Purgatoriu
Definiţie: „Potrivit doctrinei Bisericii [Romano-Catolice], este locul sau starea din lumea cealaltă . . ., unde sufletele celor care mor într-o stare de favoare, dar care nu sunt libere de toate imperfecţiunile, îşi ispăşesc păcatele neiertate, dar care pot fi iertate, sau suferă o pedeapsă temporară pentru păcate care pot fi iertate sau pentru păcate de moarte care au fost deja iertate şi, în felul acesta, sunt purificate înainte de a intra în cer“ (New Catholic Encyclopedia, 1967, vol. XI, p. 1034). Învăţătură nebiblică.
Pe ce se bazează învăţătura despre purgatoriu?
După ce analizează declaraţiile unor scriitori catolici cu privire la pasaje cum ar fi 2 Macabei 12:39–45, Matei 12:32 şi 1 Corinteni 3:10–15, New Catholic Encyclopedia (1967, vol. XI, p. 1.034) afirmă: „În ultimă analiză, doctrina catolică despre purgatoriu se bazează pe tradiţie, nu pe Sfânta Scriptură“.
„Pentru a susţine existenţa unui stadiu intermediar între cer şi iad, Biserica se bazează pe tradiţie.“ — U.S. Catholic, martie 1981, p. 7.
Ce spun reprezentanţii Bisericii Catolice despre natura purgatoriului?
„Mulţi cred că toate suferinţele din purgatoriu constau în conştientizarea individului că, pentru un timp, este privat de viziunea beatifică, dar părerea cea mai răspândită este că la aceasta se adaugă şi o pedeapsă propriu-zisă. ... În Biserica latină se admite în general că această pedeapsă este aplicată printr-un foc literal. Dar această concepţie nu ocupă un loc esenţial în doctrina despre purgatoriu. Ea nu este nici măcar sigură. ... Chiar dacă cineva preferă, asemenea teologilor orientali, să respingă ideea chinului cauzat de foc, nu trebuie totuşi să considere că purgatoriul este un loc din care suferinţa propriu-zisă lipseşte cu desăvârşire. Există durere, tristeţe, mâhnire, remuşcări şi alte suferinţe de natură spirituală, care pot constitui o adevărată pedeapsă pentru suflet. ... În orice caz, nu ar trebui să uităm că, în mijlocul suferinţelor, aceste suflete pot să simtă o mare bucurie datorită certitudinii salvării.“ — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XI, p. 1.036, 1.037.
„Nimeni nu ştie ce se întâmplă în purgatoriu.“ — U.S. Catholic, martie 1981, p. 9.
Supravieţuieşte sufletul morţii corpului?
Ezec. 18:4, BC: „Sufletul [în ebraică, néphesh; „omul“, SS 1874] care păcătuieşte, acela va muri“.
Iac. 5:20, BC: „Cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate“ (sublinierea noastră). (Remarcaţi că este vorba despre moartea sufletului.)
Pentru mai multe detalii, vezi subiectele „Moarte“ şi „Suflet“.
Se aplică după moarte alte pedepse pentru păcat?
Rom. 6:7, BC: „Cine a murit este eliberat de păcat“. („Cel care a murit a fost curăţit de păcat“, BO.)
Pot morţii să simtă bucurie datorită încrederii în speranţa salvării?
Ecl. 9:5, BC: „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic“.
Is. 38:18, BC: „Căci nu Locuinţa Morţilor Te laudă, nu moartea Te sărbătoreşte şi cei care s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în adevărul Tău“. (Cum ar putea deci o persoană moartă să „simtă o mare bucurie datorită certitudinii salvării“?)
Potrivit Bibliei, cum se poate obţine purificarea de păcate?
1 Ioan 1:7, 9, BC: „Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi [Dumnezeu] este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat. ... Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“.
Apoc. [Rev.] 1:5, BC: „Isus Cristos ... ne iubeşte, ... [şi] ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său“.
