Capitolul 91

Când Lazăr este înviat

ÎMPREUNĂ cu cei care îl însoţesc, Isus ajunge acum la mormântul comemorativ al lui Lazăr. De fapt, mormântul este o peşteră care are o piatră pusă la intrare. „Daţi piatra la o parte!“, spune Isus.

Neînţelegând încă ce vrea să facă Isus, Marta obiectează: „Doamne, spune ea, trebuie să miroasă acum, căci sunt deja patru zile de când a murit“ (NW).

Dar Isus întreabă: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?“

Astfel piatra este dată la o parte. Atunci Isus îşi ridică privirea şi se roagă astfel: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru mulţimea care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis“. Isus se roagă în public pentru ca oamenii să ştie că ceea ce urmează să facă el va fi realizat prin puterea primită de la Dumnezeu. Apoi el strigă cu voce tare: „Lazăre, vino afară!“

Atunci Lazăr iese afară. Mâinile şi picioarele sale îi sunt încă înfăşurate în giulgiu, iar faţa îi este acoperită cu o pânză. „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!“, le spune Isus.

Văzând acest miracol, mulţi dintre iudeii care veniseră să le consoleze pe Maria şi pe Marta cred în Isus. Alţii însă se duc să le spună fariseilor cele întâmplate. Fariseii şi preoţii de frunte stabilesc degrabă o întrunire a Sanhedrinului — tribunalul suprem al iudeilor.

Din Sanhedrin fac parte: actualul mare preot, Caiafa, fariseii şi saducheii, precum şi preoţii de frunte şi marii preoţi precedenţi. Aceştia se plâng: „Ce vom face? Omul Acesta face multe semne. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi poporul nostru“.

Deşi conducătorii religioşi recunosc că Isus „face multe semne“, singurul lucru de care se preocupă ei este propria lor poziţie şi autoritate. Învierea lui Lazăr este o lovitură puternică îndeosebi pentru saduchei, deoarece ei nu cred în înviere.

Caiafa, care este, după cât se pare, un saducheu, ia cuvântul şi spune: „Voi nu ştiţi nimic; nici nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru popor şi să nu piară tot poporul“.

Dumnezeu a fost acela care l-a determinat pe Caiafa să vorbească astfel, căci iată ce spune Ioan mai târziu: „Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el“. Ceea ce a vrut de fapt să spună Caiafa a fost că Isus trebuia să fie omorât pentru a-l împiedica să le mai submineze autoritatea şi influenţa. Totuşi, conform celor spuse de Ioan, Caiafa „a prorocit că Isus avea să moară pentru popor. Şi nu numai pentru popor, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi“. Scopul lui Dumnezeu este, într-adevăr, ca Fiul său să moară ca răscumpărare pentru toţi.

Caiafa reuşeşte acum să influenţeze Sanhedrinul să facă planuri pentru a-l ucide pe Isus. Auzind însă despre aceste planuri, probabil de la Nicodim, care este membru al Sanhedrinului şi este prietenos cu el, Isus pleacă din localitate. Ioan 11:38–54.

▪ De ce se roagă Isus în public înainte de a-l învia pe Lazăr?

▪ Cum reacţionează la această înviere cei care au văzut-o?

▪ Ce scoate la iveală răutatea manifestată de membrii Sanhedrinului?

▪ Care a fost intenţia lui Caiafa, dar ce îl determină Dumnezeu să profeţească?