Capitolul 36

Marea credinţă a unui ofiţer

ATUNCI când rosteşte Predica sa de pe munte, Isus se află aproape la jumătatea ministerului său public. Aceasta înseamnă că nu mai are decât aproximativ un an şi nouă luni pentru a-şi termina lucrarea pe pământ.

Isus intră acum în oraşul Capernaum, care a devenit un fel de centru al activităţii sale. Aici, nişte bătrâni ai iudeilor se apropie de el pentru a-i adresa o cerere. Ei au fost trimişi de către un ofiţer din armata romană, care este păgân, adică de altă rasă decât iudeii.

Slujitorul acestuia, la care ţine foarte mult, este pe moarte, fiind grav bolnav, iar ofiţerul ar dori ca Isus să-l vindece. Iudeii îl imploră insistent pe Isus în favoarea acestui ofiţer. „Este vrednic să-i faci acest bine, spun ei, căci iubeşte poporul nostru şi el ne-a construit sinagoga.“

Isus îi urmează fără ezitare. Însă, pe când se apropie de casa ofiţerului, acesta trimite nişte prieteni să-i spună: „Doamne, nu Te deranja, pentru că eu nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu. De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine“.

Ce cuvinte umile din partea unui ofiţer obişnuit să dea ordine! Dar, probabil că el se gândeşte la Isus, ştiind că, potrivit obiceiului, unui iudeu îi este interzis să aibă legături cu neiudeii. Chiar Petru a spus: „Ştiţi . . . că nu este îngăduit unui iudeu să se însoţească sau să vină la unul dintre străini“.

Nevrând probabil ca Isus să suporte consecinţele nerespectării acestui obicei, ofiţerul îi trimite pe prietenii lui care îi spun: „Zi un cuvânt şi robul meu va fi vindecat. Căci şi eu, care sunt sub autoritatea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: «Du-te!» şi se duce; altuia: «Vino!» şi vine; şi robului meu: «Fă acest lucru!» şi-l face“.

Isus se minunează auzind aceste lucruri. „Adevărat vă spun, zice el, că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.“ După ce îl vindecă pe slujitorul ofiţerului, Isus profită de ocazie pentru a explica faptul că neiudeii care au credinţă vor primi binecuvântările pe care le resping iudeii fără credinţă.

„Vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, spune Isus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia [regatul, NW] cerurilor; iar fiii împărăţiei [regatului, NW] vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.“

„Fiii împărăţiei [regatului, NW] . . . aruncaţi în întunericul de afară“ sunt iudeii naturali care nu acceptă ocazia, oferită prima dată lor, de a guverna împreună cu Cristos. Avraam, Isaac şi Iacov reprezintă aranjamentul Regatului lui Dumnezeu. Astfel, Isus anunţă că oamenii naţiunilor se vor aşeza, ca să spunem aşa, la masa cerească, „în regatul cerurilor“. Luca 7:1–10; Matei 8:5–13; Faptele 10:28.

▪ De ce îl imploră nişte iudei pe Isus în favoarea unui ofiţer păgân?

▪ Cum se poate explica faptul că ofiţerul nu l-a invitat pe Isus să intre în casa lui?

▪ Ce vrea să spună Isus prin cuvintele sale de încheiere?