Capitolul 103

O nouă vizită la templu

ISUS şi discipolii săi tocmai şi-au petrecut a treia noapte în Betania, de la sosirea lor din Ierihon. Acum, zorii dimineţii de luni, 10 nisan, îi găsesc deja în drum spre Ierusalim. Lui Isus îi este foame. De aceea, în momentul în care zăreşte un smochin care are frunze, se îndreaptă spre el ca să vadă dacă nu cumva are şi ceva smochine.

Frunzele pomului au apărut neobişnuit de devreme, deoarece sezonul smochinelor nu începe decât în iunie, iar acum este abia sfârşitul lui martie. După cât se pare însă, Isus consideră că, întrucât pomul are frunze de timpuriu, ar putea avea şi smochine timpurii. Dar rămâne dezamăgit. Frunzele i-au dat pomului un aspect înşelător. Atunci Isus blestemă pomul zicând: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!“ Consecinţele acţiunii lui Isus, precum şi semnificaţia acesteia se vor observa în dimineaţa următoare.

Continuându-şi drumul, Isus şi discipolii săi ajung în scurt timp la Ierusalim. El se duce la templu, pe care-l inspectase în după-amiaza precedentă. Astăzi însă el trece la acţiune, întocmai cum a procedat cu trei ani în urmă, în anul 30 e.n., când a venit pentru celebrarea Paştelui. Isus îi alungă pe cei care vând şi cumpără în templu şi răstoarnă mesele celor care schimbă bani, precum şi băncile celor care vând porumbei. El nu permite nici măcar ca cineva să transporte ustensile prin templu.

Condamnându-i pe cei care schimbă bani şi pe cei care vând animale în templu, el zice: „Oare nu este scris: «Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele?» Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari“. Ei sunt tâlhari deoarece le cer preţuri exorbitante celor care n-au altă posibilitate decât să cumpere de la ei animalele necesare pentru jertfe. De aceea, Isus consideră acest comerţ drept o formă de extorcare sau tâlhărie.

Când preoţii de frunte, scribii şi căpeteniile poporului aud ce a făcut Isus, ei caută din nou o modalitate de a-l ucide. Prin aceasta ei dovedesc că nu se pot îndrepta. Dar nu ştiu cum să-l suprime pe Isus, deoarece tot poporul se ţine după el şi continuă să-l asculte.

În afară de iudeii naturali, au venit şi păgâni pentru Paşte. Aceştia sunt prozeliţi, adică oameni convertiţi la iudaism. Unii greci, evident prozeliţi, se apropie acum de Filip şi îi cer să îl vadă pe Isus. Filip se duce la Andrei, probabil pentru a-l întreba dacă o asemenea întâlnire ar fi potrivită. Se pare că Isus este încă în templu, unde grecii îl pot vedea.

Isus ştie că nu i-au mai rămas decât câteva zile de trăit, fapt pentru care el prezintă o frumoasă ilustrare a situaţiei în care se află: „A sosit ceasul să fie preamărit Fiul Omului. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce multă roadă“.

Un singur bob de grâu are o valoare mică. Dar ce se întâmplă dacă acesta este pus în pământ şi „moare“, încetându-şi existenţa ca sămânţă? În acest caz, bobul germinează şi, cu timpul, creşte, devenind o tulpină care produce multe, multe boabe de grâu. În mod asemănător, Isus este doar un singur om perfect. Dar, dacă moare rămânându-i fidel lui Dumnezeu, el devine mijlocul prin care li se acordă viaţa veşnică unor oameni fideli care dovedesc acelaşi spirit de sacrificiu ca el. De aceea, Isus spune: „Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică“.

Este clar că Isus nu se gândeşte numai la sine, deoarece imediat după aceea explică: „Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti [onora, NW]“. Ce recompensă minunată îi aşteaptă pe cei care l-au urmat pe Isus şi i-au slujit! Această recompensă constă în faptul de a fi onoraţi de Tatăl să fie asociaţi cu Cristos în Regat.

Gândindu-se la marile suferinţe şi la moartea chinuitoare care îl aşteaptă, Isus continuă: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? . . . Tată, scapă-Mă din ceasul acesta? . . .“ Măcar dacă ar putea să evite ceea ce-l aşteaptă! Dar nu, aşa cum spune el: „Tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta“. Isus este de acord cu întregul aranjament al lui Dumnezeu, inclusiv cu moartea sa de jertfă. Matei 21:12, 13, 18, 19; Marcu 11:12–18; Luca 19:45–48; Ioan 12:20–27.

▪ De ce se aşteaptă Isus să găsească smochine, deşi nu este sezonul lor?

▪ De ce îi numeşte Isus „tâlhari“ pe vânzătorii din templu?

▪ În ce sens este Isus asemenea unui bob de grâu care moare?

▪ Ce sentimente exprimă Isus cu privire la suferinţele şi la moartea care îl aşteaptă?