Capitolul 7

„Oamenii-maimuţe“ — ce au fost ei?

1, 2. Potrivit teoriei evoluţioniste‚ ce erau strămoşii omului?

MULŢI ani la rînd mijloacele de informare în masă au adus la cunoştinţa publică descoperiri de vestigii fosile ale unor oameni cu trăsături asemănătoare cu ale maimuţelor. Literatura ştiinţifică abundă cu reprezentări grafice ale acestui gen de creaturi. Este oare vorba de verigi de legătură sau intermediare în linia evolutivă care duce de la animal la om? Sînt oare aceşti „oameni-maimuţe“ strămoşii noştri? Savanţii evoluţionişti răspund afirmativ. Iată de ce se pot citi adesea‚ mai ales în revistele ştiinţifice‚ titluri ca acesta: „Cum a devenit maimuţa om.“⁠¹

² Desigur‚ unii evoluţionişti consideră că aceşti strămoşi ipotetici ai omului pe nedrept sînt numiţi „maimuţe“. Dar unii dintre colegii lor nu sînt chiar atît de exigenţi.⁠² Stephen Jay Gould spune: „Oamenii (. . .) au evoluat din strămoşi asemănători maimuţelor.“⁠³ Iar George Gaylord Simpson scrie: „Acest strămoş comun ar fi numit în mod cert maimuţă în limbaj curent de către toţi cei care l-ar vedea. Termenii maimuţă şi maimuţă antropoidă fiind termeni definiţi prin întrebuinţare curentă‚ strămoşii omului au fost maimuţe obişnuite sau antropoide.“⁠⁴

3. De ce deţin documentele fosile un loc atît de important cînd este vorba de a defini arborele genealogic al omului?

 ³ De ce sînt atît de importante pentru evoluţionişti documentele fosile‚ în efortul de a demonstra că oamenii au avut strămoşi similari maimuţelor? Pentru că nimic din lumea vie de astăzi nu vine să confirme această idee. Cum s-a arătat în capitolul 6‚ există o enormă prăpastie între oameni şi oricare animale existente astăzi‚ inclusiv familia maimuţelor mari. Dat fiind faptul că lumea vie nu furnizează veriga intermediară între om şi antropoide‚ evoluţioniştii speră să o găsească în documentele fosile.

4. De ce‚ din punctul de vedere al teoriei evoluţioniste‚ este surprinzător faptul că nu există „oameni-maimuţe“ în viaţă?

⁴ Din punctul de vedere al teoriei evoluţioniste‚ prăpastia evidentă care îl separă pe om de maimuţe este surprinzătoare. Potrivit acestei teorii‚ cu cît mai sus se află animalele pe scara evoluţiei‚ cu atît mai apte au devenit ele pentru a supravieţui. Dacă aşa stau lucrurile‚ atunci de ce familia maimuţelor „inferioare“ este încă bine reprezentată‚ în timp ce nu există nici un singur exemplar din pretinsele forme intermediare care‚ teoretic‚ erau mai evoluate? Există astăzi cimpanzei‚ gorile şi urangutani‚ dar nici un „om-maimuţă“. Este logic oare ca toate „verigile“‚ mai recente şi‚ în principiu‚ mai evoluate‚ dintre creaturile asemănătoare maimuţelor şi omul modern să fi dispărut‚ dar să fi supravieţuit maimuţele „inferioare“?

Sînt oare numeroase dovezile fosile?

5. Ce impresie dau lucrările ştiinţifice cu privire la mărturia fosilelor în favoarea evoluţiei omului?

⁵ Judecînd după lucrările ştiinţifice sau după ceea ce ni se arată în muzee sau la televiziune‚ ar părea că există  nenumărate dovezi că oamenii au evoluat din creaturi asemănătoare maimuţelor. Dar‚ în realitate‚ aşa stau oare lucrurile? Spre exemplu‚ ce documente fosile existau în zilele lui Darwin? Şi-a formulat el teoria sa fiindcă dispunea de dovezi fosile?

6. (a) Erau fundamentate oare pe mărturia fosilelor primele teorii evoluţioniste? (b) De ce a obţinut evoluţia adeziunea multora‚ în ciuda absenţei dovezilor solide?

⁶ O revistă ştiinţifică‚ The Bulletin of the Atomic Scientists‚ comentează: „Dacă se studiază cu atenţie primele teorii asupra evoluţiei umane‚ ele sînt într-adevăr foarte ciudate. David Pilbeam a spus că ele erau «lipsite de fosile». Iată deci teorii asupra evoluţiei umane‚ care‚ în mod normal‚ ar fi trebuit să pretindă unele dovezi fosile. Dar‚ în realitate‚ sau au existat atît de puţine fosile încît nu au influenţat cu nimic teoria‚ sau nu au existat deloc fosile. Astfel‚ între pretinşii părinţi apropiaţi ai omului şi primele fosile umane nu a existat decît imaginaţia savanţilor secolului al nouăsprezecelea.“ Această publicaţie ştiinţifică explică şi motivul: „Trebuia să se creadă în evoluţie‚ în evoluţia omului‚ şi aceasta a influenţat concluziile muncii lor.“⁠⁵

7–9. Cît de numeroase sînt astăzi mărturiile fosile în favoarea evoluţiei?

⁷ Dar astăzi‚ după mai bine de un secol de cercetări‚ cîte mărturii fosile avem cu privire la existenţa ’oamenilor maimuţă‘? Richard Leakey a declarat: „Cei care lucrează în acest domeniu dispun de atît de puţine dovezi pe care să-şi întemeieze concluziile‚ încît sînt obligaţi să şi le schimbe foarte frecvent.“⁠⁶ Iar New Scientist face următorul comentariu: „Judecînd după cantitatea mărturiilor pe care se bazează studiul omului fosil nu merită să fie luat cîtuşi de puţin în considerare mai mult decît ca o simplă subdiviziune a paleontologiei sau a antropologiei. (. . .) Colecţia este teribil de incompletă‚ iar exemplarele înseşi sînt adesea fragmentare şi neconcludente.“⁠⁷

⁸ În aceeaşi ordine de idei‚ cartea Origins admite: „Cu cît înaintăm mai mult pe drumul evoluţiei‚ care duce la om‚ înaintarea devine tot mai nesigură‚ tot datorită rarităţii documentelor fosile.“⁠⁸ Iar revista Science adaugă: „Mărturiile ştiinţifice de bază nu sînt decît o deplorabilă colecţie de oase pe baza cărora trebuie reconstruită evoluţia omului. Un antropolog a comparat această sarcină cu  aceea care ar consta în reconstituirea intrigii din Război şi pace cu ajutorul a 13 pagini ale cărţii‚ alese la întîmplare.“⁠⁹

⁹ Dar chiar atît de rare sînt documentele fosile privitoare la „oamenii-maimuţe“? Observaţi ce scrie Newsweek: „«Aţi putea pune toate fosilele pe o singură masă de birou»‚ a declarat Elwyn Simons‚ de la Universitatea Duke.“⁠¹⁰ The New York Times: „Vestigiile fosile cunoscute ale strămoşilor omului ar încăpea pe o masă de biliard. Aceasta este o bază foarte limitată pentru a străbate negura cîtorva milioane de ani care au trecut.“⁠¹¹ Şi Science Digest: „Este remarcabil faptul că toate dovezile materiale de care dispunem cu privire la evoluţia umană le-am putea pune într-un singur sicriu şi încă tot ne-ar mai rămîne spaţiu! (. . .) Spre exemplu‚ marile maimuţe actuale par a veni de nicăieri. Ele nu au nici un trecut şi nici arhive fosile. Cît despre adevărata origine a omului modern‚ cu staţiune bipedă şi verticală‚ nud‚ cu creier voluminos‚ constructor de unelte‚ este‚ dacă sîntem cinstiţi faţă de noi înşine‚ la fel de misterioasă.“⁠¹²

10. Ce arată faptele cu privire la apariţia omului modern?

¹⁰ Omul modern‚ cu capacitatea sa de a raţiona‚ de a prevedea‚ de a inventa‚ de a construi pornind de la cunoştinţele dobîndite şi de a utiliza un limbaj complex‚ apare brusc în documentele fosile. Gould‚ în cartea sa The Mismeasure of Man‚ scrie: „Nu avem nici o dovadă a unei transformări biologice în capacitatea sau structura creierului de la apariţia lui Homo sapiens în arhivele fosile‚ în urmă cu circa cincizeci de mii de ani.“⁠¹³ Cartea The Univers Within ridică întrebarea: „Ce anume a determinat evoluţia (. . .) să producă‚ întocmai ca peste noapte‚ un om modern‚ cu creierul său excepţional?“⁠¹⁴  Teoria evoluţiei nu dă nici un răspuns. Dar răspunsul nu ar fi oare crearea unei creaturi deosebite şi foarte complexe?

Unde sînt „verigile“ intermediare?

11. Ce se recunoaşte drept „regulă“ în documentele fosile?

¹¹ Totuşi‚ nu au găsit savanţii oare „verigile“ indispensabile care ar fi făcut legătura dintre animalele asemănătoare maimuţelor şi om? Faptele răspund că: Nu. Revista Science Digest vorbeşte despre „absenţa unei verigi intermediare pentru a explica relativa instantaneitate a apariţiei omului modern“.⁠¹⁵ Newsweek face următoarea remarcă: „Veriga ce lipseşte între om şi maimuţele mari (. . .) este pur şi simplu cea mai fascinantă din întreaga ierarhie a creaturilor fantome. În documentele fosile verigile lipsă sînt o regulă.“⁠¹⁶

12. Care este consecinţa absenţei verigilor intermediare?

¹² Din cauza absenţei acestor verigi intermediare‚ a fost nevoie să se fabrice „creaturi fantome“‚ pornind de la indicii foarte neînsemnate‚ şi să fie făcute aşa ca să poată să treacă drept creaturi care ar fi existat în realitate. Aşa se explică această contradicţie pe care o revistă ştiinţifică a relatat-o în felul următor: „Oamenii au evoluat în mod progresiv de la strămoşii lor asemănători maimuţelor şi nu‚ cum pretind anumiţi savanţi‚ de la o formă la alta‚ prin salturi bruşte (. . .) Dar alţi antropologi‚ bazîndu-şi studiile pe aceleaşi informaţii‚ au ajuns‚ după cît se pare‚ la o concluzie diametral opusă.“⁠¹⁷

13. La ce a dus eşecul cercetărilor vizînd descoperirea ’verigii lipsă‘?

¹³ Astfel‚ noi putem înţelege mai bine următoarea remarcă a renumitului anatomist Solly Zuckerman‚ care a scris în Journal of the Royal College of Surgeons of Edinburgh: „Căutarea proverbialei «verigi lipsă» sfîntul Gral * al unei secte veşnic vii de anatomişti şi biologi‚ permite speculaţiei şi mitului să prospere tot atît de mult astăzi ca şi în urmă cu mai bine de cincizeci de ani.“⁠¹⁸ Zuckerman a remarcat că‚ mult prea frecvent‚ faptele sînt ignorate‚ pentru a fi sprijinit mai degrabă ceea ce se  bucură la un moment dat de popularitate‚ în ciuda faptului că toate dovezile sînt împotrivă.

„Arborele genealogic“ al omului

14, 15. Ce a devenit „arborele genealogic“ al omului?

¹⁴ Drept urmare a celor arătate mai sus‚ „arborele genealogic“‚ atît de frecvent desenat pentru a ilustra pretinsa evoluţie a omului din animale inferioare‚ se schimbă încontinuu. Astfel Richard Leakey a declarat că descoperirea unei fosile mai recente „demolează ideea potrivit căreia fosilele mai vechi pot fi aranjate conform unei ordini consecutive indicînd schimbări evolutive“.⁠¹⁹ Comentînd această descoperire‚ un ziar scria: „Toate cărţile ce tratează probleme de antropologie‚ toate articolele privitoare la evoluţia omului şi toate desenele arborelui genealogic al omului ar trebui aruncate la coş. Ele sînt evident false.“⁠²⁰

¹⁵ Arborele genealogic ipotetic care reprezintă evoluţia omului este o harababură de vechituri care erau considerate odinioară „verigi“ intermediare. Un editorial din New York Times observa că ştiinţa evoluţionistă „lasă atît de mult loc presupunerilor încît teoriile privitoare la modul în care a apărut omul tind să spună mult mai mult despre autorii lor decît despre subiectul lor. (. . .) Cel care descoperă un nou craniu dă adesea impresia că redesenează arborele genealogic al omului‚ plasîndu-şi descoperirea sub ramura centrală care duce la om‚ iar craniile descoperite de ceilalţi sub ramurile secundare‚ care nu duc nicăieri.“⁠²¹

16. Din ce motiv suprimă doi evoluţionişti orice arbore genealogic din cartea lor?

¹⁶ Recenzînd cartea evoluţioniştilor Niles Eldredge şi Ian Tattersall‚ intitulată The Myths of Human Evolution‚ revista Discover face observaţia că autorii au suprimat orice arbore genealogic evolutiv. De ce? După ce reţine ideea că „verigile cu care se stabileşte filiaţia speciei umane nu pot fi decît rodul ghicitului“‚ această publicaţie declară: „Eldredge şi Tattersall afirmă că zadarnic îşi caută omul strămoşul (. . .) Dacă ar exista probe‚ spun ei‚ «ar fi de aşteptat‚ cu deplină încredere‚ ca istoria evoluţiei umane să devină cu atît mai clară cu cît se găsesc mai multe fosile de hominide. Însă‚ dacă se obţine vreun rezultat‚ atunci acela este exact cel contrariu.»“

17, 18. (a) Cum poate fi „găsit“ ceea ce anumiţi evoluţionişti consideră ’pierdut‘? (b) Cum confirmă fosilele faptul acesta?

 ¹⁷ Discover desprinde această concluzie: „Specia umană şi toate celelalte specii vor rămîne oarecum orfane‚ identitatea părinţilor lor fiind pierdută în negura timpului.“⁠²² Ea este pierdută din punctul de vedere al evoluţioniştilor‚ dar Geneza‚ cealaltă alternativă‚ nu i-a „găsit“ oare pe părinţii noştri‚ aşa cum sînt ei în realitate în documentele fosile: oameni compleţi‚ întocmai ca şi noi?

¹⁸ Documentele fosile dezvăluie faptul că oamenii şi maimuţele superioare au o origine distinctă‚ separată. Iată de ce nu se găseşte nici o probă a existenţei unei verigi intermediare între om şi animalele asemănătoare maimuţelor. În realitate‚ nu au existat niciodată asemenea verigi.

Ce înfăţişare aveau?

19, 20. Pe ce se bazează reconstituirile de „oameni-maimuţe“?

¹⁹ Dar dacă strămoşii omului nu au fost creaturi asemănătoare maimuţelor‚ de ce atunci cărţile ştiinţifice şi muzeele lumii întregi sînt pline de desene şi de reconstituiri ale „oamenilor-maimuţe“? Pe ce se bazează ele? Cartea The Biology of Race dă acest răspuns: „Carnaţia şi părul acestui gen de reconstituiri sînt rodul imaginaţiei.“ Ea adaugă: „Culoarea pielii‚ culoarea‚ forma şi distribuţia părului; trăsăturile; faţa; noi nu ştim absolut nimic despre acestea‚ indiferent de care om preistoric este vorba.“⁠²³

²⁰ Science Digest spune‚ de asemenea: „Imensa majoritate a planşelor desenate se întemeiază mai degrabă pe imaginaţie decît pe fapte. (. . .) Artiştii trebuie să creeze ceva care să se situeze între o maimuţă superioară şi o fiinţă umană; cu cît este considerat mai vechi un specimen‚ cu atît i se dă o înfăţişare mai apropiată de aceea a maimuţei.“⁠²⁴ Donald Johanson‚ paleontolog‚ recunoaşte: „Nimeni nu poate şti cu exactitate cum arăta un hominid dispărut.“⁠²⁵

21. Ce sînt în realitate reconstituirile de „oameni-maimuţe“?

²¹ De altfel‚ New Scientist recunoştea că nu există „destule dovezi în arhivele fosile pentru a scoate teoria noastră din domeniul imaginarului“.⁠²⁶ După cum a recunoscut un evoluţionist‚ reconstituirile de „oameni-maimuţe“  nu sînt deci decît „pură ficţiune în cele mai multe privinţe‚ (. . .) pură invenţie“.⁠²⁷ Astfel‚ în cartea sa Aber Gott war da‚ Ivar Lissner făcea acest comentariu: „Întocmai aşa cum începem să învăţăm că omul primitiv nu era un sălbatic‚ ne rămîne să ne convingem‚ tot la fel‚ că oamenii din pleistocen nu erau nişte brute şi cu atît mai puţin nişte semi-maimuţe cu un psihism rudimentar. Iată de ce reconstituirile care pretind că reprezintă omul din Neandertal sau chiar omul din Peking [pitecantropul] sînt groteşti.“⁠²⁸

22. Cum au fost înşelaţi numeroşi partizani ai evoluţiei?

²² Anumiţi savanţi‚ dornici să găsească dovada că „oamenii-maimuţe“ au existat în realitate‚ au căzut chiar victime unor adevărate înşelăciuni. Cităm‚ spre exemplu‚ cazul cu omul de Piltdown‚ din 1912. Timp de circa 40 de ani el a fost acceptat ca autentic de majoritatea evoluţioniştilor. Dar în cele din urmă‚ în anul 1953‚ înşelătoria a fost descoperită‚ atunci cînd tehnicile moderne au permis să se stabilească faptul că era vorba de oase de maimuţă şi de om care au fost asamblate şi îmbătrînite artificial. Altă dată‚ a fost desenată şi prezentată în presă o „verigă lipsă“ cu trăsături asemănătoare maimuţei. Mai tîrziu s-a recunoscut că „dovada“ consta dintr-un singur dinte care aparţinuse unei specii de porc‚ astăzi dispărută.⁠²⁹

Ce erau ei în realitate?

23. Ce erau în realitate unele dintre fosilele care au fost prezentate drept strămoşii omului?

²³ Dacă reconstituirile de „oameni-maimuţe“ nu erau valabile‚ atunci ce erau acele creaturi ale trecutului‚ ale căror oase fosilizate au fost găsite? Printre primele mamifere care figurează în linia evolutivă care duce la  om a existat un animal asemănător unui mic rozător‚ care ar fi trăit acum 70 de milioane de ani. În cartea lor Lucy: The Beginning of Humankind‚ Donald Johanson şi Maitland Edey scriu cu privire la aceste mici animale: „Ele erau patrupede-insectivore‚ a căror talie şi morfologie se apropia de aceea a veveriţelor.“⁠³⁰ Richard Leakey vorbeşte despre acest mamifer ca despre un „primat‚ asemănător unui şobolan“.⁠³¹ Dar există oare dovezi solide că aceste animale minuscule au fost strămoşii omului? Nu‚ — aceasta nu e decît pură speculaţie. Nu există nici o formă intermediară care să le lege de altceva decît exact de ceea ce erau şi ele: mici mamifere asemănătoare rozătoarelor.

24. Ce problemă apare atunci cînd se încearcă identificarea egiptopitecului cu un strămoş al omului?

²⁴ Pe lista general acceptată a strămoşilor omului vine la rînd‚ după un „gol“ evaluat la circa 40 de milioane de ani‚ un specimen fosil găsit în Egipt‚ căruia i s-a dat numele de Aegyptopithecus‚ — egiptopitecul sau maimuţa de Egipt. Această creatură ar fi trăit cu 30 de milioane de ani în urmă. Reviste‚ ziare şi cărţi au publicat desene ale acestei creaturi‚ însoţite de legende de felul acesta: „Această creatură asemănătoare maimuţei a fost strămoşul nostru“ (Time)⁠³². „Primat african asemănător maimuţei‚ identificat drept strămoş comun al omului şi al maimuţelor superioare“ (The New York Times)⁠³³. „Aegyptopithecus este un strămoş comun al omului şi al maimuţelor superioare din prezent“ (Origins)⁠³⁴. Dar unde sînt verigile intermediare între acest animal şi rozătorul care îl precedă şi între această creatură simiană * şi cele care o urmează în linia evolutivă? Nu s-a găsit nici una.

Ascensiunea şi declinul „oamenilor-maimuţe“

25, 26. (a) Ce s-a pretins în legătură cu ramapitecul? (b) Pe ce bază a fost reconstituită această creatură‚ pentru a i se da aparenţa unui „om-maimuţă“?

²⁵ După un alt gol enorm în documentele fosile‚ un nou specimen fosil a fost prezentat drept primul mare simian hominid. S-a spus că el ar fi trăit cu circa 14 milioane de  ani în urmă şi a fost numit ramapitecul‚ maimuţa lui Rama (un prinţ indian legendar). Rămăşiţele lui fosile au fost descoperite în India acum mai bine de o jumătate de secol. Din aceste rămăşiţe fosile a fost reconstituită o creatură simiescă cu staţiune bipedă şi verticală. Iată ce se poate citi în acest sens în cartea Origins: „În stadiul actual al cunoştinţelor noastre‚ el este probabil primul reprezentant al familiei umane.“⁠³⁵

²⁶ Pe baza căror dovezi fosile s-a tras o asemenea concluzie? Aceeaşi lucrare spune: „Informaţiile privitoare la ramapitecus sînt considerabile‚ — chiar dacă în termeni absoluţi‚ ele rămîn‚ vai‚ deziluzionant de neînsemnate: fragmente ale maxilarului superior şi inferior‚ plus o serie de dinţi.“⁠³⁶ Consideraţi oare că asemenea „informaţii“ sînt suficient de „considerabile“ pentru a permite reconstituirea unui „om-maimuţă“ biped care ar fi strămoşul omului? Şi totuşi‚ această creatură foarte ipotetică a fost desenată cu trăsăturile unui „om-maimuţă“‚ asemenea desene invadînd literatura evoluţionistă‚ — şi toate acestea pe baza unor fragmente de maxilar şi a cîtorva dinţi! Cu toate acestea‚ după cum spune New York Times‚ timp de mai multe decenii‚ ramapitecus „a stat‚ pe cît de sigur posibil la baza arborelui evolutiv al omului.“⁠³⁷

27. Ce au demonstrat cu privire la ramapitec unele vestigii fosile descoperite mai recent?

²⁷ Însă lucrurile nu mai stau astfel. Vestigii fosile mai complete‚ descoperite recent‚ au demonstrat că ramapitecul semăna mult cu maimuţele superioare actuale. Astfel‚ acum New Scientist declară: „Ramapitecul nu a putut fi primul membru al liniei umane.“⁠³⁸ Aceste noi informaţii  au determinat revista Natural History să ridice această întrebare: „Cum a putut ramapitecul‚ reconstituit doar pe baza unor dinţi şi maxilare‚ — fără să se ştie nimic despre oasele sale pelviene‚ craniene sau despre membrele sale — să se strecoare în procesiunea care duce la om?“⁠³⁹ În mod evident‚ trebuia ca evoluţioniştii să-şi ia propriile dorinţe drept realităţi‚ pentru ca să determine faptele să spună ceea ce ele‚ în realitate‚ nu spun.

28, 29. Ce s-a pretins cu privire la australopitec?

²⁸ O altă prăpastie de mari proporţii separă apoi această creatură de următorul „om-maimuţă“ prezentat drept strămoş al omului. Acesta din urmă a primit numele de australopitecus‚ maimuţa sudică. Rămăşiţe fosile ale acestei creaturi au fost găsite pentru prima dată în Africa în anii 1920. Ea avea o cutie craniană de volum mic‚ comparabilă cu cea a maimuţelor‚ iar maxilarele ei erau proeminente. Ea a fost reprezentată umblînd în picioare‚ înclinată în faţă‚ foarte păroasă şi cu trăsături de maimuţă. Se afirmă că şi-a făcut apariţia cu circa trei sau patru milioane de ani în urmă. Pe rînd‚ aproape toţi evoluţioniştii au ajuns s-o considere drept un strămoş al omului.

²⁹ Spre exemplu‚ cartea The Social Contract nota: „Cu o excepţie sau două‚ aproape toţi specialiştii în acest domeniu apreciază astăzi că australopitecii (. . .) sînt adevăraţii strămoşi ai omului.“⁠⁴⁰ New York Times scria: „Australopitecul este acela care (. . .) în final a evoluat pentru a deveni Homo sapiens‚ omul modern.“⁠⁴¹ Ruth Moore a declarat: „Totul dovedeşte că omul şi-a găsit‚ în sfîrşit‚ primii strămoşi‚ rămaşi necunoscuţi atît de mult timp.“ Şi ea şi-a întărit cu emfază spusele: „Faptele sînt de necombătut (. . .) S-a găsit în sfîrşit veriga lipsă.“⁠⁴²

30, 31. Ce au arătat alte fapte cu privire la australopitec?

³⁰ Însă cînd faptele prezentate în sprijinul unei afirmaţii oarecare sînt prea neînsemnate sau inexistente‚ ori chiar întemeiate pe o înşelătorie‚ atunci afirmaţia îşi pierde orice valabilitate. Acesta a fost cazul cu numeroase declaraţii anterioare privitoare la pretinşii „oameni-maimuţe“.

³¹ Aşa a fost şi cu australopitecul. Cercetări mai noi au dezvăluit că cutia sa craniană „se deosebea de cea a omului în multe alte privinţe şi nu numai în privinţa capacităţii“.⁠⁴³ Anatomistul Zuckerman scrie: „Comparată cu cea a oamenilor şi cu a simienilor [maimuţelor]‚ cutia  craniană a australopitecului apare în mod incontestabil simiană şi nu umană. A afirma contrariul ar fi totuna cu a spune că negrul este alb.“⁠⁴⁴ El a mai declarat: „Potrivit cercetărilor noastre‚ nu există nici cea mai mică îndoială (. . .) că australopitecul seamănă nu cu Homo sapiens ci cu maimuţele şi cu antropoizii actuali.“⁠⁴⁵ Iar Donald Johanson a spus şi el: „Australopitecii (. . .) nu erau oameni.“⁠⁴⁶ La rîndul său‚ Richard Leakey recunoştea „dificultatea de a admite că predecesorii noştri direcţi ar fi descendenţii evoluţionari ai australopitecului“.⁠⁴⁷

32. Dacă ar mai trăi astăzi asemenea creaturi‚ cum ar fi considerate?

³² Dacă s-ar descoperi astăzi vreun australopitec viu‚ el ar fi pus într-o grădină zoologică‚ împreună cu alte maimuţe superioare. Nimeni nu l-ar numi „maimuţă-om“. Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la alţi „verişori“ fosili care seamănă cu el‚ cum este „Lucy“‚ un tip ceva mai mic de australopitec. Iată ce spune Robert Jastrow despre el: „Creierul nu era prea mare în dimensiune absolută; el avea doar o treime din volumul unui creier uman.“⁠⁴⁸ În mod evident‚ şi în acest caz este vorba despre o simplă „maimuţă“. De fapt‚ New Scientist declara că „Lucy“ avea un creier „foarte asemănător cu al unui cimpanzeu“.⁠⁴⁹

33. Ce specimen fosil putea să fi fost un om?

³³ O altă fosilă a primit numele de Homo erectus‚ — omul vertical. Volumul şi forma creierului său fac ca el să  fie considerat la limita inferioară a familiei omului modern. Encyclopædia Britannica a remarcat că „oasele membrelor descoperite pînă acum nu se diferenţiază de cele ale lui H[omo] sapiens“. ⁠⁵⁰ Totuşi‚ nu se ştie dacă‚ într-adevăr‚ era un om sau nu. Dar dacă într-adevăr era un om‚ atunci el aparţinea pur şi simplu unei ramuri dispărute a familiei umane.

Familia umană

34. Ce schimbare de păreri s-a observat cu privire la omul de Neandertal?

³⁴ Omul de Neandertal (numit astfel după valea Neander din Germania‚ unde a fost descoperită prima fosilă) a fost‚ indiscutabil‚ om. La început el a fost reprezentat încovoiat de spate‚ cu un aer stupid‚ foarte păros şi cu o faţă ca de maimuţă. Astăzi se spune că această reconstituire eronată s-a bazat pe un schelet fosil deformat de boală. De atunci au fost găsite numeroase fosile ale omului de Neandertal‚ confirmînd că el nu a fost prea deosebit de omul modern. În cartea sa Ice‚ Fred Hoyle a declarat: „Nimic nu dovedeşte că omul de Neandertal ne-ar fi fost inferior nouă în vreo privinţă.“⁠⁵¹ Iată de ce reconstituirile mai recente ale omului de Neandertal iau o înfăţişare mult mai modernă.

35. Ce erau specimenele de Cro-Magnon?

³⁵ O altă fosilă care se întîlneşte frecvent în literatura ştiinţifică este omul de Cro-Magnon. Lui i s-a dat numele locului din sudul Franţei‚ unde au fost descoperite pentru prima dată oase ale acestui om. Aceste specimene „au fost atît de greu de deosebit de cele de astăzi‚ încît chiar şi cei mai sceptici au trebuit să admită că era vorba de fiinţe umane“‚ spune cartea Lucy.⁠⁵²

36. Ce arată faptele cu privire la fosilele cu înfăţişare de maimuţă şi cele asemănătoare omului?

³⁶ Faptele arată deci cu claritate că credinţa în existenţa „oamenilor-maimuţe“ nu este fondată. Dimpotrivă‚ oamenii prezintă toate caracteristicile unor indivizi care au făcut obiectul unei creaţii separate şi deosebite de a oricărui animal. Oamenii s-au reprodus şi se reproduc numai în cadrul şi potrivit speciei lor. Toate creaturile cu înfăţişare de maimuţă care au trăit în trecut nu au fost nimic altceva decît maimuţe‚ fie ele antropoide  sau nu‚ şi nici într-un caz oameni. Descoperirea de fosile umane‚ uşor deosebite de omul modern‚ dovedeşte‚ pur şi simplu‚ că în sînul speciei umane există o mare varietate‚ care se poate constata că există încă şi astăzi între oameni. Unii depăşesc doi metri înălţime‚ alţii sînt foarte mici‚ ca‚ de pildă‚ pigmeii; forma şi talia scheletului lor sînt‚ de asemenea‚ diferite. Dar toţi aparţin „speciei“ umane şi nu „speciei“ animale.

Ce putem spune despre metodele de datare?

37. Potrivit cronologiei biblice‚ de cît timp există oamenii pe pămînt?

³⁷ Cronologia biblică lasă să se înţeleagă că s-au scurs circa 6.000 de ani de la crearea omului. Atunci de ce se vorbeşte adesea de perioade mult mai lungi în legătură cu apariţia fosilelor atribuite tipului uman?

38. Oare datele obţinute prin datarea cu radiocarbon‚ şi care sînt diferite de acelea ale cronologiei biblice‚ dovedesc că Biblia greşeşte?

³⁸ Înainte de a ne grăbi să tragem concluzia că cronologia biblică este greşită‚ să ţinem seama de criticile severe pe care le-au formulat unii savanţi împotriva datărilor prin radioactivitate. Comentînd anumite cercetări‚ o revistă ştiinţifică arăta că „datele stabilite prin dezintegrarea elementelor radioactive erau‚ probabil‚ exagerate nu doar cu cîţiva ani‚ ci enorm [de exagerate]“. Ea adăuga: „Departe de a fi păşit pe pămînt în urmă cu 3‚6 milioane de ani‚ este posibil ca omul să nu existe pe el decît de cîteva mii de ani.“⁠⁵³

39. Este oare întotdeauna demn de încredere‚ „orologiul“ radiocarbonului?

³⁹ Să examinăm‚ de exemplu‚ „orologiul“ radiocarbonului. Această metodă de datare a fost perfecţionată într-o perioadă de două decenii de către savanţi din întreaga lume. Ea a fost prezentată pretutindeni drept o metodă foarte exactă pentru a data obiectele existente din timpuri îndepărtate ale istoriei omenirii. Dar la încheierea lucrărilor unei conferinţe care a reunit la Uppsala‚ în Suedia‚ specialişti din întreaga lume‚ inclusiv arheologi şi geologi‚ s-a redactat un raport care a dat de înţeles că s-a constatat că ipotezele fundamentale pe care se întemeiau datările s-au dovedit‚ într-o măsură mai mare sau mai mică‚ nedemne de încredere. Spre  exemplu‚ s-a constatat că proporţia de carbon radioactiv din atmosferă nu a fost constantă în trecut şi că această metodă nu este demnă de încredere în datarea obiectelor care provin din jurul anului 2000 î.e.n. sau înainte de acea dată.⁠⁵⁴

40. Cum confirmă documentele istorice cronologia Bibliei cu privire la vîrsta rasei umane?

⁴⁰ Să nu pierdem din vedere faptul că atunci cînd se face referire la dovezi demne de încredere privind activitatea omului pe pămînt‚ se vorbeşte nu de milioane‚ ci de mii de ani. Spre exemplu‚ în The Fate of the Earth (Soarta pămîntului) citim: „Cu numai şase sau şapte mii de ani în urmă (. . .) a apărut civilizaţia şi omul a putut edifica o lume pe măsura sa.“⁠⁵⁵ Cartea The Last Two Million Years (Ultimii două milioane de ani) afirmă şi ea: „În lumea veche‚ cei mai mulţi paşi decisivi în  revoluţia agrară au fost făcuţi între 10000 şi 5000 î.e.n.“ Ea spune‚ de asemenea: „Omul nu a lăsat mărturii scrise decît pentru ultimii 5.000 de ani.“⁠⁵⁶ Faptul că documentele fosile arată că omul modern a apărut brusc pe pămînt şi că documentele istorice demne de încredere sînt foarte recente şi se află în deplină armonie cu cronologia biblică privitoare la viaţa omului pe pămînt.

41. Ce a spus un pionier în domeniul datării cu radiocarbon despre datele ’preistorice‘?

⁴¹ În această privinţă‚ reţineţi ce a scris în Science fizicianul nuclear şi laureat al premiului Nobel W.F. Libby‚ unul dintre pionierii în domeniul datării cu radiocarbon: „Cercetările în dezvoltarea tehnicilor de datare s-au făcut la două nivele: datarea eşantioanelor provenind din epocile istorice şi respectiv din cele preistorice. Arnold [un colaborator] şi cu mine am avut primul şoc atunci cînd consilierii noştri ne-au informat că istoria nu începe decît cu 5.000 de ani în urmă. (. . .) Se citesc declaraţii potrivit cărora cutare civilizaţie sau cutare aşezare arheologică datează de 20.000 de ani. Noi am aflat într-o manieră mai degrabă brutală că aceste cifre‚ aceste epoci nu sînt cunoscute cu certitudine.“⁠⁵⁷

42. Ce comentariu a făcut un autor englez cu privire la deosebirea dintre lucrările evoluţioniste şi relatarea Genezei?

⁴² Comentînd o carte despre evoluţie‚ autorul englez Malcolm Muggeridge remarca absenţa dovezilor în favoarea acesteia. Făcînd constatarea că speculaţiile cele mai hazardate erau foarte abundente‚ el a declarat: „Prin comparaţie‚ raportul Genezei pare destul de raţional şi are cel puţin meritul de a fi relatat atent tot ce ştim despre fiinţele umane şi despre comportamentul lor.“ El a adăugat că afirmaţiile nefondate privitoare la milioanele de ani ai evoluţiei omului şi „salturile extravagante de la un craniu la altul nu reuşesc altceva decît să-i dea impresia‚ celui care nu s-a lăsat prins de mitul [evoluţionist] că toate acestea sînt pură fantezie“. Şi Muggeridge încheie astfel: „Posteritatea va fi‚ în mod sigur‚ foarte surprinsă şi eu sper că şi foarte amuzată de faptul că o asemenea teorie atît de dezlînată şi de neconvingătoare a putut să captiveze cu atîta uşurinţă minţile secolului al douăzecilea şi să fie atît de larg dar şi atît de imprudent aplicată.“⁠⁵⁸

[Întrebări de studiu]

[Text generic pe pagina 84]

De ce antropoidele şi maimuţele „inferioare“ au supravieţuit pînă la noi‚ dar nu a supravieţuit nici un singur „om-maimuţă“ „superior“?

[Text generic pe pagina 85]

Primele teorii privitoare la evoluţia omului erau „imaginaţia savanţilor secolului al nouăsprezecelea“

[Text generic pe pagina 85]

„Mărturiile ştiinţifice de bază nu sînt decît o deplorabilă colecţie de oase“

[Text generic pe pagina 87]

„Căutarea proverbialei «verigi lipsă» (. . .) permite speculaţiei şi mitului să prospere“

[Text generic pe pagina 88]

„Toate desenele arborelui genealogic al omului ar trebui aruncate la coş“

[Text generic pe pagina 90]

Nu există „destule dovezi în arhivele fosile pentru a scoate teoria noastră din domeniul imaginarului“

[Text generic pe pagina 93]

„Ramapitecul“ nu a putut fi primul membru al liniei umane“

[Text generic pe pagina 95]

„Nimic nu dovedeşte că omul de Neandertal ne-ar fi fost inferior nouă în vreo privinţă“

[Text generic pe pagina 98]

„Posteritatea va fi‚ în mod sigur‚ foarte surprinsă (. . .) că o asemenea teorie atît de dezlînată şi de neconvingătoare a putut să captiveze cu atîta uşurinţă minţile secolului al douăzecilea“

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 94]

A fost un timp cînd australopitecul era recunoscut drept un strămoş al omului‚ „veriga lipsă“. Acum unii savanţi sînt de părere că craniul său era „în mod incontestabil simian — nu uman“

[Fotografiile]

Craniu de australopitec

Craniu de cimpanzeu

Craniu uman

[Legenda fotografiilor de la pagina 84]

Deoarece nu există în lumea vie nici o verigă intermediară între om şi animal‚ evoluţioniştii îşi pun toate speranţele în fosile

[Legenda fotografiei de la pagina 86]

Un evoluţionist a recunoscut: „Nu avem nici o dovadă a unei transformări biologice în capacitatea sau structura creierului de la apariţia lui Homo sapiens în arhivele fosile“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 89]

Pe ce se bazează desenele care reprezintă „oameni-maimuţe“? Evoluţioniştii răspund: „pe imaginaţie“‚ „pură ficţiune în cele mai multe privinţe“‚ „pură invenţie“

[Legenda fotografiei de la pagina 91]

Se spune că un mic rozător‚ asemănător şoarecelui de cîmp‚ ar fi fost strămoşul omului. Dar nimic din documentele fosile nu confirmă această filiaţie.

Se spune că această creatură asemănătoare unei mici maimuţe ar fi fost unul dintre strămoşii noştri. Dar această afirmaţie nu este sprijinită de nici o dovadă fosilă

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 92]

Reconstituit doar pe baza dinţilor şi a unor fragmente de maxilare‚ ramapitecul a fost numit „primul reprezentant al familiei umane“. Fapte mai recente au arătat că nu aşa stau lucrurile

[Legenda ilustraţiei de la pagina 96]

Ca şi în documentele fosile‚ se observă şi astăzi o foarte mare varietate în talia şi structura osoasă a oamenilor. Dar toţi aparţin „speciei“ umane

[Legenda fotografiei de la pagina 97]

Oamenii prezintă toate caracteristicile unor indivizi care au făcut obiectul unei creaţii separate de a marilor maimuţe

[Legenda ilustraţiei/Diagrama de la pagina 90]

Timp de 40 de ani omul de Piltdown a fost considerat „veriga lipsă“‚ pînă cînd s-a dovedit că era vorba de o înşelătorie. Se combinaseră părţi ale unui maxilar şi dinţi de urangutan cu fragmente ale unui craniu omenesc

[Diagrama]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Părţile de culoare închisă sînt fragmente de craniu uman

Toate părţile de culoare deschisă au fost reconstituite din ipsos

Părţile de culoare închisă sînt fragmente ale unui maxilar şi dinţi de urangutan

[Note de subsol]