Capitolul 124

Predat şi dus

CÂND Pilat, mişcat de demnitatea senină a torturatului Isus, încearcă din nou să-l elibereze, preoţii de frunte se înfurie şi mai mult. Ei sunt hotărâţi să nu lase nimic care să le împiedice scopul lor mârşav. De aceea, ei strigă din nou: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!“

„Luaţi-L voi şi răstigniţi-L“, răspunde Pilat. (Contrar afirmaţiilor lor anterioare, iudeii pot avea autoritatea de a executa criminali vinovaţi de delicte de natură religioasă, suficient de grave.) Apoi, pentru a cincea oară cel puţin, Pilat îl declară pe Isus nevinovat şi spune: „Eu nu găsesc nici o vină în El“.

Văzând că acuzaţiile lor de natură politică n-au dat nici un rezultat, iudeii revin la învinuirea religioasă de blasfemie, folosită cu câteva ore în urmă, la judecarea lui Isus în faţa Sanhedrinului. „Noi avem o lege, spun ei, şi, după legea noastră, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.“

Această acuzaţie este ceva nou pentru Pilat care se înspăimântă şi mai mult. Acum el îşi dă seama că Isus nu este un om obişnuit, aşa cum o demonstrează visul soţiei sale şi remarcabila forţă a personalităţii lui Isus. Să fie el „Fiul lui Dumnezeu“? Pilat ştie că Isus este din Galileea. Totuşi, ar fi oare posibil ca el să fi avut şi o existenţă anterioară? Ducându-l din nou în palat, Pilat îl întreabă: „De unde eşti Tu?“

Isus rămâne tăcut. Mai înainte, el îi spusese lui Pilat că este rege, dar că Regatul său nu face parte din această lume. Nici o altă explicaţie nu ar mai servi acum vreunui scop util. Pilat se simte însă rănit în orgoliul său din cauza refuzului lui Isus de a-i răspunde şi se răsteşte la el cu cuvintele: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere [autoritate, NW] să Te eliberez şi am putere să Te răstignesc?“

„N-ai avea nici o putere împotriva Mea . . . dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus“, răspunde Isus în mod respectuos. El se referă la autoritatea pe care le-o acordă Dumnezeu conducătorilor umani pentru a administra treburile pământeşti. Isus adaugă: „De aceea, cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat“. Într-adevăr, marele preot Caiafa şi complicii săi, precum şi Iuda Iscarioteanul, au cu toţii o răspundere mai mare decât Pilat pentru modul nedrept în care este tratat Isus.

Impresionat şi mai mult de atitudinea lui Isus şi temându-se că acesta s-ar putea să fie de origine divină, Pilat îşi reînnoieşte eforturile de a-l elibera. Iudeii însă îl refuză categoric pe Pilat. Ei repetă acuzaţia lor politică, ameninţându-l cu viclenie: „Dacă eliberezi pe Omul Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat se opune Cezarului“.

În pofida implicaţiilor tragice pe care le-ar putea avea acest lucru, Pilat îl aduce încă o dată afară pe Isus. „Iată Împăratul vostru!“, mai face el din nou un apel.

„Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!“, este răspunsul lor.

„Să răstignesc pe Împăratul vostru?“, întreabă Pilat cu disperare.

Iudeii sunt iritaţi de jugul roman. Într-adevăr, ei dispreţuiesc dominaţia Romei! Şi totuşi, în mod ipocrit, preoţii de frunte spun: „N-avem împărat decât pe Cezarul“.

Temându-se pentru poziţia şi reputaţia sa politică, Pilat cedează în cele din urmă în faţa cererilor necontenite ale iudeilor. El îl predă pe Isus. Soldaţii îi scot mantia de purpură şi îl îmbracă în veşmintele sale exterioare. În timp ce Isus este dus să fie pironit, este pus să îşi ducă propriul stâlp de tortură.

Dimineaţa zilei de vineri, 14 Nisan, este acum pe jumătate trecută; probabil că se apropie prânzul. Isus este treaz din zorii zilei de joi şi a trecut fără încetare prin momente chinuitoare. Se înţelege că, în scurt timp, puterile sale cedează sub greutatea stâlpului. De aceea, un trecător oarecare, pe nume Simon, din oraşul african Cirena, este silit să-l ducă în locul lui. Mulţimi de oameni, inclusiv femei, vin în urma lor lovindu-şi pieptul cu durere şi jelindu-l pe Isus.

Întorcându-se spre femei, Isus spune: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci iată, vor veni zile când se va zice: «Ferice de cele sterpe, de pântecele care n-au născut şi de sânii care n-au alăptat!» . . . Căci dacă lemnului verde [plin de sevă, NW] îi fac ei aceste lucruri, ce va fi cu cel uscat?“

Isus se referă la pomul naţiunii iudaice, care mai are încă puţină sevă de viaţă în el datorită prezenţei lui Isus şi a existenţei unei rămăşiţe care crede în el. Dar, când aceştia vor fi luaţi din mijlocul naţiunii, nu va rămâne, într-adevăr, decât un pom mort din punct de vedere spiritual, da, o organizaţie naţională uscată. Oh, ce motiv de a plânge vor avea atunci când armatele romane, servind ca executori ai sentinţei lui Iehova, vor devasta naţiunea iudaică! Ioan 19:6–17; 18:31; Luca 23:24–31; Matei 27:31, 32; Marcu 15:20, 21.

▪ Ce învinuire îi aduc conducătorii religioşi lui Isus, atunci când acuzaţiile lor de ordin politic nu dau nici un rezultat?

▪ Din ce cauză se înspăimântă Pilat şi mai mult?

▪ Cine are un păcat şi mai mare pentru ceea ce se întâmplă cu Isus?

▪ În final, cum îl conving preoţii pe Pilat să îl predea pe Isus pentru execuţie?

▪ Ce le spune Isus femeilor care îl jelesc, şi ce vrea el să spună când se referă la pomul care este „plin de sevă“ şi apoi devine „uscat“?