Cum putem şti dacă această persoană spirituală există cu adevărat?

Sursa principală a dovezilor privitoare la existenţa lui este Biblia, care-i menţionează numele de multe ori (Satan, de 52 de ori; Diavol, de 33 de ori). Ea conţine şi declaraţiile unui martor ocular cu privire la existenţa lui Satan. Cine a fost acesta? Isus Cristos, care, înainte de a veni pe pământ, a trăit în cer. El a vorbit de mai multe ori despre cel rău, menţionându-i numele. — Luca 22:31; 10:18; Mat. 25:41.

Ceea ce spune Biblia despre Satan Diavolul este cât se poate de logic. Răul care chinuieşte omenirea întrece cu mult răutatea de care sunt în stare oamenii. Explicaţia Bibliei despre originea şi lucrările lui Satan ne ajută să înţelegem de ce, în pofida dorinţei majorităţii oamenilor de a trăi în pace, de mii de ani omenirea este răscolită de ură, violenţă şi războaie; înţelegem şi de ce situaţia s-a agravat  atât de mult, încât este ameninţată însăşi existenţa întregii omeniri.

Dacă n-ar exista Diavolul, cei ce ţin cont de învăţăturile Bibliei privitoare la el n-ar avea niciun folos de durată. Totuşi, de multe ori, unii oameni care altădată au fost atraşi de ocultism sau care au aparţinut unor grupuri ce practică spiritismul spun că erau foarte chinuiţi pentru că auzeau „voci“ din surse nevăzute şi pentru că erau „posedaţi“ de fiinţe supraumane etc. Aceştia au simţit o adevărată uşurare când au aflat ce spune Biblia despre Satan şi demonii lui, când au aplicat sfatul biblic de a renunţa la practicile spiritiste şi au căutat ajutorul lui Iehova în rugăciune. — Vezi paginile 361–366, la subiectul „Spiritism“.

A crede că Satan există nu înseamnă a accepta ideea că are coarne, coadă şi o furcă şi că-i arde pe oameni într-un iad de foc. Biblia nu-l prezintă pe Satan astfel. Această înfăţişare este rodul imaginaţiei unor artişti medievali, influenţaţi de reprezentările zeului Pan din mitologia greacă şi de opera poetului italian Dante Alighieri, Infernul. Biblia nu ne învaţă despre un iad de foc, ci spune clar că „cei morţi nu sunt conştienţi de nimic“. — Ecl. 9:5.

Este Satan doar răul din oameni?

Pasajele din Iov 1:6–12 şi 2:1–7 redau conversaţia dintre Iehova Dumnezeu şi Satan. Dacă Satan ar fi răul din cineva, atunci în versetele din Iov ar trebui să fie vorba de răul din Iehova. Dar lucrul acesta este în contradicţie absolută cu declaraţia biblică potrivit căreia în Iehova „nu există nedreptate“ (Ps. 92:15; Rev. 4:8). Este demn de remarcat că în textul ebraic al cărţii Iov apare construcţia hasSatán (Satan precedat de articol hotărât), ceea ce arată că aici se face referire la cel ce este împotrivitorul principal al lui Dumnezeu. — Vezi Iov 1:6, nota de subsol.

În Luca 4:1–13 se arată că Diavolul a încercat să-l ispitească pe Isus pentru ca acesta să-i dea ascultare. Relatarea reproduce cuvintele Diavolului şi răspunsurile pe care le-a dat Isus. A fost Isus ispitit de răul din el? Această idee este în contradicţie cu descrierea biblică potrivit căreia Isus este fără păcat (Evr. 7:26; 1 Pet. 2:22). Deşi în Ioan 6:70 cuvântul grecesc diábolós este folosit pentru a descrie atitudinea rea ce s-a dezvoltat în Iuda Iscariot, în Luca 4:3  apare construcţia ho diábolos (Diavol precedat de articol hotărât), ceea ce indică o persoană.

Faptul de a da vina pe Diavol este doar un mijloc de a nu ne asuma răspunderea pentru situaţiile rele din lume?

Unii oameni îl acuză pe Diavol pentru ceea ce fac ei. Dar Biblia arată că, de multe ori, oamenii sunt răspunzători de necazurile prin care trec, acestea fiind sau rezultatul acţiunii altor oameni, sau consecinţa propriei lor conduite (Ecl. 8:9; Gal. 6:7). Totuşi, Biblia nu ne lasă în neştiinţă cu privire la existenţa şi la uneltirile acestui duşman supraomenesc, care a provocat atâta suferinţă omenirii. Ea ne arată cum putem scăpa de influenţa lui.

Cum a venit în existenţă Satan?

Toate lucrările lui Iehova sunt perfecte; nu el este răspunzător de nedreptate; aşadar, el n-a creat nicio făptură rea (Deut. 32:4; Ps. 5:4). Cel care a devenit Satan a fost la început un fiu spiritual perfect al lui Dumnezeu. Spunând că Diavolul „n-a rămas ferm în adevăr“, Isus a lăsat să se înţeleagă că, o vreme, această creatură spirituală a fost „în adevăr“ (Ioan 8:44). Dar, asemenea tuturor creaturilor inteligente ale lui Dumnezeu, acest fiu spiritual a fost înzestrat cu liber-arbitru. El a abuzat de această libertate de a alege, a permis să i se dezvolte în inimă un sentiment de superioritate, a început să râvnească închinarea care i se cuvenea numai lui Dumnezeu şi, astfel, i-a ademenit pe Adam şi pe Eva să asculte de el în loc să-i rămână supuşi lui Dumnezeu. Aşadar, prin modul de a acţiona, el singur s-a făcut Satan, adică „împotrivitor“. — Iac. 1:14, 15; vezi şi pagina 251, la subiectul „Păcat“.

De ce nu l-a distrus Dumnezeu pe Satan imediat după ce s-a răzvrătit?

Satan a iscat controverse importante: 1) Justeţea şi legitimitatea suveranităţii lui Iehova. I-a privat oare Iehova pe oameni de o libertate care i-ar fi putut face mai fericiţi? Capacitatea omului de a se conduce cu succes şi posibilitatea ca el să trăiască veşnic depindeau oare de ascultarea lui  faţă de Dumnezeu? A fost Iehova nedrept când a dat legea care prevedea moartea în caz de neascultare (Gen. 2:16, 17; 3:3–5)? Într-un cuvânt, chiar avea Iehova dreptul de a guverna? 2) Integritatea creaturilor inteligente faţă de Iehova. Odată cu răzvrătirea lui Adam şi a Evei a luat naştere întrebarea: Oare slujitorii lui Iehova i se supun din iubire sau îl vor părăsi toţi, urmând exemplul lui Satan? Satan a revenit cu şi mai multă insistenţă asupra acestei controverse în zilele lui Iov (Gen. 3:6; Iov 1:8–11; 2:3–5; vezi şi Luca 22:31). Aceste două controverse nu puteau fi rezolvate prin simpla executare a răzvrătiţilor.

Dumnezeu nu avea nevoie să-şi dovedească nimic lui însuşi. Dar, pentru ca aceste controverse să nu mai tulbure niciodată pacea şi binele care domneau în univers, Iehova a permis să treacă suficient timp ca să fie rezolvate fără să rămână vreo urmă de îndoială. Faptele au demonstrat că neascultarea de Dumnezeu i-a dus pe Adam şi pe Eva la moarte (Gen. 5:5). Dar mai erau şi alte întrebări care aşteptau răspuns. De aceea, Dumnezeu le-a permis lui Satan şi oamenilor să încerce toate formele de guvernare pe care le-au putut concepe ei. Niciuna n-a adus fericire durabilă. Dumnezeu a lăsat omenirea să meargă până la capăt în ce priveşte adoptarea unui mod de viaţă care ignoră normele Sale drepte. Rezultatele vorbesc de la sine. Aşa cum bine spune Biblia, „nu poate omul care umblă nici măcar să-şi conducă paşii“ (Ier. 10:23). În acelaşi timp, Dumnezeu le-a dat slujitorilor săi posibilitatea să-şi dovedească loialitatea ascultându-l din iubire, în pofida tentaţiilor şi a persecuţiilor stârnite de Satan. Iehova îşi îndeamnă slujitorii astfel: „Fiul meu, fii înţelept şi bucură-mi inima, ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocoreşte“ (Prov. 27:11). Cei ce se dovedesc fideli se bucură de mari binecuvântări în prezent şi au perspectiva de a trăi veşnic în perfecţiune. Ei îşi vor consacra viaţa înfăptuirii voinţei lui Iehova, căci iubesc cu adevărat personalitatea şi căile sale.

Ce putere are Satan în lumea de azi?

Isus Cristos l-a numit „conducătorul lumii“, cel de care ascultă majoritatea oamenilor când ignoră cerinţele lui Dumnezeu (Ioan 14:30; Ef. 2:2). Biblia îl mai numeşte  „dumnezeul acestui sistem“, căruia oamenii ce susţin sistemul actual îi aduc onoare prin practicile lor religioase. — 2 Cor. 4:4; 1 Cor. 10:20.

Când a încercat să-l ispitească pe Isus Cristos, Diavolul „l-a dus sus şi i-a arătat într-o clipă toate regatele pământului locuit. Şi Diavolul i-a zis: «Îţi voi da autoritate peste toate acestea şi gloria lor, căci mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau eu. Dacă te vei închina o dată înaintea mea, va fi toată a ta»“ (Luca 4:5–7). În Revelaţia 13:1, 2 se arată că Satan dă „puterea, tronul şi o mare autoritate“ sistemului politic mondial de guvernare. Daniel 10:13, 20 dezvăluie că Satan a numit demoni ca prinţi peste principalele regate ale pământului. În Efeseni 6:12, aceştia sunt numiţi ‘guvernări, autorităţi, conducătorii mondiali ai acestui întuneric, forţele spirituale rele din locurile cereşti’.

Nu este de mirare că în 1 Ioan 5:19 se spune: „Întreaga lume zace în puterea celui rău“. Dar Satan are această putere doar pentru un timp limitat şi doar cu permisiunea lui Iehova, Dumnezeul Atotputernic.

Cât i se va mai permite lui Satan să inducă în eroare omenirea?

Dovezi ale faptului că trăim în zilele din urmă ale sistemului rău al lui Satan se găsesc la paginile 101–103, la subiectul „Date“, precum şi la subiectul „Zilele din urmă“.

Măsurile luate pentru eliberarea de sub influenţa rea a lui Satan sunt descrise în mod simbolic astfel: „Am văzut un înger care cobora din cer cu cheia abisului şi cu un lanţ mare în mână. El l-a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în abis şi a închis şi a sigilat abisul deasupra lui ca el să nu mai inducă în eroare naţiunile până nu se vor sfârşi cei o mie de ani. După aceea va fi dezlegat pentru puţin timp“ (Rev. 20:1–3). Ce se va întâmpla apoi? „Diavolul, care-i inducea în eroare, a fost aruncat în lacul de foc şi de sulf“ (Rev. 20:10). Ce înseamnă lucrul acesta? Răspunsul ni se dă în Revelaţia 21:8: „Aceasta înseamnă moartea a doua“. Cu alte cuvinte, el va dispărea pentru totdeauna!

 ‘Aruncarea în abis’ a lui Satan înseamnă că el va fi obligat să rămână pe un pământ pustiu, unde nu va mai avea pe cine să ispitească 1.000 de ani?

În sprijinul acestei idei, unii fac referire la Revelaţia 20:3 (verset citat mai înainte). Ei spun că ‘abisul’, sau ‘Adâncul’ (BC), reprezintă pământul într-o stare de pustiire. Oare aşa stau lucrurile? În Revelaţia 12:7–9, 12 se arată că, înainte de a fi aruncat în abis, Satan este „aruncat“ din cer pe pământ, unde provoacă vaiuri tot mai mari omenirii. Astfel, cuvintele din Revelaţia 20:3, conform cărora Satan este „aruncat în abis“, nu înseamnă că el rămâne acolo unde se află deja: îngrădit în vecinătatea pământului, chiar dacă nu-l putem vedea. El este dus departe de acolo, ca „să nu mai inducă în eroare naţiunile până nu se vor sfârşi cei o mie de ani“. Să remarcăm că, după cum se spune în Revelaţia 20:3, la sfârşitul celor o mie de ani Satan este eliberat din abis, nu naţiunile. Când Satan va fi eliberat, oamenii care formau înainte acele naţiuni vor fi deja pe pământ.

Isaia 24:1–6 şi Ieremia 4:23–29 sunt citate uneori în sprijinul acestei idei. Aici se spune: „Iată, Iehova goleşte ţara şi o pustieşte! ... Ţara va fi golită şi jefuită, căci Iehova însuşi a rostit cuvântul acesta“. „Am privit ţara şi iată că era goală şi pustie ... Am privit şi iată că nu era niciun om pământean ... Căci iată ce a spus Iehova: «Toată ţara va ajunge o întindere pustie. ... Toate oraşele sunt părăsite şi niciun om nu mai locuieşte în ele».“ Care este semnificaţia acestor profeţii? Prima lor împlinire a avut loc în cazul Ierusalimului şi al ţării lui Iuda. Pentru a executa judecata divină, Iehova le-a permis babilonienilor să cucerească ţara. În cele din urmă, aceasta a rămas în întregime pustie, părăsită (vezi Ieremia 36:29). Dar Dumnezeu n-a depopulat atunci întregul pământ şi nu va face lucrul acesta nici acum (vezi paginile 254–257, la subiectul „Pământ“, precum şi subiectul „Cer“). Totuşi, el va pustii atât corespondentul modern al Ierusalimului infidel, creştinătatea, care dezonorează numele lui Dumnezeu prin conduita ei nesfântă, cât şi restul organizaţiei vizibile a lui Satan.

În timpul Domniei de O Mie de Ani a lui Cristos, când Satan va fi în abis, pământul nu va fi o întindere pustie, ci va fi transformat în paradis (vezi „Paradis“).