Capitolul 94

Necesitatea rugăciunii şi a umilinţei

MAI înainte, pe când se afla în Iudeea, Isus a prezentat o ilustrare referitoare la importanţa faptului de a persevera în rugăciune. Acum, cu ocazia ultimei sale călătorii la Ierusalim, el subliniază din nou necesitatea de a nu renunţa la rugăciune. Probabil că Isus se află încă în Samaria sau în Galileea când le spune discipolilor săi această nouă ilustrare:

„Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă care venea des la el şi-i zicea: «Răzbună-mă pe potrivnicul meu!» Un timp n-a vrut să-i facă dreptate. Dar până la urmă şi-a zis: «Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi pe oameni nu-i respect, totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, o voi răzbuna, ca să nu vină mereu să-mi bată capul.»“

Apoi Isus face aplicarea relatării sale, spunând: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va răzbuna pe aleşii Săi care strigă zi şi noapte către El, şi pentru care rabdă îndelung?“

Isus nu vrea să spună că Iehova Dumnezeu se aseamănă în vreun fel cu acest judecător nedrept. Dimpotrivă, dacă până şi un judecător nedrept va răspunde unor implorări insistente, nu încape nici o îndoială că Dumnezeu, care este întru totul drept şi bun, le va răspunde slujitorilor săi, dacă aceştia nu renunţă la rugăciune. Astfel, Isus continuă: „Vă spun că îi va răzbuna îndată [le va face cu promptitudine dreptate, NW]“.

Adesea celui sărac şi de condiţie umilă nu i se face dreptate, în timp ce oamenii care deţin putere sau posedă bogăţii sunt favorizaţi. Dumnezeu însă nu numai că va veghea ca oamenii răi să-şi primească pedeapsa cuvenită, dar se va asigura şi ca slujitorii săi să fie trataţi cu dreptate, dându-le viaţă veşnică. Dar câţi oameni sunt ferm convinşi că Dumnezeu se va îngriji ca să li se facă dreptate cu promptitudine?

Referindu-se în mod special la credinţa legată de puterea rugăciunii, Isus întreabă: „Când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pământ?“ Cu toate că întrebarea este lăsată fără răspuns, ea ne dă de înţeles că o astfel de credinţă nu avea să fie un lucru obişnuit atunci când Cristos avea să vină în puterea Regatului.

Printre auditorii lui Isus există unii care sunt foarte siguri pe credinţa lor. Ei se consideră drepţi şi îi dispreţuiesc pe alţii. Printre aceştia ar putea fi incluşi chiar unii dintre discipolii lui Isus. De aceea, el le adresează acestora următoarea ilustrare:

„Doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul era fariseu şi altul vameş [încasator de impozite, NW]. Fariseul sta în picioare şi se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: apucători, nedrepţi, adulteri sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din tot ce câştig.»“

Fariseii sunt bine cunoscuţi pentru demonstraţiile lor publice de dreptate menite să-i impresioneze pe alţii. Ei îşi autoimpun posturi — zilele obişnuite în acest scop fiind ziua de luni şi cea de joi — şi plătesc cu scrupulozitate zeciuială chiar şi din cele mai neînsemnate ierburi ale câmpului. Cu câteva luni în urmă, în timpul Sărbătorii Corturilor, ei şi-au manifestat dispreţul faţă de oamenii de rând, când au spus: „Mulţimea aceasta, care nu ştie legea [de fapt, interpretarea fariseică dată acesteia], este blestemată“.

Continuându-şi ilustrarea, Isus spune despre una dintre aceste persoane ‘blestemate’: „Vameşul sta departe şi nu voia nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, zicând: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»“ Datorită faptului că încasatorul de impozite şi-a recunoscut cu umilinţă lipsurile, Isus spune: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă îndreptăţit, decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat“.

În felul acesta, Isus scoate din nou în evidenţă necesitatea faptului de a fi umili. Fiind crescuţi într-o societate în care fariseii care se autoîndreptăţesc au o influenţă aşa de mare şi în care se pune un mare accent pe poziţia şi pe rangul social, nu este deloc surprinzător faptul că până şi discipolii lui Isus sunt influenţaţi de un asemenea spirit. Ce minunată lecţie de umilinţă dă însă Isus! Luca 18:1–14; Ioan 7:49.

▪ De ce satisface judecătorul nedrept cererea văduvei, şi ce învăţăm din ilustrarea lui Isus?

▪ Ce credinţă avea să caute Isus la venirea sa?

▪ Cui adresează Isus ilustrarea sa despre fariseu şi încasatorul de impozite?

▪ Ce atitudine a fariseilor trebuie evitată?