Se vorbeşte despre un viitor paradis pământesc şi în „Noul Testament“ sau doar în „Vechiul Testament“?

Este nescriptural ca Biblia să fie împărţită în două şi declaraţiile ei să fie evaluate în funcţie de partea în care se găsesc, adică în „Vechiul Testament“ sau în „Noul Testament“. În 2 Timotei 3:16 se spune: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile“. Referitor la Scripturile inspirate precreştine, în Romani 15:4 se menţionează: „Tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru instruirea noastră“. Aşadar, pentru a răspunde în mod corect la această întrebare trebuie să ţinem cont de întreaga Biblie.

În Geneza 2:8 se spune: „Iehova Dumnezeu a făcut o grădină [parc, Mo; parádeison, LXX] în Eden, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul [Adam] pe care-l făcuse“. În această grădină se găsea o mare varietate de plante şi animale încântătoare. Iehova a binecuvântat prima pereche de  oameni şi le-a zis: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor şi peste orice creatură vie care se mişcă pe pământ“ (Gen. 1:28). Scopul iniţial al lui Dumnezeu, ca întregul pământ să devină un paradis locuit de oameni care să respecte din inimă legile sale, nu va rămâne neîmplinit (Is. 45:18; 55:10, 11). De aceea, Isus a zis: „Fericiţi sunt cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!“ Tot din acest motiv, el şi-a învăţat discipolii să se roage astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău. Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Mat. 5:5; 6:9, 10). În armonie cu aceasta, în Efeseni 1:9–11 este amintit scopul lui Dumnezeu de a ‘aduna din nou toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pământ’. În Evrei 2:5 se vorbeşte despre „viitorul pământ locuit“. În Revelaţia 5:10 sunt menţionaţi cei care, în calitate de comoştenitori ai lui Cristos, „vor domni ca regi peste pământ“. Textele din Revelaţia 21:1–5 şi 22:1, 2 descriu condiţiile minunate care vor exista pe ‘pământul nou’, condiţii care ne reamintesc de paradisul iniţial, din Eden, în care se afla pomul vieţii. — Gen. 2:9.

În plus, Isus a folosit cuvântul grecesc parádeisos când a vorbit despre viitorul paradis pământesc. „El i-a zis [unui răufăcător care era ţintuit pe stâlp alături de Isus şi care manifestase credinţă în viitorul Regat al lui Isus]: «Adevărat îţi spun astăzi: Vei fi cu mine în Paradis!»“ — Luca 23:43.

Cum putem şti sigur ce a vrut Isus să spună prin „Paradis“, când i-a adresat răufăcătorului cuvintele din Luca 23:43?

Era acesta o locuinţă temporară pentru ‘sufletele celor drepţi’, o parte a Hadesului?

De unde provine această concepţie? Un dicţionar biblic afirmă: „Odată cu răspândirea doctrinei greceşti a nemuririi sufletului, paradisul devine locuinţa celor drepţi în timpul stării intermediare“ (The New International Dictionary of New Testament Theology, Grand Rapids, 1976, Colin  Brown, vol. II, p. 761). Împărtăşeau iudeii această concepţie nescripturală când a fost Isus pe pământ? Conform unui dicţionar biblic, există îndoieli în acest sens. — Dictionary of the Bible, de Hastings (Edinburgh, 1905), vol. III, p. 669, 670.

Dar, chiar dacă această concepţie ar fi fost răspândită printre iudeii din primul secol, a susţinut-o Isus prin promisiunea pe care i-a făcut-o răufăcătorului penitent? Isus îi condamnase energic pe fariseii şi pe scribii iudei pentru că predau tradiţii contrare Cuvântului lui Dumnezeu. — Mat. 15:3–9; vezi şi subiectul „Suflet“.

Când a murit, Isus a mers în Hades, după cum se arată în Faptele 2:30, 31. (Citând Psalmul 16:10, apostolul Petru foloseşte aici cuvântul Hades ca echivalent al cuvântului Şeol.) Dar nicăieri în Biblie nu se spune că Şeolul (Hadesul) sau vreo parte a acestuia ar fi un paradis în care morţii pot simţi plăcere. Dimpotrivă, în Eclesiastul 9:5, 10 se arată că cei ce se găsesc aici „nu sunt conştienţi de nimic“.

Reprezenta Paradisul din Luca 23:43 cerul sau o parte a cerului?

Biblia nu susţine ideea că Isus şi răufăcătorul au mers în cer în ziua în care Isus i-a vorbit acestuia. Isus prezisese că va fi omorât şi că nu va fi ridicat din morţi decât a treia zi (Luca 9:22). În cele trei zile, el nu a fost în cer, pentru că, după învierea sa, Isus i-a zis Mariei Magdalena: „N-am urcat încă la Tatăl“ (Ioan 20:17). Abia după patruzeci de zile de la învierea sa, discipolii l-au văzut ridicându-se de pe pământ şi dispărând de sub privirile lor, în timp ce se înălţa la cer. — Fap. 1:3, 6–11.

Răufăcătorul nu a îndeplinit cerinţele necesare pentru a merge în cer nici mai târziu. El n-a fost ‘născut din nou’, nefiind nici botezat în apă, nici născut de spiritul lui Dumnezeu. Spiritul sfânt n-a fost turnat peste discipolii lui Isus decât la cincizeci de zile după moartea răufăcătorului (Ioan 3:3, 5; Fap. 2:1–4). În ziua morţii sale, Isus a încheiat un legământ pentru un regat ceresc cu ‘cei care au rămas cu el în încercările sale’. Răufăcătorul nu demonstrase o asemenea fidelitate în timpul vieţii sale şi deci nu a fost inclus în acest legământ. — Luca 22:28–30.

 De unde ştim că este vorba despre un paradis pământesc?

Scripturile ebraice nu le-au dat niciodată motive evreilor fideli să se aştepte la recompensa unei vieţi cereşti. Ele anunţau restabilirea Paradisului pe pământ. În Daniel 7:13, 14 s-a prezis că, atunci când Mesia avea să primească „stăpânire, demnitate şi un regat“, ‘popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile aveau să-i slujească cu toţii’. Aceşti supuşi ai Regatului urmau să fie pe pământ. Prin cuvintele adresate lui Isus, răufăcătorul şi-a exprimat, după cât se pare, speranţa că Isus îşi va aduce aminte de el când va veni acel timp.

Aşadar, în ce sens va fi Isus cu răufăcătorul? În sensul că îl va scula din morţi, se va îngriji de necesităţile lui fizice şi-i va oferi posibilitatea să înveţe şi să respecte cerinţele lui Iehova privitoare la viaţa eternă (Ioan 5:28, 29). Având în vedere atitudinea plină de căinţă şi respect a răufăcătorului, Isus a putut spune că acesta se va număra printre miliardele de oameni care vor fi înviaţi pe pământ şi care vor avea ocazia să se dovedească demni de a trăi pentru totdeauna în Paradis.

Când va fi răufăcătorul în Paradis?

Înţelegerea textului din Luca 23:43 depinde de punctuaţia folosită de traducător. În manuscrisele biblice originale în limba greacă nu există niciun fel de punctuaţie. The Encyclopedia Americana (1956, vol. XXIII, p. 16) afirmă: „În cele mai vechi manuscrise şi în inscripţiile greceşti nu se observă nicio încercare de a folosi semne de punctuaţie“. Numai din secolul al IX-lea e.n. a început să fie folosită punctuaţia. Versetul din Luca 23:43 trebuie oare citit: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai“ (BC) sau: „Adevărat îţi spun astăzi: Vei fi cu mine în Paradis“ (NW)? Pentru a da răspuns la această întrebare, trebuie să se ţină cont de învăţăturile lui Cristos şi de restul Bibliei, nu de un semn de punctuaţie (sau de o conjuncţie) care a fost inserat în text secole mai târziu, după ce Isus a rostit aceste cuvinte.

Versiunea The Emphasised Bible, tradusă de J. B. Rotherham, concordă cu punctuaţia din Traducerea lumii noi. Într-o notă de subsol de la Luca 23:43, L. Reinhardt, un  traducător german al Bibliei, spune: „Punctuaţia folosită astăzi [de majoritatea traducătorilor] în acest verset este fără îndoială greşită şi contrazice complet modul de gândire al lui Cristos şi al răufăcătorului. ... Desigur, [Cristos] nu a înţeles prin paradis o subdiviziune a domeniului celor morţi, ci, mai degrabă, o restabilire a paradisului pe pământ“.

Când urma Isus ‘să ajungă în regatul său’ şi să îndeplinească scopul Tatălui său de a transforma pământul în paradis? Cartea Revelaţia, scrisă la aproximativ 63 de ani după declaraţia consemnată în Luca 23:42, 43, arată că aceste evenimente erau încă de domeniul viitorului. (Vezi paginile 101–103, la subiectul „Date“, precum şi subiectul „Zilele din urmă“.)