Capitolul 12

Moartea nu este un duşman invincibil

SUBIECT DE DISCUŢIE: De ce ar trebui să examinăm ce anume este „moartea“, duşmanul nostru? (Iov 14:1, 2) (1—3)

MOARTEA este un duşman al vieţii. Fiecare înmormîntare arată că moartea este asemenea unui rege care pare a-i birui pe toţi (Romani 5:14). Există arbori care trăiesc mai multe mii de ani şi anumiţi peşti trăiesc pînă la 150 de ani, dar omului nu-i revin decît 70 sau 80 de ani, după care îl înghite moartea. — Psalm 90:10.

² Prin urmare Biblia prezintă pe bună dreptate moartea ca pe un duşman. Cu toate că avem în noi dorinţa înnăscută de a trăi şi a cunoaşte la infinit, moartea ne loveşte fără să ţină cont de ceea ce am învăţat, de talentele pe care le avem sau de stima pe care ne-o poartă prietenii şi rudele noastre (Ecleziast 3:11; 7:2). Conştienţi de faptul acesta, majoritatea oamenilor încearcă cu disperare să-i întîrzie biruinţa. Alţii se străduiesc din răsputeri să guste cît mai mult din plăcerile şi distracţiile pe care le poate oferi viaţa, înainte de a fi învinşi de moarte.

³ Dar de-a lungul istoriei au existat mulţi oameni care au avut convingerea că ar exista o viaţă după moarte. Filozoful grec Platon a promovat învăţătura că omul ar avea un suflet nemuritor care ar supravieţui morţii corpului. Aşa să fie oare? În ultimul timp a fost trezit din nou interesul faţă de aceste probleme datorită relatărilor unor persoane  care, după cum se pretinde, au murit, dar au fost reanimate şi apoi au relatat ceea ce au văzut „dincolo de pragul morţii“. Continuă oare morţii să trăiască undeva, într-altă parte? Poate fi biruită moartea?

PRIMA VICTORIE A MORŢII

Cum a venit moartea asupra omenirii? (4, 5)

⁴ Biblia arată că oamenii au fost creaţi pentru viaţă nu pentru moarte. Dumnezeu i-a aşezat pe Adam şi Eva într-o grădină splendidă în care se puteau bucura de viaţă. El a marcat unul din pomi numindu-l „pomul vieţii“. Probabil că Dumnezeu i-ar fi lăsat pe Adam şi Eva să mănînce din acest pom, ca semn că au dreptul la viaţă veşnică, dacă şi-ar fi dovedit aprecierea şi loialitatea faţă de el (Geneza 1:30; 2:7–9). Adam şi Eva au făcut însă alegerea de a nu asculta de Dumnezeu, păcat ce le-a atras sentinţa condamnării la moarte. — Geneza 3:17–19.

⁵ Pentru a afla dacă moartea este într-adevăr un duşman invincibil, trebuie să observăm ce urmări a avut victoria morţii în cazul lui Adam şi al Evei. „Au murit“ ei de-a binelea sau „moartea“ lor a fost doar o trecere la un mod diferit de viaţă?

Ce a însemnat moartea pentru Adam? (6, 7)

⁶ După ce Adam a păcătuit împotriva lui Iehova în modul cel mai nechibzuit, acesta de pe urmă, credincios cuvîntului său, a spus:

„În sudoarea feţei tale îţi vei mînca pîinea pînă cînd te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat. Fiindcă ţărînă eşti şi în ţărînă te vei reîntoarce.“ — Geneza 3:19.

Ce a însemnat aceasta pentru Adam şi ce înseamnă pentru noi astăzi?

⁷ În raportul despre creerea lui Adam se spune: „Dumnezeu l-a format pe om din ţărîna pămîntului şi i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit  un suflet viu“ (Geneza 2:7). Ce înseamnă aceasta? Gîndeşte-te! Înainte de a fi fost creat de Dumnezeu din ţărînă, Adam n-a existat. După ce a murit şi, prin urmare, s-a întors în ţărînă, el iarăşi n-a mai existat. — Geneza 5:3–5.

SÎNT OARE CONŞTIENŢI MORŢII?

Cum i-ai putea arăta cuiva cu ajutorul Bibliei că morţii nu sînt conştienţi? (8—11)

⁸ Mulţi dintre cititori vor fi poate surprinşi să afle că Adam nu mai există sub nici o formă. Cu toate acestea, cînd Dumnezeu i-a făcut cunoscută lui Adam sentinţa pentru păcat, şi anume că va muri şi se va întoarce în ţărînă, El nu a făcut nici cea mai mică aluzie la vreo supravieţuire oarecare. Moartea este pur şi simplu opusul vieţii, atît pentru om cît şi pentru animal. Şi unul şi altul au acelaşi „spirit“ sau forţă vitală, aşa cum explică Biblia:

„Există o eventualitate cu privire la fiii oamenilor şi o eventualitate cu privire la fiare şi au aceeaşi eventualitate. Cum moare unul aşa moare şi celălalt şi toţi au un singur spirit, aşa că nu există o superioritate a omului faţă de fiare (. . .) Toţi au venit din ţărînă şi toţi se întorc în ţărînă.“ — Ecleziast 3:19, 20.

⁹ Înseamnă oare aceasta că morţii nu mai gîndesc şi nu mai simt nimic? Iată răspunsul dat în Ecleziast 9:4, 5: „Un cîine viu este mai bun decît un leu mort. Căci cei vii sînt conştienţi că vor muri, dar în ce-i priveşte pe cei morţi, ei nu sînt conştienţi de absolut nimic.“ Cînd cineva moare, „îi pier şi gîndurile sale“; el nu mai poate simţi nimic şi nici nu mai poate face nimic. — Psalm 146:3, 4; 31:17.

¹⁰ Deoarece Biblia ne asigură că morţii sînt inconştienţi şi că nu mai simt nimic, lucrul acesta vrea să spună că moartea înseamnă sfîrşitul durerilor şi al suferinţelor. Iov, un serv loial al lui Dumnezeu, ştia acest lucru. De aceea, cînd a fost lovit de o boală foarte dureroasă, el a spus:

 „De ce n-am murit din uter? (. . .) De ce a trebuit să stea genunchi înaintea mea şi de ce sînii ca să sug? Căci acum aş fi fost culcat ca să fiu netulburat; aş dormi; m-aş odihni.“ — Iov 3:11–13.

¹¹ Dar ce este atunci sufletul?

Ce este „sufletul“ conform Bibliei? (12, 13)

¹² În termeni simpli, conform Scripturilor, sufletul tău eşti tu. Noi am citit deja lucrul acesta în Geneza 2:7. Aminteşte-ţi că Dumnezeu a creat corpul omului din ţărînă. Apoi Dumnezeu i-a dat viaţa şi suflarea necesară întreţinerii vieţii. Ce s-a întîmplat atunci? Conform propriului Cuvînt al lui Dumnezeu, „omul a devenit un suflet viu [în ebraică néfeş]“ (Geneza 2:7). Adam n-a primit vreun suflet şi nici nu avea vreun suflet. El era un suflet. Această învăţătură o găsim cu consecvenţă în întreaga Biblie. Cu multe veacuri mai tîrziu apostolul Pavel a citat din Geneza 2:7, scriind: „Întîiul om Adam a devenit un suflet viu [greceşte: psyché].“ — 1 Corinteni 15:45.

¹³ Cuvîntul ebraic néfeş şi cuvîntul grecesc psyché, care se găsesc în aceste texte, au fost traduse în mod diferit. Astfel în Ezechiel 18:4 şi în Matei 10:28 numeroase traduceri le redau prin cuvîntul „suflet“, iar în alte texte prin „fiinţă“, „creatură“ sau „persoană“. Aceste traduceri sînt corecte şi compararea lor arată că sufletul este chiar creatura sau persoana însăşi şi nu o parte invizibilă din om. Biblia foloseşte termenii néfeş şi psyché şi cu referire la animale, arătînd astfel că şi ele sînt suflete sau că au viaţă ca suflete. — Geneza 2:19; Levitic 11:46; Apocalips 8:9.

Poate sufletul muri? Cu ce urmări? (14—16)

¹⁴ Ca suflet, Adam — ca şi oricare din noi — putea mînca, putea flămînzi şi putea obosi. Conform textului ebraic original, Biblia spune că sufletele fac toate aceste lucruri (Deuteronom 23:24; Proverbe  19:15; 25:25). Cînd Dumnezeu le-a interzis israeliţilor să lucreze într-o zi anumită, a amintit o altă realitate importantă despre suflet. El a spus: „Cît despre orice suflet care va face vreun fel de lucrare în această zi, Eu voi distruge acel suflet din mijlocul poporului său“ (Levitic 23:30). Prin urmare Biblia arată că sufletul poate muri. — Ezechiel 18:4, 20; Psalm 33:19.

¹⁵ Cunoscînd aceste adevăruri biblice putem aprecia valoarea afirmaţiilor celor care, după pretinsa lor moarte (bătăile inimii şi activitatea lor cerebrală nemaifiind perceptibile), au fost reanimaţi şi au relatat că au plutit în afara propriului corp. E posibil ca aceste persoane să fi fost victimele unor halucinaţii datorită medicamentelor sau provocate de creierul lor lipsit de oxigen. Indiferent de explicaţii, noi ştim cu certitudine că nici un suflet invizibil nu a putut părăsi corpul.

¹⁶ Dar dacă morţii sînt într-o stare de totală inconştienţă şi nici nu au vreun „suflet“ care să părăsească trupul, cum ar putea ajunge sufletul în iad? Şi cu toate acestea, numeroase biserici învaţă că cei răi sînt chinuiţi după moarte. Aflînd adevărul despre cei morţi, unii sînt profund tulburaţi şi pe bună dreptate se întreabă de ce religia nu le-a făcut cunoscut adevărul. Eşti şi tu unul dintre aceştia? — Vezi Ieremia 7:31.

CE VIITOR AU MORŢII?

Ce se întîmplă cu omul după moarte? (17—20)

¹⁷ Dacă cei vii n-ar avea altă perspectivă decît o veşnică inconştienţă în moarte, atunci moartea ar fi într-adevăr un duşman invincibil. Dar Biblia ne arată că lucrurile nu stau aşa.

¹⁸ După moarte viitorul imediat al omului este mormîntul. Limbile în care a fost scrisă Biblia au fiecare cîte un cuvînt precis care indică locul unde  sînt morţii, mormîntul comun al omenirii. În ebraică este termenul Şeol iar în limba greacă Hades. Unele versiuni ale Bibliei redau aceste cuvinte prin „groapă“, „locuinţa morţilor“, „mormînt“ sau „iad“. Indiferent cum au fost traduse, ele nu indică niciodată un loc de suferinţe, ci mormîntul, groapa în care morţii se află în stare de inconştienţă. Astfel citim:

„Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu toată forţa ta, căci nu există nici lucrare, nici plănuire, nici cunoştinţă, nici înţelepciune în şeol [în iad, Luther 1545; în locuinţa morţilor, Biblia Cornilescu], locul în care te duci.“ — Ecleziast 9:10.

Apostolul Petru arată că şi Isus a ajuns după moarte în mormînt, în Şeol, Hades sau iad. — Fapte 2:31; vezi şi Psalm 16:10.

¹⁹ Dar de vreme ce morţii nu-şi pot schimba starea (Iov 14:12), sînt ei oare condamnaţi la o moarte şi inconştienţă eternă? Pentru unii morţi răspunsul este afirmativ. Biblia arată că cei care sînt complet respinşi de către Dumnezeu vor rămîne morţi pentru totdeauna (2 Tesaloniceni 1:6–9).

²⁰ Evreii din antichitate credeau că oamenii care au fost foarte răi nu vor mai avea nici un viitor după moarte. Iată de ce evreii nu-i înmormîntau pe aceştia ci le aruncau cadavrele într-o vale din afara zidurilor Ierusalimului, unde gunoaiele oraşului erau mistuite de un foc care ardea într-una. Aceasta  era Valea lui Hinom sau Gheena. Referindu-se la acest procedeu, Isus a folosit Gheena ca simbol al distrugerii totale care nu lasă nici o speranţă pentru viitor (Matei 5:29, 30). Astfel el a spus:

„Nu vă temeţi de cei ce ucid corpul, dar care nu pot ucide sufletul [sau perspectiva de a trăi ca suflet]; ci temeţi-vă mai degrabă de acela [Dumnezeu] care poate distruge şi sufletul şi corpul în Gheena.“ — Matei 10:28.

Cuvintele lui Isus ne dau însă şi motive de a spera că numeroşi morţi vor reveni la viaţă învingînd astfel moartea.

BIRUINŢĂ PRIN ÎNVIERE

Cum poate fi biruită moartea? (21, 22)

²¹ Dumnezeu a înfăptuit cel mai extraordinar act din istorie atunci cînd i-a redat viaţa lui Isus Cristos care era mort de mai multe zile. Isus a devenit atunci o creatură spirituală, exact aşa cum fusese înainte de a veni pe pămînt (1 Corinteni 15:42–45; 1 Petru 3:18). După învierea sa el li s-a arătat la sute de persoane (Fapte 2:22–24; 1 Corinteni 15:3–8). Aceşti martori au fost gata să-şi pună în joc viaţa pentru a-şi dovedi credinţa în învierea lui Isus. Această înviere a dovedit că moartea nu este un duşman invincibil, ci că ea poate fi biruită! — 1 Corinteni 15:54–57.

²² Astfel putem spera că şi alte victorii vor fi posibile. Da, morţii vor reveni la viaţă umană pe pămînt. Iehova, care nu poate minţi, ne asigură în Cuvîntul său că „va fi o înviere atît a celor drepţi [a celor care au cunoscut şi au făcut voinţa lui Dumnezeu] cît şi a celor nedrepţi [a celor care nu au procedat drept].“ — Fapte 24:15.

De ce poate fi viitorul emoţionant? (23—25)

²³ Ne putem încrede în faptul că Dumnezeu are puterea de a reda celor morţi viaţa. Oamenii sînt în  măsură să înregistreze imaginea, vocea sau gesturile unei persoane, graţie unui film sau unei benzi video. Oare Dumnezeu nu poate face mult mai mult? Memoria sa este mai cuprinzătoare decît orice film sau bandă magnetică. De aceea el poate crea din nou în întregime persoanele pe care vrea să le trezească la viaţă (Psalm 147:4). El a dovedit deja acest lucru. Biblia conţine o serie de relatări despre felul în care Dumnezeu a adus oameni la viaţă prin Fiul său. Poţi citi două din aceste relatări însufleţitoare în Ioan 11:5–44 şi Luca 7:11–17. Cu întemeiate motive au privit oamenii care i-au servit lui Dumnezeu în trecut în întîmpinarea timpului în  care el îşi va aduce aminte de ei şi-i va învia. Va fi aşa ca şi cînd ar fi deşteptaţi dintr-un somn adînc, fără vise. — Iov 14:13–15.

²⁴ Învierile din antichitate trebuie să le fi adus nespusă fericire rudelor şi prietenilor decedatului. Însă prin aceste învieri moartea a fost învinsă numai temporar, căci cei înviaţi au murit în cele din urmă din nou. Totuşi prin acestea ne este evocată o entuziastă imagine prefigurativă, deoarece Biblia vorbeşte despre o „înviere mai bună“ în viitor (Evrei 11:35). Ea va fi mult, mult mai bună, căci cei ce se vor întoarce atunci la viaţă pe pămînt nu vor mai trebui să moară. Aceasta va însemna o victorie mult mai mare asupra morţii. — Ioan 11:25, 26.

²⁵ Biblia ne învaţă aşadar că Iehova Dumnezeu poate şi chiar va nimici moartea, dezvăluindu-ne astfel interesul sincer ce ni-l poartă. Lucrul acesta ar trebui să ne ajute să-l cunoaştem mai bine şi să legăm relaţii mai strînse cu el. Aceste adevăruri ne ajută de asemenea să ne păstrăm un bun echilibru sufletesc, eliberîndu-ne totodată de frica bolnăvicioasă de moarte care afectează multă lume. Noi putem de asemenea nutri minunata speranţă de a-i revedea pe cei dragi dispăruţi atunci cînd, graţie învierii, moartea va fi învinsă pentru totdeauna. — 1 Tesaloniceni 4:13; Luca 23:43.

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 117]

„Este demn de remarcat faptul că în Noul Testament nu găsim învăţătura infernului ca o parte componentă a mesajului primilor creştini. În Noul Testament există unele referiri care arată că soarta finală a celor care refuză oferta salvării din partea lui Dumnezeu ar putea fi nimicirea mai degrabă decît pedeapsa eternă“ (A Dictionary of Christian Theology, editat de Alan Richardson).

[Legenda ilustraţiei de la pagina 119]

Învierea lui Lazăr dovedeşte că moartea poate fi învinsă