Capitolul 1

Este posibilă cu adevărat o viaţă fericită?

SUBIECT DE DISCUŢIE: Ce este necesar pentru a fi fericit în viaţă? (1—10)

„CE FRUMOASĂ e viaţa!“, exclamăm atunci cînd sîntem fericiţi. Dar dacă sîntem realişti, vom recunoaşte că viaţa nu este întotdeauna frumoasă. Ne lovim de probleme care uneori sînt atît de multe şi grave încît adevărata fericire nu pare a fi decît un vis. Dar oare aşa trebuie să fie?

² Se ştie că fericirea depinde de anumiţi factori. Ca să ne putem bucura de viaţă avem nevoie de hrană suficientă, de îmbrăcăminte potrivită şi de un cămin în care să găsim ocrotire şi linişte. Societatea plăcută şi sănătatea joacă şi ele un rol important.

³ Dar chiar dacă cineva ar avea într-o măsură toate aceste lucruri, s-ar putea, totuşi, să nu cunoască adevărata fericire. S-ar putea ca activitatea sa profesională sau condiţiile în care trebuie să muncească să-l priveze de satisfacţie. Pe de altă parte, în multe familii domneşte discordia între soţ şi soţie, sau între părinţi şi copii. Apoi, nu putem ignora pericolul nici posibilitatea unei îmbolnăviri sau chiar a unei morţi subite. Crezi oare că am putea face faţă acestor probleme precum şi multor altora, în aşa fel încît să rămînem cu adevărat mulţumiţi? Există motive care ne îndreptăţesc să dăm un răspuns afirmativ. Însă, pentru ca să fim fericiţi în viaţă, avem nevoie, înainte de toate, de un lucru care multora le lipseşte, şi anume — o raţiune de a trăi.

 ⁴ Viaţa noastră trebuie să aibă un sens dacă vrem să fim fericiţi cu adevărat. Astfel, profesorul S. M. Jourard scrie în cartea sa The Transparent Self:

„Omul trăieşte atîta vreme cît simte că viaţa lui are sens şi valoare şi cîtă vreme are ceva pentru care să trăiască. . . De îndată ce sensul, valoarea şi speranţa dispar din viaţa sa, el încetează să mai trăiască; începe să moară.“

Acest lucru este recunoscut acum chiar şi în industrie. Într-un articol canadian despre absenţele nemotivate de la locul de muncă se spune:

„Oamenii caută să dea un sens vieţii lor şi nu mai sînt mulţumiţi să fie doar un anonim angrenaj, oricînd înlocuibil, în maşinăria societăţii.“ — Atlas World Press Review.

⁵ Aceste lucruri ne ajută să înţelegem de ce mulţi oameni bogaţi nu sînt cu adevărăt mulţumiţi. Într-adevăr ei mănîncă, dorm, au familie şi se bucură de mult confort, distracţii şi plăceri ale vieţii. Dar ar putea ajunge la trista concluzie că acelaşi lucru se poate spune şi despre animale. Viaţa trebuie totuşi să aibă ceva mai mult de oferit.

⁶ Nici faptul că ajungi la o vîrstă înaintată nu rezolvă problema. Mulţi vîrstnici ştiu din experienţă că o viaţă lungă, dar fără sentimentul împlinirii şi utilităţii, este greu de suportat. Nu eşti de aceeaşi părere?

⁷ Dar nu numai celor înaintaţi în vîrstă le lipseşte o nobilă raţiune de a trăi. O anchetă efectuată la Universitatea japoneză Daito-Bunka asupra a 1 500 de studenţi a scos în evidenţă faptul că 50 la sută dintre fete şi 34 la sută dintre băieţii chestionaţi s-au gîndit deja la sinucidere. Din ce cauză? Răspunsul cel mai frecvent a fost: „Deoarece viaţa nu are nici un sens.“ Alta este oare situaţia în Europa, America şi Africa? Creşterea numărului actelor de sinucidere în lumea întreagă demonstrează că oamenii sînt  tot mai nefericiţi şi că nu mai aşteaptă nimic de la viaţă.

⁸ Probabil că noi, personal, nu sîntem aşa disperaţi şi că, în ciuda problemelor pe care le avem, am găsit totuşi o oarecare fericire. Cu toate acestea, nu putem evita întrebările: Are viaţa într-adevăr un sens? Cum m-aş putea bucura de o fericire durabilă?

⁹ În urmă cu multe veacuri, un rege a trecut în revistă numeroasele lucruri care l-au preocupat în viaţă: acela de a-şi întemeia o familie, de a deveni bogat, de a dobîndi o instruire superioară, de a se bucura de o hrană bună şi de a construi edificii impunătoare. Asemenea străduinţe sînt plăcute, însă acel rege a observat că ele puteau cauza şi multe neplăceri. De aceea el a pus întrebarea:

„Ce are omul pentru toată truda sa grea şi pentru străduinţa inimii sale cu care trudeşte din greu sub soare? Căci în toate zilele lui ocupaţia lui înseamnă necaz şi durere şi nici în timpul nopţii inima lui nu are odihnă. Şi aceasta nu este decît nimicnicie.“ *

¹⁰ Nimicnicia unor asemenea eforturi a fost subliniată  de regele amintit mai sus atunci cînd a descris mai tîrziu ce-l aşteaptă pe fiecare om după nu prea mulţi ani de viaţă: vederea slăbeşte, braţele şi picioarele îşi pierd tăria, dinţii se strică şi cad, somnul devine neliniştit, iar în cele din urmă survine moartea. *

Ce întrebări trebuie să ne punem despre viaţă? Ce legătură au ele cu credinţa în Dumnezeu? (11—13)

¹¹ Chiar dacă sîntem convinşi că putem fi fericiţi în viaţă, ne aflăm totuşi în faţa unor întrebări neliniştitoare, care ne privesc pe toţi, şi aceasta mai ales acum, în epoca noastră. După ce a remarcat faptul că de mai bine de cincizeci de ani omul şi-a extins în mod considerabil aria cunoştinţelor, dezvoltîndu-şi mijloacele tehnice, ziaristul Vermont Royster a adăugat:

„Este surprinzător faptul că în ceea ce îl priveşte pe omul însuşi, dilemele sale şi locul său în univers, nu sîntem cu mult mai avansaţi decît la început. Noi tot ne mai întrebăm încă cine sîntem, de ce existăm şi încotro ne îndreptăm.“ — Science Digest.

¹² Fireşte că am putea, foarte simplu, să ocolim aceste întrebări şi „să savurăm viaţa“. S-ar putea spune multe despre felul cum ne-am putea bucura de viaţă, în ciuda problemelor. Dar n-am fi deloc realişti dacă am trăi într-o lume iluzorie. * Viaţa noastră ar avea, într-adevăr, un sens şi fericirea noastră un fundament sigur, dacă am putea şti „cine sîntem, de ce existăm şi încotro ne îndreptăm“. Este oare posibil lucrul acesta?

¹³ Oamenii care reflectează cu seriozitate asupra acestei probleme ajung frecvent la concluzia că răspunsul depinde de o altă întrebare fundamentală: Există Dumnezeu? Căci dacă există un Dumnezeu,  este logic faptul ca el să ştie de unde provenim, de ce există răul, dacă acestea se vor sfîrşi vreodată şi cum anume? Şi, în sfîrşit, Dumnezeu ar trebui să ştie cum să acţionăm noi pentru a ne face viaţa fericită şi plină de sens. Aşadar: „Există un Dumnezeu“?

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 7]

MERITĂ SĂ TRĂIEŞTI?

Michele, o franţuzoaică, povesteşte cum şi-a părăsit familia şi oraşul natal „pentru a scăpa de lumea ipocrită şi de decepţia cauzată de cei din jurul“ ei. Apoi. . .

„Am cunoscut imoralitatea, drogurile şi tovărăşiile periculoase. Poliţia şi Interpolul erau pe urmele mele. Eram pe punctul de a cădea victimă traficului de prostituate. Cutreieram dintr-un loc în altul, în căutarea sensului existenţei noastre, frecventînd diferite secte. Însă viaţa nu părea să merite a fi trăită. Mă simţeam inutilă şi nu mă gîndeam decît la moarte.“

[Chenarul de la pagina 9]

UN OM NEDUMERIT

Un japonez pe nume Yamamoto relatează:

„În urmă cu cîţiva ani, pe cînd mă pregăteam pentru examenul de admitere la facultate, am reflectat mult asupra sensului şi scopului vieţii. Cu cît studiam mai mult cărţi de filozofie, cu atît eram mai decepţionat. După ce am luat examenele, am intrat într-un partid politic. Dar cînd am văzut toată răutatea din jurul meu, mi-am pus din nou întrebarea: «Ce scop are viaţa?»“

În filozofiile oamenilor care, evident, nu au rezolvat problemele omenirii, el n-a găsit nici un răspuns satisfăcător. Nici măcar studiul istoriei şi nici experienţa sa în politică nu i-au dat vreun indiciu că vreun guvern omenesc s-ar afla în posesia răspunsului. Oamenii au încercat toate formele de guvernare posibile, iar întrebarea referitoare la sensul vieţii a rămas tot fără răspuns. Japonezul adaugă:

„În disperarea mea, am început să duc o viaţă dedată plăcerilor. Dar curînd mi-am dat seama cît de absurd era acest fel de viaţă. În cele din urmă am ajuns la concluzia că răspunsul la întrebarea mea privitoare la raţiunea şi scopul vieţii trebuie să depindă de faptul de a şti dacă există sau nu un Dumnezeu.“

 [Ilustraţie pe toată pagina 4]