Salt la conţinut

Salt la cuprins

A fost Ioan lipsit de credinţă?

A fost Ioan lipsit de credinţă?

Capitolul 38

A fost Ioan lipsit de credinţă?

IOAN Botezătorul, care este la închisoare de aproape un an, primeşte ştirea că Isus a înviat pe fiul unei văduve din Nain. Însă Ioan doreşte să audă direct de la Isus care este semnificaţia acestui miracol, fapt pentru care îi trimite pe doi dintre discipolii săi să-l întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină, sau să aşteptăm pe altul?“

Această întrebare ar putea părea ciudată, îndeosebi pentru că, cu aproape doi ani în urmă, când l-a botezat pe Isus, Ioan a văzut spiritul lui Dumnezeu coborându-se asupra lui şi a auzit cuvintele aprobatoare ale lui Dumnezeu. Din întrebarea pusă de el unii ar putea trage concluzia că lui Ioan i-a slăbit credinţa. Dar nu aşa stau lucrurile. Dacă Ioan ar fi început să aibă îndoieli, Isus nu ar vorbi în termeni atât de elogioşi la adresa lui, aşa cum face în această împrejurare. Atunci de ce pune Ioan această întrebare?

Poate că Ioan vrea numai ca Isus să confirme faptul că El este Mesia. Acest lucru ar constitui o mare încurajare pentru Ioan, care zace în închisoare. Se pare însă că întrebarea lui Ioan implică ceva mai mult. Fără îndoială, el vrea să ştie dacă urmează să vină un altul, un succesor, ca să zicem aşa, care să termine de îndeplinit toate lucrurile care au fost prezise că vor fi realizate de Mesia.

Potrivit profeţiilor biblice, pe care Ioan le cunoaşte bine, Unsul lui Dumnezeu trebuie să fie un rege, un eliberator. Cu toate acestea, el, Ioan, se află încă în închisoare, deşi au trecut multe luni de zile de la botezul lui Isus. Este limpede deci că Ioan îl întreabă cu alte cuvinte pe Isus: ‘Tu eşti cu adevărat Acela care va stabili Regatul lui Dumnezeu cu o vizibilă manifestare de putere, sau trebuie să aşteptăm pe un altul, un succesor, care să împlinească toate profeţiile minunate referitoare la gloria lui Mesia?’

În loc să le spună discipolilor lui Ioan: ‘Bineînţeles că eu sunt cel care trebuia să vină!’, Isus le oferă pe loc o demonstraţie remarcabilă a puterii sale, vindecând numeroase persoane atinse de diverse boli şi infirmităţi. Apoi el le spune discipolilor: „Duceţi-vă şi spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi ce aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii sunt înviaţi şi săracilor li se vesteşte Evanghelia“.

Cu alte cuvinte, întrebarea lui Ioan lasă probabil să se înţeleagă că el se aşteaptă ca Isus să facă ceva mai mult decât face, poate chiar să-l elibereze şi pe el. Isus îi transmite lui Ioan să nu aştepte nimic mai mult decât miracolele pe care le înfăptuieşte.

Când discipolii lui Ioan pleacă, Isus se întoarce spre mulţimi şi le spune că Ioan este „solul“ lui Iehova prezis în Maleahi 3:1 precum şi profetul Ilie prezis în Maleahi 4:5, 6. El îl elogiază astfel pe Ioan, situându-l la acelaşi nivel cu ceilalţi profeţi care au trăit înaintea lui şi explică: „Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Şi din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia cu năvală [este ţinta spre care oamenii înaintează cu energie, NW]“.

Isus arată aici că Ioan nu va fi în Regatul ceresc, dat fiind că cineva care este cel mai mic în Regat este mai mare decât el. Ioan a pregătit calea lui Isus, dar va muri înainte de momentul în care Cristos va încheia cu discipolii săi un legământ, sau o convenţie, în virtutea căruia vor domni ca regi împreună cu el în Regatul său. Iată de ce Isus spune că Ioan nu va fi în Regatul ceresc. Ioan va fi în schimb un supus pământesc al Regatului lui Dumnezeu. Luca 7:18–30; Matei 11:2–15.

▪ De ce întreabă Ioan dacă Isus este Cel care vine sau dacă trebuie să aştepte pe un altul?

▪ Potrivit explicaţiei lui Isus, ce profeţii a împlinit Ioan?

▪ De ce Ioan Botezătorul nu va fi în cer împreună cu Isus?