Capitolul 48

Isus părăseşte casa lui Iair şi se întoarce la Nazaret

ÎN ACEASTĂ zi, Isus a fost foarte ocupat: a făcut o călătorie pe mare, venind de la Decapole, a vindecat femeia care avea o scurgere de sânge şi a înviat-o pe fiica lui Iair. Dar ziua nu s-a terminat încă. În timp ce Isus părăseşte locuinţa lui Iair, doi orbi vin în urma lui, strigând: „Ai milă de noi, Fiul lui David!“

Numindu-l pe Isus „Fiul lui David“, aceşti oameni îşi exprimă credinţa că Isus este moştenitorul tronului lui David şi că, prin urmare, el este promisul Mesia. Totuşi, Isus pare să le ignore strigătele după ajutor, poate pentru a le pune la încercare perseverenţa. Însă aceşti bărbaţi nu renunţă. Ei se ţin după Isus până la locuinţa lui şi, când intră în casă, intră şi ei după el.

Acolo, Isus îi întreabă: „Credeţi că pot face lucrul acesta?“

„Da, Doamne“, răspund ei cu încredere.

Atunci, atingându-le ochii, Isus spune: „Facă-vi-se după credinţa voastră“. Îndată ei îşi recapătă vederea! Atunci, Isus le atrage atenţia în mod serios: „Vedeţi să nu ştie nimeni“. Dar ei, plini de bucurie, nu ţin seama de porunca lui Isus şi vorbesc despre el în toată regiunea.

Chiar în timp ce aceşti oameni pleacă, mulţimea aduce la Isus un demonizat, pe care demonul l-a deposedat de darul vorbirii. Isus expulzează demonul şi, imediat, omul începe să vorbească. Mulţimile se minunează de aceste miracole, spunând: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel“.

Fariseii sunt şi ei de faţă. Ei nu pot să nege miracolele, însă, fiindcă sunt necredincioşi şi răi, ei repetă acuzaţia pe care au mai adus-o cu privire la sursa lucrărilor puternice ale lui Isus, spunând: „El scoate demonii prin căpetenia demonilor“.

La scurt timp după aceste evenimente, Isus se întoarce în oraşul în care a crescut, Nazaret, însoţit de data aceasta de discipolii săi. Cu aproximativ un an înainte, el vizitase sinagoga şi le predase acolo. Deşi la început oamenii rămăseseră încântaţi de cuvintele frumoase ale lui Isus, mai târziu ei s-au simţit jigniţi de ceea ce le preda şi au căutat să-l ucidă. Acum, Isus încearcă din nou, plin de îndurare, să-i ajute pe foştii săi concitadini.

În timp ce în alte locuri oamenii se îmbulzesc în jurul lui Isus, aici, se pare că ei nu fac acest lucru. Astfel, în timpul sabatului, el se duce să-i înveţe pe oameni în sinagogă. Majoritatea celor care îl aud cum vorbeşte rămân uluiţi. „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?“, se întreabă ei. „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu se numeşte mama Lui Maria? Şi nu sunt fraţii Lui, Iacov, Iosif, Simon şi Iuda? Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?“

‘Isus nu este decât un om al acestor locuri, ca şi noi, gândesc ei. L-am văzut crescând şi îi cunoaştem familia. Cum poate el să fie Mesia?’ Aşadar, în pofida tuturor dovezilor — marea sa înţelepciune şi miracolele sale —, ei îl resping. Chiar şi membrii propriei sale familii, datorită faptului că îl cunosc îndeaproape, se poticnesc în el, fapt care îl determină pe Isus să tragă această concluzie: „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa lui“.

Într-adevăr, Isus este surprins de lipsa lor de credinţă. De aceea, el nu înfăptuieşte aici nici un miracol, exceptând faptul că îşi pune mâinile peste câţiva bolnavi şi-i vindecă. Matei 9:27–34; 13:54–58; Marcu 6:1–6; Isaia 9:7.

▪ Ce credinţă îşi exprimă cei doi orbi atunci când îl numesc pe Isus „Fiul lui David“?

▪ În ce mod explică fariseii miracolele lui Isus?

▪ De ce este o dovadă de îndurare din partea lui Isus faptul că se întoarce pentru a-i ajuta pe locuitorii din Nazaret?

▪ Cum este primit Isus în Nazaret, şi de ce?