Răpire la cer
Definiţie: Concepţie potrivit căreia creştinii fideli vor fi ridicaţi de pe pământ în corp fizic, fiind luaţi dintr-odată din lume pentru a se reuni cu Domnul „în văzduh“. După opinia unora, dar nu a tuturor, acesta ar fi sensul cuvintelor din 1 Tesaloniceni 4:17.
Când apostolul Pavel a spus despre creştini că aveau să fie „răpiţi“ pentru a fi cu Domnul, care era subiectul în discuţie?
1 Tes. 4:13–18, BC: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu El pe cei care au adormit în Isus. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor care au adormit. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte“. (După cât se pare, unii membri ai congregaţiei creştine din Tesalonic muriseră. Pavel i-a îndemnat pe cei rămaşi în viaţă să se mângâie unii pe alţii cu speranţa învierii. El le-a amintit că Isus, după ce a murit, a fost înviat; tot aşa, la venirea Domnului, creştinii fideli care muriseră aveau să fie sculaţi din morţi pentru a fi împreună cu Cristos.)
Cine sunt cei care vor fi ‘răpiţi în nori’, aşa cum se arată în 1 Tesaloniceni 4:17?
Versetul 15 arată că este vorba despre cei fideli ‘care rămân până la venirea Domnului’, adică acei creştini care sunt încă în viaţă la venirea lui Cristos. Vor muri ei vreodată? Conform cu Romani 6:3–5 şi 1 Corinteni 15:35, 36, 44 (citate la pagina 277), aceştia trebuie să moară înainte de a primi viaţă cerească. Dar ei nu trebuie să rămână în moarte, aşteptând întoarcerea lui Cristos. Ei vor fi „răpiţi“ dintr-odată, „într-o clipă, într-o clipeală din ochi“, pentru a fi cu Domnul. — 1 Cor. 15:51, 52, BC; vezi şi Revelaţia 14:13.
Va apărea Cristos în mod vizibil pe un nor şi îi va lua la cer pe creştinii fideli, în timp ce lumea va privi?
A spus Isus că lumea îl va mai vedea cu ochi fizici?
Ioan 14:19, BC: „Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi [discipolii săi fideli] Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi“ (sublinierea noastră). (Compară cu 1 Timotei 6:16.)
Care este sensul cuvintelor ‘Domnul se va coborî din cer’?
Poate Domnul ‘să se coboare din cer’, aşa cum se arată în 1 Tesaloniceni 4:16, fără să fie văzut de ochii fizici? În zilele oraşelor antice Sodoma şi Gomora, Iehova a spus că ‘se va coborî să vadă’ ce făceau oamenii (Gen. 18:21, BC). Dar, când Iehova a făcut acea inspecţie, niciun om nu l-a văzut pe el, ci numai pe reprezentanţii săi îngereşti (Ioan 1:18). În mod asemănător, Isus putea să-şi îndrepte atenţia spre continuatorii săi fideli de pe pământ pentru a-i răsplăti, fără să trebuiască să se întoarcă în carne.
În ce sens îl „vor vedea“ oamenii pe Domnul „venind pe un nor“?
Isus a prezis: „Atunci vor vedea pe Fiul Omului [Isus Cristos] venind pe un nor, cu putere şi cu mare slavă“ (Luca 21:27, BC). Această afirmaţie, precum şi altele asemănătoare din alte versete nu contrazic nicidecum ceea ce a spus Isus în Ioan 14:19. Gândiţi-vă: Ce s-a întâmplat la muntele Sinai când Dumnezeu ‘a venit într-un nor gros’ la poporul său, după cum se spune în Exodul 19:9, BC? Dumnezeu era prezent în mod invizibil; poporul Israel vedea manifestările vizibile ale prezenţei sale, dar niciunul dintre ei nu l-a văzut în realitate pe Dumnezeu cu propriii ochi. La fel, când a zis că va veni „pe un nor“, Isus a vrut să spună că va fi invizibil ochilor umani, dar că oamenii îşi vor da seama de prezenţa sa. Ei aveau să-l ‘vadă’ cu ochii minţii, adică aveau să înţeleagă că este prezent. (Pentru mai multe informaţii, vezi subiectul „Întoarcerea lui Cristos“.)
Pot fi luaţi creştinii la cer în corp fizic?
1 Cor. 15:50, BC: „Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea“.
Contrazic aceste cuvinte întâmplarea cu profetul Ilie? Nicidecum. Aceasta trebuie înţeleasă în lumina afirmaţiei clare făcute de Isus secole mai târziu: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul omului“ (Ioan 3:13, BC). Deşi Ilie a fost văzut ‘înălţându-se la cer într-un vârtej de vânt’, aceasta nu înseamnă că el s-a dus în domeniul spiritual. De ce se poate spune acest lucru? Deoarece, conform relatării biblice, el i-a trimis mai târziu o scrisoare de mustrare regelui lui Iuda (2 Împ. 2:11, BC; 2 Cron. 21:1, 12–15). Cu acea ocazie, înainte ca omul să inventeze avionul, Iehova s-a servit de propriile sale mijloace (un car de foc şi un vârtej de vânt) ca să-l ridice pe Ilie de pe pământ în cer, locul unde zboară păsările, şi să-l transporte în alt loc. — Compară cu Geneza 1:6–8, 20.
Vor fi creştinii fideli luaţi la cer în secret, dispărând pur şi simplu de pe pământ fără să moară?
Rom. 6:3–5, BO: „Nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? ... Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui“. (Ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Isus arată ce se va întâmpla în cazul discipolilor săi. Aceştia, precum şi alţii, ştiau că Isus murise. El nu a primit viaţă cerească decât după ce a murit şi a fost înviat.)
1 Cor. 15:35, 36, 44, BC: „Dar va zice cineva: «Cum înviază morţii? Şi cu ce trup vor veni?» Nebun ce eşti! Ce semeni tu, nu este adus la viaţă, dacă nu moare mai întâi. Este semănat trup natural şi înviază trup duhovnicesc“. (Aşadar, înainte de a primi corp spiritual, persoana respectivă trebuie să moară.)
Îi va lua Domnul în mod miraculos pe toţi creştinii fideli de pe pământ înainte de necazul cel mare?
Mat. 24:21, 22: „Atunci va fi un necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, şi nici nu va mai fi. Şi, dacă zilele acelea n-ar fi scurtate, nicio carne n-ar fi salvată, dar, de dragul celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“. (Aici nu se spune că toţi cei „aleşi“ vor fi luaţi la cer înainte de izbucnirea necazului cel mare. Mai degrabă, textul poate arăta că unii dintre ei vor supravieţui necazului cel mare de pe pământ împreună cu însoţitorii lor care trăiesc în carne.)
Apoc. (Rev.) 7:9, 10,14, BC: „După aceste lucruri m-am uitat şi iată o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă, stând în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini. Şi strigau cu glas tare, zicând: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului». ... «Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare»“. (Pentru ca o persoană ‘să vină’ de undeva trebuie ca mai întâi să fi mers sau să fi fost în acel loc. Iată de ce această mare mulţime este alcătuită din oameni care vor trece prin necazul cel mare şi vor veni din el ca supravieţuitori.) (Referitor la faptul că aceştia vor fi pe pământ, veziDe ce ocrotire vor avea parte creştinii adevăraţi în timpul necazului cel mare?
Rom. 10:13, BC: „Fiindcă «oricine va chema Numele DOMNULUI [Iehova, NW] va fi mântuit»“.
Ţef. 2:3, BC: „Căutaţi pe DOMNUL [Iehova, NW, SS 1874], toţi cei smeriţi din ţară, care faceţi ce este drept înaintea Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei DOMNULUI“ (vezi şi Isaia 26:20).
După necazul cel mare vor fi luaţi la cer toţi creştinii adevăraţi?
Mat. 5:5, BC: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!“
Ps. 37:29, BC: „Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“ (vezi şi versetele 10, 11, 34).
1 Cor. 15:50, BC: „Nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu“.
Vezi şi subiectul „Cer“.
De ce vor fi luaţi la cer unii creştini pentru a fi cu Cristos?
Apoc. (Rev.) 20:6, BC: „Vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani“. (Întrucât aceştia vor domni cu Cristos, trebuie să existe şi oameni peste care vor domni. Cine sunt aceştia? Vezi Matei 5:5 şi Psalmul 37:29.)
Vezi şi subiectul „Născut din nou“.
Cei care merg la cer vor fi readuşi mai târziu pe pământ ca să trăiască pentru totdeauna în Paradis?
Prov. 2:21, BC: „Oamenii drepţi vor locui ţara [„pământul“, SS 1874] şi oamenii integri vor rămâne în ea“. (Aşadar, versetul nu spune că oamenii drepţi se vor întoarce pe pământ, ci spune că vor rămâne pe el.)
1 Tes. 4:17, BC: „Şi astfel [noi, creştinii răpiţi la cer] vom fi totdeauna cu Domnul“.
Dacă cineva spune:
„Credeţi în răpirea la cer?“
Aţi putea răspunde: „Am observat că există diverse opinii despre răpirea la cer. Îmi permiteţi să vă întreb care este părerea dumneavoastră în această privinţă? ... Indiferent ce subiect discutăm, ar fi bine să comparăm ideile noastre cu ceea ce spune Biblia“. (Folosiţi informaţiile de mai sus.)
Sau aţi putea spune: „După cum mi s-a explicat, «răpirea» ar fi mijlocul prin care creştinii vor scăpa de distrugere. Mulţi cred că aşa vor scăpa de necazul cel mare. Şi dumneavoastră sunteţi de aceeaşi părere?“ Apoi aţi putea adăuga: 1) „Fără îndoială că dorim să ne bucurăm de ocrotirea lui Dumnezeu în acel timp şi am găsit foarte încurajatoare câteva versete care arată cum putem fi ocrotiţi (Ţef. 2:3)“. 2) „Este interesant ce spune Biblia, şi anume că Dumnezeu îi va ocroti pe unii dintre cei loiali chiar aici pe pământ (Prov. 2:21, 22). Acest lucru este în armonie cu scopul pe care l-a avut Dumnezeu de la început, când l-a creat pe Adam şi l-a aşezat în Paradis, nu-i aşa?“
Altă posibilitate: „Înţelegeţi prin «răpire» că acei creştini aflaţi în viaţă la sfârşitul acestui sistem vor fi luaţi la cer? ... V-aţi întrebat vreodată ce vor face ei odată ajunşi în cer? ... Remarcaţi ce spune Revelaţia 20:6 (şi 5:9, 10). ... Dar peste cine vor domni ei (Ps. 37:10, 11, 29)?“