Salt la conţinut

Salt la cuprins

Sursa fericirii

Sursa fericirii

Capitolul 75

Sursa fericirii

ÎN TIMPUL ministerului efectuat în Galileea, Isus a înfăptuit miracole, iar acum le repetă şi în Iudeea. De exemplu, el scoate dintr-un om un demon care îl împiedica pe acesta să vorbească. Mulţimile rămân uluite, dar unii critici exprimă aceeaşi acuzaţie răutăcioasă care a fost formulată şi în Galileea. „El scoate demonii cu Beelzebul, căpetenia demonilor“, afirmă ei. Alţii vor de la Isus dovezi şi mai convingătoare cu privire la identitatea sa şi încearcă să-l ispitească cerându-i un semn din cer.

Ştiind ce gândesc ei, Isus le dă criticilor săi din Iudeea acelaşi răspuns pe care l-a dat şi celor din Galileea. El remarcă faptul că fiecare regat divizat împotriva lui însuşi va cădea. „Şi dacă Satan este dezbinat împotriva lui însuşi, întreabă el, cum va dăinui împărăţia lui?“ El arată poziţia periculoasă în care se aflau criticii săi, spunându-le: „Dacă Eu scot demoni cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi“.

Cei care văd miracolele pe care le face Isus ar trebui să reacţioneze la ele aşa cum au reacţionat, cu multe secole în urmă, cei care l-au văzut pe Moise făcând un miracol. Aceia au exclamat: „Aici este degetul lui Dumnezeu!“ Tot „degetul lui Dumnezeu“ a fost acela care a săpat în table de piatră cele Zece Porunci. Şi tot „degetul lui Dumnezeu“ — adică spiritul său sfânt, sau forţa sa activă — este cel care îi dă posibilitate lui Isus să scoată demoni şi să-i vindece pe cei bolnavi. Deci Regatul lui Dumnezeu i-a ajuns într-adevăr pe aceşti critici, deoarece Isus, Regele desemnat al Regatului, este chiar în mijlocul lor.

Apoi, printr-o ilustrare, Isus arată că această capacitate a sa de a expulza demoni este o dovadă a puterii pe care o are asupra lui Satan, tot aşa cum un om puternic vine şi-l învinge pe un alt om bine înarmat care îşi păzeşte palatul. El repetă şi ilustrarea pe care a spus-o în Galileea cu privire la un spirit necurat. Spiritul îl părăseşte pe un om, dar, când acel om nu umple cu lucruri bune golul lăsat, spiritul se întoarce cu alte şapte, iar starea omului devine mai rea decât la început.

În timp ce ascultă aceste învăţături, o femeie din mulţime se simte îndemnată să exclame cu putere: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de sânii pe care i-ai supt!“ Întrucât dorinţa fiecărei iudeice este să devină mama unui profet şi îndeosebi a lui Mesia, se înţelege de ce această femeie a spus cuvintele respective. Evident, ea se gândea că Maria putea în mod deosebit să fie fericită pentru că era mama lui Isus.

Însă Isus o corectează îndată pe femeie cu privire la adevărata sursă a fericirii. „Ferice, răspunde el, mai degrabă de cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc!“ Isus nu a lăsat niciodată să se înţeleagă faptul că mamei sale, Maria, trebuie să i se acorde o deosebită onoare. În schimb, el a arătat că adevărata fericire constă în faptul de a-i sluji lui Dumnezeu cu fidelitate, şi nu în anumite relaţii de rudenie sau realizări personale.

În continuare, aşa cum a procedat în Galileea, Isus îi mustră şi pe cei din Iudeea pentru faptul că îi cer un semn din cer. El le spune că nu li se va da nici un alt semn, decât semnul lui Iona. Iona a devenit un semn atât prin faptul că a stat trei zile în interiorul peştelui, cât şi prin predicarea sa îndrăzneaţă care i-a determinat pe niniviţi să se căiască. „Şi iată, spune Isus, aici este Unul mai mare decât Iona.“ În mod asemănător, regina din Seba s-a minunat de înţelepciunea lui Solomon. „Şi iată, spune de asemenea Isus, aici este Unul mai mare decât Solomon.“

Atunci când cineva aprinde o lampă, explică Isus, nu o pune într-un loc ascuns sau sub un coş, ci pe un suport, pentru ca oamenii să poată vedea lumina. Probabil el vrea să le sugereze prin aceasta că a preda şi a înfăptui miracole în faţa acestor persoane încăpăţânate din mulţimea care îl ascultă se compară cu a ascunde lumina unei lămpi. Ochii acestor observatori nu sunt simpli, adică nu au o vedere clară, astfel încât scopul urmărit de Isus prin efectuarea miracolelor nu este atins.

Isus tocmai a expulzat un demon şi a făcut ca un mut să vorbească. Lucrul acesta ar trebui să-i determine pe cei care au ochii simpli, sau o vedere clară, să laude această performanţă glorioasă şi să proclame vestea bună! Dar lucrul acesta nu se petrece cu cei care îl critică. De aceea, Isus trage următoarea concluzie: „Ia seama ca lumina care este în tine să nu fie întuneric. Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu strălucirea ei“. Luca 11:14–36; Exodul 8:18, 19; 31:18; Matei 12:22, 28.

▪ Care este reacţia oamenilor la vindecarea înfăptuită de Isus?

▪ Ce este „degetul lui Dumnezeu“, şi în ce sens i-a ajuns pe ascultătorii lui Isus Regatul lui Dumnezeu?

▪ Care este sursa adevăratei fericiri?

▪ Cum poate avea cineva un ochi simplu?