Viaţa atestă o uluitoare finalitate
Capitolul 11
Viaţa atestă o uluitoare finalitate
1, 2. (a) În ce domeniu recunosc oamenii de ştiinţă necesitatea unui spirit inteligent? (b) Cum se dezmint ei pînă la urmă?
ATUNCI cînd antropologii descoperă o bucată de silex cioplită în formă triunghiulară ei trag numaidecît concluzia că aceasta a fost fasonată de cineva‚ pentru a o folosi ca vîrf de săgeată. Oamenii de ştiinţă recunosc faptul că astfel de obiecte executate cu un scop precis nu pot fi un produs al întîmplării.
2 Cu toate acestea‚ atunci cînd este vorba de lumea vie‚ ei abandonează adesea acest raţionament logic. În ochii lor‚ o inteligenţă creatoare şi organizatoare nu ar fi deloc necesară. Totuşi‚ chiar şi cele mai simple organisme unicelulare sau numai ADN-ul‚ codul lor genetic‚ sînt mult mai complexe decît un vîrf de săgeată lucrat de mîna omului. În pofida acestei realităţi‚ evoluţioniştii susţin că ele au apărut de la sine‚ graţie unei succesiuni de evenimente întîmplătoare.
3. Ce necesitate a recunoscut Darwin? Cum a încercat el s-o satisfacă?
3 Darwin admite totuşi necesitatea unei forţe organizatoare; pentru el‚ rolul acesta îl are selecţia naturală. Iată cuvintele sale: „Selecţia naturală cercetează în fiecare moment şi pretutindeni variaţiile cele mai convenabile; ea le respinge pe cele dăunătoare‚ păstrîndu-le şi acumulîndu-le pe cele utile.“1 Însă acum părerea lui îşi pierde tot mai mult susţinătorii.
4. În ce fel sînt pe cale de a se schimba opiniile privitoare la selecţia naturală?
4 Conform spuselor lui Stephen Gould‚ un mare număr de evoluţionişti contemporani afirmă în prezent că schimbările importante „nu depind neapărat de selecţia naturală‚ ci se pot produce şi în virtutea hazardului în sînul populaţiilor“.2 În acord cu această afirmaţie‚ Gordon Taylor spune: „Selecţia naturală explică numai o parte din schimbările survenite. Cea mai mare parte rămîne însă neexplicată.“3 Iar geologul David Raup declară: „Astăzi este oferită o altă explicaţie decît cea a selecţiei naturale: acţiunea purei întîmplări.“4 Dar este oare inteligentă ’pura întîmplare‘? Este ea capabilă să producă structurile complexe care constituie modelul vieţii?
5. În ce termeni recunoaşte un evoluţionist existenţa unei finalităţi şi a unui proiectant?
5 Evoluţionistul Richard Lewontin a recunoscut că organismele „par a fi construite cu grijă şi ingeniozitate“, motiv pentru care unii savanţi văd în ele „dovezile dominante ale existenţei unui Creator suprem“.5 Să examinăm unele dintre aceste dovezi.
Microorganismele
6. Sînt oare într-adevăr rudimentare organismele unicelulare?
6 Să analizăm în primul rînd organismele minuscule: organismele unicelulare. Un biolog a declarat că vieţuitoarele unicelulare pot „apuca hrana‚ o pot digera‚ pot elimina deşeurile‚ se pot deplasa‚ îşi pot construi ’locuinţe‘‚ se pot reproduce“‚ şi „pot dispune de aceleaşi lucruri ca şi noi‚ în ciuda absenţei ţesuturilor‚ a organelor‚ a unui psihism şi a inimii“.6
7. Cum şi în ce scop fabrică diatomeele o substanţă cristalină, şi ce rol important au ele în viaţa acvatică?
7 Diatomeele‚ organisme unicelulare‚ se impregnează cu siliciul şi oxigenul prezente în apa de mare şi secretă o substanţă cristalină cu ajutorul căreia ele asamblează minuscule „cutiuţe“ care conţin clorofila lor. Iată descrierea elogioasă pe care le-a făcut-o un om de ştiinţă: „Aceste frunze verzi aranjate în cutii constituie nouă zecimi din hrana întregii vieţi acvatice.“ Valoarea lor nutritivă constă în mare parte în substanţele uleioase pe care le produc şi care le permit să se deplaseze spre suprafaţa apei unde clorofila lor se expune luminii.
8. Ce forme complicate îmbracă diatomeele?
8 Acelaşi om de ştiinţă precizează că încîntătoarele cochilii cristalizate ale diatomeelor iau „formele cele mai surprinzătoare — rotunde‚ pătrate‚ scutiforme‚ triunghiulare‚ ovale şi dreptunghiulare. Aceste capsule sînt întotdeauna ornate de gravuri geometrice a căror filigranare în cristale de rocă este de o asemenea fineţe încît secţiunea firului de păr uman ar trebui redusă de 400 de ori pentru a se putea adapta acestora.“7
9. Descrieţi complexitatea structurii radiolarilor.
9 Radiolariile‚ o grupă de organisme microscopice care trăiesc în mediul marin‚ secretă siliciu pur cu ajutorul căruia ele construiesc „o sferă cristalină prevăzută cu nişte ţepi radiali transparenţi‚ dispuşi de jur împrejurul acesteia“. Uneori‚ „bastonaşele silicioase sînt aranjate în hexagon şi sînt folosite la construirea unui simplu glob“. Despre aceşti minusculi constructori se pot citi următoarele: „Acest talentat arhitect nu se mulţumeşte doar cu un singur glob; lui îi trebuie cel puţin trei cochilii silicioase concentrice‚ sculptate în dantelă.“8 În faţa neputinţei cuvintelor‚ numai imaginea ne poate reda această minune a finalităţii.
10, 11. (a) Din ce este format un spongier şi ce se întîmplă cu celulele sale în caz că le disociem? (b) În ce priveşte scheletele spongierilor‚ ce enigmă nu pot evoluţioniştii elucida? Ce fapte nu putem ignora?
10 Spongierii sînt formaţi din milioane de celule doar de numai cîteva tipuri diferite. Conform unui manual şcolar‚ „celulele nu sînt organizate în ţesuturi sau organe‚ ci unitatea lor şi organizarea lor sînt reglate printr-un anumit sistem de identificare“.9 Dacă vom sfărîma un spongier disociindu-i milioanele de celule‚ acestea se vor reuni formînd din nou spongierul. Spongierii construiesc schelete de calcar sau siliciu de o foarte mare frumeseţe. Unul dintre cei mai uluitori spongieri este euplectella.
11 Iată ce ne spune un om de ştiinţă: „Rămîi stupefiat în faţa scheletelor spongierilor formaţi din spiculi silicioşi ca aceia ai euplectellei. Noi nu cunoaştem modul în care aceste celule microscopice şi aproape independente pot colabora pentru a secreta un milion de puncte fragile construind o structură atît de complexă şi de minunată.“10 Însă nu putem ignora faptul că autorul nu poate fi în nici un caz hazardul.
Starea de interdependenţă
12. Ce înţelegem prin simbioză? Daţi exemple.
12 În numeroase cazuri‚ două organisme par concepute pentru a coexista. Despre acestea se spune că trăiesc în simbioză. O varietate de smochin şi o anumită specie de viespe au mare nevoie unul de altul pentru a se reproduce. Termitele mănîncă lemnul‚ dar ele nu-l pot digera fără ajutorul unui protozoar ce se află în organismul lor. Acelaşi lucru se petrece şi cu vaca‚ cu capra şi cămila care nu pot digera celuloza din iarbă fără ajutorul protozoarului care locuieşte în ele. Referitor la acest fapt citim: „Compartimentul stomacului unei vaci în care are loc această digestie are un volum de aproximativ 100 de litri şi fiecare picătură de suc digestiv conţine 10 miliarde de microorganisme.“11 Asocierea unei alge cu o ciupercă produce un lichen şi numai astfel pot ele creşte pe stîncă şi să înceapă transformarea acesteia în sol.
13. Ce întrebări ridică interdependenţa dintre anumite furnici şi acacia?
13 Spinii scobiţi ai acaciei găzduiesc anumite furnici. Acestea alungă de pe arbuşti insectele care se hrănesc cu frunze iar insectele distrug‚ la rîndul lor‚ plantele agăţătoare care încearcă să se fixeze pe arbust. În schimb‚ arbustul secretă un lichid zaharat pe care furnicile îl savurează şi produce totodată nişte pseudofructe de dimensiuni mici cu care se hrănesc acestea. Dar furnicile să fi luat oare primele iniţiativa de a ocroti arbustul‚ iar acesta‚ drept urmare să le recompenseze cu fructe? Sau poate că arbustul să fi produs mai întîi fructe destinate furnicilor iar acestea să-l ocrotească drept recunoştinţă? Sau să fi produs oare hazardul toate acestea în acelaşi timp?
14. Ce mijloace folosesc florile pentru a atrage insectele purtătoare de polen?
14 Acest gen de cooperare dintre insecte şi flori este frecvent. Insectele provoacă polenizarea florilor care‚ în schimb‚ le hrănesc cu polenul şi nectarul lor. Anumite flori produc două feluri de polen: unul este agent de fecundare‚ altul steril‚ hrăneşte insectele vizitatoare. Un mare număr de flori ghidează insectele spre nectarul lor cu ajutorul parfumului sau al unor semne speciale‚ asigurîndu-şi astfel polenizarea. Unele flori sînt echipate cu un dispozitiv de declic. Atunci cînd dispozitivul este atins de către insectă‚ declicul se declanşează iar antenele care conţin polenul se apleacă peste insectă‚ atingînd-o.
15. Cum îşi asigură Aristolohul polenizarea încrucişată şi ce întrebări ridică aceasta?
15 De exemplu‚ Aristolohul nu practică autopolenizarea‚ dar are nevoie ca o insectă să îi aducă polen de la o altă floare. Floarea acestei plante are o corolă tubulară‚ acoperită cu ceară. Insecta‚ atrasă de parfumul florii‚ se aşază pe corolă şi alunecă de-a lungul peretelui ceruit pînă în interiorul acesteia. Aici‚ stigmatele ajunse la maturitate preiau polenul purtat de insecte‚ efectuîndu-şi astfel polenizarea. Dar insecta rămîne prizoniera perişorilor şi a cerii timp de trei zile‚ timp în care polenul florii ajunge la maturitate şi se lipeşte de insectă. În acel moment perii vegetali se veştejesc şi floarea se apleacă la orizontală. Încărcată din nou de polen‚ insecta iese‚ zburînd spre altă floare de aristoloh‚ pentru a o poleniza. Insectele nu se simt deloc deranjate de durata acestei vizite‚ deoarece ele se ospătează cu nectarul care le este pus la dispoziţie. Au venit oare toate acestea în existenţă din întîmplare‚ sau trebuie atribuite unui proiect inteligent?
16. Cum se polenizează unele orhidee?
16 Forma petalelor anumitor varietăţi de Ophrys‚ din familia orhideelor‚ au aspectul unei viespi femele‚ cu ochii‚ antenele şi aripile sale. Floarea degajă chiar şi mirosul femelei gata de împerechere. Viespea-mascul vine pentru împerechere‚ dar de fapt‚ el polenizează floarea. O altă orhidee din specia Coryanthes‚ dispune de un nectar fermentat care face ca albinele să se împleticească şi să cadă într-un receptacul cu un lichid. Albina nu poate ieşi de acolo decît strecurîndu-se pe sub o protuberanţă care o umple de polen.
„Uzinele“ naturii
17. Cum colaborează frunzele şi rădăcinile pentru a nutri planta?
17 Frunzele verzi ale plantelor servesc drept hrană‚ direct sau indirect‚ tuturor formelor de viaţă. Dar existenţa lor depinde de nişte minuscule rădăcini. Milioane de radicele‚ fiecare avînd vîrfurile protejate de o scufiţă‚ ea însăşi lubrefiată‚ se înfig în pămînt. Perii rădăcinilor‚ situaţi în spatele scufiei‚ absorb apa şi sărurile minerale care apoi sînt preluate de minuscule canale şi transportate în frunze. Frunzele produc glucidele şi aminoacizii‚ compuşi nutritivi care sînt trimişi apoi prin tot arborele‚ inclusiv la rădăcini.
18. (a) Cum ajunge apa de la rădăcini la frunze? Ce ne spune eficacitatea acestui sistem? (b) Ce este transpiraţia şi cum contribuie ea la circuitul apei în natură?
18 Anumite caracteristici ale aparatului circulator al arborilor şi al plantelor sînt atît de uimitoare încît numeroşi savanţi le consideră aproape ca pe nişte minuni. Cum este pompată apa pînă la o înălţime de 60 sau 90 de metri? Această sarcină efectuată iniţial de presiunea radiculară este preluată în trunchi de către un alt mecanism. Moleculele de apă se unesc prin coeziune. Pentru a compensa evaporarea apei din frunze‚ minusculele coloane de apă sînt ridicate prin intermediul forţei coeziunii‚ asemenea unor funii care fac legătura între rădăcină şi frunze. Viteza ascensiunii apei atinge 60 de metri pe oră. Se spune că acest sistem ar putea ridica apa şi printr-un arbore înalt de 3.000 de metri. Excedentul de apă se evaporă prin frunze (procesul de transpiraţie) astfel că miliarde de tone de apă sînt reciclate în atmosferă pentru ca apoi să cadă din nou pe pămînt sub formă de ploaie; un sistem de o concepţie perfectă.
19. Ce funcţie indispensabilă este asigurată prin colaborarea dintre anumite rădăcini şi anumite bacterii?
19 Dar aceasta nu este totul. Pentru a produce aminoacizii necesari‚ frunzele au nevoie de nitraţi şi nitriţi care se află în pămînt. O parte dintre aceştia se acumulează în pămînt fie prin intermediul fulgerelor‚ fie prin al bacteriilor libere. Compuşii azotici mai sînt produşi în cantităţi adecvate de către leguminoase ca mazărea‚ trifoiul‚ fasolea şi lucerna. Anumite bacterii pătrund la rădăcinile acestor plante care le procură hidrocarburi‚ iar bacteriile transformă sau fixează azotul din sol în nitraţi şi nitriţi utilizabili‚ producînd în jur de 225 de kilograme la hectar pe an.
20. (a) Ce îndeplineşte fotosinteza şi unde se produce ea? Este acest fenomen perfect înţeles? (b) Care este părerea unui biolog despre fotosinteză? (c) Cum pot fi denumite plantele verzi, prin ce se disting ele şi ce întrebări par a fi oportune?
20 Dar‚ încă ceva. Frunzele verzi captează energia luminoasă a soarelui‚ bioxidul de carbon din atmosferă şi apa absorbită de rădăcinile plantei pentru a fabrica glucide şi pentru a elimina oxigenul. Acest fenomen care se numeşte fotosinteză se produce în interiorul cloroplastelor‚ organite celulare atît de minuscule încît 400.000 dintre acestea ar încăpea în punctul de la sfîrşitul acestei fraze. Oamenii de ştiinţă nu au înţeles încă în totalitate acest fenomen. „Fotosinteza implică aproximativ şaptezeci de reacţii chimice distincte“‚ a declarat un biolog‚ „aceasta este într-adevăr ceva miraculos“.12 Plantele verzi au fost denumite „uzinele“ naturii; ele sînt frumoase‚ fără zgomot şi nu poluează; ele produc oxigen‚ reciclează apa şi hrănesc animalele şi oamenii. S-au format aceste „uzine“ de la sine? Este credibilă o asemenea aserţiune?
21, 22. (a) Ce declaraţii ale oamenilor de ştiinţă mărturisesc existenţa unei inteligenţe manifestată în lumea fizică? (b) Ce raţionament susţine Biblia referitor la aceasta?
21 Unora dintre oamenii de ştiinţă cu renume mondial le vine greu să creadă în hazard. Ei văd în lumea fizică amprenta unei inteligenţe. Robert A. Millikan‚ laureat al premiului Nobel pentru fizică şi partizan al evoluţiei‚ a făcut următoarea observaţie cu ocazia unei întruniri organizate de American Physical Society: „Există o divinitate care ne-a conceput cu un scop (. . .) O filozofie pur materialistă este‚ după părerea mea‚ culmea lipsei de inteligenţă. În toate timpurile‚ observaţiile făcute de către oameni care gîndeau au trezit în ei un sentiment de profund respect.“ În cursul expunerii sale‚ fizicianul a citat cuvintele lui Albert Einstein prin care acesta mărturisea că a căutat „cu smerenie să înţeleagă o parte‚ fie ea chiar infinit de mică‚ a inteligenţei manifestată în natură“.13
22 Noi sîntem complet înconjuraţi de o lume de minuni care prezintă o infinitate de varietăţi‚ de forme şi structuri de o uluitoare complexitate. Care alta ar fi concluzia decît că ea este opera unei Inteligenţe superioare. Ajungînd‚ de altfel‚ la această concluzie‚ Biblia atribuie frumuseţea şi ordinea din univers unui Creator ale cărui „însuşiri invizibile‚ ba chiar şi puterea sa eternă şi divinitatea sa se văd cu claritate de la crearea lumii‚ deoarece ele sînt percepute prin intermediul lucrurilor care au fost făcute‚ aşa că sînt de nescuzat“. — Romani 1:20.
23. Ce concluzie raţională a formulat psalmistul?
23 De vreme ce tot ce ne înconjoară mărturiseşte în favoarea creaţiei‚ faptul de a atribui toate aceste lucruri întîmplării oarbe‚ este într-adevăr ’de nescuzat‘. Psalmistul nu este deloc neraţional atunci cînd îi atribuie unui Creator toate meritele‚ spunînd: „Lucrările tale sînt numeroase‚ o‚ Iehova! Toate tu le-ai făcut cu înţelepciune. Pămîntul este plin de produsele tale. Cît despre marea aceasta‚ atît de grandioasă şi de vastă‚ acolo există lucruri care se mişcă‚ fără număr‚ creaturi vii‚ mici şi mari.“ — Psalm 104:24, 25.
[Întrebări de studiu]
[Text generic pe pagina 151]
„Fotosinteza implică aproximativ şaptezeci de reacţii chimice distincte. Aceasta este într-adevăr ceva miraculos.“
[Chenarul/Fotografiile de la pagina 148, 149]
Uluitoarea finalitate a seminţelor
Seminţe coapte gata de semănat
Semănarea seminţelor este asigurată printr-o multitudine de procedee ingenioase. Orhideele au seminţe atît de uşoare încît plutesc ca praful. Seminţele păpădiei sînt dotate cu paraşută. Acelea ale arţarului sînt înaripate şi bat aerul ca fluturii. La plantele acvatice‚ anumite seminţe sînt echipate cu plutitor cu aer‚ care le permite să navigheze.
Unele plante au păstăi care se deschid brusc‚ pentru a-şi catapulta seminţele. Seminţele oleaginoase de hamamelis sînt mai întîi comprimate şi pe urmă propulsate din fruct‚ ca şi seminţele de pepene verde cu care se joacă copiii strîngîndu-le între degetul mare şi arătător. Plesnitoarea foloseşte forţa hidraulică. Pe măsură ce fructul creşte‚ pereţii i se îngroaşă spre interior‚ comprimînd din ce în ce partea centrală lichidă; cînd seminţele au ajuns la maturitate‚ presiunea este atît de mare încît coada fructului sare ca dopul unei sticle de şampanie şi seminţele sînt proiectate în exterior.
[Fotografiile]
păpădia
arţarul
plesnitoarea
Seminţe care măsoară cantitatea de precipitaţii
Seminţele anumitor plante anuale de deşert refuză să germineze înainte ca nivelul precipitaţiilor să atingă 12 milimetri. Ba mai mult‚ aceste seminţe par să identifice şi provenienţa apei. Ele vor germina dacă apa este de ploaie‚ dar nu vor germina dacă apa este freatică. Aceasta din urmă conţine săruri care împiedică germinaţia seminţelor‚ astfel că ploaia este indispensabilă pentru a dispersa sărurile prin spălare‚ operaţie pe care apa de infiltraţie nu o poate face.
Dacă aceste plante de deşert ar încolţi în urma unei simple stropiri‚ ele ar muri. O ploaie abundentă este indispensabilă pentru a da suficientă umiditate solului pentru ca acesta să-i asigure plantei existenţa pe parcursul succesivelor perioade ulterioare de secetă. Astfel seminţele aşteaptă ploi abundente. Să fie acesta rodul hazardului sau mai degrabă al unei finalităţi?
Un gigant într-o sămînţă minusculă
Una dintre cele mai mici seminţe cuprinde în ea cel mai mare organism viu de pe pămînt: giganticul sequoia. El depăşeşte 90 de metri înălţime. La adîncimea de un metru în pămînt‚ trunchiul lui are uneori un diametru de 11 metri. Lemnul unui singur arbore ar ajunge la construirea a 50 de case cu şase camere fiecare. Scoarţa‚ groasă de 60 de centimetri este impregnată cu un tanin al cărui miros alungă insectele‚ iar structura sa spongioasă are o rezistenţă la foc aproape identică cu a azbestului. Rădăcinile arborelui se întind pe mai bine de un hectar şi poate trăi peste 3 000 de ani.
Totuşi‚ seminţele pe care un sequoia le lasă să cadă pe pămînt cu milioanele şi care sînt prevăzute cu nişte aripioare minuscule‚ nu sînt mai mari decît gămălia unui ac. La picioarele unui sequoia omul nu poate decît să admire în linişte impozanta-i grandoare. Este oare raţional să credem că acest gigant maiestuos şi minuscula sa sămînţă ar putea fi produsul hazardului?
[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 150]
Cîntăreţi virtuozi
Sturzul zeflemitor (mimus polyglottos) este renumit pentru capacitatea sa de a imita. Un sturz zeflemitor imită în decurs de o oră 55 de alte păsări. Dar ceea ce îi farmecă pe auditori sînt propriile lui compoziţii‚ deosebit de melodioase. Ele depăşesc cu mult cadrul acelor cîteva note indispensabile delimitării drepturilor lui teritoriale. Cîntă el oare pentru propria-i plăcere‚ sau pentru a noastră?
Un anumit gen de pitulice din America de Sud este la fel de uimitor. Cuplul cîntă în duet‚ ca şi alte păsări tropicale. Însă performanţele lui sînt excepţionale. Iată cum sînt descrise aceste păsări de o carte: „Femela şi masculul cîntă împreună aceleaşi arii sau arii diferite‚ sau fiecare la rîndul lui diferite părţi dintr-un cîntec; cuplul respectă atît de bine măsura încît cîntecul pare să provină de la o singură pasăre.“ Masculul şi femela întreţin un dulce şi frumos schimb de sunete muzicale. Poate‚ oare‚ o asemenea armonie să ia naştere incidental?
[Legenda fotografiilor de la pagina 142]
A fost nevoie de mîna unui om
Aceasta s-a făcut de la sine?
[Legenda fotografiilor de la pagina 143]
Schelete silicoase de plante microscopice depun mărturie despre o finalitate uluitoare
Diatomee
[Legenda fotografiilor de la pagina 144]
Radiolarii: scheletul silicios al acestor animale microscopice mărturisesc despre o finalitate uluitoare
Euplectella
[Legenda fotografiei de la pagina 145]
Numeroase flori ghidează insectele spre nectarul lor ascuns
[Legenda fotografiilor de la pagina 146]
Corola anumitor flori este ceruită pentru a reţine insectele în vederea polenizării
De ce petalele acestei orhidee au aspectul unei viespe femelă?
[Legenda fotografiei de la pagina 147]
Coeziunea dintre moleculele de apă ar putea duce apa printr-un copac înalt de 3.000 de metri
