Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să ne comportăm ‘ca cei mici’

Să ne comportăm ‘ca cei mici’

Cîntarea 122

Să ne comportăm ‘ca cei mici’

(Luca 9:48)

1. Favorizaţi sînt cei ce azi

Spre Cel Divin se-ndreaptă.

Lucrarea lor‚ în mod deplin‚

E binecuvîntată.

Fiindcă sîntem afectaţi

De imperfecţiune‚

În mod umil lui Dumnezeu‚

Mereu‚ ne vom supune.

2. ‘Ca unii mici vă comportaţi’‚

Cristos ne-ndeamnă-n toate‚

Căci lucru-acesta minunat

Aduce unitate.

Exemplu excelent ne-a dat‚

Prin marea-i satisfacţie

De-a fi supus lui Dumnezeu‚

Servind cu abnegaţie.

3. E înţelept să ne-acordăm

Toţi‚ reciproc‚ onoare‚

Căci pentru-ai noştri fraţi plăti

Cristos răscumpărare.

Ei aparţin lui Dumnezeu;

Talente el le-mparte.

Ca unii mici să activăm‚

Echilibrat în toate.

4. Ne-ndeamnă ferm principiul sfînt

Al autorităţii

Ca propriul eu să-l renegăm‚

Iubire-avînd cu toţii.

Prin al său spirit ce ni-l dă

Iehova ne susţine.

Relaţia cu Dumnezeu

Umili ne va menţine.