătuiască? Deşi fuseseră creaţi perfecţi, dacă nu se hrăneau corespunzător, corpurile lor nu aveau să mai funcţioneze perfect. În mod asemănător, dacă permiteau ca mintea să li se hrănească cu gânduri greşite, simţul moral avea să li se degradeze şi ei aveau să adopte o conduită nesfântă. În Iacov 1:14, 15 se dă următoarea explicaţie: „Fiecare este încercat, fiind atras şi ademenit de propria lui dorinţă. Apoi dorinţa, când devine roditoare, dă naştere păcatului“. În cazul Evei, dorinţele greşite au început să se dezvolte când ea l-a ascultat cu interes pe Satan, care a folosit un şarpe ca purtător de cuvânt. Adam a dat ascultare îndemnurilor soţiei lui de a mânca şi el din fructul interzis. În loc să alunge gândurile greşite, amândoi au cultivat dorinţe egoiste, ceea ce a dus la păcat. — Gen. 3:1–6.

 Făcea parte păcatul lui Adam din „planul lui Dumnezeu“?

Vezi pagina 27, la subiectul „Adam şi Eva“, şi paginile 107, 108, la subiectul „Destin“.

Există şi astăzi „păcat“?

Ilustrare: Dacă un bolnav îşi sparge termometrul, demonstrează lucrul acesta că nu are febră? Dacă un hoţ spune că nu crede ce este scris în codul penal, devine oare nevinovat? În mod asemănător, faptul că mulţi oameni nu cred că trebuie să trăiască după normele Bibliei nu înlătură păcatul. — Vezi 1 Ioan 1:8.

Unii aleg să facă lucruri pe care Cuvântul lui Dumnezeu le interzice. Dar aceasta nu demonstrează că Biblia greşeşte. În Galateni 6:7, 8 suntem avertizaţi: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare: Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Fiindcă ce seamănă omul, aceea va şi secera! Pentru că cine seamănă pentru carne va secera din carnea sa putrezirea“. Epidemia de boli cu transmitere sexuală, căminele destrămate şi alte probleme asemănătoare dovedesc că ceea ce spune Biblia este adevărat. Dumnezeu a creat omul. El ştie ce poate contribui la fericirea noastră durabilă şi ne dezvăluie lucrul acesta în Biblie. Nu este logic să-i dăm ascultare? (Dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu se găsesc la subiectul „Dumnezeu“.)

Majoritatea practicilor numite păcate nu sunt oare lucruri pe care oamenii le fac în mod normal?

Sunt relaţiile sexuale un păcat? A constat păcatul lui Adam şi al Evei în faptul că au avut relaţii sexuale? Biblia nu spune aşa ceva. În Geneza 1:28 se arată că Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei ‘să fie roditori, să se înmulţească şi să umple pământul’. Lucrul acesta presupunea ca ei să aibă relaţii sexuale, nu-i aşa? În Psalmul 127:3 se spune că „fiii sunt o moştenire de la Iehova“, „o răsplată“. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că Eva a mâncat prima din fructul interzis, când era singură; doar mai târziu i-a dat şi lui Adam (Gen. 3:6). Evident, pomul în care creştea fructul interzis era un pom literal. Biblia nu interzice relaţiile sexuale normale dintre soţ şi soţie, ci unele practici cum ar fi fornicaţia, adulterul,  homosexualitatea şi bestialitatea. Rodul amar al acestor practici dovedeşte că, interzicându-le, Cel care ştie cum suntem creaţi se îngrijeşte cu iubire de noi.

Gen. 1:27: „Dumnezeu a creat omul [pe Adam] după chipul său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu“. (Aşadar, ar fi fost normal ca Adam să reflecte calităţile sfinte ale lui Dumnezeu şi să accepte cu recunoştinţă îndrumarea sa. A nu face lucrul acesta, însemna a rata ţinta, a păcătui. Vezi Romani 3:23 şi 1 Petru 1:14–16).

Ef. 2:1–3: „Mai mult, pe voi [creştinii] Dumnezeu v-a făcut vii, deşi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care umblaţi odinioară potrivit sistemului acestei lumi, potrivit conducătorului autorităţii aerului, spiritul care lucrează acum în fiii neascultării. Printre ei, şi noi toţi ne purtam odinioară după dorinţele cărnii noastre, făcând lucrurile pe care le doreau carnea şi gândurile, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi“. (Fiind urmaşii păcătosului Adam, ne-am născut în păcat. Încă de la naştere, înclinaţia inimii noastre este rea. Dacă nu ne controlăm aceste tendinţe greşite, cu timpul ne-am putea obişnui cu un astfel de mod de viaţă, ba chiar ni s-ar putea părea „normal“, pentru că şi alţii din jur fac aceleaşi lucruri. Dar Biblia ne arată ce este corect şi ce este greşit din punctul de vedere al lui Dumnezeu, care ţine cont de modul în care l-a creat pe om şi de scopul său cu privire la omenire. Dacă ascultăm de Creatorul nostru şi ne supunem lui cu iubire, viaţa noastră va fi plină de sens, cum n-a fost niciodată înainte, şi ne vom bucura de un viitor etern. Creatorul nostru ne invită cu căldură să gustăm şi să vedem ce bun este lucrul acesta. — Ps. 34:8.)

Cum afectează păcatul relaţiile noastre cu Dumnezeu?

1 Ioan 3:4, 8: „Cine practică păcatul practică şi nelegiuirea şi, astfel, păcatul este nelegiuire. Cine practică păcatul provine de la Diavol“. (Ce cuvinte pline de forţă! Pe cei care aleg de bunăvoie calea păcatului, care fac din păcat o practică, Dumnezeu îi consideră răufăcători. Ei au ales să urmeze calea pe care a ales-o mai întâi Satan.)

Rom. 5:8, 10: „Pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. ... Când eram duşmani, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său“. (Să observăm că  păcătoşii sunt consideraţi duşmani ai lui Dumnezeu. Cât de înţelept este deci să profităm de măsurile pe care le-a luat Dumnezeu ca să ne împăcăm cu el!)

1 Tim. 1:13: „Mi s-a arătat îndurare [spune apostolul Pavel], fiindcă eram în neştiinţă şi acţionam din necredinţă“. (Dar, când Domnul i-a arătat calea cea dreaptă, el n-a ezitat s-o urmeze.)

2 Cor. 6:1, 2: „Deoarece colaborăm cu el, vă implorăm de asemenea să nu acceptaţi bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu ca să-i rataţi scopul. Căci el zice: «Într-un timp de bunăvoinţă te-am auzit şi într-o zi de salvare te-am ajutat». Iată, acum este în mod deosebit un timp de bunăvoinţă! Iată, acum este ziua salvării!“ (Acum este timpul când ni se oferă posibilitatea să fim salvaţi. Dumnezeu nu le va acorda la nesfârşit oamenilor păcătoşi o astfel de bunătate nemeritată. Aşadar, să fim atenţi să nu-i ratăm scopul.)

Cum putem fi eliberaţi din starea noastră păcătoasă?

Vezi subiectul „Răscumpărare“.