Capitolul 35

Cea mai celebră predică ţinută vreodată

ACEASTA este una dintre cele mai memorabile scene din istoria Bibliei: aşezat pe coasta unui munte, Isus ţine celebra sa Predică de pe munte. Locul se află în apropierea Mării Galileei, probabil lângă Capernaum. După ce şi-a petrecut toată noaptea în rugăciune, Isus tocmai a ales 12 dintre discipolii săi pentru a-i fi apostoli. Apoi, împreună cu toţi aceştia, coboară pe acest platou muntos.

Aţi putea crede că acum Isus trebuie să fie foarte obosit şi că ar vrea să doarmă puţin. Dar au sosit mari mulţimi, unele venind din Iudeea şi din Ierusalim, locuri aflate la o distanţă de 100 şi, respectiv, 110 kilometri, altele venind dinspre nord, din oraşele de coastă Tir şi Sidon. Oamenii au venit să-l audă pe Isus şi să fie vindecaţi de bolile lor. Printre ei există chiar persoane chinuite de demoni, îngerii răi ai lui Satan.

În timp ce Isus coboară, oameni bolnavi se apropie pentru a se atinge de el, iar el îi vindecă pe toţi. Apoi, Isus urcă, după cât se pare, într-un loc mai înalt de pe munte. Acolo se aşază şi începe să înveţe mulţimile care sunt răspândite pe platoul din faţa lui. Imaginaţi-vă! Acum, nici măcar o singură persoană din tot acest auditoriu nu suferă de vreo infirmitate gravă!

Aceşti oameni sunt nerăbdători să-l audă pe învăţătorul care este capabil să efectueze aceste miracole uluitoare. Totuşi, Isus îşi ţine predica în primul rând în folosul discipolilor săi, care stau, probabil, împrejurul lui. Însă, pentru ca şi noi să putem beneficia de această predică, Matei şi Luca au consemnat-o în scris.

Consemnarea predicii pe care o face Matei este de aproape patru ori mai lungă decât cea făcută de Luca. În plus, anumite pasaje menţionate de Matei sunt prezentate de Luca în mod asemănător, dar sunt plasate în alte momente ale ministerului lui Isus. Acest lucru se poate observa comparând Matei 6:9–13 cu Luca 11:1–4 şi Matei 6:25–34 cu Luca 12:22–31. Totuşi, acest lucru nu trebuie să ne surprindă. Evident, Isus a predat aceleaşi lucruri nu numai o dată, iar Luca a preferat să relateze unele dintre aceste învăţături într-un context diferit.

Ceea ce face ca predica lui Isus să fie atât de valoroasă este nu numai profunzimea conţinutului său spiritual, ci şi simplitatea şi claritatea cu care Isus expune aceste adevăruri. El se foloseşte de experienţe curente şi face referire la lucruri foarte cunoscute oamenilor, permiţând astfel ca ideile sale să fie înţelese mai uşor de toţi cei care caută o viaţă mai bună conform căii stabilite de Dumnezeu.

Cine este cu adevărat fericit?

Oricine doreşte să fie fericit. Conştient de acest fapt, Isus îşi începe Predica de pe munte explicând cine este cu adevărat fericit. Aşa cum ne putem imagina, această introducere captivează imediat atenţia vastului său auditoriu. Şi totuşi, primele sale cuvinte par, fără îndoială, contradictorii pentru mulţi.

Adresându-se discipolilor săi, Isus începe astfel: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! Ferice de voi când oamenii vă vor urî . . . Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săriţi de veselie, căci iată, răsplata voastră este mare în cer“.

Aceasta este introducerea predicii lui Isus, conform relatării lui Luca. Dar, potrivit naraţiunii lui Matei, Isus mai spune că şi cei care au un temperament blând, cei îndurători, cei care au inima curată, precum şi cei paşnici sunt fericiţi. Aceştia sunt fericiţi, remarcă Isus, pentru că vor moşteni pământul, pentru că li se va arăta îndurare, pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu şi pentru că vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu.

Însă prin faptul de a fi fericit Isus nu înţelege doar că cineva este vesel, ca atunci când se distrează. Adevărata fericire este mai profundă, cuprinzând ideea de mulţumire, un sentiment de satisfacţie şi de împlinire în viaţă.

Astfel, cei cu adevărat fericiţi, explică Isus, sunt oameni care îşi recunosc necesităţile spirituale, care sunt întristaţi de condiţia lor păcătoasă şi care ajung să-l cunoască şi să-l slujească pe Dumnezeu. Atunci, chiar dacă sunt urâţi sau persecutaţi pentru că înfăptuiesc voinţa lui Dumnezeu, ei sunt fericiţi, deoarece ştiu că îi sunt plăcuţi lui Dumnezeu şi că vor primi de la el ca răsplată viaţa veşnică.

Mulţi dintre ascultătorii lui Isus însă, la fel ca unele persoane de azi, cred că prosperitatea şi plăcerile sunt cele care îl fac pe om fericit. Isus ştie că lucrurile nu stau aşa. Prezentând un contrast care, fără îndoială, îi surprinde pe mulţi dintre ascultătorii săi, Isus spune:

„Vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit mângâierea! Vai de voi care sunteţi sătui, pentru că veţi flămânzi! Vai de voi care râdeţi acum, pentru că vă veţi întrista şi veţi plânge! Vai de voi când toţi oamenii vă vor vorbi de bine, fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii mincinoşi“.

Ce vrea să spună Isus prin aceste cuvinte? De ce faptul de a poseda bogăţii, de a căuta în mod uşuratic plăceri şi de a fi lăudat de oameni aduce necazuri? Deoarece, atunci când o persoană deţine şi îndrăgeşte aceste lucruri, serviciul lui Dumnezeu — singurul care aduce adevărata fericire — este eliminat din viaţa sa. În acelaşi timp, Isus nu vrea să spună că simplul fapt de a fi sărac, flămând sau întristat îl face pe cineva fericit. Însă adeseori, asemenea persoane dezavantajate ar putea să reacţioneze pozitiv la învăţăturile lui Isus, şi astfel să fie binecuvântate, cunoscând adevărata fericire.

Apoi, adresându-se discipolilor săi, Isus spune: „Voi sunteţi sarea pământului“. Bineînţeles, el nu vrea să spună că ei sunt sare în sens literal. Dar sarea este un conservant. La templul lui Iehova, lângă altar, se găseşte un morman de sare, iar preoţii care oficiază o folosesc la sărarea ofrandelor.

Discipolii lui Isus sunt „sarea pământului“ în sensul că ei au o influenţă cu efect de conservare asupra oamenilor. Într-adevăr, mesajul pe care ei îl poartă îi va păstra în mod sigur în viaţă pe toţi cei ce reacţionează în mod pozitiv faţă de el! Acesta va aduce în viaţa lor calităţi ca statornicia, loialitatea şi fidelitatea, calităţi care îi vor păzi de orice degradare spirituală şi morală.

„Voi sunteţi lumina lumii“, le spune Isus discipolilor săi. O lampă nu se pune sub un coş, ci pe un suport. Iată de ce Isus adaugă: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor“. Discipolii lui Isus fac acest lucru atât prin depunerea mărturiei publice, cât şi prin faptul că sunt exemple strălucitoare de conduită în armonie cu principiile Bibliei.

Norme înalte pentru continuatorii săi

Conducătorii religioşi îl consideră pe Isus un transgresor al Legii lui Dumnezeu şi, recent, chiar au pus la cale să-l ucidă. De aceea, în timp ce Isus îşi continuă Predica de pe munte, Isus explică: „Să nu gândiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Prorocii; am venit nu să desfiinţez, ci să împlinesc“.

Isus are cea mai înaltă consideraţie faţă de Legea lui Dumnezeu şi îi îndeamnă şi pe alţii să facă la fel. De fapt, el spune: „Aşa că, oricine va înlătura una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în împărăţia [regatul, NW] cerurilor“, ceea ce înseamnă că o asemenea persoană nu va intra nicidecum în Regat.

Departe de a desconsidera Legea lui Dumnezeu, Isus condamnă chiar şi atitudinile care l-ar putea determina pe cineva să o încalce. După ce face observaţia că Legea spune: „Să nu ucizi“, Isus adaugă: „Dar Eu vă spun că orişicine se mânie pe fratele său va fi supus judecăţii“.

Dat fiind faptul că a continua să fii mânios pe un colaborator este un lucru atât de grav, care ar putea duce, probabil, chiar la ucidere, Isus indică printr-o ilustrare până la ce punct ar trebui depuse eforturi pentru a se obţine pacea. El porunceşte: „Dacă îţi vei aduce darul [de jertfă] la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul“.

Atrăgând atenţia asupra celei de-a şaptea din Cele Zece porunci, Isus continuă: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu comiţi adulter»“. Însă Isus condamnă chiar şi cultivarea înclinaţiei de a comite adulter. „Dar Eu vă spun că orişicine se uită [continuă să privească, NW] la o femeie, ca s-o poftească, a şi comis adulter cu ea în inima lui.“

Isus nu vorbeşte aici doar despre un gând imoral trecător, ci despre faptul de ‘a continua să priveşti’. Acest fapt de a privi încontinuu stârneşte dorinţe puternice care, dacă se iveşte ocazia, pot duce, în cele din urmă, la adulter. Cum se poate evita un astfel de lucru? Isus arată ce măsuri drastice s-ar putea dovedi a fi necesare, spunând: „Dacă ochiul tău cel drept este o cursă pentru tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine. . . . Dacă mâna ta cea dreaptă te face să te împiedici, tai-o şi arunc-o de la tine“.

Deseori, oamenii sunt dispuşi să sacrifice o parte bolnavă din corp pentru a-şi salva viaţa. Însă, potrivit cuvintelor lui Isus, este mult mai important să ‘arunci’ orice lucru — chiar ceva la fel de preţios ca un ochi sau ca o mână — pentru a evita un gând sau o acţiune imorală. Altminteri, explică Isus, astfel de persoane vor fi aruncate în Gheenă (un loc din apropierea Ierusalimului unde se ardeau gunoaiele), care simbolizează distrugerea eternă.

Isus explică, de asemenea, cum să ne comportăm cu cei care ne fac rău şi ne jignesc. El dă următorul sfat: „Să nu vă împotriviţi celui care vă face rău; ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt“. Isus nu vrea să spună că, în caz că suntem agresaţi, nu trebuie să ne apărăm pe noi sau familia noastră. O palmă nu este dată însă pentru a vătăma din punct de vedere fizic, ci, mai degrabă, pentru a insulta. De aceea, Isus vrea să spună că, dacă cineva încearcă să provoace o ceartă sau o discuţie, fie dând literalmente o palmă, fie lovind prin cuvinte jignitoare, ar fi incorect să ripostezi în acelaşi fel.

După ce atrage atenţia asupra legii lui Dumnezeu care cere să-ţi iubeşti aproapele, Isus declară: „Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri . . . şi rugaţi-vă pentru cei care vă insultă şi vă prigonesc“. Furnizând un motiv excelent pentru a face acest lucru, el adaugă: „Ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni“.

Isus încheie această parte a predicii sale cu îndemnul: „Fiţi deci desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit“. Isus nu vrea să spună că oamenii pot fi perfecţi în sens absolut. Mai degrabă, ei pot, imitându-l pe Dumnezeu, să-şi extindă iubirea astfel încât aceasta să-i includă şi pe duşmanii lor. Relatarea paralelă din Luca consemnează aceste cuvinte ale lui Isus: „Fiţi dar îndurători, cum şi Tatăl vostru este îndurător“.

Rugăciunea şi încrederea în Dumnezeu

Isus îşi continuă predica condamnând ipocrizia celor care îşi etalează pretinsa devoţiune. „Când faci milostenie, spune el, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii.“

„Când vă rugaţi, continuă Isus, să nu fiţi ca făţarnicii cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor, ca să fie văzuţi de oameni.“ Dimpotrivă, el îi îndeamnă: „Când te rogi, intră în cămăruţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns“. Isus nu condamnă rugăciunile publice, deoarece el însuşi a făcut astfel de rugăciuni. Ceea ce condamnă el sunt rugăciunile spuse cu scopul de a-i impresiona pe ascultători şi de a primi elogii din partea acestora.

Isus dă şi următorul sfat: „Când vă rugaţi, să nu folosiţi repetări fără rost, ca păgânii“. Isus nu vrea să spună că repetarea în sine ar fi un lucru greşit. Cu o anumită ocazie, el însuşi a folosit în mod repetat „aceleaşi cuvinte“ atunci când s-a rugat. Dar ceea ce dezaprobă el este ‘repetarea fără rost’ a unor fraze învăţate pe dinafară, aşa cum fac cei care îşi recită rugăciunile după rozariu.

Pentru a-şi ajuta ascultătorii să se roage, Isus oferă o rugăciune model care se compune din şapte cereri. Primele trei acordă importanţa cuvenită suveranităţii lui Dumnezeu şi scopurilor sale. Aceste cereri se referă la sfinţirea numelui lui Dumnezeu, la venirea Regatului său şi la înfăptuirea voinţei sale. Celelalte patru sunt cereri cu caracter personal, şi anume: pentru hrana zilnică, pentru iertarea păcatelor, pentru a nu fi ispitiţi mai mult decât putem suporta şi pentru a fi eliberaţi de cel rău.

În continuare, Isus vorbeşte despre capcana de a acorda o importanţă exagerată bunurilor materiale. El îndeamnă: „Nu vă strângeţi [încetaţi să vă strângeţi, NW] comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură“. Nu numai că aceste comori se deteriorează, dar ele nu ne aduc nici un merit în faţa lui Dumnezeu.

Aşadar, Isus spune: „Ci strângeţi-vă comori în cer“. Aceasta se face punând serviciul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă. Nimeni nu ne poate deposeda de meritul câştigat în acest fel înaintea lui Dumnezeu sau de răsplata minunată pe care o aduce acesta cu sine. Apoi, Isus adaugă: „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta“.

Vorbind în continuare despre capcana materialismului, Isus prezintă această ilustrare: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este [simplu, nota de subsol], tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat“. Ochiul care funcţionează bine este pentru corp la fel ca o lampă aprinsă într-un loc întunecos. Dar, pentru a vedea clar, ochiul trebuie să fie simplu, adică trebuie să se concentreze asupra unui singur obiect. Dacă ochiul vede neclar, aceasta conduce la o evaluare greşită a lucrurilor, la punerea obiectivelor materiale mai presus de serviciul adus lui Dumnezeu, ceea ce face ca „tot trupul“ să devină întunecat.

Isus atinge punctul culminant al acestei argumentări prin intermediul următoarei ilustrări pline de forţă: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci, sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul şi va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona [bogăţiilor, NW]“.

După ce dă acest sfat, Isus îşi asigură ascultătorii că nu trebuie să se îngrijoreze de necesităţile lor materiale, dacă pun pe primul loc serviciul pentru Dumnezeu. „Uitaţi-vă la păsările cerului, spune el, ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.“ Apoi întreabă: „Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?“

În continuare Isus se referă la crinii câmpului şi remarcă faptul că „nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Şi, continuă el, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, . . . nu vă va îmbrăca El cu mai mult pe voi, puţin credincioşilor?“ De aceea, Isus încheie: „Deci nu vă îngrijoraţi, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» . . . Tătăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Căutaţi [continuaţi deci să căutaţi, NW] mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“.

Calea vieţii

Calea vieţii înseamnă a respecta învăţăturile lui Isus. Însă acest lucru nu este uşor. Fariseii, de exemplu, sunt înclinaţi să-i judece cu asprime pe alţii şi probabil că mulţi îi imită. De aceea, în timp ce-şi continuă Predica de pe munte, Isus adresează acest îndemn: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi“.

Este periculos să urmăm exemplul fariseilor, care sunt extrem de critici. Potrivit relatării lui Luca, Isus ilustrează acest pericol, spunând: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?“

Faptul de a fi exagerat de critici faţă de alţii, amplificându-le greşelile şi insistând asupra lor, constituie o greşeală gravă. De aceea, Isus întreabă: „Cum zici fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău», şi iată, tu ai o bârnă în ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“.

Aceasta nu înseamnă că discipolii lui Isus nu trebuie să dea dovadă de discernământ faţă de alte persoane, deoarece Isus spune: „Să nu daţi câinilor ce este sfânt, şi să nu aruncaţi perlele voastre înaintea porcilor“. Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt sfinte. Ele sunt ca nişte perle simbolice. Dar, dacă unii, asemenea unor câini sau unor porci, nu arată nici o apreciere faţă de aceste adevăruri preţioase, discipolii lui Isus trebuie să-i lase în pace şi să caute persoane mai receptive.

Deşi le vorbise deja despre rugăciune în Predica sa de pe munte, Isus subliniază acum necesitatea de a persevera în rugăciune. „[Continuaţi să, NW] cereţi, îndeamnă el, şi vi se va da.“ Pentru a ilustra faptul că Dumnezeu este dispus să răspundă la rugăciune, Isus întreabă: „Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? . . . Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor care I le cer?“

După aceea, Isus enunţă ceea ce a devenit o celebră regulă de conduită, numită în mod obişnuit Regula de aur. El spune: „Deci tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“. A trăi în conformitate cu această regulă înseamnă a acţiona în mod pozitiv, făcându-le bine altora şi tratându-i aşa cum am dori să fim trataţi şi noi.

Faptul că această cale a vieţii nu este uşoară este demonstrat de porunca lui Isus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află“.

Pericolul de a fi indus în eroare este mare, fapt pentru care Isus avertizează: „Păziţi-vă de proroci mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori“. Întocmai cum pomii buni şi pomii răi pot fi recunoscuţi după fructele lor, remarcă Isus, la fel şi profeţii falşi pot fi identificaţi după conduita şi după învăţăturile lor.

În continuare, Isus explică faptul că ceea ce face din cineva discipolul Său nu este doar ce spune, ci ce face. Unii pretind că Isus este Domnul lor, dar, dacă ei nu înfăptuiesc voinţa Tatălui său, declară Isus, „le voi spune: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege»“.

În final, Isus prezintă concluzia celebră a predicii sale. El spune: „Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; dar ea nu s-a prăbuşit pentru că avea temelia pe stâncă“.

Pe de altă parte, Isus declară: „Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om fără minte care şi-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi căderea i-a fost mare“.

Când Isus îşi încheie predica, mulţimile rămân uluite de modul său de a preda, deoarece el le învaţă ca o persoană care are autoritate şi nu cum fac conducătorii lor religioşi. Luca 6:12–23; Matei 5:1–12; Luca 6:24–26; Matei 5:13–48; 6:1–34; 26:36–45; 7:1–29; Luca 6:27–49.

▪ Unde îşi ţine Isus cea mai memorabilă predică a sa, cine sunt cei prezenţi, şi ce s-a întâmplat chiar înainte de a o prezenta?

▪ De ce nu este surprinzător faptul că Luca consemnează unele învăţături din predică într-un alt context?

▪ Ce anume face ca predica lui Isus să fie atât de valoroasă?

▪ Cine sunt cei cu adevărat fericiţi, şi de ce?

▪ Cine îşi atrage necazuri, şi de ce?

▪ În ce sens sunt discipolii lui Isus „sarea pământului“ şi „lumina lumii“?

▪ În ce fel dovedeşte Isus o înaltă consideraţie faţă de Legea lui Dumnezeu?

▪ Ce porunceşte Isus să facă cineva pentru a smulge din rădăcină cauzele care duc la crimă şi la adulter?

▪ Ce vrea să spună Isus atunci când ne sfătuieşte să întoarcem şi celălalt obraz?

▪ În ce sens putem fi perfecţi aşa cum Dumnezeu este perfect?

▪ Ce instrucţiuni dă Isus cu privire la rugăciune?

▪ De ce comorile cereşti sunt superioare, şi cum se obţin ele?

▪ Ce ilustrări ne sunt prezentate pentru a ne ajuta să evităm materialismul?

▪ De ce spune Isus că nu trebuie să ne îngrijorăm?

▪ Ce spune Isus despre faptul de a-i judeca pe alţii, totuşi cum arată el că discipolii săi trebuie să dea dovadă de discernământ faţă de oameni?

▪ Ce altceva mai spune Isus referitor la rugăciune, şi ce regulă de conduită enunţă el?

▪ Cum arată Isus că această cale a vieţii nu este uşoară, şi că există pericolul de a fi induşi în eroare?

▪ Cum îşi încheie Isus predica, şi ce efect are ea?