Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ei nu reuşesc să-l prindă în capcană pe Isus

Ei nu reuşesc să-l prindă în capcană pe Isus

Capitolul 108

Ei nu reuşesc să-l prindă în capcană pe Isus

DEOARECE Isus predă în templu şi tocmai le-a prezentat duşmanilor săi religioşi trei ilustrări care le demască răutatea, fariseii sunt furioşi şi se sfătuiesc să-l prindă în capcană pe Isus, determinându-l să spună ceva pentru care l-ar putea aresta. Ei pun la cale un plan şi îşi trimit discipolii împreună cu câţiva partizani ai lui Irod pentru a încerca să-l prindă pe Isus în greşeală.

„Învăţătorule, spun aceştia, ştim că eşti om al adevărului şi că înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să Te temi de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne deci ce gândeşti: Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?“

Isus nu se lasă înşelat de măgulirea lor. El ştie că, dacă ar răspunde: ‘Nu, nu este permis nici drept să plătim acest impozit’, s-ar face vinovat de răzvrătire împotriva Romei. Dacă, dimpotrivă, ar spune: ‘Da, trebuie plătit acest impozit’, iudeii, care privesc cu dispreţ supunerea lor faţă de Roma, l-ar urî. Prin urmare, el răspunde: „Pentru ce mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-mi moneda pentru bir“.

Când ei îi aduc o monedă, el îi întreabă: „Chipul acesta şi inscripţia de pe el, ale cui sunt?“

„Ale Cezarului“, răspund ei.

„Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!“ Când aud răspunsul magistral al lui Isus, aceştia se minunează şi pleacă, lăsându-l singur.

Văzând că fariseii nu reuşesc să găsească nimic împotriva lui Isus, saducheii, care spun că nu este înviere, se apropie de el şi îl întreabă: „Învăţătorule, Moise a zis: «Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe soţia fratelui său şi să-i ridice urmaş». Erau, deci, la noi, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe soţia lui. Tot aşa şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. La înviere, soţia căruia dintre cei şapte fraţi va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o“.

Isus răspunde: „Oare nu vă rătăciţi voi, necunoscând nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci când vor învia dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. Dar despre morţi, că vor învia, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre «rug», cum i-a spus Dumnezeu, când a zis: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? El nu este Dumnezeul morţilor, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!“

Şi de această dată mulţimea este uimită de răspunsul lui Isus. Chiar unii scribi recunosc: „Învăţătorule, bine ai zis!“

Văzând că Isus i-a redus la tăcere pe saduchei, fariseii vin la el în grup. Pentru a-l pune din nou la încercare, unul dintre ei, un scrib, îl întreabă: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?“

Isus răspunde: „Cea dintâi este aceasta: «Ascultă, Israele! DOMNUL [Iehova, NW] Dumnezeul nostru, DOMNUL [Iehova, NW] este unul singur»; şi: «Să iubeşti pe DOMNUL [Iehova, NW] Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată gândirea ta şi cu toată puterea ta»; iată porunca dintâi. Iar a doua este aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Nu este altă poruncă mai mare decât acestea“. Apoi Isus adaugă: „De aceste două porunci depind toată Legea şi Prorocii“.

„Bine, Învăţătorule! Ai vorbit potrivit adevărului, recunoaşte scribul, că Dumnezeu este Unul singur şi nu este altul afară de El; şi a-L iubi cu toată inima, cu toată priceperea, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele.“

Văzând că scribul a răspuns în mod inteligent, Isus îi spune: „Tu nu eşti departe de împărăţia [regatul, NW] lui Dumnezeu“.

Au trecut deja trei zile — duminică, luni şi marţi — de când Isus predă în templu. Poporul l-a ascultat cu plăcere, totuşi conducătorii religioşi vor să-l ucidă, însă până acum tentativele lor au eşuat. Matei 22:15–40; Marcu 12:13–34; Luca 20:20–40.

▪ Ce capcană îi întind fariseii lui Isus, şi care ar fi rezultatul dacă el ar da un răspuns afirmativ sau unul negativ?

▪ Cum le zădărniceşte Isus încercările saducheilor de a-l prinde în capcană?

▪ Ce mai întreprind fariseii pentru a-l pune pe Isus la încercare, şi cu ce rezultat?

▪ Câte zile predă Isus în templu pe parcursul ministerului său final efectuat în Ierusalim, şi care sunt efectele învăţăturilor sale?