Salt la conţinut

Salt la cuprins

Acestea sunt zilele din urmă!

Acestea sunt zilele din urmă!

Capitolul 11

Acestea sunt zilele din urmă!

1. De ce mulţi oameni se simt oarecum dezorientaţi când privesc situaţia mondială, dar unde poate fi găsită o explicaţie demnă de încredere cu privire la evenimentele mondiale?

CUM a ajuns lumea noastră agitată în starea aceasta? Încotro ne îndreptăm? Ţi-ai pus vreodată aceste întrebări? Mulţi oameni se simt oarecum dezorientaţi când privesc situaţia mondială. Realităţi cum ar fi războaiele, bolile şi criminalitatea îi fac să se întrebe ce anume le va aduce viitorul. Conducătorii guvernamentali nu oferă prea mari speranţe. Dumnezeu ne furnizează însă în Cuvântul său o explicaţie demnă de încredere cu privire la aceste zile critice. Biblia ne ajută în mod incontestabil să înţelegem unde ne aflăm în scurgerea timpului. Ea ne arată că suntem în „zilele din urmă“ ale prezentului sistem de lucruri. — 2 Timotei 3:1.

2. Ce întrebare i-au pus lui Isus discipolii săi, şi ce a răspuns el?

2 Să examinăm, de exemplu, răspunsul pe care l-a dat Isus unor întrebări puse de discipolii săi. Cu trei zile înainte de moartea Sa, ei l-au întrebat: „Care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ (Matei 24:3NW). * Drept răspuns, Isus le-a vorbit despre anumite evenimente şi situaţii mondiale care aveau să arate în mod clar că acest sistem lipsit de pietate a ajuns în ultimele sale zile.

3. De ce condiţiile de pe pământ s-au înrăutăţit atunci când Isus a început să guverneze?

3 După cum s-a arătat în capitolul precedent, cronologia biblică ne ajută să tragem concluzia că Regatul lui Dumnezeu a început deja să guverneze. Dar cum este posibil acest lucru, de vreme ce situaţia s-a înrăutăţit, în loc să se îmbunătăţească? De fapt, aceasta demonstrează cu tărie că Regatul lui Dumnezeu a început să guverneze. De ce? Ei bine, Psalmul 110:2 ne face cunoscut că Isus urma să guverneze un timp ‘în mijlocul vrăjmaşilor săi’. Într-adevăr, prima acţiune întreprinsă de el în calitate de Rege ceresc a fost aceea de a-l azvârli pe Satan şi pe îngerii lui demonici în vecinătatea pământului (Apocalipsa 12:9). Care au fost efectele acestui fapt? Exact cele prezise în Apocalipsa 12:12: „Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţin [o scurtă perioadă de, NW] timp“. Noi trăim în prezent în acea „scurtă perioadă de timp“.

4. Care sunt câteva aspecte ale zilelor din urmă, şi ce indică acestea? (Vezi chenarul.)

4 Nu este surprinzător deci că, atunci când Isus a fost întrebat care avea să fie semnul prezenţei sale şi al încheierii sistemului de lucruri, el a dat un răspuns care dădea de gândit. Diversele elemente ale acestui semn se găsesc în chenarul de la pagina 102. După cum poţi observa, apostolii creştini Pavel, Petru, şi Ioan prezintă alte detalii referitoare la ultimele zile. Este adevărat că majoritatea aspectelor semnului şi ale ultimelor zile implică situaţii critice. Totuşi, împlinirea acestor profeţii trebuie să ne dea convingerea că acest sistem rău se apropie de sfârşit. Să examinăm îndeaproape câteva dintre aspectele principale ale zilelor din urmă.

ASPECTE ALE ZILELOR DIN URMĂ

5, 6. Cum s-au împlinit profeţiile referitoare la războaie şi foamete?

5 „Un popor se va scula împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva altei împărăţii“ (Matei 24:7; Apocalipsa 6:4). Vorbind despre primul război mondial, scriitorul Ernest Hemingway l-a numit „cel mai uriaş, mai ucigător şi mai nebunesc măcel care a avut loc vreodată pe pământ“. Potrivit cărţii The World in the Crucible—​1914–1919, acesta a reprezentat „un nou tip de război, primul război total din istoria omenirii. Durata, violenţa şi amploarea sa au depăşit tot ce se cunoştea până atunci sau ceea ce se aştepta în general“. Apoi a urmat cel de-al doilea război mondial, care s-a dovedit mult mai distrugător decât primul. „Secolul al XX-lea, spune profesorul de istorie Hugh Thomas, a fost dominat de mitraliere, de tancuri, de bombardiere B-52, de bombe nucleare şi, în final, de rachete [nucleare]. El s-a caracterizat prin războaie mult mai sângeroase şi mai distrugătoare decât cele care au avut loc în oricare altă epocă.“ Este adevărat că, după încheierea războiului rece, s-a vorbit mult despre dezarmare. Totuşi, un raport estimează că, în urma reducerilor propuse, vor mai rămâne între 10 000 şi 20 000 de focoase nucleare, ceea ce înseamnă o putere explozivă de peste 900 de ori mai mare decât cea utilizată în primul război mondial.

6 „Va fi lipsă de alimente“ (Matei 24:7NW; Apocalipsa 6:5, 6, 8). Din 1914 încoace, au existat cel puţin 20 de perioade de foamete. Printre zonele afectate se includ Bangladesh, Burundi, Cambodgia, China, Etiopia, Grecia, India, Nigeria, Rusia, Rwanda, Somalia şi Sudan. Dar foametea nu este cauzată întotdeauna de lipsa de alimente. „Pe parcursul ultimelor decenii, rezervele mondiale de hrană au crescut mai rapid decât populaţia mondială“, a concluzionat un grup de savanţi şi economişti în domeniul agriculturii. „Însă, având în vedere că cel puţin 800 de milioane de oameni trăiesc într-o stare de sărăcie extremă . . ., aceştia nu reuşesc să cumpere suficiente alimente pentru a ieşi din starea de malnutriţie cronică.“ În alte cazuri este implicat factorul politic. Dr. Abdelgalil Elmekki, de la Universitatea din Toronto, citează două exemple în care mii de oameni sufereau de foame, cu toate că ţările lor exportau cantităţi mari de alimente. S-ar părea că guvernele lor erau mult mai interesate să obţină capital străin pentru a-şi finanţa războaiele, decât să-şi aprovizioneze cetăţenii cu hrană. Care a fost concluzia dr. Elmekki? Foametea este adeseori „o chestiune de distribuire [a hranei] şi de politică guvernamentală“.

7. Care este situaţia în prezent cu epidemiile?

7 „Epidemii“ (Luca 21:11; Apocalipsa 6:8). Gripa spaniolă din anii 1918, 1919 a făcut cel puţin 21 de milioane de victime. „De-a lungul istoriei, lumea nu a fost niciodată devastată de un astfel de ucigaş care să fi masacrat atât de rapid un număr atât de mare de fiinţe umane“, a scris A. A. Hoehling în cartea The Great Epidemic. Astăzi, epidemiile fac ravagii. În fiecare an, cancerul ucide cinci milioane de persoane. Diareea răpeşte viaţa a peste trei milioane de nou-născuţi şi copii, iar tuberculoza provoacă moartea a trei milioane de persoane. Infecţiile respiratorii, în principal pneumonia, ucid 3,5 milioane de copii sub vârsta de cinci ani. Iar un număr uluitor de 2,5 miliarde de persoane — jumătate din populaţia lumii — suferă de boli care apar din cauza apei insuficiente sau contaminate şi a sistemelor sanitare precare. SIDA constituie o altă dovadă a faptului că omul, în pofida realizărilor sale importante în domeniul medical, este incapabil să pună capăt epidemiilor.

8. Cum se dovedesc oamenii a fi „iubitori de bani“?

8 „Oamenii vor fi . . . iubitori de bani“ (2 Timotei 3:2). În toate ţările lumii, se pare că oamenii nutresc o dorinţă nestăvilită după bogăţii cât mai mari. „Succesul“ unei persoane este estimat adesea în funcţie de mărimea salariului său, iar „realizarea“ cuiva, în funcţie de cât de multe lucruri posedă. „Materialismul va continua să fie una dintre forţele care impulsionează societatea americană . . . şi totodată o forţă din ce în ce mai importantă pe alte pieţe principale“, a declarat vicepreşedinta unei agenţii publicitare. Se întâmplă acest lucru şi acolo unde trăieşti tu?

9. Ce se poate spune despre prezisa neascultare de părinţi?

9 „Neascultători de părinţi“ (2 Timotei 3:2). În prezent, părinţii, profesorii şi alte persoane dispun de cea mai directă dovadă că mulţi copii sunt nerespectuoşi şi neascultători. Unii dintre aceşti copii fie că reacţionează astfel la comportarea greşită a părinţilor lor, fie că o imită. Un număr tot mai mare de copii îşi pierd încrederea în şcoală, în legi, în religie şi în părinţii lor — şi se răzvrătesc împotriva tuturor acestora. „După cât se pare, spune un fost profesor de liceu, ei manifestă tendinţa de a avea foarte puţin respect faţă de orice.“ Din fericire însă, mulţi copii temători de Dumnezeu au o conduită exemplară.

10, 11. Ce dovezi atestă că oamenii sunt neîmblânziţi şi lipsiţi de afecţiune naturală?

10 „Neîmblânziţi“ (2 Timotei 3:3). Cuvântul grecesc tradus prin „neîmblânziţi“ înseamnă ‘cruzi, sălbatici, lipsiţi de înţelegere umană şi de empatie’. Cât de bine îi descriu aceste cuvinte pe mulţi care săvârşesc acte violente în aceste zile! „Viaţa este atât de traumatizată, atât de însângerată de orori, încât trebuie să ai nervi de fier ca să citeşti ştirile zilnice“, se spunea într-un editorial. Un sergent de poliţie însărcinat cu paza locuinţelor menţiona că, după cât se pare, mulţi tineri refuză să ia în considerare consecinţele acţiunilor lor. El a spus: „Există sentimentul acesta: «Nu ştiu ce-mi va aduce ziua de mâine. Voi obţine azi ceea ce-mi doresc»“.

11 „Fără afecţiune naturală“ (2 Timotei 3:3). Această expresie este tradusă dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „fără inimă, inuman“ şi denotă „lipsă de afecţiune naturală, familială“ (The New International Dictionary of New Testament Theology). Da, afecţiunea lipseşte deseori chiar din mediul în care ar trebui să înflorească — familia. Ştirile referitoare la comportamentul abuziv faţă de partenerul conjugal, faţă de copii şi chiar faţă de părinţii în vârstă au devenit tulburător de frecvente. O echipă de cercetători explica: „Violenţa din societatea noastră — fie că este vorba de o palmă sau de o îmbrâncitură, de o lovitură de cuţit sau de un foc de armă — este mult mai frecventă în sânul familiei decât în orice alt loc“.

12. De ce se poate spune că oamenii au doar o formă de devoţiune sfântă?

12 „Având o formă de evlavie [devoţiune sfântă, NW], dar tăgăduindu-i puterea“ (2 Timotei 3:5). Biblia are puterea de a schimba în bine viaţa oamenilor (Efeseni 4:22–24). Totuşi, multe persoane din prezent se folosesc de religia lor ca de un paravan în spatele căruia înfăptuiesc nelegiuiri care-i displac lui Dumnezeu. Minciuna, furtul şi comportarea imorală sunt deseori scuzate de conducătorii religioşi. Multe religii predică iubirea, dar susţin războiul. „În numele Creatorului Suprem, se remarcă într-un editorial din revista India Today, fiinţele umane au săvârşit cele mai oribile atrocităţi împotriva semenilor lor.“ De fapt, cele mai sângeroase conflicte ale timpurilor moderne — cele două războaie mondiale — au izbucnit în cadrul creştinătăţii.

13. Ce dovezi atestă că pământul este ruinat?

13 „Distrug [ruinează, NW] pământul“ (Apocalipsa 11:18). Peste 1 600 de savanţi din întreaga lume, printre care 104 laureaţi ai Premiului Nobel, au semnat un avertisment, emis de Uniunea Savanţilor Interesaţi (USI), care afirma: „Fiinţele umane sunt în conflict cu mediul înconjurător . . . În următoarele câteva decenii nu va mai exista nici o posibilitate de a elimina dezastrul care ne ameninţă“. Raportul spunea că practicile omului prin care este ameninţată viaţa „ar putea deteriora mediul înconjurător în aşa măsură, încât acesta nu va mai putea să întreţină viaţa în maniera pe care o cunoaştem“. Deteriorarea stratului de ozon, poluarea apei, despăduririle, pierderea productivităţii solului şi dispariţia multor specii de plante şi animale au fost citate drept probleme urgente care trebuie soluţionate. „Deteriorarea reţelei interdependente a vieţii, spunea USI, ar putea declanşa efecte considerabile, inclusiv colapsul unor sisteme biologice a căror dinamică nu o înţelegem în mod perfect.“

14. Cum ai putea dovedi că Matei 24:14 se împlineşte în zilele noastre?

14 „Această veste bună a regatului va fi predicată pe întregul pământ locuit“ (Matei 24:14NW). Isus a prezis că vestea bună a Regatului va fi predicată pe tot pământul, ca mărturie pentru toate naţiunile. Bucurându-se de ajutor şi binecuvântare divină, milioane de Martori ai lui Iehova petrec miliarde de ore în această lucrare de predicare şi de facere de discipoli (Matei 28:19, 20). Da, Martorii îşi dau seama că, dacă nu ar declara vestea bună, ar fi vinovaţi de sânge (Ezechiel 3:18, 19). Dar ei sunt fericiţi că, în fiecare an, mii de persoane reacţionează într-un mod plin de recunoştinţă la mesajul Regatului şi iau poziţie în calitate de adevăraţi creştini, adică de Martori ai lui Iehova. A-i sluji lui Iehova şi a răspândi astfel cunoştinţa lui Dumnezeu constituie un privilegiu inestimabil. Iar după ce această veste bună va fi predicată pe întregul pământ locuit, va veni sfârşitul acestui sistem rău.

REACŢIONEAZĂ ÎN FAŢA DOVEZILOR

15. Cum se va sfârşi actualul sistem rău?

15 Cum se va sfârşi acest sistem? Biblia prezice un ‘mare necaz’ care va începe cu un atac din partea elementelor politice ale acestei lumi împotriva ‘Babilonului celui Mare’, imperiul mondial al religiei false (Matei 24:21; Apocalipsa 17:5, 16). Isus a spus că în acea perioadă de timp „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate“ (Matei 24:29). Aceste lucruri ar putea însemna fenomene cereşti propriu-zise. În orice caz, luminătorii lumii religioase vor fi demascaţi şi înlăturaţi. Apoi Satan, numit „Gog din Magog“, se va folosi de oamenii corupţi pentru a lansa un atac energic împotriva poporului lui Iehova. Însă Satan nu va avea succes, deoarece Dumnezeu va interveni pentru a-şi salva poporul (Ezechiel 38:1, 2, 14–23). „Necazul cel mare“ va atinge punctul culminant în Armaghedon, „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic“. Acesta va înlătura în totalitate ultimele urme ale organizaţiei pământeşti a lui Satan, deschizând calea unor nesfârşite binecuvântări ce se vor revărsa peste omenirea care va supravieţui. — Apocalipsa 7:9, 14; 11:15; 16:14, 16; 21:3, 4.

16. De unde ştim că profeţitele aspecte ale zilelor din urmă se aplică timpurilor noastre?

16 Privite separat, unele aspecte ale profeţiilor care descriu zilele din urmă ar putea părea că se aplică şi în cazul altor perioade istorice. Dar, privite împreună, dovezile profeţite indică timpurile noastre. Să ilustrăm: Liniile care alcătuiesc amprentele digitale ale unei persoane formează un model care nu poate să aparţină nici unui alt individ uman. În mod asemănător, zilele din urmă au propriul lor model format din elemente, sau întâmplări, caracteristice. Acestea alcătuiesc o „amprentă“ care nu poate să aparţină nici unei alte perioade de timp. Când sunt analizate împreună cu consemnările biblice care indică faptul că acum Regatul ceresc al lui Dumnezeu guvernează, dovezile furnizează o bază solidă pentru a trage concluzia că într-adevăr acestea sunt zilele din urmă. În plus, există dovezi scripturale clare care atestă că actualul sistem rău va fi distrus în curând.

17. La ce ar trebui să ne îndemne cunoaşterea faptului că acestea sunt zilele din urmă?

17 Cum vei reacţiona în faţa dovezilor care atestă că acestea sunt zilele din urmă? Gândeşte-te: Atunci când este iminentă o furtună violentă şi distrugătoare, ne luăm fără întârziere măsuri de precauţie. Ei bine, ceea ce Biblia prezice pentru sistemul actual ar trebui să ne îndemne la acţiune (Matei 16:1–3). Putem vedea cu claritate că trăim în zilele din urmă ale acestui sistem mondial. Faptul acesta trebuie să ne îndemne să facem orice schimbare necesară pentru a câştiga favoarea lui Dumnezeu (2 Petru 3:3, 10–12). Făcând referire la sine însuşi ca instrument al salvării, Isus lansează acest apel urgent: „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără veste. Căci ea va veni ca o cursă peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului“. — Luca 21:34–36.

[Notă de subsol]

^ par. 2 În unele Biblii este folosit cuvântul „lume“ sau „veac“ în loc de „sistem de lucruri“. Lucrarea intitulată Expository Dictionary of New Testament Words de W. E. Vine afirmă că cuvântul grecesc aión „semnifică o perioadă de durată nedefinită, sau o perioadă de timp, privită în raport cu ceea ce se întâmplă pe parcursul ei“. Lucrarea intitulată Greek and English Lexicon to the New Testament, de Parkhurst, (pagina 17) include expresia „acest sistem de lucruri“ când comentează folosirea în Evrei 1:2 a termenului aiónes (la plural). Prin urmare, redarea acestui termen prin expresia „sistem de lucruri“ este în armonie cu textul grecesc original.

VERIFICĂ-ŢI CUNOŞTINŢA

Ce a prezis Biblia în legătură cu evenimentele care urmau să aibă loc la începutul guvernării lui Cristos?

Care sunt câteva aspecte ale zilelor din urmă?

Ce anume îţi dă convingerea că acestea sunt zilele din urmă?

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 102]

CÂTEVA ASPECTE ALE ZILELOR DIN URMĂ

• Războaie fără precedent. — Matei 24:7; Apocalipsa 6:4.

• Foamete. — Matei 24:7; Apocalipsa 6:5, 6, 8.

• Epidemii. — Luca 21:11; Apocalipsa 6:8.

• Nelegiuire crescândă. — Matei 24:12.

• Ruinarea pământului. — Apocalipsa 11:18.

• Cutremure. — Matei 24:7.

• Timpuri critice cărora cu greu li se face faţă. — 2 Timotei 3:1.

• Iubire exagerată de bani. — 2 Timotei 3:2.

• Neascultare de părinţi. — 2 Timotei 3:2.

• Lipsă de afecţiune naturală. — 2 Timotei 3:3.

• Iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. — 2 Timotei 3:4.

• Lipsă de stăpânire de sine. — 2 Timotei 3:3.

• Neiubitori de bine. — 2 Timotei 3:3.

• Neluarea în seamă a pericolului iminent. — Matei 24:39.

• Batjocoritorii resping dovezile despre zilele din urmă. — 2 Petru 3:3, 4.

• Predicarea mondială a Regatului lui Dumnezeu. — Matei 24:14.

[Fotografii pe toată pagina 101]