Capitolul 125

Chinurile morţii pe stâlp

ÎMPREUNĂ cu Isus sunt duşi şi doi tâlhari pentru a fi executaţi. Procesiunea se opreşte nu departe de oraş, pe locul numit Golgota sau Locul Căpăţânii [al Craniului, NW].

Condamnaţilor le sunt scoase veşmintele. Apoi li se aduce vin amestecat cu smirnă. Se pare că această băutură care calmează durerea este preparată de femeile din Ierusalim, iar romanii nu se opun ca ea să le fie dată celor ce vor fi pironiţi pe stâlp. Însă, când o gustă, Isus refuză să o bea. De ce? Evident, fiindcă el doreşte să fie în deplina posesie a facultăţilor sale în cursul acestei încercări supreme a credinţei.

Isus este lungit acum pe stâlp, cu mâinile întinse deasupra capului. Soldaţii îi bat apoi piroane în mâini şi în picioare. El se răsuceşte de durere atunci când piroanele îi străpung carnea şi ligamentele. Când stâlpul este ridicat vertical, durerea devine atroce, căci greutatea corpului lărgeşte rănile făcute de piroane. Totuşi, în loc să ameninţe, Isus se roagă pentru soldaţii romani: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“

Pilat a poruncit să se pună pe stâlp o tăbliţă cu inscripţia: „Isus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor“. După cât se pare, el scrie acest lucru nu numai pentru că îl respectă pe Isus, ci şi pentru că îi detestă pe preoţii iudei care l-au constrâns să pronunţe condamnarea la moarte a lui Isus. De aceea, pentru ca oricine să poată citi inscripţia, Pilat ordonă să fie scrisă în trei limbi: în ebraică, în latina oficială şi în greaca comună.

Preoţii de frunte, printre care Caiafa şi Ana, sunt consternaţi. Această proclamare categorică le răpeşte bucuria acestui moment de triumf al lor. Prin urmare, ei protestează: „Nu scrie: «Împăratul Iudeilor», ci scrie că El a zis: «Eu sunt Împăratul Iudeilor»“. Iritat de faptul că a slujit ca unealtă a preoţilor, Pilat răspunde cu un dispreţ absolut: „Ce am scris, am scris“.

Preoţii, împreună cu o vastă mulţime, se adună acum la locul execuţiei, iar preoţii dezmint mărturia inscripţiei. Ei repetă mărturiile false care au fost depuse mai înainte, în cadrul audierilor din Sanhedrin. De aceea, nu este surprinzător faptul că trecătorii încep să vorbească injurios, dând din cap în mod batjocoritor şi spunând: „Tu, care distrugi templul şi îl zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te [salvează-te, NW] pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce [de pe stâlpul de tortură, NW]!“

„Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!“, intervin preoţii de frunte şi partizanii lor religioşi. „Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce [de pe stâlpul de tortură, NW] şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»“

Cuprinşi de acelaşi spirit, şi soldaţii îl iau în râs pe Isus. În mod batjocoritor, ei îi oferă vin acru, pe care îl ţin, probabil, departe de buzele sale arse de sete. „Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mântuieşte-Te [salvează-Te, NW] pe Tine Însuţi!“, spun ei în derâdere. Chiar şi tâlharii, pironiţi unul la dreapta şi celălalt la stânga lui Isus, îşi bat joc de el. Gândiţi-vă! Cel mai mare om care a trăit vreodată, da, cel care a participat împreună cu Iehova la crearea tuturor lucrurilor, suportă cu tărie toate aceste insulte!

Soldaţii iau veşmântul exterior al lui Isus şi îl împart în patru părţi. Ei aruncă sorţii pentru a vedea cui vor reveni acestea. Însă cămaşa este fără nici o cusătură, fiind de o calitate superioară. De aceea, soldaţii îşi zic unii altora: „Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţi pentru ea, a cui să fie“. În felul acesta, fără să-şi dea seama, ei împlinesc textul scriptural care spune: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi“.

În cele din urmă, unul dintre tâlhari ajunge să-şi dea seama că Isus trebuie să fie cu adevărat rege. De aceea, mustrându-l pe tovarăşul său, el îi spune: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi judecată? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru cele ce-am făcut, dar Acesta n-a făcut nici un rău“. Apoi el se adresează lui Isus, făcându-i această cerere: „Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta [în regatul tău, NW]!“

Isus răspunde: „Adevărat îţi zic astăzi: Vei fi cu mine în Paradis“ (NW). Această promisiune se va împlini atunci când Isus va guverna ca Rege în cer şi îl va învia pe acest răufăcător plin de căinţă la viaţă pe pământ, în Paradisul pe care supravieţuitorii Armaghedonului şi însoţitorii lor vor avea privilegiul să îl îngrijească. Matei 27:33–44; Marcu 15:22–32; Luca 23:27, 32–43; Ioan 19:17–24.

▪ De ce refuză Isus să bea vinul amestecat cu smirnă?

▪ După cât se pare, de ce este pusă o inscripţie pe stâlpul lui Isus, şi ce schimb de cuvinte are loc din acest motiv între Pilat şi preoţii de frunte?

▪ Ce alte insulte suportă Isus pe stâlp, şi, după cât se pare, ce anume le provoacă?

▪ Cum se împlineşte o profeţie prin ceea ce se face cu veşmintele lui Isus?

▪ Cum îşi schimbă atitudinea unul dintre tâlhari, şi cum va împlini Isus cererea acestuia?