Cum pot fi identificaţi profeţii adevăraţi şi cei falşi?

Profeţii adevăraţi îşi declară credinţa în Isus, dar nu este suficient să pretindă că predică în numele său

1 Ioan 4:1–3: „Verificaţi declaraţiile inspirate ca să vedeţi dacă provin de la Dumnezeu, pentru că în lume au ieşit mulţi profeţi falşi. Prin aceasta puteţi cunoaşte declaraţia inspirată care vine de la Dumnezeu: Orice declaraţie inspirată care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în carne provine de la Dumnezeu, dar orice declaraţie inspirată care nu-l mărturiseşte pe Isus nu provine de la Dumnezeu“.

Mat. 7:21–23: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în regatul cerurilor, ci acela care face voinţa Tatălui meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în numele tău . . .?» Şi totuşi, atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!“

Profeţii adevăraţi vorbesc în numele lui Dumnezeu, dar nu este suficient să pretindă că îl reprezintă

Deut. 18:18–20: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un profet ca tine [ca Moise], voi pune cuvintele mele în gura lui şi el le va spune tot ce-i voi porunci. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele mele, pe care le va spune el în numele meu, eu însumi îi voi cere socoteală. Dar profetul care îndrăzneşte să spună în numele meu un cuvânt pe care nu i-am poruncit să-l spună sau vorbeşte în numele altor dumnezei, profetul acela trebuie să moară“ (vezi şi Ieremia 14:14; 28:11, 15).

Isus a spus: „Nu fac nimic de la mine, ci spun lucrurile acestea aşa cum m-a învăţat Tatăl“ (Ioan 8:28). El a mai  spus: „Eu am venit în numele Tatălui meu“ (Ioan 5:43). Şi a adăugat: „Cine vorbeşte de la sine îşi caută propria glorie“. — Ioan 7:18.

Dacă unele persoane sau organizaţii pretind că îl reprezintă pe Dumnezeu, dar refuză să folosească numele său şi obişnuiesc să-şi exprime propriile păreri, credeţi că satisfac ele această cerinţă importantă privitoare la profeţii adevăraţi?

Capacitatea de a face „semne mari“ sau „minuni“ nu este neapărat o dovadă că cineva este profet adevărat

Mat. 24:24: „Se vor ridica Cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi minuni ca să-i inducă în eroare, dacă s-ar putea, chiar şi pe cei aleşi“.

2 Tes. 2:9, 10: „Prezenţa celui nelegiuit este prin lucrarea lui Satan, cu toate faptele de putere, cu semne şi minuni mincinoase, cu nedreptate şi toate amăgirile pentru cei care pier, ca răsplată pentru că n-au primit iubirea adevărului ca să fie salvaţi“.

Este adevărat că Moise a făcut minuni sub îndrumarea lui Iehova (Ex. 4:1–9). Iehova i-a dat şi lui Isus puterea să facă minuni (Fap. 2:22). Dar dovezile care atestau că ei au fost trimişi într-adevăr de Dumnezeu nu s-au limitat la minuni.

Ceea ce prezic profeţii adevăraţi se împlineşte, dar s-ar putea ca ei să nu înţeleagă exact când şi cum

Dan. 12:9: „Du-te, Daniel, căci aceste cuvinte sunt ţinute ascunse şi sigilate până la timpul sfârşitului“.

1 Pet. 1:10, 11: „Profeţii ... cercetau spre care timp sau spre ce fel de timp arăta spiritul care era în ei cu privire la Cristos, când depunea mărturie dinainte despre suferinţele rezervate lui Cristos şi despre gloriile care urmau după acestea“.

1 Cor. 13:9, 10: „Căci cunoaştem parţial şi profeţim parţial, dar, când va veni ceea ce este complet, ceea ce este parţial va fi înlăturat“.

Prov. 4:18: „Cărarea celor drepţi este ca lumina zorilor a cărei strălucire creşte până la miezul zilei“.

 Apostolii şi unii dintre primii discipoli creştini au nutrit unele speranţe greşite; dar Biblia nu îi numeşte „profeţi falşi“. — Vezi Luca 19:11; Ioan 21:22, 23; Faptele 1:6, 7.

Profetul Natan l-a îndemnat pe David să procedeze conform cu ceea ce era în inima lui în ce priveşte construirea unei case pentru închinarea la Iehova. Dar, mai târziu, Iehova i-a spus lui Natan să-l informeze pe David că nu el va construi acea casă. Iehova nu l-a respins pe Natan pentru ceea ce spusese mai înainte, ci l-a folosit în continuare ca profet, deoarece el a îndreptat cu umilinţă lucrurile atunci când Iehova şi-a dezvăluit voinţa. — 1 Cron. 17:1–4, 15.

Declaraţiile unui profet adevărat promovează închinarea curată şi sunt în armonie cu voinţa revelată a lui Dumnezeu

Deut. 13:1–4: „Dacă un profet sau un visător care a avut un vis se ridică în mijlocul vostru şi îţi prezintă un semn sau o minune şi dacă se împlineşte semnul sau minunea despre care ţi-a vorbit când a zis: «Să umblăm după alţi dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, şi să le slujim», să nu asculţi cuvintele acelui profet, nici pe visătorul care a avut visul acela, fiindcă Iehova, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă îl iubiţi pe Iehova, Dumnezeul vostru, cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru. După Iehova, Dumnezeul vostru, să umblaţi şi de el să vă temeţi, poruncile lui să le respectaţi şi de glasul lui să ascultaţi, lui să-i slujiţi şi de el să vă alipiţi“.

Întrucât, potrivit Bibliei, cine este „prieten cu lumea“ este duşman al lui Dumnezeu, se poate spune despre clericii care-i îndeamnă pe enoriaşii lor să se amestece în afacerile lumii că promovează închinarea adevărată (Iac. 4:4; 1 Ioan 2:15–17)? Adevăratul Dumnezeu a spus că naţiunile ‘vor şti cu siguranţă că el este Iehova’, iar Biblia mai afirmă că Dumnezeu şi-a ales din naţiuni „un popor pentru numele său“. Dar acţionează oare în armonie cu această voinţă divină revelată organizaţiile religioase care minimalizează importanţa folosirii numelui lui Dumnezeu (Ezec. 38:23; Fap. 15:14)? Isus i-a învăţat pe continuatorii săi să se roage pentru Regatul lui Dumnezeu, iar Biblia ne avertizează să nu ne punem încrederea în omul pământean. Prin urmare, pot fi numiţi profeţi adevăraţi clericii sau organizaţiile  politice care-i îndeamnă pe oameni să-şi pună încrederea în conducerea umană? — Mat. 6:9, 10; Ps. 146:3–6; compară cu Revelaţia 16:13, 14.

Atât profeţii adevăraţi, cât şi cei falşi pot fi recunoscuţi după rodul pe care ei şi continuatorii lor îl produc în viaţa lor

Mat. 7:15–20: „Păziţi-vă de profeţii falşi, care vin la voi în haine de oi, dar care pe dinăuntru sunt lupi prădători! După roadele lor îi veţi recunoaşte. ... Orice pom bun dă roade bune, dar orice pom rău dă roade rele ... Într-adevăr, după roadele lor îi veţi recunoaşte pe oamenii aceştia“.

Ce anume caracterizează modul lor de viaţă? „Lucrările cărnii sunt ... fornicaţia, necurăţia, conduita libertină, idolatria, spiritismul, duşmăniile, cearta, gelozia, izbucnirile de mânie, disputele, dezbinările, sectele, invidiile, beţiile, chefurile şi lucrurile asemănătoare acestora. ... Cei care practică astfel de lucruri nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, rodul spiritului este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, stăpânirea de sine.“ — Gal. 5:19–23; vezi şi 2 Petru 2:1–3.

N-au predat Martorii lui Iehova uneori lucruri greşite?

Martorii lui Iehova nu se pretind a fi profeţi inspiraţi. Ei au făcut greşeli. Uneori, asemenea apostolilor lui Isus Cristos, au nutrit speranţe greşite. — Luca 19:11; Fap. 1:6.

Scripturile conţin indicaţii de ordin cronologic referitoare la prezenţa lui Cristos, iar Martorii lui Iehova le-au studiat cu viu interes (Luca 21:24; Dan. 4:10–17). Pe lângă aceasta, pentru a identifica generaţia care avea să vadă sfârşitul sistemului rău al lui Satan, Isus a descris un semn complex a cărui împlinire avea să coincidă cu împlinirea profeţiilor cronologice (Luca 21:7–36). Martorii lui Iehova au indicat dovezile care confirmă împlinirea acestui semn. Este adevărat că Martorii au făcut unele greşeli în modul de înţelegere a unor evenimente care urmau să aibă loc la sfârşitul anumitor perioade, dar ei nu au făcut greşeala de a-şi pierde credinţa sau de a înceta să fie vigilenţi în ce  priveşte împlinirea scopurilor lui Iehova. Ei nu au pierdut niciodată din vedere sfatul dat de Isus: „Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi în ce zi vine Domnul vostru“. — Mat. 24:42.

Lucrurile cu privire la care au trebuit să-şi corecteze punctul de vedere au fost relativ minore în comparaţie cu adevărurile biblice fundamentale pe care le-au înţeles şi le-au anunţat. Printre adevărurile fundamentale la care ne referim se numără: Iehova este singurul Dumnezeu adevărat. Isus Cristos nu este o parte dintr-o divinitate trinitară, ci Fiul unic-născut al lui Dumnezeu. Eliberarea din păcat este posibilă numai prin credinţa în jertfa de răscumpărare a lui Cristos. Spiritul sfânt nu este o persoană, ci forţa activă a lui Iehova, iar rodul său trebuie să fie evident în viaţa adevăraţilor închinători ai lui Dumnezeu. Sufletul uman nu este nemuritor, aşa cum susţineau păgânii din antichitate; sufletul moare, iar speranţa vieţii viitoare depinde de înviere. Dumnezeu a permis răutatea din cauza controversei privitoare la suveranitatea universală. Regatul lui Dumnezeu este singura speranţă pentru omenire. Începând din 1914, trăim în zilele din urmă ale sistemului mondial rău. Numai 144 000 de creştini fideli vor fi regi şi preoţi cu Cristos în cer, în timp ce restul omenirii ascultătoare va primi viaţă eternă pe un pământ paradiziac.

Mai există un factor ce trebuie luat în considerare când examinăm învăţăturile Martorilor lui Iehova. Nu au ridicat oare acestea nivelul moral al oamenilor? Nu se disting oare prin cinstea lor cei ce aderă la aceste învăţături? Nu exercită oare aplicarea acestor învăţături o influenţă binefăcătoare asupra vieţii lor de familie? Isus a spus că discipolii săi vor fi uşor de recunoscut datorită iubirii pe care o vor avea unii faţă de alţii (Ioan 13:35). Nu este evidentă această calitate printre Martorii lui Iehova? Să lăsăm faptele să vorbească.

„Preotul a spus că Martorii lui Iehova sunt profeţi falşi“

Aţi putea răspunde: „Dacă îmi permiteţi să vă întreb, v-a arătat el vreun text biblic pentru a dovedi că ceea ce credem  sau facem noi ar fi caracteristic profeţilor falşi? ... Îmi permiteţi să vă arăt cum îi descrie Biblia pe profeţii falşi?“ (Folosiţi unul sau mai multe dintre punctele indicate la paginile 262–265.)

Sau aţi putea spune: „Sunteţi de acord, desigur, că o acuzaţie atât de gravă trebuie să fie susţinută cu dovezi. V-a dat cumva preotul exemple concrete?“ (Dacă interlocutorul menţionează unele presupuse „preziceri“ ale Martorilor care nu s-au împlinit, folosiţi informaţiile de la paginile 263, 264 şi de la paginile 265–267.)

Altă posibilitate: „Sunt sigur că, dacă aţi fi acuzat de un lucru asemănător, aţi dori să vi se dea ocazia să vă explicaţi poziţia sau punctul de vedere, nu-i aşa? ... Îmi permiteţi deci să vă arăt din Biblie . . .?“