Capitolul 43

Îi învaţă cu ajutorul ilustrărilor

SE PARE că, atunci când îi mustră pe farisei, Isus se află în Capernaum. Mai târziu, în aceeaşi zi, el pleacă de acasă şi se duce în apropiere, la Marea Galileei, unde se adună mulţimi de oameni. Acolo el se suie într-o corabie, se îndepărtează puţin de ţărm şi începe să-i înveţe pe oamenii aflaţi pe ţărm despre Regatul cerurilor. El face aceasta cu ajutorul unei serii de parabole, sau ilustrări, fiecare având un cadru foarte cunoscut oamenilor.

Mai întâi, Isus le vorbeşte despre un semănător care seamănă sămânţă. O parte din ea cade la marginea drumului şi este mâncată de păsări. Altele cad pe un sol stâncos. Întrucât rădăcinile nu pătrund adânc, noile plante se usucă sub arşiţa soarelui. Alte seminţe cad printre mărăcini, care înăbuşă plantele abia răsărite. În sfârşit, unele seminţe cad pe un sol bun şi produc, unele de o sută de ori mai mult, altele de şaizeci de ori mai mult, iar altele de treizeci de ori mai mult.

Într-o altă ilustrare, Isus compară Regatul lui Dumnezeu cu un om care seamănă sămânţă. Pe măsură ce zilele trec, fie că el doarme, fie că este treaz, sămânţa creşte. Omul nu ştie cum anume. Sămânţa creşte singură şi produce roade. Când roadele se coc, omul le seceră.

Isus spune o a treia ilustrare despre un om care seamănă sămânţă bună, dar, ‘în timp ce oamenii dorm’, vine un vrăjmaş şi seamănă neghină printre grâu. Slujitorii acelui om îl întreabă dacă nu trebuie să smulgă neghina. Dar omul le răspunde: ‘Nu, ca nu cumva culegând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş; şi la timpul secerişului, voi spune secerătorilor să culeagă neghina, iar grâul să-l strângă în grânar’.

Continuându-şi cuvântarea în faţa mulţimilor de pe ţărm, Isus prezintă încă două ilustrări. El le arată că „împărăţia [regatul, NW] cerurilor“ este asemenea unui bob de muştar pe care îl seamănă un om. Deşi este cea mai mică dintre toate seminţele, spune el, sămânţa de muştar creşte, devenind cea mai mare dintre toate plantele comestibile. Ea devine un copac în ale cărui ramuri vin păsările să se adăpostească.

Unii obiectează astăzi, arătând că există seminţe mai mici decât cele de muştar. Dar Isus nu ţine o lecţie de botanică. Dintre seminţele pe care le cunosc galileenii din timpul său, sămânţa de muştar este, într-adevăr, cea mai mică. Astfel, ei înţeleg că Isus vorbeşte despre o creştere fenomenală.

În final, Isus compară „împărăţia cerurilor“ cu aluatul pe care o femeie îl ia şi îl amestecă cu trei măsuri mari de făină. Cu timpul, adaugă el, aluatul fermentează întreaga cocă.

După ce prezintă aceste cinci ilustrări, Isus lasă mulţimile să plece, iar el se întoarce la casa unde locuieşte. În curând, cei doisprezece apostoli şi alţi discipoli vin la el.

Utilitatea ilustrărilor lui Isus

Când discipolii vin la Isus, după cuvântarea ţinută de acesta în faţa mulţimilor de pe plajă, ei sunt curioşi în legătură cu noua sa metodă de a preda. Fără îndoială că ei l-au auzit şi înainte pe Isus folosind ilustrări, dar nu într-o măsură atât de mare. De aceea, ei îl întreabă: „De ce le vorbeşti în pilde [prin intermediul ilustrărilor, NW]?“

Un motiv este acela de a împlini cuvintele profetului: „Îmi voi deschide gura şi voi vorbi în pilde [prin intermediul ilustrărilor, NW], voi vesti lucruri ascunse de demult“. Dar acesta nu este singurul motiv. Folosirea ilustrărilor îi permite lui Isus să scoată la iveală dispoziţia inimii oamenilor.

În realitate, majoritatea oamenilor se interesează de Isus numai pentru că acesta este un excepţional narator şi înfăptuitor de miracole, nu pentru a-l sluji ca pe un Domn şi pentru a-l urma în mod neegoist. Ei nu doresc să le fie deranjat modul în care privesc lucrurile sau modul în care îşi trăiesc viaţa. Ei nu doresc ca mesajul să-i influenţeze într-o asemenea măsură.

Astfel, Isus spune: „De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei măcar că văd, nu văd; şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi în ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: «. . . Căci inima acestui popor s-a împietrit [a devenit nereceptivă, NW]»“.

„Dar, continuă Isus, ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi şi nu le-au auzit.“

Da, cei 12 apostoli şi cei care sunt împreună cu ei au o inimă receptivă. Drept urmare, Isus spune: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat“. Deoarece discipolii săi au dorinţa de a înţelege, Isus le furnizează o explicaţie a ilustrării semănătorului.

„Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu“, spune Isus, iar solul este inima. Despre sămânţa semănată pe suprafaţa bătătorită de la marginea drumului, Isus spune: „Vine Diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi“.

Pe de altă parte, sămânţa semănată pe solul stâncos se referă la inima oamenilor care primesc cuvântul cu bucurie. Însă, deoarece cuvântul nu poate prinde rădăcini într-o astfel de inimă, atunci când vine un timp de testare sau de persecuţie, aceştia renunţă.

Cât despre sămânţa care a căzut printre mărăcini, continuă Isus, aceasta se referă la cei care au auzit cuvântul. Însă aceştia sunt acaparaţi de îngrijorările, de bogăţiile şi de plăcerile vieţii, astfel încât sunt complet sufocaţi şi nu aduc nimic la perfecţiune.

În sfârşit, în ceea ce priveşte sămânţa semănată pe solul bun, spune Isus, aceştia sunt cei care, după ce aud cuvântul cu o inimă excelentă şi bună, îl reţin şi aduc rod cu perseverenţă.

Cât de binecuvântaţi sunt aceşti discipoli care l-au căutat pe Isus pentru a obţine o explicaţie a învăţăturilor sale! Isus vrea ca ilustrările sale să fie înţelese, pentru a le dezvălui altora adevărul. „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat?“, întreabă Isus. Nu, ci „este adusă ca să fie pusă în sfeşnic“. Apoi Isus adaugă: „Luaţi seama deci cum ascultaţi“.

Binecuvântaţi cu mai multă instruire

După ce primesc de la Isus explicaţia ilustrării despre semănător, discipolii vor să afle mai mult. „Lămureşte-ne pilda cu neghina din ţarină“, îi cer ei.

Cât de diferită este atitudinea discipolilor de cea a celorlalţi oameni din mulţimea aflată pe plajă! Acelor oameni le lipseşte dorinţa sinceră de a înţelege semnificaţia ilustrărilor, mulţumindu-se cu simpla naraţiune a faptelor. Subliniind contrastul dintre acel auditoriu de pe ţărmul mării şi discipolii săi dornici să înveţe, care au venit la el în casă, Isus spune:

„Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura şi vi se va mai adăuga“. Discipolii măsoară faţă de Isus un viu interes şi o atenţie susţinută şi astfel ei sunt binecuvântaţi, obţinând mai multă instruire. Astfel, răspunzându-le discipolilor săi, Isus spune:

„Cel care seamănă sămânţa bună este Fiul Omului. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii împărăţiei [regatului, NW]; neghina sunt fiii Celui Rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este Diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii“.

După ce identifică fiecare element al ilustrării, Isus descrie deznodământul. El spune că, la încheierea sistemului de lucruri, secerătorii, sau îngerii, îi vor separa pe creştinii asemănători neghinei de adevăraţii ‘fii ai regatului’. Apoi, „fiii Celui Rău“ vor fi marcaţi pentru distrugere, în timp ce fiii Regatului lui Dumnezeu, „cei drepţi“, vor străluci ca soarele în Regatul Tatălui lor.

Apoi, Isus îşi binecuvântează discipolii care sunt dornici să înveţe cu alte trei ilustrări. Pentru început, el spune: „Împărăţia [regatul, NW] cerurilor se aseamănă cu o comoară ascunsă într-un ogor. Omul care o găseşte, o ascunde; şi de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela“.

„Împărăţia cerurilor, continuă el, se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare [perle, nota de subsol] frumoase. Şi când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce şi vinde tot ce are şi-l cumpără.“

Isus însuşi este asemenea omului care găseşte o comoară ascunsă şi asemenea negustorului care găseşte o perlă de mare valoare. El a vândut totul, ca să zicem aşa, renunţând la o poziţie înaltă în cer pentru a deveni o umilă fiinţă umană. Apoi, trăind ca om pe pământ, el suportă oprobriu şi persecuţii crunte, dovedindu-se demn de a deveni Conducătorul Regatului lui Dumnezeu.

Continuatorii lui Isus se află şi ei în faţa provocării de a vinde totul pentru a obţine minunata recompensă de a ajunge, fie regi împreună cu Cristos, fie supuşi pământeşti ai Regatului. Considerăm noi faptul de a avea parte de Regatul lui Dumnezeu drept ceva mult mai valoros decât oricare alt lucru din viaţă, drept o comoară inestimabilă sau drept o perlă preţioasă?

În final, Isus aseamănă „regatul cerurilor“ cu un năvod care strânge tot felul de peşti. Când peştii sunt sortaţi, cei necorespunzători sunt aruncaţi, iar cei buni sunt păstraţi. Astfel va fi, spune Isus, la încheierea sistemului de lucruri: îngerii îi vor separa pe cei răi de cei drepţi, cei răi fiind rezervaţi pentru nimicire.

Isus însuşi începe această pescuire şi îi invită pe primii săi discipoli să fie „pescari de oameni“. Sub supravegherea îngerilor, lucrarea de pescuire continuă de-a lungul secolelor. În cele din urmă soseşte timpul pentru a trage la mal năvodul, care reprezintă toate organizaţiile de pe pământ ce se declară a fi creştine, inclusiv congregaţia creştinilor unşi.

Deşi peştii necorespunzători sunt aruncaţi în distrugere, să fim recunoscători că ‘cei buni’ vor fi păstraţi. Manifestând, ca şi discipolii lui Isus, aceeaşi dorinţă sinceră de a dobândi mai multă cunoştinţă şi înţelegere, vom fi binecuvântaţi nu numai cu mai multă instruire, ci şi cu darul pe care-l acordă Dumnezeu, viaţa eternă. Matei 13:1–52; Marcu 4:1–34; Luca 8:4–18; Psalmul 78:2; Isaia 6:9, 10.

▪ Când şi unde le-a vorbit Isus mulţimilor cu ajutorul ilustrărilor?

▪ Care sunt cele cinci ilustrări pe care le prezintă Isus?

▪ De ce spune Isus că sămânţa de muştar este cea mai mică dintre toate seminţele?

▪ De ce vorbeşte Isus folosindu-se de ilustrări?

▪ În ce fel se dovedesc discipolii lui Isus diferiţi de mulţime?

▪ Ce explicaţie dă Isus ilustrării semănătorului?

▪ Cum diferă discipolii de mulţimile de pe plajă?

▪ Pe cine sau ce anume reprezintă semănătorul, ţarina, sămânţa bună, duşmanul, secerişul şi secerătorii?

▪ Care sunt alte trei ilustrări pe care le prezintă Isus, şi ce putem învăţa din ele?