Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce a permis Dumnezeu suferinţa?

De ce a permis Dumnezeu suferinţa?

Capitolul 16

De ce a permis Dumnezeu suferinţa?

1. Din ce cauză mulţi oameni pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu?

FAPTUL că mulţi se îndoiesc de existenţa unui Creator se datoreşte în mare măsură suferinţei existente în lume. Într-adevăr‚ pe parcursul secolelor‚ numeroase acte de cruzime‚ vărsări de sînge şi răutate au cauzat teribile suferinţe multor milioane de nevinovaţi. Mulţi îşi pun deci întrebarea: ’Dacă există Dumnezeu‚ de ce permite el toate acestea?‘ Avînd în vedere faptul că‚ aşa cum am văzut‚ relatarea biblică este aceea care corespunde cel mai bine faptelor privitoare la creaţie‚ tot ea este aceea care ne poate ajuta să înţelegem de ce un Creator puternic tolerează atîta suferinţă de atît de mult timp.

2. Cum descrie Biblia cadrul în care a fost pusă prima pereche umană?

2 Primele capitole ale Genezei ne oferă elementele fundamentale pentru a putea răspunde la această întrebare. Ea descrie crearea unei lumi fără suferinţe. Primul bărbat şi prima femeie au fost puşi într-un cadru paradiziac‚ o fermecătoare proprietate comparabilă cu o grădină‚ denumită Eden‚ în care li s-a încredinţat o sarcină plăcută şi stimulatoare. Ei au primit porunca de a ’cultiva şi îngriji‘ pămîntul. Ei trebuia‚ de asemenea‚ să ţină în supunere „peştii mării şi creaturile zburătoare ale cerurilor şi toate creaturile vii care se mişcă pe pămînt“. — Geneza 1:28; 2:15.

3. Ce perspectivă le-a fost pusă în faţă lui Adam şi Evei?

3 Ba mai mult‚ fiind create cu un corp şi o minte perfectă‚ primele fiinţe umane nu aveau nici un defect. Nu exista deci nici o cauză care să provoace boli‚ bătrîneţe sau moarte. Dimpotrivă‚ ei aveau perspectiva de a trăi etern într-un paradis pămîntesc. — Deuteronom 32:4.

4. Care era scopul lui Dumnezeu cu oamenii şi pămîntul?

4 Primei perechi umane i s-a poruncit să ’fie fecundă‚ să se înmulţească şi să umple pămîntul‘. Pe măsură ce s-ar fi înmulţit‚ familia umană ar fi crescut‚ extinzînd astfel şi Paradisul care ar fi ajuns‚ în final‚ să ocupe întregul pămînt. Astfel‚ neamul omenesc ar fi alcătuit atunci o familie unită‚ ai cărei membri s-ar fi bucurat de sănătate perfectă pe un pămînt paradiziac.

Necesitatea de a fi conduşi de Dumnezeu

5. De ce era necesar ca oamenii să accepte conducerea lui Dumnezeu?

5 Însă‚ pentru ca o asemenea armonie să nu poată fi tulburată‚ trebuia ca prima pereche umană să recunoască dreptul Creatorului ei de a dirija problemele umane. Cu alte cuvinte‚ Adam şi Eva ar fi trebuit să accepte suveranitatea sau conducerea sa. De ce? În primul rînd pentru că aşa ar fi fost drept. Incontestabil că acela care crează vreun lucru oarecare are dreptul să exercite o anumită autoritate asupra lucrării sale. Acest principiu îl regăsim‚ de altfel‚ de-a lungul secolelor‚ în legile referitoare la proprietate. În plus‚ oamenii aveau nevoie să fie conduşi de către Creatorul lor pentru un motiv absolut fundamentat: Ei nu au fost concepuţi şi formaţi cu capacitatea de a se conduce ei înşişi cu succes‚ în stare de independenţă faţă de Creatorul lor‚ tot aşa cum ei nu ar fi putut trăi dacă ar fi refuzat să mănînce‚ să bea şi să respire. De atunci‚ istoria a demonstrat justeţea acestei declaraţii biblice: „Nu-i aparţine omului pămîntean calea sa. Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“ (Ieremia 10:23). Atîta timp cît oamenii nu ar fi trecut peste directivele date de Creatorul lor‚ ei ar fi continuat să trăiască plini de satisfacţie şi fericire.

6, 7. (a) Ce fel de libertate le-a acordat Dumnezeu oamenilor şi de ce? (b) Ce alegere greşită au făcut aceştia?

6 Pe de altă parte‚ omul a fost creat cu liberul arbitru. El nu se asemăna în nimic cu vreun robot şi nici nu era constrîns să facă anumite lucruri din instinct‚ ca animalele sau insectele. Totuşi‚ această libertate nu era absolută‚ ci relativă. El trebuia să o exercite în calitate de creatură responsabilă‚ încadrîndu-se în limitele fixate de către legile divine care erau spre fericirea tuturor. Biblia enunţă acest principiu‚ după cum urmează: „Fiţi ca nişte oameni liberi‚ păstrîndu-vă însă libertatea nu ca paravan al răutăţii‚ ci ca sclavi ai lui Dumnezeu“ (1 Petru 2:16). Dacă nu ar exista legi care să stabilească relaţiile interumane‚ aceasta ar însemna anarhie şi toţi oamenii ar suporta consecinţele.

7 În timp ce libertatea relativă este ceva de dorit‚ nu acelaşi lucru se poate spune despre una excesivă. Dacă unui copil i se va da prea multă libertate‚ el poate va merge să se joace pe o arteră intens circulată‚ sau să se atingă de soba înroşită. Dacă noi am avea libertatea absolută de a lua indiferent ce decizii‚ fără să ţinem cont de directivele Creatorului nostru‚ ne-am putea atrage tot felul de suferinţe. Lucrul acesta i s-a întîmplat şi primei perechi umane. Adam şi Eva au făcut o alegere greşită a modului în care aveau să-şi utilizeze libertatea acordată. Ei şi-au imaginat în mod greşit că devenind independenţi de Creatorul lor‚ ar fi devenit „ca Dumnezeu“. Ei s-au crezut capabili să stabilească ei înşişi ceeace este bine şi rău. — Geneza 3:5.

8. Ce s-a întîmplat cu Adam şi Eva atunci sînd s-au sustras conducerii lui Dumnezeu?

8 Cînd prima pereche umană a respins conducerea Creatorului ei‚ rezultatul a fost asemănător aceluia care survine atunci cînd scoatem din priză un ventilator electric. Elicea încetineşte‚ apoi se opreşte de tot. Exact lucrul acesta s-a întîmplat atunci cînd Adam şi Eva s-au rupt de Creatorul lor‚ „sursa vieţii“ (Psalm 36:9). Deoarece ei au ales în mod deliberat independenţa‚ Creatorul lor i-a lăsat să cunoască profund consecinţele alegerii lor‚ lăsîndu-i de sine stătători. Un principiu biblic spune: „Dacă îl părăsiţi [Dumnezeu] el vă va părăsi“ (2 Cronici 15:2). Nemaifiind susţinuţi de forţa Creatorului lor‚ ei au intrat într-o treptată deteriorare a minţii şi corpului. Cu timpul au îmbătrînit şi au murit. — Geneza 3:19; 5:5.

9. În ce fel a suferit întreaga omenire consecinţele acestei alegeri?

9 Cînd Adam şi Eva au decis să fie independenţi de Creatorul lor‚ ei şi-au pierdut perfecţiunea. Deoarece acest lucru s-a petrecut înainte de a procrea‚ toţi copiii lor s-au născut imperfecţi ca şi ei. De acum prima pereche umană putea fi asemănată într-o oarecare măsură unui tipar care prezintă un defect‚ aşa că tot ce urma să rezulte din ei avea să prezinte acelaşi defect. Prin urmare noi sîntem imperfecţi‚ moştenind bătrîneţea‚ bolile şi moartea. Această imperfecţiune‚ împreună cu distanţarea de Creator şi de legile sale‚ au dat curs liber nebuniei umane‚ fapt care explică de ce paginile istoriei sînt pline de suferinţă‚ dureri‚ boli şi moarte. — Psalm 51:5; Romani 5:12.

10. (a) Ce rebeliune a avut loc în cer? (b) Cum a fost posibil un asemenea lucru?

10 Înseamnă oare lucrul acesta că răutatea este de origine exclusiv umană? Nicidecum. Mai este încă ceva. Oamenii nu erau singurele creaturi inteligente. Dumnezeu crease deja nenumărate creaturi spirituale în ceruri (Iov 38:4, 7). Fiind dotate cu liberul arbitru‚ şi ele puteau accepta sau respinge conducerea Creatorului lor. Una dintre aceste creaturi a decis să nutrească o dorinţă de independenţă. Ambiţia sa a crescut pînă într-atît încît a determinat-o să conteste autoritatea lui Dumnezeu. Această creatură spirituală i-a spus Evei‚ soţia lui Adam‚ că putea să încalce legea lui Dumnezeu fără a-şi teme viaţa; ea a declarat: „Hotărît că nu veţi muri“ (Geneza 3:4; Iacob 1:13–15). Prin aceasta ea le-a dat de înţeles că‚ pentru a trăi şi a fi fericiţi nu aveau neapărată nevoie de Creatorul lor. Dimpotrivă‚ le-a spus că dacă vor încălca legile divine situaţia lor nu va face decît să se îmbunătăţească; ei vor deveni ca Dumnezeu. Ea a contestat‚ aşadar‚ valabilitatea legilor divine‚ provocînd îndoieli asupra modului în care Dumnezeu conducea aceste două creaturi umane. Această creatură a contestat chiar dreptul Creatorului de a le conduce. Tocmai din cauza acestor afirmaţii mincinoase‚ această creatură spirituală a fost numită Satan‚ ceea ce înseamnă „împotrivitor“ şi Diavol sau „calomniator“. Pe parcursul celor 6.000 de ani trecuţi Satan a dus o politică ce se poate rezuma astfel: ’a domni sau a distruge‘. — Luca 4:2–8; 1 Ioan 5:19; Apocalips 12:9.

11. De ce nu i-a distrus Dumnezeu imediat pe rebeli?

11 Dar de ce nu i-a distrus Dumnezeu de îndată pe cei doi rebeli umani precum şi pe rebelul spiritual? Deoarece această rebeliune a cauzat o serie de probleme de o extremă importanţă în faţa întregii creaţii inteligente. Una dintre ele poate fi formulată sub formă de întrebări ca acestea: Oare independenţa faţă de conducerea lui Dumnezeu va procura într-o zi un avantaj durabil oamenilor? Ce ar fi mai preferabil: ca omul să se lase condus de Dumnezeu sau să se conducă după bunul său plac? Vor putea oare oamenii guverna cu succes lumea‚ rămînînd totodată independenţi faţă de Creatorul lor? Pe scurt‚ aveau oare oamenii într-adevăr nevoie de conducerea lui Dumnezeu? Pentru a se putea răspunde acestor întrebări era nevoie de timp.

De ce un timp atît de îndelungat?

12. Ce acuze i s-ar fi putut aduce lui Dumnezeu dacă ar fi intervenit imediat?

12 Dar de ce a lăsat Dumnezeu să treacă atît de mult timp — aproape şase mii de ani — înainte ca să rezolve această problemă? Nu ar fi putut ea oare să fie rezolvată deja de mult timp‚ în mod satisfăcător? Adevărul este că‚ dacă Dumnezeu ar fi intervenit imediat‚ putea fi pus sub acuzarea de a nu fi acordat suficient timp oamenilor pentru a pune la punct un sistem de guvernare eficace şi o tehnologie necesară stabilirii păcii şi prosperităţii pentru toţi. Prin urmare‚ Dumnezeu ştia că rezolvarea acestor probleme necesita timp‚ factor pe care el l-a şi acordat.

13, 14. Care sînt rezultatele independenţei omului?

13 Pe parcursul secolelor omenirea a experimentat tot felul de sisteme de guvernare‚ politice şi economice. Oamenii au avut suficient timp pentru a face progrese remarcabile în domeniul tehnologiei‚ ajungînd să folosească atomul şi să pună piciorul pe lună. Dar care au fost rezultatele? I-au dat‚ oare‚ toate acestea‚ posibilitatea de a realiza o lume care să fie o adevărată binecuvîntare pentru întreaga familie umană?

14 Nici pe departe. În ciuda tuturor încercărilor‚ omul nu a putut instaura pacea şi fericirea veritabilă. Dimpotrivă‚ după tot acest timp situaţia este mai critică decît oricînd. Una după alta ţările sînt afectate de crime‚ războaie‚ probleme familiale‚ sărăcie şi foamete‚ fiind ameninţată însăşi existenţa ei. Rachete nucleare cu o îngrozitoare putere de distrugere ar putea şterge din existenţă majoritatea oamenilor‚ ba chiar întregul neam omenesc. Astfel deci‚ în ciuda eforturilor milenare‚ a secolelor de experienţă pe care omul se poate baza precum şi al progresului tehnologic extraordinar‚ omenirea caută şi la ora actuală în van soluţia la aceste probleme fundamentale.

15. Ce consecinţe a avut asupra pămîntului rebeliunea omului?

15 Chiar şi planeta suportă consecinţele. În lăcomia sa‚ omul a defrişat regiuni întinse provocînd astfel deşertificarea acestora. Produse chimice şi alte deşeuri poluează solul‚ mările şi aerul. Cuvintele consemnate în Biblie în urmă cu 2.000 de ani‚ referitor la viaţa de pe pămînt‚ sînt încă şi mai adecvate astăzi. Noi citim: „Pînă acum toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună.“ — Romani 8:22.

Ce s-a demonstrat?

16, 17. Ce anume s-a demonstrat după scurgerea unui timp atît de îndelungat?

16 Ce au demonstrat în mod incontestabil evenimentele survenite pe tot parcursul timpului? Că dominaţia lumii de către om în afara graniţelor dependenţei de Creator nu este deloc satisfăcătoare. S-a dovedit cît se poate de categoric că oamenii sînt incapabili să rezolve cu succes problemele pămîntului independent de Creatorul lor. Istoria nu încetează să confirme obiectiva evaluare biblică a tentativelor umane de a se autoguverna‚ şi anume: „Omul a dominat asupra omului spre paguba sa.“ — Ecleziast 8:9.

17 Ce diferenţă între dezastruoasele rezultate ale eforturilor umane şi între ordinea şi precizia care domnesc în universul care se conduce după legile Creatorului său! Este evident că şi oamenii au nevoie de o asemenea conducere pentru a-şi rezolva problemele‚ deoarece a nu lua în seamă conducerea din partea lui Dumnezeu s-a dovedit a fi dezastruos. S-a demonstrat cît se poate de clar şi o dată pentru totdeauna că noi avem nevoie de conducerea lui Dumnezeu‚ aşa cum avem nevoie de aer‚ apă şi hrană. — Matei 4:4.

18. Cum s-a putut stabili un precedent valabil pentru totdeauna prin faptul că s-a acordat timp rezolvării problemelor ridicate?

18 S-a acordat suficient timp pentru reglementarea problemelor legate de stăpînirea exercitată de oameni‚ stabilindu-se totodată şi un precedent care va fi întotdeauna valabil în viitor‚ asemenea unei sentinţe pronunţate de curtea supremă a unui stat. Problema ce s-a ridicat a fost rezolvată o dată pentru totdeauna: o stăpînire umană independentă de Dumnezeu nu poate garanta condiţii optime pe pămînt. Prin urmare‚ dacă în viitor vreo creatură dotată cu liberul arbitru va sfida modul de a proceda al lui Dumnezeu‚ nu va mai fi necesară acordarea unor alte mii de ani pentru a-şi putea justifica pretenţiile. Tot ceea ce ar trebui să se dovedească într-un asemenea caz a fost deja dovedit în cursul celor 6.000 de ani pe care i-a acordat Dumnezeu în acest scop. Astfel‚ în toată eternitatea‚ nu i se va mai permite nici unui rebel să tulbure pacea şi fericirea vieţii pe pămînt şi nici să se împotrivească suveranităţii lui Dumnezeu‚ indiferent în ce loc din univers. După cum arată Biblia cît se poate de explicit‚ „strîmtorarea nu se va ridica a doua oară“. — Naum 1:9.

Soluţionarea divină

19. Care este soluţia pe care o dă Dumnezeu problemei răutăţii?

19 Biblia ne oferă aşadar o explicaţie logică a existenţei suferinţelor într-o lume creată de Dumnezeu. Ea ne arată cu tot atîta claritate că timpul cînd Creatorul se va folosi de atotputernicia sa pentru a-i înlătura pentru totdeauna pe aceia care cauzează aceste suferinţe este aproape. Iată ce anume putem citi la Proverbe 2:21, 22: „Cei integri vor locui pe pămînt şi cei ireproşabili vor rămîne pe el. În ceea ce îi priveşte pe cei răi‚ ei vor fi tăiaţi de pe pămînt; cît despre cei infideli‚ ei vor fi smulşi de pe el.“ Da‚ Dumnezeu va provoca „ruinarea celor ce ruinează pămîntul“ (Apocalips 11:18). Aceasta va însemna‚ în sfîrşit‚ înlăturarea lui Satan Diavolul (Romani 16:20). Dumnezeu nu va mai tolera ca cei răi să mai ruineze mult timp pămîntul‚ minunata sa creaţie. Toţi aceia care nu se conformează legilor sale vor fi înlăturaţi de pe pămînt. Vor continua să trăiască numai aceia care fac voinţa sa (1 Ioan 2:15–17). Desigur că nimeni nu ar planta flori printre mărăcini şi nici nu ar închide găinile împreună cu nişte vulpi. Tot la fel‚ atunci cînd Dumnezeu va restabili Paradisul pentru oamenii drepţi‚ el nu va permite în acelaşi timp vandalilor să acţioneze după bunul plac.

20. Cum vor fi şterse suferinţele trecutului?

20 Chiar dacă este adevărat că în decursul secolelor suferinţele au cauzat multă durere oamenilor‚ ele au servit totuşi unui scop bun. Ele pot fi comparate cu o intervenţie chirurgicală dureroasă‚ la care un părinte consimte să fie supus copilul său pentru a-l salva într-o situaţie critică. Rezolvarea fericită şi durabilă va umbri total orice durere temporară. Ba mai mult‚ viitorul pe care Dumnezeu l-a prevăzut pentru pămînt şi locuitorii săi‚ îi va face pe aceştia să uite trecutul: „Şi lucrurile anterioare nu vor mai veni în minte‚ nici nu mai vor apărea în inimă“ (Isaia 65:17). Oricît de grele ar fi fost suferinţele îndurate‚ ele vor fi complet şterse din mintea oamenilor care vor trăi atunci cînd Dumnezeu îşi va exercita domnia pe întregul pămînt. Atunci bucuriile vor fi atît de multe încît nu vor mai fi umbrite de brutalele amintiri ale trecutului‚ fiindcă Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nici doliu‚ nici ţipăt‚ nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut. Şi cel ce şedea pe tron a spus: «Iată‚ eu fac toate lucrurile noi.»“ — Apocalips 21:4, 5.

21. Ce posibilitate li se va oferi chiar şi morţilor?

21 Isus Cristos a vorbit despre această nouă ordine ca despre o ’creare din nou‘ (Matei 19:28). Oamenii care au fost loviţi de suferinţe şi moarte vor constata că Dumnezeu se îngrijeşte într-adevăr de ei‚ deoarece această nouă eră va fi martoră a recreării morţilor‚ în adevăratul înţeles al cuvîntului. Isus a declarat: „Toţi aceia care sînt în mormintele comemorative (. . .) vor ieşi“‚ cu alte cuvinte‚ ei vor fi înviaţi cu perspectiva de a trăi pe pămînt (Ioan 5:28, 29). În felul acesta‚ morţii vor avea şi ei posibilitatea să se supună dreptei conduceri a lui Dumnezeu‚ obţinînd privilegiul de a trăi pentru totdeauna „în Paradis“‚ aşa cum a declarat Isus. — Luca 23:43.

22. Care va fi din nou starea regnului animal?

22 Chiar şi regnul animal va trăi în pace. Biblia spune că „lupul şi mielul vor paşte ca unul singur‚ iar leul va mînca paie ca taurul“. „Un băieţel îi va conduce“. În Noul Sistem promis de Dumnezeu animalele ’nu vor mai face nici un rău şi nu vor mai cauza pagube‘‚ nici oamenilor‚ nici unele altora. — Isaia 11:6–9; 65:25.

23. De ce situaţie se va bucura întreaga creaţie a lui Dumnezeu?

23 Astfel‚ în toate domeniile‚ aşa cum declară Romani 8:21‚ „creaţia va fi şi ea eliberată din sclavia descompunerii‚ ca să aibă glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu.“ Încetul cu încetul pămîntul va deveni un paradis în care vor trăi oameni perfecţi‚ eliberaţi de boli‚ de suferinţe şi de moarte. Durerile vor fi definitiv uitate. Sub toate aspectele‚ creaţia terestră va fi în perfectă armonie cu scopul lui Dumnezeu care va face să dispară oribila pată care a desfigurat universul său timp de mii de ani.

24. Ce întrebare se poate ridica cu privire la Biblie?

24 Iată cum explică Biblia permisiunea suferinţelor de către Dumnezeu precum şi modul în care el va rezolva această problemă. Dar unii ar putea pune întrebarea: ’De unde putem şti că Biblia este într-adevăr demnă de încredere?‘

[Întrebări de studiu]

[Text generic pe pagina 188]

Mulţi îşi spun: ’Dacă există Dumnezeu‚ de ce permite el toate acestea?‘

[Text generic pe pagina 190]

Oamenii nu au fost creaţi cu capacitatea de a se conduce ei înşişi cu succes în stare de independenţă faţă de Creatorul lor

[Text generic pe pagina 190]

Libertatea trebuia să fie relativă şi nu absolută

[Text generic pe pagina 192]

Meditînd la lucruri rele putem fi determinaţi să facem ceea ce este rău

[Text generic pe pagina 193]

Rezolvarea definitivă a acestor probleme necesita timp

[Text generic pe pagina 194]

„Pînă acum toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună“

[Text generic pe pagina 196]

Creatorul nu va permite ca cei răi să mai ruineze mult timp splendidul său pămînt

[Text generic pe pagina 198]

În toate domeniile „creaţia va fi şi ea eliberată din sclavia descompunerii“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 189]

Primii oameni aveau posibilitatea să trăiască etern pe un pămînt paradiziac

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 191]

Aşa cum un ventilator scos din priză încetineşte şi se opreşte‚ tot la fel‚ Adam şi Eva‚ au îmbătrînit şi au murit după ce au rupt orice legătură cu sursa vieţii lor

[Legenda ilustraţiei de la pagina 194]

După atîtea secole‚ situaţia mondială este mai îngrozitoare ca oricînd

[Legenda ilustraţiei de la pagina 195]

Acordîndu-se suficient timp pentru reglementarea problemelor ce s-au ridicat‚ Dumnezeu a stabilit un precedent care va fi întotdeauna valabil‚ asemenea unei sentinţe pronunţate de o curte supremă

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 197]

Bucuriile pe care oamenii le vor gusta în Noul Sistem promis de Dumnezeu îi va face să uite toate suferinţele dinainte