Capitolul 17

Ale cui legi le vei pune pe primul loc?

SUBIECT DE DISCUŢIE: De ce trebuie să reflectăm la atitudinea noastră faţă de lege? (1—4)

VIAŢA noastră este dirijată prin legi ale naturii sau ale creaţiei, legi morale, divine sau privitoare la conduită şi legi ale oamenilor. De cele mai multe ori le acceptăm de bună voie, deoarece ne sînt folositoare. Dar ce se va întîmpla dacă vreuna din ele ni se pare exagerat de restrictivă sau dacă există vreun conflict între două legi care ne vizează personal?

² Deoarece legile naturii par impersonale, oamenilor le vine mai uşor să se supună acestora. Cine ar îndrăzni să sfideze legea gravitaţiei, sărind de pe marginea unei prăpastii? Ba mai mult, legea aceasta ne este folositoare. Fără ea picioarele noastre nu ar rămîne pe sol, nici mîncarea în farfurie. Alte legi naturale, ca aceea a eredităţii, au efect asupra copiilor noştri. Ştiind lucrul acesta, noi vom evita să ne căsătorim cu vreo rudă apropiată, pentru a nu risca să dăm naştere unor copii cu defecte ereditare (Levitic 18:6–17). Dar care este situaţia cu legile privitoare la conduită sau cu cele morale.

³ Mulţi oameni sînt nemulţumiţi de legile în vigoare în ţara lor. Este adevărat că oamenii au tendinţa de a da decrete inutile, de care se servesc pentru a-i oprima pe semenii lor (Matei 15:2; 23:4). Totodată însă este periculos să considerăm toate legile ca fiind rele şi să ne formăm un obicei din a nu ne supune lor.

 ⁴ Condamnarea la moarte a omenirii are drept cauză iniţială o răzvrătire contra legii. Dumnezeu le-a interzis lui Adam şi Evei să mînînce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, dar Satan i-a dat de înţeles Evei că acest ordin era exagerat de restrictiv (Geneza 3:1–6). El a sugerat Evei ideea stabilirii propriilor lor reguli, desconsiderîndu-le pe toate celelalte. Această atitudine de independenţă a rămas populară pe tot parcursul istoriei omenirii, persistînd şi în zilele noastre.

Ce trebuie să admitem privitor la legile lui Dumnezeu? (5, 6)

⁵ Iehova nu-şi asupreşte poporul prin legi severe şi restricţii inutile, deoarece „unde este spiritul lui Iehova acolo este libertate“ (2 Corinteni 3:17; Iacob 1:25). Contrar celor ce Satan ar vrea să ne facă să credem, Iehova este Conducătorul suveran al universului. El este Creatorul, Cel ce a dat viaţa şi care se îngrijeşte de toate necesităţile noastre (Fapte 4:24; 14:15–17). El are aşadar dreptul de a ne conduce şi de a da legi pentru a ne dirija conduita.

⁶ Mulţi oameni recunosc pînă la un anumit punct că Dumnezeu, care are autoritatea supremă, are dreptul de a decide ce anume are voie sau ce nu are voie să facă omul. Dar ei nu mai sînt de acord cu acest fapt atunci cînd simt o dorinţă puternică pentru ceva ce Dumnezeu a interzis. Atitudinea aceasta este foarte periculoasă deoarece este bine ştiut faptul că poruncile lui Dumnezeu sînt spre binele nostru. De exemplu, dacă vom înlătura beţia, furia şi lăcomia, ne vom bucura de o sănătate mai bună şi vom fi mai fericiţi. (Vezi Psalm 119:1–9, 105.) În afară de aceasta, ascultarea de legile lui Dumnezeu ne va aduce aprobarea şi salvarea din partea lui (Proverbe 21:30, 31). Aşadar, chiar dacă nu înţelegem motivul existenţei unei anumite legi a lui Iehova, ar fi iraţional să refuzăm a ne conforma  acesteia din cauza unui sentiment de orgoliu şi independenţă.

Ce motive avem să ascultăm de legea divină cu privire la „fornicaţie“? (7, 8)

⁷ Printre regulile care au fost date creştinilor sub formă de decret de către un consiliu al apostolilor şi bătrînilor reuniţi la Ierusalim şi care constituia colegiul central al adunării creştine din vechime, figura şi acesta:

„Deoarece spiritul sfînt şi noi înşine am considerat că este bine să nu vă adăugăm nici o altă povară, afară de aceste lucruri necesare: să vă abţineţi de la lucrurile jertfite idolilor şi de la sînge şi de la animale strangulate şi de la fornicaţie.“ — Fapte 15:22–29.

⁸ Există desigur motive temeinice de a ne supune acestei legi divine care interzice fornicaţia. Ea ne fereşte de boli venerice, de naşteri nelegitime şi de destrămarea familiei. Această lege înseamnă că nu trebuie practicată nici homosexualitatea şi nici vreun alt fel de act sexual vădit necurat, adică tot ceea ce se subînţelege prin cuvîntul grecesc porneia (fornicaţie) utilizat în Fapte 15:29 (Romani 1:24–27, 32). Dar să presupunem că pericolele ce le prezintă relaţiile sexuale nelegitime ar putea fi evitate. Vom asculta noi oare de Dumnezeu pentru simplul motiv că el este Suveranul nostru Suprem? Dacă da, vom contribui la dovada că Satan este un mincinos şi că oamenii dau ascultare lui Iehova din iubire. — Iov 2:3–5; 27:5; Psalm 26:1, 11.

Cum putem asculta de legea lui Dumnezeu privitoare la sînge? (9—11)

⁹ Decretul menţionat în Fapte 15:22–29 mai prezintă şi o altă regulă pe care trebuie să o respectăm, aceea de a ne „abţine de la sînge“ şi de la animalele strangulate, a căror carne a rămas îmbibată cu sînge. Dumnezeu i-a spus lui Noe, strămoşul nostru, că oamenii vor putea consuma carnea  animalelor dar în nici un caz nu au voie să-şi menţină viaţa mîncînd sîngele altor creaturi (Geneza 9:3–6). Mai tîrziu, Dumnezeu a repetat israeliţilor această lege spunînd: „Sufletul [sau viaţa] cărnii este în sînge.“ Ei nu erau autorizaţi să folosească sîngele decît pentru un singur lucru şi anume pentru a-l aduce ca jertfă pe altar, ca să facă ispăşire pentru păcatele lor. În orice altă situaţie sîngele trebuia vărsat pe pămînt; figurat vorbind, el era restituit lui Dumnezeu. Ascultarea faţă de această lege era o problemă de viaţă şi de moarte. — Levitic 17:10–14.

¹⁰ Această jertfă prefigura sîngele lui Isus care urma să fie vărsat pentru neamul omenesc (Efeseni 1:7; Apocalips 1:5; Evrei 9:12, 23–28). Chiar şi după reîntoarcerea lui Cristos la cer, Dumnezeu a poruncit creştinilor să se „abţină de la sînge“. Dar cîţi oare dintre cei ce afirmă că sînt creştini respectă această poruncă a Legislatorului divin, a Celui ce a dat viaţa? În numeroase ţări se consumă frecvent carnea animalelor al căror sînge nu a fost scurs, la fel sîngeretele sau alte alimente ce conţin sînge.

¹¹ Există de asemenea mulţi oameni care primesc transfuzie de sînge pentru a-şi prelungi viaţa. În majoritatea cazurilor ei nu cunosc faptul că transfuzia este însoţită de numeroase riscuri şi că practic toate operaţiile chirurgicale pot fi efectuate fără administrarea sîngelui, datorită altor metode terapeutice. * Este oare greşit să ascultăm de Dumnezeu chiar şi atunci cînd se pare că viaţa ne este în pericol? Legile lui Dumnezeu nu trebuie tratate cu indiferenţă nici chiar în caz de urgenţă. — 1 Samuel 14:31–35.

De ce trebuie să ascultăm de Dumnezeu chiar dacă viaţa ne este în pericol? (12)

 ¹² Mulţi oameni şi-au riscat viaţa pentru a apăra libertatea cuvîntului, a drepturilor religioase sau vreun ideal politic. Ei s-au supus conducătorilor sau comandanţilor lor fără să le pese de pericole. Nu avem noi oare motive mult mai presante de a ne supune Suveranului Domn al universului? Mărturia fidelităţii oferită de bărbaţi loiali din vechime răspunde cu: „Da“ (Daniel 3:8–18; Evrei 11:35–38). Ei erau convinşi, aşa cum ar trebui să fim şi noi, că Iehova este Cel ce a dat viaţa, că El îşi aduce aminte de cei ce i se supun şi că îi răsplăteşte. Dacă va fi nevoie, Dumnezeu le va reda viaţa înviindu-i la vremea hotărîtă de el (Evrei 5:9; 6:10; Ioan 11:25). Mai putem fi siguri că în orice împrejurare ascultarea de Iehova este şi va fi întotdeauna calea cea mai dreaptă şi mai bună. — Marcu 8:35.

SUPUNERE FAŢĂ DE LEGILE ŢĂRII?

Cum trebuie privite autorităţile de către creştini şi de ce? (Matei 22:19–21) (13—16)

¹³ Majoritatea legilor ţării sînt elaborate de către guvern. Care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de acestea? Apostolul Pavel a scris: „Continuă să le aminteşti să fie supuşi guvernelor şi autorităţilor.“ — Tit 3:1.

 ¹⁴ În secolul întîi al erei noastre guvernul roman nu a fost întotdeauna drept, iar unii dintre conducătorii lui au fost oameni imorali şi necinstiţi. Cu toate acestea, apostolul Pavel a recomandat ca: „Orice suflet să fie supus autorităţilor superioare, căci nu există autoritate decît de la Dumnezeu“. „Autorităţile superioare“ sînt guvernele actuale. — Romani 13:1.

¹⁵ Iehova recunoaşte că pînă cînd guvernarea sa va fi restabilită peste întregul pămînt, guvernele omeneşti servesc unor scopuri utile. Ele se străduiesc să menţină ordinea şi să asigure numeroase servicii printre care şi înregistrarea căsătoriilor şi a naşterilor. (Vezi Luca 2:1–5.) În linii generale, creştinii pot deci „continua să ducă o viaţă calmă şi liniştită, cu deplină devoţiune sfîntă şi seriozitate.“ — 1 Timotei 2:2.

¹⁶ În aşteptarea ca Regatul lui Dumnezeu să rezolve problemele omenirii ca: asuprirea, războaiele şi nedreptatea, creştinii nu trebuie să se opună autorităţilor guvernatoare. Ei trebuie să-şi plătească impozitele integral, să se supună legilor şi să-i respecte pe conducători. Adoptînd această atitudine, adevăraţii creştini adesea sînt felicitaţi şi ajutaţi de către funcţionari, întîmplîndu-se foarte rar ca ei să fie pedepsiţi cu „sabia“ pe care conducătorii o folosesc împotriva infractorilor. — Romani 13:2–7.

O SUPUNERE RELATIVĂ

Care este procedura corectă atunci cînd legile lui Dumnezeu şi cele ale guvernelor sînt în opoziţie? Explică. (17—21)

¹⁷ Uneori legile oamenilor sînt în contradicţie cu legile lui Dumnezeu. Un guvern ar putea ordona un lucru pe care Dumnezeu îl interzice sau, invers, să-i interzică un lucru pe care Dumnezeu îl ordonă. Ce-i de făcut în cazul acesta?

 ¹⁸ Într-o astfel de situaţie au fost apostolii atunci cînd conducătorii timpului le-au interzis să-l predice pe Cristos cel înviat. În Fapte 4:1–23 şi 5:12–42 vei putea citi o relatare care întăreşte credinţa. Cu toate că au fost arestaţi şi biciuiţi, ei nu au încetat predicarea, iar Petru a declarat: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpînitor, decît de oameni.“ — Fapte 5:29.

¹⁹ Astfel, supunerea unui creştin faţă de autorităţi este relativă. Prima sa obligaţie este de a asculta de Autoritatea Supremă. Dacă este pedepsit din cauza aceasta şi suferă, el va fi înviorat la gîndul că Dumnezeu îi aprobă conduita. — 1 Petru 2:20–23.

²⁰ Primii creştini trebuiau să facă faţă şi unei alte situaţii în care poruncile lui Dumnezeu şi cele ale guvernului roman erau în opoziţie. Trebuia sau nu trebuia să susţină armata romană sau chiar să facă parte din ea? Dumnezeu a spus cu privire la poporul său: „Vor trebui să-şi făurească din spadele lor brăzdare şi din lăncile lor foarfeci de grădină. Nu va mai scoate spada naţiune contra naţiune, nici nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:4; Matei 26:52). Cînd guvernul roman cerea unui creştin să devină soldat în armata sa sau să sprijinească eforturile de război, apărea un conflict între legea Cezarului şi legea lui Dumnezeu.

²¹ Aceiaşi creştini au acordat întîietate legii lui Dumnezeu cînd li s-a ordonat să ofere tămîie Cezarului care era considerat un dumnezeu de către  romani. Unii credeau poate că este vorba de un simplu gest patriotic, dar istoria arată că gestul acesta era considerat de creştini ca o formă de idolatrie. Ei refuzau să îndeplinească orice act de idolatrie faţă de vreo persoană sau obiect, deoarece devoţiunea lor aparţinea în exclusivitate lui Iehova (Matei 22:21; 1 Ioan 5:21). Decît să se amestece în politică şi să-i aclame pe conducători prin cuvinte de laudă idolatră, ei rămîneau strict neutri, deoarece nu voiau să facă „parte din lume“, întocmai după cum i-a îndemnat Isus. — Ioan 15:19; Fapte 12:21–23.

Cărei încercări trebuie să-i facem faţă acum? (22)

²² Eşti gata să accepţi punctul de vedere al lui Dumnezeu privitor la legi şi să i te conformezi? Dacă da, atunci vei evita multe dureri pe care le cunosc cei ce nu iau în considerare legile divine cu privire la conduită şi la moralitate. Şi nu vei trece nici prin pedepse inutile din partea autorităţilor civile existente. Dar mai înainte de toate Dumnezeu aşteaptă să-l recunoşti pe el ca Suveran Suprem. Dacă vei proceda astfel în orice împrejurare, atunci vei fi găsit într-adevăr corespunzător cînd legile Regatului lui Dumnezeu vor avea întîietate pe întreg pămîntul, în curînd. — Daniel 7:27.

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 167]

„Un studiu atent al tuturor informaţiilor disponibile arată că pînă în epoca lui Marc Aureliu [împărat din 161 la 180 e.n.] nici un creştin nu a devenit soldat şi nici un soldat nu a rămas în armată după ce a devenit creştin.“ — The Rise of Christianity.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 165]

Cu impozitele tale tu plăteşti

Poliţia

Serviciile sanitare

Învăţămîntul

Serviciile poştale

Serviciile pentru distribuirea apei

Pompierii