Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cine este Isus Cristos?

Cine este Isus Cristos?

Lecţia 3

Cine este Isus Cristos?

De ce este numit Isus Fiul „întâi-născut“ al lui Dumnezeu? (1)

De ce este numit el „Cuvântul“? (1)

De ce a venit Isus ca om pe pământ? (2–4)

De ce a înfăptuit el miracole? (5)

Ce va face Isus în viitorul apropiat? (6)

1. Înainte de a veni pe pământ, Isus a trăit în cer ca persoană spirituală. El a fost prima creatură a lui Dumnezeu şi de aceea este numit Fiul „întâi-născut“ al lui Dumnezeu (Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14). Isus este singurul Fiu creat de însuşi Dumnezeu. Iehova l-a folosit pe Isus în existenţa preumană a acestuia ca „maestru“ al său la crearea tuturor celorlalte lucruri din cer şi de pe pământ (Proverbele 8:22–31; Coloseni 1:16, 17). De asemenea, Dumnezeu l-a folosit ca principal purtător de cuvânt al Său. Iată de ce Isus este numit „Cuvântul“. — Ioan 1:1–3; Apocalipsa 19:13.

2. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său pe pământ, transferându-i viaţa în uterul Mariei. Prin urmare, Isus nu a avut un tată uman. De aceea, el nu a moştenit nici un păcat sau imperfecţiune. Dumnezeu l-a trimis pe Isus pe pământ din trei motive: 1) Pentru a ne învăţa adevărul despre Dumnezeu (Ioan 18:37); 2) pentru a-şi păstra neştirbită integritatea, oferindu-ne un model pe care să-l urmăm (1 Petru 2:21) şi 3) pentru a-şi jertfi viaţa ca să ne elibereze din păcat şi moarte. De ce era nevoie de lucrul acesta? — Matei 20:28.

3. Neascultând de porunca lui Dumnezeu, primul om, Adam, a comis ceea ce Biblia numeşte „păcat“. De aceea, Dumnezeu l-a condamnat la moarte (Geneza 3:17–19). Deoarece nu a mai corespuns normelor lui Dumnezeu, el nu a mai fost perfect. Treptat, el a îmbătrânit şi a murit. Adam le-a transmis păcatul tuturor copiilor săi. Iată de ce şi noi îmbătrânim, ne îmbolnăvim şi murim. Cum putea fi salvată omenirea? — Romani 3:23; 5:12.

4. Isus a fost un om perfect ca şi Adam. Totuşi, spre deosebire de Adam, Isus a ascultat în mod absolut de Dumnezeu chiar şi atunci când a fost supus celui mai mare test. Prin urmare, el putea să-şi jertfească viaţa umană perfectă ca să plătească păcatul lui Adam. Această plată este numită în Biblie „preţ de răscumpărare“. Astfel, copiii lui Adam puteau fi eliberaţi de condamnarea la moarte. Toţi cei care îşi pun credinţa în Isus pot să beneficieze de iertarea păcatelor şi să primească viaţă veşnică. — 1 Timotei 2:5, 6; Ioan 3:16; Romani 5:18, 19.

5. Când a fost pe pământ, Isus a vindecat bolnavi, a hrănit flămânzi şi a potolit furtuni. El a înviat chiar şi morţi. De ce a înfăptuit Isus miracole? 1) Lui Isus i-a fost milă de oamenii care erau suferinzi şi a vrut să-i ajute. 2) Miracolele sale au dovedit că el era Fiul lui Dumnezeu. 3) Acestea au demonstrat ce va face el pentru omenirea ascultătoare când va domni ca Rege peste pământ. — Matei 14:14; Marcu 2:10–12; Ioan 5:28, 29.

6. Isus a murit şi a fost înviat de Dumnezeu ca creatură spirituală şi apoi s-a întors în cer (1 Petru 3:18). De atunci, Dumnezeu l-a făcut Rege. În curând Isus va înlătura toată răutatea şi suferinţa de pe pământ. — Psalmul 37:9–11; Proverbele 2:21, 22.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 7]

Ministerul lui Isus a inclus predarea, înfăptuirea de miracole şi chiar oferirea vieţii sale pentru noi