Ce este spiritul sfânt?

O analiză a versetelor care se referă la spiritul sfânt arată că oamenii pot fi ‘umpluţi’, ‘botezaţi’ şi ‘unşi’ cu el (Luca 1:41; Mat. 3:11; Fap. 10:38). Niciunul dintre aceste cuvinte n-ar fi potrivit dacă spiritul sfânt ar fi o persoană.

De asemenea, Isus a numit spiritul sfânt un „ajutor“ (în greacă, parákletos) şi a spus că acest ajutor „va învăţa“, „va depune mărturie“ şi „va spune ce aude“ (Ioan 14:16, 17, 26; 15:26; 16:13). Personificarea este o figură de stil folosită des în Biblie. De exemplu, despre înţelepciune se spune că are ‘copii’ (Luca 7:35). Păcatul şi moartea sunt nişte regi care ‘domnesc’ (Rom. 5:14, 21). Chiar dacă unele versete spun că spiritul ‘a vorbit’, altele arată clar că lucrul acesta s-a făcut prin îngeri sau prin oameni (Fap. 4:24, 25; 28:25; Mat. 10:19, 20; compară Fap. 20:23 cu 21:10, 11.) Conform versetelor din 1 Ioan 5:6–8, nu numai spiritul ‘depune mărturie’, ci şi „apa şi sângele“. Aşadar, niciuna dintre expresiile care se găsesc în versetele amintite nu dovedeşte că spiritul sfânt ar fi o persoană.

Pentru a fi corectă, definiţia spiritului sfânt trebuie să fie în armonie cu toate versetele biblice în care apare acest cuvânt. Având în vedere acest principiu, este logic să credem că spiritul sfânt este forţa activă a lui Dumnezeu. El  nu este o persoană, ci este forţa puternică a lui Dumnezeu pe care el o foloseşte pentru a-şi îndeplini voinţa sfântă. — Ps. 104:30; 2 Pet. 1:21; Fap. 4:31.

Vezi şi pagina 398, la subiectul „Trinitate“.

Care este dovada că cineva are într-adevăr spirit sfânt, sau „duh sfânt“ (BC)?

Luca 4:18, 31–35: „[Isus a citit din sulul profetului Isaia:] «Spiritul lui Iehova este peste mine, pentru că el m-a uns să ... anunţ ... vestea bună . . .». A coborât la Capernaum, un oraş din Galileea, şi îi învăţa în sabat. Ei erau uluiţi de modul său de a-i învăţa, căci cuvântul lui avea autoritate. În sinagogă era un om cu un spirit, cu un demon necurat, care striga cu glas tare ... Dar Isus l-a mustrat, zicând: «Taci şi ieşi din el!» După ce l-a trântit pe om în mijlocul lor, demonul a ieşit din el fără să-i facă vreun rău“. (Care este dovada că Isus avea spiritul lui Dumnezeu? Relatarea nu spune că el ar fi tremurat, că ar fi strigat sau că s-ar fi agitat în vreun fel, ci, dimpotrivă, că a vorbit cu autoritate. Cu acea ocazie, un demon l-a determinat pe omul acela să strige şi să se trântească la pământ.)

Potrivit cu Faptele 1:8, când aveau să primească spirit sfânt, continuatorii lui Isus urmau să depună mărturie despre el. Aşa cum reiese din Faptele 2:1–11, când acei creştini au primit spirit sfânt, martorii oculari au fost impresionaţi să vadă că, deşi erau galileeni, toţi vorbeau despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu în limbile vorbite de numeroşii străini prezenţi acolo. Dar relatarea nu spune că aceia care au primit spiritul sfânt ar fi avut unele manifestări emoţionale.

Să remarcăm că, atunci când a primit spirit sfânt şi „a strigat cu glas tare“, Elisabeta nu se afla într-un loc de închinare, ci îşi saluta ruda care venise în vizită (Luca 1:41, 42). Şi, aşa cum se arată în Faptele 4:31, când spiritul sfânt a venit peste adunarea de discipoli, locul s-a clătinat; dar discipolii, care erau sub puterea spiritului, n-au început să tremure şi nici nu s-au tăvălit pe jos, ci ‘au vorbit cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală’. Lucrurile stau la fel şi astăzi: curajul cu care este anunţat cuvântul lui  Dumnezeu şi participarea cu zel la lucrarea de predicare dovedesc că cineva are spirit sfânt.

Gal. 5:22, 23: „Rodul spiritului este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, stăpânirea de sine“. (Acest rod, nu manifestările de exaltare religioasă, ajută la identificarea celor care au într-adevăr spiritul lui Dumnezeu.)

Dovedeşte capacitatea cuiva de a vorbi cu mare emoţie într-o limbă pe care n-a învăţat-o că persoana respectivă are spiritul lui Dumnezeu?

Vezi subiectul „Limbi, vorbire în“.

Vindecările miraculoase din zilele noastre se fac prin spiritul lui Dumnezeu?

Vezi subiectul „Vindecări“.

Cine este botezat cu spirit sfânt?

Vezi pagina 56, la subiectul „Botez“, precum şi subiectul „Născut din nou“.

Există o parte spirituală a omului care supravieţuieşte morţii corpului?

Ezec. 18:4: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri“. (BC, BG, BO, BS şi Carol II redau cuvântul ebraic néphesh din acest verset prin „suflet“, arătând că sufletul moare. SS 1874, care a redat cuvântul néphesh prin „suflet“ în alte locuri, foloseşte în acest verset termenul „omul“. Astfel, néphesh-ul, adică sufletul, este persoana, nu o parte imaterială care supravieţuieşte morţii corpului.) (Pentru informaţii suplimentare, vezi subiectul „Suflet“.)

Ps. 146:4: „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile“. (Termenul ebraic tradus aici prin „spirit“ este rúach. Unii traducători l-au redat prin „suflare“. Când rúach, sau forţa de viaţă, părăseşte corpul, gândurile persoanei respective pier; ele nu mai există în altă parte.)

Ecl. 3:19–21: „Căci sfârşitul fiilor oamenilor este ca sfârşitul animalelor; au acelaşi sfârşit. Cum moare unul, aşa  moare şi celălalt; toţi au acelaşi spirit şi omul nu întrece cu nimic animalul, căci totul este deşertăciune. Toţi se duc în acelaşi loc. Toţi au venit din ţărână şi toţi se întorc în ţărână. Cine ştie dacă spiritul fiilor oamenilor se duce în sus şi dacă spiritul animalelor se duce în jos, în pământ?“ (Întrucât au moştenit păcatul şi moartea de la Adam, toţi oamenii mor şi se întorc în ţărână, asemenea animalelor. Dar are fiecare om un spirit care, după ce încetează să acţioneze în corp, îşi continuă existenţa ca persoană inteligentă? Nu. Versetul 19 arată că oamenii şi animalele „au acelaşi spirit“. Pe baza propriilor sale observaţii, niciun om nu poate da un răspuns autorizat la întrebarea pusă în versetul 21 cu privire la spirit. Dar Cuvântul lui Dumnezeu arată că oamenii nu primesc la naştere nimic care să-i facă superiori animalelor când mor. Totuşi, datorită îngrijirilor pline de îndurare ale lui Dumnezeu prin Cristos, oamenilor care manifestă credinţă le este oferită perspectiva vieţii veşnice, dar nu şi animalelor. Pentru mulţi, lucrul acesta va fi posibil prin înviere, când forţa de viaţă de la Dumnezeu le va da din nou viaţă.)

Luca 23:46: „Isus a strigat cu glas tare şi a zis: «Tată, în mâinile tale îmi încredinţez spiritul [în greacă, pneúmá]!» Spunând aceasta, şi-a dat ultima suflare“. (Să remarcăm că Isus şi-a dat ultima suflare. Când a ieşit spiritul lui, el nu era în drum spre cer. Isus a înviat abia a treia zi. Şi, aşa cum se arată în Faptele 1:3, 9, au mai trecut 40 de zile până s-a înălţat la cer. Atunci care este sensul cuvintelor pe care le-a rostit Isus înainte de a muri? El a vrut să spună că, odată mort, perspectivele sale de a reveni la viaţă depindeau în totalitate de Dumnezeu. Pentru alte informaţii privind expresia ‘spiritul se întoarce la Dumnezeu’, vezi paginile 386, 387, la subiectul „Suflet“.)

„Aveţi spiritul sfânt (sau duhul sfânt)?“

Aţi putea răspunde: „Da; tocmai de aceea am venit astăzi la uşa dumneavoastră (Faptele 2:17, 18)“.

Sau aţi putea spune: „Acest spirit mă ajută să îndeplinesc serviciul creştin. Dar am constatat că există diferite  păreri cu privire la dovezile care arată dacă cineva are într-adevăr spiritul lui Dumnezeu. Dumneavoastră, de pildă, ce părere aveţi?“ Apoi puteţi adăuga: (Discutaţi pe marginea materialului de la paginile 358, 359.)