Capitolul 40

O lecţie de îndurare

PROBABIL că Isus se află încă în Nain, unde l-a înviat de curând pe fiul unei văduve, sau poate că se află într-un oraş vecin. Un fariseu, numit Simon, doreşte să-l cunoască mai îndeaproape pe cel care efectuează lucrări atât de remarcabile. Astfel, acesta îl invită pe Isus la el la masă.

Văzând în această invitaţie o ocazie de a-şi efectua ministerul printre cei prezenţi, Isus o acceptă, la fel cum a acceptat şi invitaţia de a servi masa cu încasatori de impozite şi cu păcătoşi. Însă, atunci când intră în casa lui Simon, lui Isus nu i se acordă atenţia cordială cu care sunt primiţi de obicei oaspeţii.

Întrucât picioarele încălţate în sandale se încing şi se murdăresc din cauza mersului pe drumurile prăfuite, faptul de a spăla cu apă rece picioarele oaspeţilor este un gest obişnuit de ospitalitate. Însă, când soseşte Isus, nimeni nu-i spală picioarele. Nimeni nu îl întâmpină cu un sărut de bun venit, care constituie un gest elementar de politeţe. Nu îi este oferit, în semn de ospitalitate, nici uleiul tradiţional pentru a-şi unge părul.

În timpul mesei, pe când oaspeţii stau întinşi la masă, o femeie neinvitată pătrunde tiptil în încăpere. Ea este cunoscută în oraş drept o femeie care duce o viaţă imorală. Probabil că ea a auzit învăţăturile lui Isus, inclusiv invitaţia adresată tuturor celor ‘împovăraţi’ de a veni la el pentru a fi ‘învioraţi’ (NW). Profund mişcată de ceea ce a văzut şi auzit, ea Îl caută acum pe Isus.

Trecând în spatele lui Isus care stă întins la masă, femeia îngenunchează la picioarele sale. Lacrimile ei curg pe picioarele lui Isus, iar ea i le şterge cu propriul ei păr. Apoi, ia un flacon de ulei parfumat şi îl toarnă pe picioarele lui, în timp ce le sărută cu tandreţe. Simon urmăreşte scena în mod dezaprobator. El se gândeşte: „Omul Acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este aceea care se atinge de El: că este o păcătoasă“.

Înţelegându-i gândul, Isus îi zice: „Simon, am să-ţi spun ceva“.

„Spune, Învăţătorule!“, răspunde Simon.

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi: care din ei îl va iubi mai mult?“

„Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult“, răspunde Simon, probabil cu un aer indiferent, pentru că întrebarea i se pare fără rost.

„Drept ai judecat“, zice Isus. Apoi, întorcându-se spre femeie, îi spune lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi-ai dat apă pentru picioarele Mele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi  le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi  sărute picioarele. Capul nu Mi  l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu parfum“.

Această femeie a dovedit astfel o căinţă sinceră pentru trecutul ei imoral. Aşadar, Isus încheie, spunând: „De aceea îţi spun: Păcatele ei cele multe sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin“.

Isus nu scuză şi nu tolerează în nici un caz imoralitatea. Dimpotrivă, această întâmplare dezvăluie înţelegerea sa plină de compasiune faţă de cei care comit greşeli în viaţă, dar care demonstrează apoi că le regretă şi, de aceea, vin la Cristos pentru a găsi uşurare. Aducându-i o adevărată înviorare acestei femei, Isus zice: „Iertate îţi sunt păcatele. . . . Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace“. Luca 7:36–50; Matei 11:28–30.

▪ Cum este primit Isus de către Simon, gazda lui?

▪ Cine îl caută pe Isus, şi de ce?

▪ Ce ilustrare prezintă Isus, şi cum o aplică el?