Capitolul 86

Istoria unui fiu pierdut

DUPĂ ce tocmai le terminase de istorisit fariseilor ilustrările referitoare la găsirea unei oi şi a unei drahme pierdute, Isus spune în continuare o altă ilustrare. Aceasta se referă la un tată iubitor şi la modul în care acţionează el faţă de cei doi fii ai săi, amândoi vinovaţi de greşeli grave.

Cel mai tânăr este personajul principal al acestei ilustrări. El îşi cere partea de moştenire, pe care tatăl său i-o dă fără ezitare. Apoi, el părăseşte casa şi începe să ducă un mod de viaţă foarte imoral. Dar să-i dăm voie lui Isus să ne relateze această istorisire şi să vedem dacă putem determina pe cine vor să reprezinte aceste personaje.

„Un om avea doi fii, începe Isus. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.» Şi tatăl le-a împărţit averea.“ Ce face acest fiu mai tânăr cu ceea ce primeşte?

„Nu după multe zile, explică Isus, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, trăind în destrăbălare.“ Altfel spus, el îşi cheltuie banii trăind cu prostituatele. După aceea, vin timpuri grele, după cum relatează Isus în continuare:

„După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i pască porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea“.

Cât de umilitor este să fii obligat să ai grijă de porci, dat fiind că, potrivit Legii, aceste animale erau necurate! Dar ceea ce l-a făcut pe acest fiu să sufere cel mai mult a fost foamea chinuitoare care i-a trezit chiar dorinţa după hrana care se dădea porcilor. Din cauza acestei situaţii îngrozitoare, ne spune Isus, el „şi-a venit în fire“.

Continuându-şi relatarea, Isus explică: „[El] a zis [în sinea sa]: «Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor aici de foame! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi“». Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său“.

Să reflectăm asupra unui aspect: Dacă, atunci când fiul părăsise casa, tatăl său s-ar fi repezit la el şi ar fi ţipat plin de mânie, probabil că acum el nu ar fi fost atât de hotărât în privinţa a ceea ce trebuia să facă. Poate s-ar fi decis să se întoarcă în ţară şi să caute de lucru în altă parte, astfel încât să nu trebuiască să-l întâlnească pe tatăl său. Însă o astfel de idee nici măcar nu i-a trecut prin minte. El a dorit să se întoarcă acasă!

Este clar că tatăl din ilustrarea lui Isus îl reprezintă pe Iehova Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc plin de iubire şi de milă. Şi probabil că şi tu recunoşti că fiul pierdut, sau risipitor, îi reprezintă pe păcătoşii notorii. Fariseii cărora le vorbeşte Isus tocmai l-au criticat pentru că serveşte masa chiar cu aceştia. Dar pe cine reprezintă fiul mai mare?

Când fiul pierdut este găsit

Când fiul pierdut, sau risipitor, din ilustrarea lui Isus se întoarce la casa tatălui său, ce fel de primire i se face? Să ascultăm relatarea lui Isus:

„Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi a fost cuprins de milă faţă de el, a alergat şi a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat mult“. Ce tată milos şi plin de căldură şi cât de bine îl reprezintă pe Tatăl nostru ceresc, Iehova!

Probabil că acel tată auzise vorbindu-se despre modul de viaţă destrăbălat al fiului său. Totuşi, fără să aştepte explicaţii amănunţite, el îi face o primire călduroasă. Şi Isus manifestă acest spirit de primire călduroasă, luând iniţiativa de a-i aborda pe păcătoşi şi pe încasatorii de impozite, care sunt reprezentaţi în ilustrare de fiul risipitor.

Ce-i drept, perspicacele părinte din ilustrarea lui Isus îşi face, fără îndoială, o oarecare idee despre căinţa fiului său, observând înfăţişarea tristă şi posomorâtă pe care o are acesta la întoarcere. Însă iniţiativa plină de iubire a tatălui face mai uşoară sarcina fiului de a-şi mărturisi păcatele, aşa cum relatează Isus: „Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. [Fă-mă ca pe unul dintre argaţii tăi, NW.]»“

Dar abia au ieşit cuvintele din gura fiului, când tatăl său intervine, ordonându-le sclavilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l! Să mâncăm şi să ne înveselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit“. Apoi au început „să se înveselească“.

Între timp, „fiul cel mai mare era la ogor“. Ascultând relatarea până la capăt, vezi dacă poţi identifica pe cine reprezintă acesta. Isus spune despre fiul mai mare: „Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a întrebat ce este. Robul acela i-a răspuns: «Fratele tău a venit şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos şi bine». Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre în casă. Atunci tatăl său a ieşit şi l-a rugat să intre. Dar, răspunzând, el a zis tatălui său: «Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat vreo poruncă; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei. Iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat!»“

Cine, asemenea fiului mai mare, a criticat mila şi atenţia acordate celor păcătoşi? Oare nu scribii şi fariseii? Deoarece tocmai faptul că i-au reproşat lui Isus că îi primeşte cu căldură pe păcătoşi l-a determinat să le răspundă prin această ilustrare, este limpede că pe ei trebuie să-i reprezinte fiul mai mare.

Isus îşi încheie relatarea cu următoarele cuvinte, adresate de tată fiului său mai mare: „Copile . . . tu totdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit“.

Isus nu dezvăluie nimic despre ceea ce va face în cele din urmă fiul mai mare. Într-adevăr, mai târziu, după moartea şi învierea lui Isus, „o mare mulţime de preoţi ascultau de credinţă“, iar printre aceştia s-ar putea să se fi aflat unii dintre cei ce aparţineau clasei ‘fiului mai mare’, cărora le vorbeşte Isus aici.

Dar pe cine reprezintă cei doi fii în timpurile moderne? Nu poate fi vorba decât despre persoane care au ajuns să cunoască destul de bine scopurile lui Iehova pentru a putea să intre într-o relaţie strânsă cu el. Fiul mai mare îi reprezintă pe unii membri din ‘turma mică’, adică din „Biserica [congregaţia, NW] celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri“. Aceşti creştini au adoptat o atitudine similară celei manifestate de fiul mai mare. Ei nu au dorit să primească cu căldură o clasă pământească compusă din „alte oi“, având sentimentul că aceasta le-ar răpi ceva din poziţia lor de prestigiu.

Fiul risipitor, pe de altă parte, le reprezintă pe acele persoane care părăsesc poporul lui Dumnezeu pentru a se bucura de plăcerile pe care le oferă lumea. Cu timpul însă, ele se întorc pline de căinţă la Dumnezeu şi devin din nou slujitori activi ai săi. Într-adevăr, câtă iubire şi milă dovedeşte Tatăl faţă de cei care recunosc faptul că au nevoie de iertare şi care se întorc la el! Luca 15:11–32; Leviticul 11:7, 8; Faptele 6:7; Luca 12:32; Evrei 12:23; Ioan 10:16.

▪ Cui relatează Isus această ilustrare, sau istorisire, şi de ce?

▪ Cine este personajul principal al istorisirii, şi ce se întâmplă cu el?

▪ Pe cine anume din zilele lui Isus îi reprezintă tatăl şi fiul cel tânăr?

▪ Cum imită Isus exemplul tatălui plin de compasiune din ilustrarea sa?

▪ Cum priveşte fiul mai mare primirea călduroasă care i se face fratelui său, şi de ce se poate spune despre farisei că se comportau la fel ca acest fiu mai mare?

▪ Ce aplicare are ilustrarea lui Isus în zilele noastre?