Capitolul 17

Isus îl învaţă pe Nicodim

ÎN TIMP ce asistă la Paştele din anul 30 e.n., Isus înfăptuieşte nişte semne remarcabile, sau miracole. Drept urmare, mulţi oameni îşi pun încrederea în el. Nicodim, un membru al Sanhedrinului — curtea supremă la iudei — este impresionat şi vrea să afle mai multe lucruri. De aceea, el îl vizitează pe Isus noaptea, când este întuneric, temându-se probabil că prestigiul său în faţa celorlalţi conducători iudei va avea de suferit în caz că va fi văzut de cineva.

„Învăţătorule, spune el, ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.“ Drept răspuns, Isus îi spune lui Nicodim că, pentru a intra în Regatul lui Dumnezeu, cineva trebuie să fie „născut din nou“.

Dar cum poate fi cineva „născut din nou“? „Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?“, întreabă Nicodim.

Nu, nu asta înseamnă să te naşti din nou. Isus îi explică: „Dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu“. Când Isus a fost botezat şi spiritul sfânt a coborât asupra lui, el a fost născut astfel „din apă şi din Duh“. Prin declaraţia care a însoţit această acţiune şi care s-a auzit din ceruri, „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea“, Dumnezeu a făcut cunoscut faptul că el născuse un fiu spiritual care avea perspectiva de a intra în Regatul ceresc. Mai târziu, la Penticosta din anul 33 e.n., alţi discipoli botezaţi vor primi spiritul sfânt şi, în acest fel, vor fi născuţi din nou în calitate de fii spirituali ai lui Dumnezeu.

Însă Fiul uman special al lui Dumnezeu are un rol vital. „După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, îi spune Isus lui Nicodim, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.“ Într-adevăr, aşa cum israeliţii muşcaţi de şerpii veninoşi trebuiau să privească spre şarpele de aramă pentru a fi salvaţi, la fel, toţi oamenii trebuie să exercite credinţă în Fiul lui Dumnezeu, pentru a fi salvaţi din starea lor muribundă.

Subliniind rolul iubitor pe care îl are Iehova în această privinţă, Isus îi spune în continuare lui Nicodim: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“. În acest fel, aici, în Ierusalim, exact după şase luni de la începerea ministerului său, Isus dezvăluie cu claritate faptul că el este mijlocul folosit de Iehova Dumnezeu pentru salvarea omenirii.

Isus îi explică în continuare lui Nicodim: „Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea“, adică să o judece într-un mod nefavorabil, sau să o condamne, pronunţând împotriva rasei umane sentinţa distrugerii. Dimpotrivă, aşa cum spune Isus, el a fost trimis pentru „ca lumea să fie mântuită prin El“.

Nicodim a venit plin de teamă la Isus, la adăpostul întunericului. De aceea, este interesant faptul că Isus încheie conversaţia pe care a avut-o cu el spunându-i: „Şi aceasta este judecata [baza judecăţii, NW]: că Lumina [pe care Isus a personificat-o prin viaţa şi prin învăţăturile sale] a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vadă faptele aşa cum sunt. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca faptele să-i fie arătate, întrucât sunt făcute în Dumnezeu“. Ioan 2:23—3:21; Matei 3:16, 17; Faptele 2:1–4; Numeri 21:9.

▪ Ce îl determină pe Nicodim să îl viziteze pe Isus, şi de ce vine el noaptea?

▪ Ce înseamnă a fi „născut din nou“?

▪ Cum ilustrează Isus rolul pe care îl are în salvarea noastră?

▪ Ce se înţelege prin faptul că Isus nu a venit să judece lumea?