Cum s-a deosebit moartea lui Isus Cristos de cea a altor martiri?

Isus a fost un om perfect. El s-a născut fără nicio urmă de păcat, rămânând perfect întreaga viaţă. „El n-a comis păcat.“ El a fost „neîntinat, despărţit de păcătoşi“. — 1 Pet. 2:22; Evr. 7:26.

A fost Fiul unic al lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi a confirmat din ceruri cu glas tare acest lucru (Mat. 3:17; 17:5). Acest Fiu a trăit mai întâi în cer. Prin el, Dumnezeu a adus în existenţă toate celelalte creaturi şi lucruri din univers. Pentru a-şi realiza scopul, Dumnezeu a transferat în mod miraculos viaţa acestui Fiu în uterul unei fecioare. Astfel, s-a putut naşte ca om. Pentru a sublinia faptul că devenise cu adevărat om, Isus a spus despre sine că este Fiul omului. — Col. 1:15–20; Ioan 1:14; Luca 5:24.

Nu a fost neputincios în faţa celor ce l-au omorât. Isus a zis: „Îmi dau sufletul ... Nimeni nu mi l-a luat, ci îl dau din proprie iniţiativă“ (Ioan 10:17, 18). El nu a apelat la forţele îngereşti pentru ca acestea să-i vină în ajutor (Mat. 26:53, 54). Deşi oamenilor răi li s-a permis să-şi ducă la îndeplinire planul de a-l ucide, în realitate moartea sa a fost o jertfă.

Sângele său vărsat este preţul pentru eliberarea omenirii. „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi“ (Mar. 10:45). Prin urmare, moartea sa a însemnat mult mai mult  decât martiriul unui om care a refuzat să-şi renege convingerile.

Vezi şi paginile 76, 77, la subiectul „Comemorare“.

De ce a trebuit să fie oferit în acest mod preţul de răscumpărare ca să putem primi viaţă veşnică?

Rom. 5:12: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit“. (Oricât de dreaptă ar fi conduita noastră, toţi suntem păcătoşi din naştere [Ps. 51:5]. Este imposibil să câştigăm dreptul de a trăi veşnic.)

Rom. 6:23: „Plata păcatului este moartea“.

Ps. 49:6–9: „Dintre cei ce se încred în bunurile lor şi se laudă cu belşugul bogăţiilor lor, niciunul nu poate să-l elibereze pe fratele său, nici să-i dea lui Dumnezeu o răscumpărare pentru el (şi preţul de răscumpărare al sufletului lor este atât de mare, încât rămâne neplătit pe timp indefinit), ca să trăiască pentru totdeauna şi să nu vadă groapa“. (Niciun om imperfect nu are mijloacele necesare pentru a-şi elibera semenul din păcat şi moarte. Banii lui nu au puterea de a cumpăra viaţa veşnică, iar sufletul lui nu are valoarea necesară pentru a-i elibera pe alţii, căci va trebui oricum să zacă în moarte ca plată pentru păcat.)

Chiar dacă Adam şi Eva trebuiau să moară din cauza răzvrătirii lor, de ce nu a hotărât Dumnezeu ca toţi descendenţii lor care aveau să asculte de el să trăiască pentru totdeauna?

Deoarece Iehova „iubeşte dreptatea şi justiţia“ (Ps. 33:5; Deut. 32:4; Ier. 9:24). Astfel, modul în care a rezolvat situaţia a fost în armonie cu dreptatea sa, a satisfăcut cerinţele justiţiei absolute şi, totodată, a dovedit cât de mare este iubirea şi îndurarea sa. Cum?

1) Adam şi Eva nu au avut copii înainte de a păcătui, astfel că niciunul dintre descendenţii lor nu s-a născut perfect. Toţi urmaşii lui Adam au fost concepuţi în păcat, iar păcatul duce la moarte. Dacă ar fi ignorat acest lucru, Iehova şi-ar fi încălcat propriile norme de dreptate. Dumnezeu nu putea face aşa ceva, întrucât s-ar fi făcut părtaş la nedreptate.  El nu s-a abătut de la normele justiţiei absolute, astfel că nicio creatură inteligentă nu va putea vreodată să-i aducă reproşuri în această privinţă. — Rom. 3:21–26.

2) Ce măsură se putea lua, fără să se încalce normele justiţiei, pentru ca descendenţii lui Adam care aveau să-l asculte din iubire pe Iehova să fie eliberaţi? Dacă un om perfect se oferea ca jertfă, justiţia permitea ca acea viaţă perfectă să acopere păcatele celor care acceptau cu credinţă această măsură. Întrucât păcatul comis de un singur om (Adam) a dus întreaga familie umană în păcat, sângele vărsat al altui om perfect (de fapt, un al doilea Adam), care avea o valoare corespunzătoare, putea reechilibra balanţa justiţiei. Fiindcă Adam a păcătuit intenţionat, el nu putea beneficia de această măsură; dar, odată ce pedeapsa pe care omenirea trebuia s-o suporte pentru păcat era suportată de altcineva, descendenţii lui Adam puteau fi eliberaţi. Dar un asemenea om perfect nu exista. Omenirea nu ar fi reuşit niciodată să satisfacă aceste cerinţe ale justiţiei absolute. De aceea, demonstrându-şi în mod extraordinar iubirea şi plătind un preţ foarte mare, Iehova a luat măsura necesară (1 Cor. 15:45; 1 Tim. 2:5, 6; Ioan 3:16; Rom. 5:8). Fiul unic-născut al lui Dumnezeu a fost dispus să-şi facă partea. Renunţând cu umilinţă la gloria cerească şi devenind om perfect, Isus a murit în folosul omenirii. — Filip. 2:7, 8.

Ilustrare: Un cap de familie comite o crimă şi este condamnat la moarte. Copiii lui ajung săraci şi împovăraţi cu datorii foarte mari, dar bunicul lor binevoitor le vine în ajutor, rugându-l pe unul dintre fiii săi care locuieşte cu el să le plătească datoriile şi să le dea posibilitatea să înceapă o viaţă nouă. Bineînţeles că, pentru a se bucura de această favoare, nepoţii trebuie s-o accepte. În plus, bunicul este îndreptăţit să le impună nepoţilor anumite condiţii pentru a se asigura că aceştia nu vor imita conduita tatălui lor.

Cine au fost primii oameni cărora li s-a aplicat valoarea jertfei lui Isus şi în ce scop?

Rom. 1:16: „Vestea bună [despre Isus Cristos şi despre rolul său în scopul lui Iehova] ... este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea oricui are credinţă, mai întâi a iudeului şi apoi a grecului“. (Invitaţia de a beneficia de măsura luată  în vederea salvării prin Cristos le-a fost adresată mai întâi evreilor şi apoi neevreilor.)

Ef. 1:11–14: „Cu [Cristos, noi, evreii, inclusiv apostolul Pavel] am fost uniţi şi numiţi moştenitori [Moştenitori ai cărui lucru? Ai Regatului ceresc] . . ., ca să slujim spre lauda gloriei sale, noi, care am sperat primii în Cristos. Dar şi voi [creştinii neevrei, care erau numeroşi în Efes] aţi sperat în el după ce aţi auzit cuvântul adevărului, vestea bună despre salvarea voastră. Tot prin el, după ce aţi crezut, aţi fost sigilaţi cu spiritul sfânt promis, care este un acont al moştenirii noastre, pentru eliberarea prin răscumpărare a proprietăţii lui Dumnezeu, spre lauda gloriei sale“. (Aşa cum se spune în 1 Petru 1:4, această moştenire este cerească. În Revelaţia 14:1–4 se arată că aceia care o vor primi sunt în număr de 144 000. Împreună cu Cristos, ei vor sluji ca regi şi preoţi peste omenire o mie de ani, timp în care se va împlini scopul lui Dumnezeu ca pământul să fie un paradis locuit de descendenţii perfecţi ai primei perechi umane.)

Cine mai beneficiază de jertfa lui Isus în zilele noastre?

1 Ioan 2:2: „El [Isus Cristos] este o jertfă de împăcare pentru păcatele noastre [ale apostolului Ioan şi ale altor creştini unşi de spirit], dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi [alţi oameni, care nutresc speranţa de a primi viaţă veşnică pe pământ]“.

Ioan 10:16: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu şi vor fi o singură turmă cu un singur păstor“. (Aceste „alte oi“ ajung sub îngrijirea iubitoare a lui Isus Cristos când rămăşiţa ‘turmei mici’ de moştenitori ai Regatului se află încă pe pământ; astfel, „alte oi“ li se pot alătura moştenitorilor Regatului, formând „o singură turmă“. Toţi se bucură de numeroasele foloase ale jertfei lui Isus, dar nu la fel, pentru că au speranţe diferite.)

Rev. 7:9, 14: „După aceste lucruri m-am uitat şi iată: o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile ... «Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare. Ei şi-au spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului»“. (Membrii acestei mari  mulţimi sunt în viaţă când începe necazul cel mare. Ei sunt curaţi înaintea lui Dumnezeu datorită credinţei lor în răscumpărare. Astfel, sunt declaraţi drepţi, ceea ce le permite să supravieţuiască necazului cel mare aici, pe pământ.)

Ce binecuvântări viitoare vor exista datorită răscumpărării?

Rev. 5:9, 10: „Ei cântau o cântare nouă, zicând: «Tu [Mielul Isus Cristos] eşti demn să iei sulul şi să-i rupi sigiliile, fiindcă ai fost înjunghiat şi cu sângele tău ai cumpărat pentru Dumnezeu oameni din orice trib, limbă, popor şi naţiune şi ai făcut din ei un regat şi preoţi pentru Dumnezeul nostru; şi ei vor domni ca regi peste pământ»“. (Răscumpărarea le-a deschis calea spre viaţă cerească celor care aveau să domnească împreună cu Cristos. În curând, toţi membrii noului guvern al pământului se vor aşeza pe tronurile lor cereşti.)

Rev. 7:9, 10: „Iată: o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, stând în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului [Isus Cristos, care a murit ca un miel de jertfă], îmbrăcaţi în robe albe şi având ramuri de palmier în mâini. Ei strigau cu glas tare, zicând: «Salvarea o datorăm Dumnezeului nostru, care stă pe tron, şi Mielului!»“ (Credinţa în jertfa lui Cristos este absolut necesară pentru supravieţuirea acestei mari mulţimi în necazul cel mare.)

Rev. 22:1, 2: „Şi el mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea de la tronul lui Dumnezeu şi al Mielului şi care curgea prin mijlocul drumului mare al oraşului. De-o parte şi de alta a râului erau pomii vieţii, care făceau douăsprezece recolte, dându-şi roadele în fiecare lună. Frunzele pomilor erau pentru vindecarea naţiunilor“. (Aşadar, aplicarea valorii jertfei Mielului lui Dumnezeu, Isus Cristos, este o parte importantă a măsurilor luate de Dumnezeu pentru a vindeca omenirea de toate efectele păcatului şi pentru a le oferi oamenilor posibilitatea de a se bucura de viaţă veşnică.)

Rom. 8:21: „Creaţia [omenirea] va fi eliberată din sclavia stricăciunii şi va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“.

 Ce trebuie să facem pentru a avea foloase eterne din jertfa perfectă a lui Isus?

Ioan 3:36: „Cine manifestă credinţă în Fiul are viaţă veşnică. Cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“.

Evr. 5:9: „După ce a fost făcut perfect, [Isus Cristos] a primit ca responsabilitate salvarea veşnică a tuturor celor care ascultă de el“.

Ce dezvăluie răscumpărarea despre sentimentele lui Dumnezeu faţă de omenire?

1 Ioan 4:9, 10: „Prin aceasta a fost arătată iubirea lui Dumnezeu faţă de noi: că Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său unic-născut pentru ca noi să obţinem viaţă prin el. În aceasta constă iubirea: nu că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de împăcare pentru păcatele noastre“.

Rom. 5:7, 8: „Pentru un om drept cu greu ar muri cineva. Este adevărat, pentru un om bun, poate îndrăzneşte cineva să moară. Dar Dumnezeu ne arată iubirea sa prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi“.

Cum ar trebui să influenţeze această măsură modul în care ne trăim viaţa?

1 Pet. 2:24: „El însuşi a purtat păcatele noastre în corpul său, pe stâlp, ca să terminăm cu păcatele şi să trăim pentru dreptate“. (Având în vedere tot ce au făcut Iehova şi Fiul său ca să ne cureţe de păcat, ar trebui să ne străduim din răsputeri să învingem tendinţele păcătoase. Ar trebui să fie de neconceput pentru noi să facem intenţionat ceva despre care ştim că este păcat!)

Tit 2:13, 14: „Cristos Isus ... s-a dat pe sine pentru noi ca să ne elibereze de orice fel de nelegiuire şi să-şi cureţe un popor care să fie al lui, zelos pentru lucrări bune“. (Aprecierea faţă de această minunată măsură ar trebui să ne îndemne să participăm cu zel la lucrările pe care Cristos li le-a încredinţat adevăraţilor săi continuatori.)

 2 Cor. 5:14, 15: „Iubirea lui Cristos ne obligă, deoarece considerăm că, dacă un singur om a murit pentru toţi, toţi au murit; şi el a murit pentru toţi, pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru cel care a murit pentru ei şi a fost sculat din morţi“.