Capitolul 87

Asiguraţi-vă viitorul prin înţelepciune practică

ISUS tocmai terminase de povestit istorisirea despre fiul risipitor unei mulţimi în mijlocul căreia se aflau discipolii săi, încasatori de impozite necinstiţi şi alţi păcătoşi notorii, precum şi scribi şi farisei. Acum, adresându-se discipolilor săi, el prezintă o ilustrare referitoare la un om bogat care a primit un raport nefavorabil despre administratorul casei sale, sau intendentul său.

Conform cuvintelor lui Isus, bărbatul bogat îl cheamă pe intendentul său şi îi spune că intenţionează să-l destituie din funcţie. „Ce voi face, se întreabă acesta din urmă, căci stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face ca, atunci când voi fi scos din administraţie, să fiu primit în casele lor.“

Care este planul intendentului? Ei bine, el îi cheamă pe cei care îi sunt datori stăpânului său. „Cât eşti dator stăpânului meu?“, întreabă el.

„O sută de măsuri de untdelemn“, răspunde primul.

„Ia-ţi contractul şi stai degrabă şi scrie cincizeci“, îi spune el.

Îl întreabă pe altul: „Dar tu cât eşti dator?“

„O sută de măsuri de grâu“, spune acesta.

„Ia-ţi contractul şi scrie optzeci.“

Intendentul are dreptul să reducă suma totală datorată stăpânului său, întrucât el este încă însărcinat cu afacerile financiare ale stăpânului său. Acţionând în felul acesta, el îşi face prieteni printre cei care îl vor putea ajuta, la rândul lor, atunci când îşi va pierde serviciul.

Când stăpânul aude ce s-a întâmplat, este impresionat. De fapt, el ‘l-a lăudat pe administrator’, deşi era nedrept, „pentru că lucrase cu prudenţă [înţelepciune practică, NW]“. Într-adevăr, Isus adaugă: „Fiii veacului acestuia, . . . sunt mai înţelepţi decât fiii luminii“.

Acum, desprinzând o învăţătură pentru discipolii săi, Isus îi îndeamnă: „Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veţi termina cu toate, să fiţi primiţi în corturile veşnice“.

Isus nu îl laudă pe intendent pentru nedreptatea sa, ci pentru perspicacitatea sa, adică pentru înţelepciunea sa practică. Adeseori, „fiii veacului acestuia“ se folosesc cu perspicacitate de banii sau de poziţia lor pentru a şi-i face prieteni pe aceia care vor putea să le acorde, la rândul lor, o anumită favoare. Aşadar, slujitorii lui Dumnezeu, „fiii luminii“, trebuie şi ei să se folosească în mod înţelept de bunurile materiale sau de ‘bogăţiile nedrepte’ pentru a trage ei înşişi foloase.

Dar, conform cuvintelor lui Isus, ei trebuie să se folosească de aceste bogăţii pentru a şi-i face prieteni pe aceia care vor putea să-i primească în „corturile [locuinţele, NW] veşnice“. Pentru membrii turmei mici aceste locuinţe sunt în cer; pentru „alte oi“, ele sunt pe pământul paradiziac. Întrucât numai Iehova Dumnezeu şi Fiul său pot să primească pe cineva în aceste locuinţe, ar trebui să ne străduim să cultivăm relaţii de prietenie cu ei, utilizând orice ‘bogăţii nedrepte’ pe care le-am putea avea, pentru a sprijini interesele Regatului. În acest caz, atunci când bogăţiile materiale vor lipsi sau vor dispărea, fapt care se va întâmpla cu certitudine, viitorul nostru veşnic va fi asigurat.

Isus spune în continuare că aceia care s-au dovedit fideli în a se îngriji chiar de aceste lucruri materiale, adică lucruri mai mici, se vor dovedi fideli şi în a se îngriji de chestiuni de mai mare importanţă. Şi adaugă: „Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii [adică interesele spirituale, sau interesele Regatului]? Şi dacă n-aţi fost credincioşi în ce este al altuia [interesele Regatului pe care Dumnezeu le-a încredinţat slujitorilor săi] cine vă va da ce este al vostru [recompensa vieţii în locuinţele eterne]?“

Este absolut imposibil să fim slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, sclavi ai bogăţiilor nedrepte, sau ai bogăţiilor materiale, aşa cum spune Isus în încheiere: „Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţine numai la unul şi va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona [bogăţiilor, NW]“. Luca 15:1, 2; 16:1–13; Ioan 10:16.

▪ Cum şi-i face intendentul din ilustrarea lui Isus prieteni pe cei care pot să-l ajute mai târziu?

▪ Care sunt „bogăţiile nedrepte“ şi cum ne putem face prieteni prin intermediul lor?

▪ Cine poate să ne primească „în corturile [locuinţele, NW] veşnice“, şi despre ce fel de locuinţe este vorba?