Capitolul 80

Ţarcurile şi păstorul

ISUS a venit la Ierusalim pentru Sărbătoarea Dedicării, sau Hanukkah, sărbătoare ce comemorează evenimentul prin care templul a fost dedicat din nou lui Iehova. Cu aproximativ 200 de ani în urmă, în anul 168 î.e.n., Antiochus IV Epifanus, cucerise Ierusalimul şi profanase templul şi altarul său. Trei ani mai târziu însă, Ierusalimul a fost recucerit şi templul a fost dedicat din nou. Celebrarea rededicării a devenit de atunci o sărbătoare anuală.

Sărbătoarea Dedicării are loc pe data de 25 Chişlev, lună din calendarul evreiesc care, în zilele noastre, corespunde celei de-a doua jumătăţi a lunii noiembrie şi primei jumătăţi a lunii decembrie. Nu mai rămân, aşadar, decât cu puţin peste 100 de zile până la Paştele memorabil din anul 33 e.n. Faptul că este sezonul rece explică motivul pentru care apostolul Ioan spune că „era iarna“.

Isus foloseşte acum o ilustrare în care vorbeşte despre trei ţarcuri şi despre rolul său în calitate de Păstor excelent. Primul dintre aceste ţarcuri reprezintă legământul Legii mozaice. Legea servea drept îngrăditură, separându-i pe iudei de practicile corupte ale acelora care nu se aflau în acest legământ special cu Dumnezeu. Isus explică: „Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare prin altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor“.

Au venit şi alţii care s-au dat drept Mesia sau Cristos, dar nici unul nu a fost păstorul adevărat pe care îl descrie în continuare Isus: „Portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară. . . . Ele nu merg după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor“.

„Portarul“ primului ţarc a fost Ioan Botezătorul. În calitate de portar, Ioan ‘i-a deschis’ lui Isus, prezentându-l oilor simbolice pe care el avea să le conducă la păşune. Aceste oi pe care Isus le cheamă pe nume şi pe care le conduce afară sunt admise în cele din urmă într-un alt ţarc, după cum explică el: „Adevărat, adevărat vă spun, Eu sunt uşa oilor“, adică uşa unui nou ţarc. Aceste oi urmează să fie admise în acest nou ţarc atunci când Isus va institui noul legământ cu discipolii săi şi când spiritul sfânt va fi revărsat din ceruri asupra lor, în timpul viitoarei Penticoste.

În continuare, explicând rolul său, Isus zice: „Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. . . . Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. . . . Eu sunt Păstorul cel bun [excelent, NW]. Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele şi sunt cunoscut de cele ce sunt ale Mele, aşa cum Tatăl Mă cunoaşte pe Mine şi cum Eu cunosc pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oi“.

Cu puţin timp în urmă, Isus îi încurajase pe continuatorii săi, spunând: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia“. Această turmă mică, ce va număra în cele din urmă 144 000 de membri, urmează să intre în acest nou ţarc, adică în cel de-al doilea. Dar Isus mai face o remarcă: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o singură turmă, un singur Păstor“.

Întrucât aceste „alte oi . . . nu sunt din staulul acesta“, ele trebuie să fie dintr-un alt ţarc, din cel de-al treilea. Aceste ultime două ţarcuri, sau staule, au destine diferite. ‘Turma mică’, aflată într-unul din ţarcuri, va domni cu Cristos în ceruri, iar „alte oi“, aflate în celălalt ţarc, vor trăi pe pământul paradiziac. Însă, cu toate că fac parte din două ţarcuri diferite, oile nu manifestă invidie şi nici nu se consideră victimele vreunei discriminări, deoarece, aşa cum spune Isus, ele devin „o singură turmă“ sub „un singur Păstor“.

Isus Cristos, Păstorul excelent, îşi dă de bunăvoie viaţa pentru oile din ambele ţarcuri: „O dau Eu de la Mine Însumi“, spune el. „Am [autoritatea, nota de subsol] s-o dau şi am autoritatea s-o iau iarăşi. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu“. Aceste cuvinte provoacă dezbinare printre iudei.

O mare parte din mulţime zice: „Are demon, este nebun; de ce-L ascultaţi?“ La care alţii răspund: „Cuvintele acestea nu sunt ale unuia stăpânit de demon“. Apoi, referindu-se fără îndoială la faptul că, cu două luni în urmă, Isus vindecase un orb din naştere, ei adaugă: „Poate un demon să deschidă ochii orbilor?“ Ioan 10:1–22; 9:1–7; Luca 12:32; Apocalipsa 14:1, 3; 21:3, 4; Psalmul 37:29.

▪ Ce este Sărbătoarea Dedicării, şi când este ea celebrată?

▪ Care este primul ţarc, şi cine este portarul lui?

▪ În ce sens portarul îi deschide păstorului, şi unde sunt admise oile după aceea?

▪ Cine se află în cele două ţarcuri ale Păstorului excelent, şi câte turme devin ei?