Au creştinii obligaţia să ţină un sabat săptămânal?

Ex. 31:16, 17: „Fiii lui Israel să ţină sabatul, sărbătorindu-l în toate generaţiile lor. Este un legământ pe timp indefinit [legământ perpetuu, SS 1874]. Este un semn între mine şi fiii lui Israel pe timp indefinit“. (Observaţi că respectarea sabatului era un semn între Iehova şi israeliţi; lucrurile nu ar mai fi stat aşa dacă toţi ceilalţi oameni ar fi fost obligaţi să-l ţină. Cuvântul ebraic tradus în SS 1874 prin „perpetuu“ [necurmat, BC] este ohlám. El se referă în special la o perioadă de timp care, în momentul când începe, este indefinită sau necunoscută, dar de lungă durată. El poate să însemne şi „pentru totdeauna“, dar nu neapărat. În Numerele 25:13, acelaşi cuvânt ebraic este aplicat la preoţie, care mai târziu a luat sfârşit, după cum reiese din Evrei 7:12.)

Rom. 10:4: „Cristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine manifestă credinţă să dobândească dreptatea“. (Ţinerea sabatului făcea parte din această Lege. Dumnezeu a abolit această Lege prin Cristos. Dreptatea noastră înaintea lui Dumnezeu depinde de credinţa în Cristos, nu de faptul de a ţine un sabat săptămânal.) (Vezi şi Galateni 4:9–11; Efeseni 2:13–16.)

Col. 2:13–16: „[Dumnezeu] ne-a iertat cu bunăvoinţă toate greşelile şi a şters documentul scris de mână care consta din decrete şi care era împotriva noastră. ... Nimeni deci să nu vă judece cu privire la mâncare şi la băutură sau cu privire la vreo sărbătoare, la ţinerea lunii noi sau a unui sabat“. (Sub Legea mozaică, aşa cum reiese din Exodul 31:14 şi Numerele 15:32–35, cel care era judecat şi găsit vinovat de profanarea sabatului trebuia să fie omorât cu pietre de întreaga congregaţie. Mulţi dintre cei care pledează pentru ţinerea sabatului ar trebui să fie fericiţi că această Lege nu mai este în vigoare. Aşa cum reiese din pasajul scriptural citat mai sus, pentru a avea aprobarea lui Dumnezeu nu mai este nevoie să se respecte sabatul impus Israelului.)

Cum a devenit duminica principala zi de închinare pentru multe biserici ale creştinătăţii?

Deşi Cristos a fost înviat în prima zi a săptămânii (numită  în prezent duminică), Biblia nu spune că această zi ar trebui considerată sacră.

„Perpetuarea numelui păgân antic «dies solis», sau «ziua soarelui» [în engleză „Sunday“ şi în germană „Sonntag“], pentru sărbătoarea săptămânală creştină se datorează în mare parte lui Constantin [printr-un edict emis în 321 e.n.]. Luând în considerare opinia supuşilor săi, păgâni şi [aşa-zişi] creştini, el le-a recomandat şi unora, şi altora să respecte prima zi a săptămânii, «venerabila zi a Soarelui». ... În felul acesta, el a contopit diferitele religii ale imperiului într-o singură instituţie.“ — Lectures on the History of the Eastern Church, de A. P. Stanley (New York, 1871), p. 291.

Porunca de a ţine sabatul i-a fost dată lui Adam, astfel încât să rămână obligatorie pentru toţi descendenţii lui?

Aşa cum reiese din Geneza 2:1–3, Iehova Dumnezeu s-a odihnit de lucrările sale de creaţie materială, pământească, după ce a pregătit pământul ca locuinţă pentru om. Dar relatarea biblică nu spune nicăieri că Dumnezeu i-ar fi poruncit lui Adam să ţină un sabat în a şaptea zi a fiecărei săptămâni.

Deut. 5:15: „Aminteşte-ţi că [tu, Israel] ai fost sclav în ţara Egiptului şi că Iehova, Dumnezeul tău, te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ întins. Iată de ce ţi-a poruncit Iehova, Dumnezeul tău, să ţii ziua de sabat“. (Prin aceste cuvinte, Iehova pune în legătură legea sabatului cu eliberarea Israelului din sclavia egipteană, nu cu evenimentele din Eden.)

Ex. 16:1, 23–29: „În cele din urmă, întreaga adunare a fiilor lui Israel a ajuns în pustiul Sin . . ., în a cincisprezecea zi a lunii a doua de la ieşirea lor din ţara Egiptului. ... [Moise] le-a zis: «Aşa a vorbit Iehova: Mâine se va ţine un sabat, un sabat sfânt pentru Iehova. ... Şase zile să o strângeţi [mana], dar a şaptea zi este un sabat. Atunci nu va fi [mană]». ... Iehova i-a zis lui Moise: «. . . Să ştiţi că Iehova v-a dat sabatul»“. (Săptămâna de şapte zile era cunoscută şi înainte, însă aici se face pentru prima dată referire la respectarea unui sabat.)

 Este împărţită Legea mozaică în două părţi, una „ceremonială“ şi alta „morală“? Este obligatorie pentru creştini „legea morală“ (cele Zece Porunci)?

A lăsat Isus să se înţeleagă că Legea era formată din două părţi distincte?

Mat. 5:17, 21, 23, 27, 31, 38: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. N-am venit să desfiinţez, ci să împlinesc“. Observaţi acum la ce porunci a făcut Isus referire în continuare: „Aţi auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi [Ex. 20:13; porunca a şasea]» ... Dacă îţi aduci darul la altar [Deut. 16:16, 17; nu făcea parte din cele Zece Porunci] ... Aţi auzit că s-a zis: «Să nu comiţi adulter [Ex. 20:14; porunca a şaptea]» ... De asemenea, s-a zis: «Cine divorţează de soţia lui să-i dea un certificat de divorţ [Deut. 24:1; nu făcea parte din cele Zece Porunci]». Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte [Ex. 21:23–25; nu făcea parte din cele Zece Porunci]»“. (Aşadar, Isus n-a făcut nicio diferenţă între cele Zece Porunci şi celelalte cerinţe ale Legii. Ar trebui oare ca noi să procedăm altfel?)

Când Isus a fost întrebat: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?“, a separat el cele Zece Porunci de restul Legii? Nu, ci a spus: „«Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta». Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. A doua, asemenea ei, este: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». De aceste două porunci depind toată Legea şi Profeţii“ (Mat. 22:35–40). Dacă unii rămân ataşaţi de cele Zece Porunci (Deut. 5:6–21), afirmând că acestea sunt obligatorii pentru creştini, iar celelalte nu, oare nu resping ei ceea ce a zis Isus (citând din Deut. 6:5; Lev. 19:18) despre cele mai mari porunci?

Când Biblia vorbeşte despre abolirea Legii mozaice, se referă ea în mod explicit şi la cele Zece Porunci?

Rom. 7:6, 7: „Dar acum am fost eliberaţi de sub Lege, fiindcă am murit faţă de cea care ne ţinea legaţi ... Ce vom spune deci? Este Legea păcat? Nicidecum! De fapt, n-aş fi  cunoscut păcatul dacă n-ar fi fost Legea. De exemplu, n-aş fi cunoscut pofta dacă Legea n-ar fi zis: «Să nu pofteşti»“. (Aşadar, imediat după ce a scris că evreii deveniţi creştini erau „eliberaţi de sub Lege“, ce exemplu din Lege a citat Pavel? Porunca a zecea. Astfel, el a arătat că aceasta făcea parte din Legea de sub care fuseseră eliberaţi.)

2 Cor. 3:7–11: „Dacă acel cod care aduce moartea, gravat cu litere pe pietre, a fost plin de glorie, astfel că fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească privirile asupra feţei lui Moise din cauza gloriei feţei lui, o glorie care trebuia să fie desfiinţată, cum nu ar fi plin de o glorie cu mult mai mare spiritul acordat creştinilor? ... Căci, dacă ceea ce trebuia să fie desfiinţat a fost plin de glorie când a fost introdus, cu atât mai mult avea să fie plin de glorie ceea ce rămâne“. (Aici se vorbeşte despre un cod „gravat cu litere pe pietre“ şi se spune că „fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească privirile asupra feţei lui Moise“ când li s-a dat acest cod. La ce se face referire? În Exodul 34:1, 28–30 se arată că este vorba despre cele Zece Porunci; acestea erau poruncile gravate pe piatră. Evident, ele fac parte din ceea ce „trebuia să fie desfiinţat“, aşa cum reiese din acest pasaj scriptural.)

Abolirea Legii mozaice, inclusiv a celor Zece Porunci, înseamnă oare înlăturarea oricărei restricţii morale?

Absolut deloc; multe dintre normele morale cuprinse în cele Zece Porunci au fost repetate în cărţile inspirate ale Scripturilor greceşti creştine. (Însă Legea referitoare la sabat n-a fost repetată.) Dar, indiferent cât de bună ar fi o lege, atâta timp cât dorinţele omului sunt dominate de înclinaţii păcătoase, va exista nelegiuire. Însă iată ce se spune în Evrei 8:10 despre noul legământ, care a înlocuit legământul Legii: „Căci iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Iehova: Voi pune legile mele în mintea lor şi le voi scrie în inima lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu“. Aceste legi sunt mult mai eficiente decât cele gravate pe table de piatră!

Rom. 6:15–17: „Să comitem păcat fiindcă nu suntem sub lege, ci sub bunătate nemeritată? Nicidecum! Nu ştiţi că, dacă vă prezentaţi cuiva ca sclavi ca să ascultaţi de el, sunteţi sclavii lui fiindcă ascultaţi de el, fie ai păcatului, pentru  moarte, fie ai ascultării, pentru dreptate? Dar mulţumesc lui Dumnezeu că voi, care eraţi sclavi ai păcatului, aţi ascultat din inimă de modelul de învăţătură căruia i-aţi fost încredinţaţi de El“ (vezi şi Galateni 5:18–24).

Ce semnificaţie are pentru creştini sabatul săptămânal?

Creştinii au parte în fiecare zi de „o odihnă de sabat“

În Evrei 4:4–11 se spune: „Într-un loc [Geneza 2:2] el [Dumnezeu] a spus despre ziua a şaptea: «Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările sale» şi din nou în acest loc [Psalmul 95:11]: «Nu vor intra în odihna mea». Aşadar, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, iar cei cărora le-a fost anunţată întâi vestea bună n-au intrat din cauza neascultării, el stabileşte din nou o zi spunând, după atâta timp, în psalmul lui David [Psalmul 95:7, 8]: «Astăzi», aşa cum s-a spus mai înainte: «Astăzi, dacă ascultaţi glasul său, nu vă împietriţi inima». Căci, dacă Iosua i-ar fi dus într-un loc de odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit după aceea despre o altă zi. Rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat. Fiindcă cel care a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările lui, aşa cum s-a odihnit Dumnezeu de ale sale. Să facem deci tot posibilul să intrăm în această odihnă, ca nu cumva cineva să cadă şi să urmeze acelaşi exemplu de neascultare“.

De care lucruri sunt îndemnaţi creştinii să se odihnească? De ‘lucrările lor’. Care lucrări? Cele prin care căutau odinioară să se dovedească drepţi. Ei nu mai consideră că ar putea primi aprobarea lui Dumnezeu şi viaţa veşnică respectând anumite reguli şi ceremonii. Aceasta a fost greşeala evreilor lipsiţi de credinţă, care ‘au căutat să-şi stabilească dreptatea lor şi nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu’ (Rom. 10:3). Adevăraţii creştini recunosc că toţi ne-am născut păcătoşi şi că numai prin credinţa în jertfa lui Cristos poate fi cineva drept înaintea lui Dumnezeu. Ei se străduiesc să-şi întipărească în inimă şi să pună în practică toate învăţăturile Fiului lui Dumnezeu. Ei acceptă cu umilinţă sfaturile şi mustrările din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă că ei se gândesc că ar putea câştiga  în felul acesta aprobarea lui Dumnezeu; ceea ce fac ei este mai degrabă o exprimare a iubirii şi a credinţei lor. Adoptând acest mod de viaţă, ei evită să urmeze ‘exemplul de neascultare’ al naţiunii iudaice.

„Ziua a şaptea“ despre care se vorbeşte în Geneza 2:2 nu este doar o zi de 24 de ore (vezi pagina 88, la subiectul „Creaţie“). La fel, ‘odihna de sabat’ de care au parte adevăraţii creştini nu se limitează la o zi de 24 de ore. Manifestând credinţă şi ascultând de sfaturile Bibliei, ei se pot bucura de această odihnă în fiecare zi şi o vor face mai ales în noul sistem al lui Dumnezeu.

În faţa omenirii se află o odihnă „de sabat“ de o mie de ani

Mar. 2:27, 28: „[Isus] le-a mai spus: «Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru sabat. De aceea, Fiul omului este Domn chiar şi al sabatului»“.

Isus ştia că Iehova instituise sabatul ca semn între Dumnezeu şi israeliţi şi că scopul acestuia era ca ei să se odihnească de munca lor. De asemenea, el era conştient că moartea sa avea să permită abolirea Legii mozaice, care îşi găsise împlinirea în el. Isus a înţeles că Legea, inclusiv cerinţa privitoare la sabat, era „o umbră a lucrurilor bune viitoare“ (Evr. 10:1; Col. 2:16, 17). Aceste ‘lucruri bune’ au legătură cu un „sabat“ al cărui Domn este el.

În calitate de Domn al Domnilor, Cristos va domni peste tot pământul o mie de ani (Rev. 19:16; 20:6; Ps. 2:6–8). Când a fost pe pământ, Isus a înfăptuit plin de îndurare unele dintre cele mai extraordinare lucrări de vindecare în sabat, demonstrând astfel ce fel de alinare le va aduce oamenilor din toate naţiunile în timpul Domniei sale de O Mie de Ani (Luca 13:10–13; Ioan 5:5–9; 9:1–14). Cei care înţeleg adevărata semnificaţie a sabatului se vor putea bucura de această odihnă de „sabat“.

„Creştinii trebuie să ţină sabatul“

Aţi putea răspunde: „Ce vă determină să spuneţi acest lucru?“ Apoi aţi putea adăuga: „Nu credeţi că punctul  nostru de vedere cu privire la această chestiune ar trebui să fie în armonie cu afirmaţiile clare ale Bibliei? ... Aş dori să vă arăt câteva versete interesante privitoare la acest subiect“. (Folosiţi materialul prezentat la paginile precedente.)

„De ce dumneavoastră nu ţineţi sabatul?“

Aţi putea răspunde: „Depinde despre ce sabat vorbiţi. Ştiaţi că Biblia vorbeşte despre mai multe sabate? ... Dumnezeu le-a dat evreilor unele legi privitoare la sabat. Dar ştiaţi că Biblia vorbeşte despre un alt fel de sabat pe care trebuie să-l ţină creştinii?“ Apoi aţi putea adăuga: 1) „Noi nu ţinem o zi din săptămână ca sabat, fiindcă Biblia arată că această cerinţă «trebuia să fie desfiinţată» (2 Cor. 3:7–11; vezi şi comentariile referitoare la acest subiect de la paginile 320, 321)“. 2) „Dar există un sabat pe care noi îl ţinem cu regularitate (Evr. 4:4–11; vezi şi paginile 322, 323).“