Capitolul 2

Are sens să credem în Dumnezeu?

SUBIECT DE DISCUŢIE: De ce ar trebui să ne preocupe problema existenţei lui Dumnezeu? (1—3)

„EXISTĂ Dumnezeu?“ — Iată una dintre cele mai importante întrebări care s-au pus vreodată. Concluzia la care vom ajunge (drept răspuns la această întrebare) poate determina atitudinea noastră faţă de familie, faţă de muncă, faţă de bani, faţă de moralitate şi chiar faţă de viaţă în sine.

² Cînd răspund la întrebarea „există Dumnezeu?“, mulţi oameni se mulţumesc doar să repete cele citite sau auzite de la alţii. Însă fiecare ar trebui să reflecteze personal la această întrebare. În cartea sa Man, God and Magic, dr. Ivar Lissner observă că o „fundamentală deosebire între om şi animal“ stă în faptul că „omul nu se mulţumeşte numai să doarmă, să mănînce, şi să se încălzească“. Omul are o „stranie şi înnăscută dorinţă“, care poate fi numită „spiritualitate“. Dr. Lissner adaugă că „toate civilizaţiile umane şi-au avut originea în căutarea lui Dumnezeu“. Faptul că te preocupă întrebarea legată de existenţa lui Dumnezeu este un semn că n-ai pierdut din vedere un atribut esenţial al omului: spiritualitatea.

³ Cum am putea constata dacă există sau nu „un stăpînitor şi creator al universului, o Fiinţă supremă“, aşa cum defineşte un dicţionar noţiunea de „Dumnezeu“? Raţiunea ne dictează că dacă există un „creator (. . .) al universului“, atunci ar trebui să  existe dovezi că universul a avut un început, că el a fost proiectat şi organizat. Dacă doreşti să examinezi această problemă, te invităm să iei în considerare ceea ce au descoperit biologii despre viaţă şi ce au aflat fizicienii şi astronomii despre univers cu ajutorul telescoapelor şi al sondelor spaţiale.

VIAŢA — ESTE EA OARE UN PRODUS AL ÎNTÎMPLĂRII?

Spre ce indică viaţa de pe pămînt? (4—9)

⁴ De ce n-am începe cu examinarea propriului nostru corp? De unde provine viaţa? Fireşte că ea ne-a fost transmisă de părinţii noştri. Dar cum a apărut viaţa pe pămînt?

⁵ În încercarea de a produce viaţă în laborator şi de a explica originea ei, chimiştii au supus un amestec gazos unor descărcări electrice. Ceea ce a rezultat au fost cîţiva aminoacizi (nişte molecule de genul celor ce formează elementele de bază ale organismelor vii). Însă aceşti aminoacizi nu aveau viaţă şi nici nu erau un rezultat al purei întîmplări, ci au fost produşi de către savanţi experimentaţi, în condiţii create în laboratoare moderne.

⁶ Există peste 200 de aminoacizi naturali, însă numai 20 dintre ei intră în compoziţia proteinelor organismelor vii. Chiar dacă am presupune că un fulger ar fi putut cauza formarea anumitor aminoacizi, se naşte întrebarea cine i-a ales chiar pe cei 20 care intră în compoziţia materiei vii? Şi cum au fost ei dirijaţi pentru a se organiza exact în ordinea necesară în proteine? Cercetătorul analist dr. J. F. Coppedge a calculat că „probabilitatea apariţiei chiar şi numai a unei singure molecule de proteină ca rezultat al unei aranjări întîmplătoare a aminoacizilor este de 1 la 10²⁸⁷ (adică o cifră urmată de 287 de zerouri). În plus, el a arătat că „teoretic sînt necesare  cel puţin 239 de molecule de proteine pentru cea mai mică formă de viaţă“. După părerea ta, ce demonstrează acest fapt? Că viaţa este un produs al întîmplării oarbe, sau, mai degrabă, este rezultatul unui proiect inteligent?

⁷ Să examinăm un alt experiment de laborator, în jurul căruia ziarele au făcut multă publicitate, intitulîndu-l „crearea vieţii“. Cu ajutorul unui echipament ultramodern, savanţii au descompus în părţile sale componente un virus produs de un organism viu. Apoi au recombinat aceste părţi, pentru a reconstitui din nou virusul respectiv. Biologul René Dubos explică însă în Encyclopædia Britannica faptul că în realitate ar fi greşit să numim această realizare drept „crearea vieţii“. Nici aceşti savanţi şi nici alţii n-au reuşit să creeze viaţa din materia neînsufleţită. Acest experiment însă nu dă cîtuşi de puţin de înţeles că viaţa ar fi un produs al întîmplării, ci mai degrabă că „întregul mecanism biologic“ indispensabil vieţii „a trebuit să fie pus la dispoziţie de viaţa deja existentă“.

⁸ Chiar dacă savanţii ar reuşi să producă o proteină vie din materia moartă, nu ar face altceva decît să demonstreze şi mai mult că pentru dirijarea unui astfel de proces trebuie să existe o fiinţă inteligentă. Natural că nu oamenii au fost aceia care au determinat apariţia vieţii, deoarece ei nici nu existau pe atunci. Şi totuşi viaţa a fost creată, chiar şi viaţa umană. Dar cine a creat-o? Scriitorii Bibliei au ajuns cu mult timp în urmă la o concluzie demnă de remarcat. Unul dintre ei a declarat: „Suflarea celui Atotputernic îmi dă viaţa.“ Un altul a adăugat: „[Dumnezeu] care dă tuturor viaţa.“ *

⁹ O examinare atentă a propriului nostru corp ne va ajuta să reflectăm şi mai bine asupra acestui lucru.

 CELULELE TALE, CREIERUL TĂU, TU

Ce învăţături utile privitor la existenţa lui Dumnezeu ne poate furniza studiul propriilor noastre celule? (10—14)

¹⁰ Viaţa pulsează cu putere în corpul tău care este compus din aproximativ o sută de mii de miliarde de celule minuscule. Celula este componentul fundamental al oricărui organism viu de pe pămînt. Cu cît este examinată mai cu atenţie, cu atît ne putem da seama mai bine de complexitatea ei.

¹¹ Fiecare celulă din organism poate fi comparată cu un orăşel microscopic fortificat. Anumite părţi ale celulei pot fi asemănate cu nişte centrale electrice producătoare de energie. Alte „uzine“ fabrică proteinele şi hormonii care sînt expediaţi înspre alte părţi ale corpului. O complexă reţea de căi de comunicaţie serveşte la transportarea produselor chimice în interiorul celulei precum şi în exteriorul acesteia. „Santinelele“ stau de gardă pentru a controla tot ceea ce intră şi pentru a-i respinge pe invadatori. Toate acestea sînt dirijate de nucleu, „primăria“ celulei. Acesta dirijează toate activităţile celulei şi deţine planurile sale genetice. Unele părţi ale celulei sînt atît de mici încît nu se pot observa amănunţit decît cu microscopul electronic care măreşte de 200 000 de ori (o muscă mărită la această scară ar măsura 800 de metri lungime). Cum se poate explica această extraordinară şi complexă organizare a fiecăreia dintre cele o sută de mii de miliarde de minuscule celule ale corpului?

¹² A fost un timp cînd tu nu erai decît o singură celulă fecundată în interiorul mamei tale. Această celulă s-a divizat, pentru a da naştere la două celule, pe urmă la patru şi aşa mai departe. Mai tîrziu, unele dintre aceste celule au devenit muşchi, în timp ce altele ţi-au format ochii, oasele şi inima. Cum se explică faptul că celulele au format diferitele părţi ale corpului tău la momentul şi în locul potrivit? De ce,  de exemplu, anumite celule au devenit urechi plasate la locul lor stabilit şi nu pe un genunchi sau pe un braţ?

¹³ Dar s-o examinăm şi mai îndeaproape. Fiecare celulă conţine zeci de mii de gene şi indispensabilul ADN, care indică celulei modul de funcţionare şi de reproducere. Se spune că ADN-ul fiecărei celule conţine suficiente informaţii pentru a putea umple o enciclopedie de 1 000 de volume. El este cel care determină culoarea părului, viteza cu care creşti, expresivitatea surîsului tău, precum şi un număr incalculabil de alte detalii referitoare la tine. Toate acestea au fost „înscrise“ în ADN-ul unei singure celule, în interiorul mamei tale.

¹⁴ În lumina acestor cîteva fapte referitoare la celulă, se poate pune următoarea întrebare: Deoarece  nici acest extraordinar cod genetic, nici celula, nu sînt opera conştientă a părinţilor noştri, care este originea lor? Se poate obţine oare o explicaţie raţională, fără a ţine cont de existenţa unui Proiectant inteligent?

Ce dovezi există că creierul uman a fost conceput de către o fiinţă inteligentă? (15—17)

¹⁵ Dintre toate organele tale probabil că cel mai uluitor şi pe care nu-l vei vedea niciodată este creierul tău. El este alcătuit din circa zece miliarde de celule nervoase, număr ce reprezintă mai mult decît dublul populaţiei pămîntului. Cum fiecare dintre aceste celule poate avea, la rîndul ei, mii de conexiuni cu celelalte celule nervoase, numărul total al acestor conexiuni depăşeşte puterea noastră de imaginaţie!

¹⁶ Cu toate că în creierul tău sînt înmagazinate sute de milioane de fapte şi de imagini, totuşi acest organ nu este doar un simplu depozit de informaţii. Graţie lui poţi învăţa să faci un nod, să vorbeşti o limbă străină, să faci pîine sau să fluieri. Cu ajutorul lui îţi poţi imagina dinainte cum ţi se va desfăşura concediul sau ce gust are un fruct zemos. Cu ajutorul lui mai poţi, de pildă, să-ţi faci planuri, să apreciezi sau să iubeşti un anumit lucru şi să pui în legătură idei privitoare la trecut, prezent şi viitor. Cel care a proiectat creierul posedă, în mod evident, o înţelepciune mult superioară oricărui om, după cum şi savanţii recunosc:

„Modul în care acest mecanism fantastic de complex elaborat şi organizat atît de minunat asigură aceste funcţii, rămîne o enigmă (. . .) fiinţele umane nu vor dezlega poate niciodată enigmele pe care le prezintă creierul.“ — Scientific American.

¹⁷ În timp ce reflectezi dacă există un Creator care este Fiinţa Supremă, nu uita să cercetezi şi alte părţi ale corpului tău: ochii tăi, care sînt mai precişi şi de o construcţie mai perfectă decît orice aparat de fotografiat;  urechile, care disting o multitudine de semnale sonore, asigurîndu-ţi totodată simţul orientării şi al echilibrului, inima ta, această extraordinară pompă, ale cărei capacităţi n-au putut fi reproduse nici de către cei mai buni ingineri. Mai amintim apoi aparatul digestiv şi mîinile. Un inginer însărcinat cu proiectarea şi construirea unui mare ordinator a spus:

„Dacă ordinatorul meu presupune un inventator, atunci cu atît mai mult acest complicat mecanism fizio-chimico-biologic, corpul meu, care, la rîndul lui, nu este decît un extrem de minuscul element al cosmosului practic infinit.“

„PRIMA CAUZĂ“ A UNIVERSULUI

Ce-i face pe mulţi să ajungă la concluzia că universul a fost creat de Dumnezeu? (18—24)

¹⁸ În urmă cu peste 3 000 de ani, Elihu, un bărbat din Orientul Apropiat, a spus: „Priveşte spre cer şi vezi.“ *

¹⁹ Ai contemplat vreodată cerul într-o noapte senină? Ar trebui s-o facem cu toţii. Cu ochii liberi nu putem observa decît circa 5 000 de stele. Dar galaxia noastră, numită şi Calea lactee, numără peste o sută de miliarde de stele. Şi cîte galaxii mai există încă! Astronomii afirmă că sînt miliarde şi că fiecare din ele grupează miliarde de stele. Cît de mic este omul în comparaţie cu universul! Dar care este originea tuturor acestor lucruri?

²⁰ Savanţii au descoperit că toate galaxiile par să se depărteze de un centru comun. Mulţi astronomi susţin teoria că în urmă cu miliarde de ani, datorită unei uriaşe explozii (pe care au numit-o „big-bang“) s-a declanşat o dispersie de materie şi energie, formîndu-se astfel universul aşa cum îl cunoaştem. Teoria lor nu explică însă cauza acestei „explozii“ iniţiale.  Dar interesant este faptul că ea demonstrează involuntar că a existat un punct iniţial, un anumit moment în care s-a născut universul.

„Astăzi lumea oamenilor de ştiinţă se cutremură în faţa acumulării de dovezi care demonstrează că originea universului se datorează unui ’big-bang‘ [unei explozii iniţiale]. Aceasta însă ridică întrebarea: Ce a fost înainte? Astfel însăşi baza credinţei savanţilor este zguduită, deoarece ei se văd puşi în faţa incapacităţii lor de a răspunde la problemele fundamentale.“ — The Wall Street Journal.

²¹ Într-adevăr, cei ce nu cred în Dumnezeu sînt confruntaţi cu întrebări tulburătoare: Ce anume sau cine a introdus materia în univers? A fost creat oare universul din nimic? Întrucît materia este considerată drept o formă de energie, se pune întrebarea: care este sursa energiei?

 ²² Dr. Robert Jastrow, director al Institutului Goddard pentru studii spaţiale de la NASA, a făcut următoarea observaţie: „În faţa atîtor dovezi, ideea existenţei unui Dumnezeu care a creat universul este tot atît de plauzibilă ca multe alte idei.“

²³ În toate generaţiile oamenii bine informaţi au ajuns la concluzia că trebuie să existe o Primă Cauză inteligentă, un creator care este Fiinţa Supremă. Biblia exprimă sentimentele lor prin cuvintele: „Cerurile declară gloria lui Dumnezeu; iar întinderea anunţă lucrarea mîinilor lui.“ *

²⁴ Fie că ai ajuns la concluzia că există Dumnezeu, fie că nu ai ajuns la această concluzie, ceea ce s-a discutat despre viaţă, despre noi înşine şi despre univers ţi-a ajutat cel puţin să înţelegi de ce mulţi oameni care gîndesc sînt convinşi că există un Dumnezeu. Faptul acesta ne duce la o nouă constatare: Dacă există într-adevăr un Creator, nu ar fi raţional ca el să comunice cu creaturile sale şi să răspundă la întrebările lor, cum sînt acestea: De ce existăm? De ce e atîta rău pe pămînt? Ce ne rezervă viitorul? Cum putem găsi fericirea?

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]

 [Chenarul de la pagina 13]

„Astăzi cel puţin 80% din biologi ar admite probabil că procesele biologice şi viaţa sînt reglate de o fiinţă superioară.

Extraordinara ordine şi reglare în diferitele forme de viaţă şi în procesele fundamentale la nivel celular şi molecular au o puternică influenţă asupra convingerii că există o forţă superioară.“ — Journal of the American Medical Association.

[Chenarul de la pagina 19]

DE UNDE PROVINE ORDINEA?

Dr. Paul Davies, docent în matematică aplicată la King’s College din Londra, scrie în revista New Scientist:

„Oriunde ne-am îndrepta privirile în univers, de la cele mai îndepărtate galaxii pînă în adîncul atomului, întîlnim numai ordine (. . .) Dacă informaţia şi ordinea au avut întotdeauna tendinţa naturală să dispară, de unde provine atunci toată informaţia care a făcut ca lumea să fie atît de uimitoare?“

Sir Bernard Lovell, director al renumitului observator astronomic Jodrell Bank din Anglia, scrie că el împărtăşeşte părerea lui Albert Einstein:

„Este stupefiantă şi uimitoare armonia legilor naturii, care mărturisesc despre o inteligenţă atît de înaltă încît, în comparaţie cu aceasta, toate ideile şi acţiunile sistematice ale fiinţelor umane nu sînt decît o neînsemnată imitaţie.“ — Centre of Immensities.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

CELULA

MITOCONDRIILE fabrică produsele chimice furnizoare de energie

NUCLEUL dirijează toate activităţile celulei

O REŢEA de TRANSPORT serveşte la transportul produselor chimice în interiorul şi exteriorul celulei

RIBOZOMII fabrică proteine şi hormoni care sînt trimişi în alte părţi ale corpului

MEMBRANA şi PROTEINELE controlează tot ceea ce intră în celulă şi în acelaşi timp luptă împotriva invadatorilor

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

CREIERUL EI

îi permite:

să-şi ţină echilibrul pe bicicletă

să audă automobilul care se apropie

să simtă parfumul florilor

să simtă adierea vîntului

să-şi supravegheze căţelul

să-şi amintească drumul spre casă

 [Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

CINE A PROIECTAT CORPUL UMAN?

CREIERUL: Mult superior oricărui ordinator, are o capacitate de circa un miliard de ori mai mare decît cea utilizată în cursul unei vieţi omeneşti din prezent.

OCHII: O cameră de filmat în culori, complet automatizată, cu modificare spontană a distanţei focale.

INIMA: O pompă mult mai eficientă decît oricare mecanism inventat vreodată de om. Ea pompează mai bine de 5 700 de litri de sînge pe zi.

FICATUL: Un laborator chimic cu peste 500 de funcţii. Produce peste 1 000 de enzime diferite.

SCHELETUL: O construcţie care cîntăreşte numai 9 kg., dar care este la fel de tare ca o armătură de oţel.

SISTEMUL NERVOS: Staţie de comunicare ce primeşte şi transmite 100 milioane de semnale pe secundă.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Cum a luat naştere universul cu miliardele lui de galaxii?