De ce există atât de multă răutate?

Nu Dumnezeu este de vină. El i-a dat omenirii un început perfect, dar omul a ales să nesocotească cerinţele sale şi să decidă singur ce este bine şi ce este rău (Deut. 32:4, 5; Ecl. 7:29; Gen. 3:5, 6). Procedând astfel, omul a ajuns sub influenţa unor forţe supraomeneşti rele. — Ef. 6:11, 12.

1 Ioan 5:19: „Întreaga lume zace în puterea celui rău“.

Rev. 12:7–12: „În cer a izbucnit un război ... balaurul şi îngerii lui au luptat şi ei, dar acesta n-a biruit, nici nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer. Astfel, balaurul cel mare, şarpele cel vechi, cel numit Diavol şi Satan, care induce în eroare întregul pământ locuit, a fost aruncat jos. A fost aruncat pe pământ, iar îngerii lui au fost aruncaţi împreună cu el. ... «De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi, care locuiţi în ele! Dar vai de voi, pământ şi mare, pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de o mânie mare, ştiind că nu mai are decât puţin timp!»“ (Aceste vaiuri tot mai mari s-au făcut simţite în lume odată cu aruncarea lui Satan din cer, imediat după naşterea Regatului. Vezi versetul 10.)

2 Tim. 3:1–5: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, aroganţi, trufaşi, blasfematori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, neloiali, fără afecţiune naturală, refractari la orice acord, calomniatori, fără stăpânire de sine, cruzi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, umflaţi de mândrie, mai degrabă iubitori de  plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de devoţiune sfântă, dar negându-i puterea“. (Acesta este rodul pe care l-au produs secolele de apostazie de la adevărata închinare. Aceste stări de lucruri au luat o amploare tot mai mare fiindcă oamenii care s-au declarat religioşi n-au ţinut cont de ceea ce spune în realitate Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au negat astfel puterea binefăcătoare pe care o poate avea adevărata devoţiune sfântă în viaţa lor.)

De ce permite Dumnezeu răutatea?

Uneori ni se pare că cel mai bun lucru ar fi înlăturarea celor răi. Aşteptăm cu nerăbdare ca răutatea să ia sfârşit, deşi noi o simţim de relativ puţini ani în comparaţie cu timpul de când există ea. Dar ce simte Iehova Dumnezeu în această privinţă? De mii de ani oamenii îl acuză, ba chiar îl blestemă din cauza stărilor rele în care sunt nevoiţi să trăiască. Dar acestea nu sunt cauzate de el, ci de Satan şi de oamenii răi. Iehova are puterea să-i distrugă pe cei răi. Fără îndoială, el are motive bine întemeiate pentru care se reţine s-o facă. Ar trebui oare să ne surprindă faptul că Iehova reglementează situaţia altfel decât ne-am gândi noi? El are mult mai multă experienţă decât oamenii şi priveşte situaţia dintr-un punct de vedere mult mai complex decât orice om. — Compară cu Isaia 55:8, 9; Ezechiel 33:17.

Nu ar exista răutatea dacă Dumnezeu nu ar fi înzestrat creaturile inteligente cu voinţă liberă. Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a alege să ascultăm de el din iubire sau să nu ascultăm (Deut. 30:19, 20; Ios. 24:15). Am dori să fie altfel? Dacă suntem părinţi, când am fi mai fericiţi: când copiii noştri ne-ar asculta fiindcă ne iubesc sau când ne-ar asculta fiindcă îi constrângem? Ar fi trebuit oare ca Dumnezeu să-l constrângă pe Adam să fie ascultător? Am fi mai fericiţi dacă am trăi într-o lume în care am fi constrânşi să ascultăm de Dumnezeu? Înainte de a distruge acest sistem rău, Dumnezeu le oferă oamenilor posibilitatea să demonstreze dacă vor într-adevăr să trăiască în armonie cu legile sale drepte sau nu. La timpul fixat de el, Dumnezeu îi va distruge în mod sigur pe cei răi. — 2 Tes. 1:9, 10.

El a acordat în mod înţelept timp pentru rezolvarea unor controverse de importanţă vitală: 1) În Eden au fost  contestate atât dreptatea, cât şi legitimitatea guvernării lui Iehova (Gen. 2:16, 17; 3:1–5). 2) A fost pusă la îndoială integritatea tuturor slujitorilor lui din cer şi de pe pământ (Iov 1:6–11; 2:1–5; Luca 22:31). Dumnezeu ar fi putut să-i distrugă imediat pe rebeli (Satan, Adam şi Eva), dar această acţiune n-ar fi soluţionat problemele. Justeţea unei cauze nu se poate demonstra prin forţă. Controversele ridicate au fost de natură morală. Dumnezeu a acordat timp nu ca să-şi dovedească lui însuşi ceva, ci ca să le permită tuturor creaturilor înzestrate cu voinţă liberă să vadă cu ochii lor roadele rele pe care le produce răzvrătirea împotriva guvernării sale, precum şi ca să le dea posibilitatea să demonstreze care este poziţia lor faţă de aceste probleme vitale. Odată soluţionate aceste controverse, nimănui nu i se va mai permite vreodată să tulbure pacea. Pentru ca ordinea, armonia şi bunăstarea să domnească în tot universul, trebuie ca toate creaturile inteligente să sfinţească numele lui Iehova, adică să-i aducă în mod sincer onoare. (Vezi şi paginile 331, 332, la subiectul „Satan Diavolul“.)

Ilustrare: Dacă o persoană v-ar acuza în public că abuzaţi de autoritatea de cap al familiei, spunând că toţi copiii dumneavoastră ar fi mult mai fericiţi dacă ar avea libertatea să ia decizii singuri şi că toţi vă ascultă numai din interes, nu din iubire, care ar fi cea mai bună modalitate de rezolvare a problemei? Dacă l-aţi ucide pe calomniator, aţi înlătura oare îndoielile din mintea celor din jur? Cea mai bună modalitate ar fi să le daţi acestor copii ocazia să depună mărturie în favoarea dumneavoastră, arătând că sunteţi un cap de familie drept şi iubitor şi că ei locuiesc cu dumneavoastră fiindcă vă iubesc! Dacă unii dintre copii i-ar da crezare adversarului, dacă ar pleca de acasă şi ar ajunge la dezastru adoptând alt mod de viaţă, lucrul acesta i-ar ajuta pe observatorii sinceri să înţeleagă că ar fi fost mult mai bine dacă acei copii v-ar fi urmat îndrumările.

Am tras noi vreun folos din faptul că Dumnezeu a permis răutatea până în prezent?

2 Pet. 3:9: „Iehova nu este încet cu privire la promisiunea sa, cum consideră unii încetineala, ci este răbdător cu voi, fiindcă nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“. (Întrucât Dumnezeu a rămas  răbdător până astăzi, avem posibilitatea să demonstrăm că ne-am căit şi că, în loc să decidem singuri ce este bine sau rău, dorim să ne supunem guvernării drepte a lui Iehova.)

Rom. 9:14–24: „Ce vom spune deci? Este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! ... Deci dacă Dumnezeu, deşi voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a tolerat cu multă îndelungă răbdare nişte vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere [adică a tolerat pentru un timp existenţa unor oameni răi], ca să-şi facă cunoscută bogăţia gloriei sale unor vase ale îndurării, pe care le-a pregătit dinainte pentru glorie [adică a folosit acel timp pentru ca, în armonie cu scopul său, să le arate îndurare unor oameni], adică nouă, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni, ce-i cu asta?“ (Astfel, Dumnezeu a amânat distrugerea celor răi pentru a putea avea timp să-i aleagă pe aceia pe care urma să-i glorifice împreună cu Cristos, ca membri ai Regatului ceresc. Acţionând aşa, i-a făcut oare Dumnezeu vreo nedreptate cuiva? Nu; aceasta este una dintre măsurile luate de Iehova pentru a binecuvânta oameni de orice fel, care vor avea posibilitatea să trăiască veşnic pe un pământ paradiziac. Compară cu Psalmul 37:10, 11.)

„De ce permite Dumnezeu răutatea?“

Aţi putea răspunde: „Întrebarea dumneavoastră este bine venită. Mulţi slujitori fideli ai lui Dumnezeu au fost tulburaţi de răutatea care domnea în jurul lor (Hab. 1:3, 13)“. Apoi aţi putea adăuga: 1) „În mod sigur, Dumnezeu nu permite răutatea pentru că ar fi indiferent. El ne asigură că a fixat un timp când le va cere socoteală celor răi (Hab. 2:3)“. 2) „Dar ce se pretinde din partea noastră pentru ca, atunci când va sosi timpul acela, să ne aflăm printre supravieţuitori (Hab. 2:4b; Ţef. 2:3)?“

Sau aţi putea spune: „Mă bucur că aţi pus această întrebare. Ea îi tulbură pe mulţi oameni sinceri. Am aici câteva informaţii foarte utile, care răspund la întrebarea dumneavoastră“. (Citiţi apoi împreună câteva informaţii de la paginile 287–289.)

 „După atâta timp, nu cred că Dumnezeu va mai face ceva pentru a schimba lucrurile“

Aţi putea răspunde: „Mă bucur să aflu că şi dumneavoastră credeţi în Dumnezeu. Desigur, este adevărat că există multă răutate şi că ea durează de mult timp. Dar v-aţi gândit vreodată la . . .?“ (Folosiţi ideile de la paragraful 1, pagina 287, care arată de cât timp tolerează Dumnezeu răutatea.)

Sau aţi putea spune: „Cred că sunteţi de acord că o persoană care poate să construiască o casă poate şi s-o cureţe. . . . Întrucât Dumnezeu a creat pământul, înseamnă că nu-i este greu să-l cureţe de răutate. De ce a aşteptat Dumnezeu atât de mult timp? La această întrebare am găsit un răspuns cu adevărat satisfăcător. Aş dori să vi-l arăt şi dumneavoastră şi să-mi spuneţi ce părere aveţi“. (Citiţi apoi împreună informaţiile de la paginile 287–289.)