Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ultimele apariţii şi Penticosta din anul 33 e.n.

Ultimele apariţii şi Penticosta din anul 33 e.n.

Capitolul 131

Ultimele apariţii şi Penticosta din anul 33 e.n.

LA UN moment dat, Isus aranjează ca toţi cei 11 apostoli ai săi să-l întâlnească pe un munte din Galileea. După cât se pare, şi altor discipoli li s-a vorbit despre această întâlnire, astfel că se adună în total peste 500 de oameni. Ce fericit congres se dovedeşte acesta, atunci când apare Isus şi începe să-i înveţe!

Printre alte lucruri, Isus îi explică acelei mari mulţimi de oameni că Dumnezeu I-a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ. „Duceţi-vă, îi îndeamnă el, şi faceţi ucenici [discipoli, NW] din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!“

Gândiţi-vă! Bărbaţi, femei şi copii au primit cu toţii aceeaşi misiune de a participa la lucrarea de formare de discipoli. Împotrivitorii aveau să se opună lucrării lor de predicare şi învăţare, însă Isus îi încurajează: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului [până la încheierea sistemului de lucruri, NW]“. Isus rămâne cu continuatorii săi prin intermediul spiritului sfânt, pentru a-i ajuta să-şi îndeplinească ministerul.

Isus li se arată viu discipolilor săi pe parcursul a 40 de zile după învierea sa. Cu ocazia acestor apariţii, el îi instruieşte cu privire la Regatul lui Dumnezeu şi subliniază care le sunt responsabilităţile în calitate de discipoli ai săi. Cu o anumită ocazie i se arată chiar şi fratelui său vitreg Iacov şi îl convinge pe acest fost necredincios că El este cu adevărat Cristosul.

În timp ce apostolii se află încă în Galileea, Isus le cere în mod clar să se întoarcă la Ierusalim. Când se întâlneşte cu ei acolo, el le spune: ‘Nu vă depărtaţi de Ierusalim, ci aşteptaţi acolo făgăduinţa Tatălui, pe care aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul [spiritul, NW] Sfânt’.

Mai târziu, Isus se întâlneşte din nou cu apostolii săi şi îi conduce afară din oraş, până în Betania, care este aşezată pe versantul estic al Muntelui Măslinilor. Este uluitor faptul că, în pofida tuturor lucrurilor pe care le-a spus el cu privire la apropiata sa plecare la cer, ei cred şi acum că Regatul său va fi întemeiat pe pământ. Astfel, ei întreabă: „Doamne, în acest timp vei restabili Tu împărăţia [regatul, NW] lui Israel?“

În loc să încerce iarăşi să le corecteze ideile greşite, Isus răspunde simplu: „Nu este treaba voastră să ştiţi timpurile sau perioadele; pe acestea Tatăl le-a pus sub stăpânirea Sa“. Apoi, subliniind încă o dată lucrarea pe care trebuie să o înfăptuiască ei, le spune: „Voi veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului“.

În timp ce ei încă îl privesc, Isus începe să se înalţe spre cer, iar apoi un nor îl ascunde vederii lor. După ce îşi dematerializează corpul carnal, el se înalţă la cer ca persoană spirituală. Pe când cei 11 îşi ţin în continuare privirile aţintite spre cer, apar lângă ei doi bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe. Aceşti îngeri materializaţi întreabă: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care a fost înălţat la cer dintre voi, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer“.

Felul în care Isus tocmai a părăsit pământul este fără surle şi trâmbiţe şi avându-i ca observatori doar pe continuatorii săi fideli. Aşadar, el se va întoarce în acelaşi fel — fără surle şi trâmbiţe, continuatorii săi fideli fiind singurii care vor discerne că el s-a întors şi că şi-a început prezenţa în puterea Regatului.

Apostolii coboară acum de pe Muntele Măslinilor, traversează Valea Chedronului şi intră din nou în Ierusalim. Ei rămân acolo, ascultând de porunca lui Isus. Zece zile mai târziu, la sărbătoarea iudaică a Penticostei din anul 33 e.n., în jur de 120 de discipoli sunt adunaţi într-o cameră de sus din Ierusalim când, deodată, un zgomot la fel ca cel al unei puternice rafale de vânt umple dintr-odată întreaga casă. Devin vizibile nişte limbi ca de foc, care se aşază câte una deasupra fiecărui discipol şi ei încep să vorbească toţi în diferite limbi. Aceasta este turnarea spiritului sfânt pe care o promisese Isus! Matei 28:16–20; Luca 24:49–52; 1 Corinteni 15:5–7; Faptele 1:3–15; 2:1–4.

▪ Cui dă Isus ultimele instrucţiuni pe un munte din Galileea, şi care sunt aceste instrucţiuni?

▪ Ce încurajare le oferă Isus discipolilor săi, şi în ce fel va rămâne cu ei?

▪ Timp de câte zile li se arată Isus discipolilor după învierea sa, şi ce îi învaţă el?

▪ Cărei persoane, care, după cât se pare, nu era discipol înainte de moartea lui Isus, i se arată el?

▪ Care sunt ultimele două întâlniri pe care le are Isus cu apostolii săi, şi ce se întâmplă cu aceste ocazii?

▪ În ce sens se va întoarce Isus în acelaşi fel în care pleacă?

▪ Ce se întâmplă la Penticosta din anul 33 e.n.?