Salt la conţinut

Salt la cuprins

Un samaritean dispus să ajute

Un samaritean dispus să ajute

Capitolul 73

Un samaritean dispus să ajute

ISUS se află probabil în preajma Betaniei, un sat situat la aproximativ trei kilometri de Ierusalim. Un bărbat care este expert în Legea lui Moise se apropie de el şi-l întreabă: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“

Isus înţelege că bărbatul respectiv, care era jurist, nu-i pune această întrebare doar cu scopul de a se informa, ci, mai degrabă, fiindcă doreşte să-l pună la încercare. Probabil că juristul vrea să-l determine pe Isus să-i răspundă într-un mod care ar leza simţămintele iudeilor. De aceea, Isus îl pune pe jurist în situaţia de a-şi răspunde singur, întrebându-l: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?“

Cu o perspicacitate puţin obişnuită, juristul citează din Legile lui Dumnezeu consemnate în Deuteronomul 6:5 şi în Leviticul 19:18, spunând: „Să iubeşti pe DOMNUL [Iehova, NW] Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi“.

„Bine ai răspuns“, îi zice Isus. „Fă aşa şi vei trăi.“

Dar juristul nu se mulţumeşte cu atât. Răspunsul lui Isus nu este suficient de concret pentru el. El vrea să obţină din partea lui Isus confirmarea faptului că punctul său de vedere este bun şi că, prin urmare, el este drept în modul de a-i trata pe alţii. De aceea, el îl întreabă: „Şi cine este aproapele meu?“

Iudeii cred că termenul „aproapele“ se referă numai la concetăţenii lor iudei, aşa cum pare să indice contextul din Leviticul 19:18. De fapt, mai târziu, chiar şi apostolul Petru a spus: „Ştiţi . . . că nu este îngăduit unui iudeu să se însoţească sau să vină la unul dintre străini“. Aşadar, juristul şi poate chiar şi discipolii lui Isus cred că sunt drepţi dacă îi tratează cu amabilitate numai pe concetăţenii lor iudei, deoarece ei consideră că un neiudeu nu este în realitate aproapele lor.

Cum poate corecta Isus punctul lor de vedere, fără a-şi jigni auditoriul? El relatează o întâmplare, probabil inspirată dintr-un fapt real. „Un om [un iudeu], explică Isus, se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au rănit, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.“

Isus continuă: „Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte de cealaltă parte. Un levit trecea şi el prin locul acela şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit la el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el“.

Mulţi preoţi şi leviţi, care îi ajută pe aceştia la templu, locuiesc în Ierihon, la circa 23 de kilometri de templul din Ierusalim unde îşi îndeplinesc serviciul, iar drumul de la Ierusalim la Ierihon, al cărui nivel este cu 900 de metri mai jos, este periculos. Ar fi fost de aşteptat ca un preot şi un levit să-i vină în ajutor unui concetăţean iudeu aflat în necaz. Dar ei nu o fac. În schimb, cel care face acest lucru este un samaritean. Iudeii îi urăsc atât de mult pe samariteni, încât, nu de mult, l-au insultat pe Isus cu cele mai dure cuvinte numindu-l „samaritean“.

Ce face samariteanul pentru a-l ajuta pe iudeu? „S-a apropiat şi i-a legat rănile, turnând peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe animalul lui, l-a dus la o casă de poposire şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi dinari [aproximativ salariul pe două zile], i-a dat gazdei şi i-a zis: «Ai grijă de el şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere».“

Terminându-şi relatarea, Isus îl întreabă pe jurist: „Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui ce căzuse între tâlhari?“

Fiindu-i greu să-i atribuie vreun merit unui samaritean, juristul răspunde doar atât: „Cel care şi-a făcut milă cu el“.

„Du-te şi fă şi tu la fel“, a încheiat Isus.

Dacă Isus i-ar fi spus în mod direct juristului că şi un neiudeu este aproapele lui, nu numai că juristul nu ar fi acceptat un asemenea lucru, dar probabil că majoritatea celor prezenţi ar fi trecut de partea lui în discuţia cu Isus. Dimpotrivă, această relatare realistă a lăsat să se înţeleagă cât se poate de clar că aproapele nostru este orice om, indiferent de rasă sau naţionalitate. Cât de minunat este modul lui Isus de a instrui! Luca 10:25–37; Faptele 10:28; Ioan 4:9; 8:48.

▪ Ce întrebări îi pune lui Isus juristul, şi care îi sunt, în mod evident, intenţiile?

▪ Pe cine consideră iudeii drept aproapele lor, şi ce motiv avem să credem că până şi discipolii împărtăşesc punctul lor de vedere?

▪ Cum prezintă Isus punctul de vedere corect, în aşa fel încât juristul să nu-l poată respinge?