Capitolul unsprezece

Daţi sens vieţii voastre, şi veţi trăi veşnic

ORIUNDE am trăi, auzim despre descoperiri ştiinţifice. Biologii, oceanografii şi alţi specialişti continuă să adauge lucruri noi la cunoştinţele pe care le avem cu privire la planeta noastră şi la viaţa pe care o găzduieşte ea. Efectuând cercetări într-o altă direcţie, astronomii şi fizicienii află tot mai multe lucruri despre sistemul nostru solar, despre stele şi chiar despre galaxii îndepărtate. Ce indică aceasta?

Mulţi gânditori cu discernământ sunt de acord cu declaraţia regelui David din vechime: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui“ (Psalmul 19:1). Este adevărat, s-ar putea ca unii să nu fie de acord sau să spună că nu pot fi siguri că există un Creator. Însă, după ce aţi analizat dovezile prezentate în această carte, nu consideraţi că aveţi motive mai mult decât suficiente să credeţi că există un Creator datorită căruia au venit în existenţă universul şi însăşi viaţa noastră?

Apostolul Pavel a scris: „Oamenii nu pot să spună că nu ştiu despre Dumnezeu. Încă de la începutul lumii, oamenii au putut să vadă cum este Dumnezeu prin intermediul lucrurilor pe care El le-a făcut. Aceasta arată puterea Lui care dăinuie pentru eternitate. Ea arată că El este Dumnezeu“ (Romani 1:20, Holy Bible — New Life Version). Materialul privitor la creaţie pe care l-am tratat în capitolele anterioare a făcut să fie mai uşor „să [se] vadă cum este Dumnezeu“, să se aprecieze „însuşirile sale invizibile“ (New World Translation). Totuşi, înţelegerea faptului că creaţia fizică atestă existenţa  Creatorului nu trebuie să fie un scop în sine. De ce?

Mulţi oameni de ştiinţă sunt devotaţi studierii universului, cu toate acestea însă ei simt un gol, deoarece cercetările pe care le efectuează nu dau un sens durabil vieţii lor. De exemplu, fizicianul Steven Weinberg a scris: „Cu cât universul pare mai lesne de înţeles, cu atât pare mai lipsit de sens“. Iată ce se spunea în revista Science cu privire la punctul de vedere exprimat de astronomul Alan Dressler: „Când cercetătorii afirmă că cosmologia dezvăluie «gândirea» sau «opera» lui Dumnezeu, ei îi atribuie celui divin ceea ce ar putea fi considerat în cele din urmă cel mai neînsemnat aspect al universului — structura lui fizică“. Dressler a arătat că ceea ce are o importanţă mai mare este sensul vieţii umane. El a scris: „Oamenii au renunţat la  credinţa străveche potrivit căreia pământul, ca locuinţă a omenirii, se află în centrul fizic al universului [fizic], însă trebuie să revină la credinţa potrivit căreia în noi [oamenii] se găseşte sensul vieţii“.

Evident, fiecare dintre noi trebuie să fie profund interesat de sensul vieţii noastre. Simplul fapt de a accepta ideea că Creatorul, sau Maestrul Proiectant, există şi că noi depindem de el este posibil să nu dea un sens vieţii noastre. Acest lucru este adevărat în special deoarece viaţa pare scurtă. Mulţi au ajuns să împărtăşească sentimentele Regelui Macbeth dintr-una din piesele lui William Shakespeare:

„Mi-e viaţa doar o umbră călătoare,

Un biet actor, ce-n ceasul lui pe scenă

Se grozăveşte şi se tot frământă

Şi-n urmă nu mai este auzit.

E o poveste spusă de-un nătâng,

Din vorbe-alcătuită şi din zbucium

Şi nensemnând nimic“. — Macbeth, actul V, scena V, trad. Ion Vinea.

Oamenii de pretutindeni pot fi de acord cu aceste cuvinte; însă când ei înşişi se confruntă cu o problemă gravă, s-ar putea să strige după ajutor tot la Dumnezeu. Elihu, un bărbat înţelept din vechime, a făcut următoarea remarcă: „Oamenii strigă împotriva mulţimii apăsătorilor, se plâng . . ., dar nici unul nu zice: «Unde este Dumnezeu, Creatorul meu?» . . . [El] ne învaţă mai mult decât pe animalele pământului şi ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului“. — Iov 35:9–11.

Cuvintele lui Elihu evidenţiază faptul că adevăratul sens al vieţii nu se găseşte în noi, oamenii. Sensul real al vieţii provine de la Marele nostru Creator şi, în mod logic, se referă la el şi depinde de el. Pentru a găsi acest sens, precum şi profunda satisfacţie pe care ne-o aduce,  trebuie să ajungem să-l cunoaştem pe Creator şi să ne aducem viaţa în armonie cu voinţa sa.

Să ne îndreptăm spre Creator

Moise a făcut acest lucru. El a recunoscut în mod realist: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; şi mândria lor este muncă şi deşertăciune“. Înţelegerea acestei realităţi nu l-a descurajat pe Moise şi nici nu l-a transformat într-un pesimist, ci l-a ajutat să aprecieze valoarea faptului de a se îndrepta spre Creatorul nostru. Moise s-a rugat astfel: „Învaţă-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! Satură-ne dimineaţa cu bunătatea Ta, ca să cântăm şi să ne bucurăm în toate zilele noastre. Fie peste noi bunăvoinţa DOMNULUI Dumnezeului nostru!“ — Psalmul 90:10, 12, 14, 17.

„Sătui dimineaţa.“ „Bucuroşi în toate zilele noastre.“ „Peste noi bunăvoinţa Dumnezeului nostru.“ Nu sugerează aceste afirmaţii că cineva a găsit sensul vieţii — un sens care, în general, le scapă oamenilor?

Putem face un pas important în această direcţie dacă înţelegem care este poziţia noastră faţă de Creator. Volumul tot mai mare de cunoştinţe privitoare la univers ne poate ajuta în acest sens. David a pus următoarea întrebare: „Când privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce  este omul, ca să Te gândeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“ — Psalmul 8:3, 4.

Însă nu este suficient doar să înţelegem că Iehova a creat soarele, luna şi stelele şi că a făcut ca viaţa cu toate infrastructurile ei să abunde pe pământ (Neemia 9:6; Psalmul 24:2; Isaia 40:26; Ieremia 10:10, 12). Aşa cum am observat mai devreme, numele unic al lui Iehova indică faptul că el este un Dumnezeu al scopului şi este singurul care are capacitatea de a-şi îndeplini voinţa în mod complet.

Isaia a scris: „Însuşi [adevăratul, NW] Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a creat nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit“. Apoi, Isaia a citat declaraţia lui Iehova: „Eu sunt DOMNUL, şi nu este altul!“ (Isaia 45:18). Iar Pavel a spus mai târziu următoarele despre colaboratorii creştini: „Căci noi suntem un produs al lucrării sale şi am fost creaţi în uniune cu Cristos Isus pentru lucrări bune“. În centrul acestor „lucrări bune“ este facerea de cunoscut a „înţelepciunii atât de diverse a lui Dumnezeu, . . . conform scopului [său] etern“ (Efeseni 2:10; 3:8–11, NW). Noi putem şi, în mod logic, trebuie să fim în relaţii bune cu Creatorul, căutând să aflăm care este scopul său şi să acţionăm în armonie cu acesta. — Psalmul 95:3–6.

Recunoaşterea faptului că există un Creator iubitor şi plin de grijă trebuie să ne îndemne la acţiune. De exemplu, observaţi legătura care există între recunoaşterea faptului că există un Creator şi modul în care trebuie să-i tratăm pe alţii. „Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit Îl cinsteşte.“ „Nu ne-a creat un singur Dumnezeu? Pentru ce dar suntem aşa de necredincioşi fiecare împotriva fratelui său?“ (Proverbele 14:31; Maleahi 2:10). Aşadar, recunoaşterea faptului că există un Creator care  se interesează de noi trebuie să ne îndemne să manifestăm mai mult interes faţă de alte persoane care fac parte din creaţia sa.

Nu suntem lăsaţi fără ajutor în această privinţă. Creatorul poate să ne ajute. Chiar dacă Iehova nu creează lucruri noi pe pământ, se poate spune că el creează într-un alt sens. El îi ajută într-un mod activ şi eficient pe oamenii care caută îndrumarea sa. După ce a păcătuit, David s-a rugat: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi reînnoieşte înăuntrul meu un duh statornic“ (Psalmii 51:10; 124:8). Iar Biblia îi îndeamnă pe creştini să „dezbrace vechea personalitate“, modelată de lumea din jurul lor, şi să „îmbrace noua personalitate, care a fost creată conform voinţei lui Dumnezeu“ (Efeseni 4:22–24, NW). Da, Iehova poate crea în oameni o inimă nouă, figurativă, ajutându-i să dezvolte o personalitate care reflectă calităţile lui.

Aceştia însă nu sunt decât primii paşi spre a-l găsi pe Dumnezeu şi sensul vieţii. Este nevoie să facem mai mult. Pavel le-a spus unor atenieni instruiţi: „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, . . . le-a aşezat timpuri rânduite [oamenilor] . . ., ca ei să-L caute pe Dumnezeu şi, bâjbâind, să-L găsească, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi“. — Faptele 17:24–27.

Sensul vieţii se bazează pe cunoştinţă

Din cele analizate până acum, ar trebui să reiasă în mod clar faptul că Creatorul ne-a furnizat o multitudine de informaţii prin intermediul creaţiei sale fizice şi prin intermediul Cuvântului său inspirat, Biblia. El ne încurajează să creştem în cunoştinţă şi înţelegere, prezicând chiar un timp când „pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“. — Isaia 11:9; 40:13, 14.

 Creatorul nu vrea ca posibilităţile noastre de a învăţa şi de a ne îmbogăţi cunoştinţele dobândite astfel să fie limitate de o durată a vieţii de 70 sau 80 de ani. Acest lucru se poate observa în una dintre cele mai cunoscute declaraţii ale lui Isus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“. — Ioan 3:16.

„Viaţa veşnică.“ Aceasta nu este o fantezie. Dimpotrivă, ideea de a trăi veşnic corespunde cu ceea ce le-a dat Creatorul primilor noştri părinţi, Adam şi Eva. Aceasta corespunde şi cu dovezile ştiinţifice privitoare la structura şi capacitatea creierului nostru. În plus, ea corespunde cu învăţăturile predate de Isus Cristos. Faptul că omenirea va primi viaţă veşnică a constituit esenţa mesajului lui Isus. În ultima seară petrecută pe pământ împreună cu apostolii săi, el a spus: „Viaţa veşnică  este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“. — Ioan 17:3.

Aşa cum s-a arătat în capitolul anterior, promisiunea lui Isus privitoare la viaţa veşnică va deveni realitate pentru milioane de oameni chiar aici, pe pământ. Este evident că această perspectivă poate da un sens mult mai profund vieţii. Aceasta presupune cultivarea unei relaţii bune cu Creatorul. O astfel de relaţie pune încă de pe acum bazele dobândirii unei vieţi veşnice. Imaginaţi-vă perspectivele pe care le va deschide această viaţă: învăţarea, explorarea şi experimentarea — şi toate acestea fără limitele pe care le impun în prezent boala şi moartea (compară cu Isaia 40:28). Ce aţi putea sau ce v-ar plăcea să faceţi cu această viaţă? Voi înşivă ştiţi cel mai bine ce anume vă interesează, care sunt talentele pe care de-abia aşteptaţi să le cultivaţi şi care sunt domeniile în care aţi vrea să dobândiţi cunoştinţe. Faptul că veţi putea să realizaţi aceste lucruri va conferi un sens mai profund vieţii voastre!

Pavel a avut motive întemeiate să anticipeze timpul când „însăşi creaţia va fi eliberată din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:21). Cei care vor dobândi această libertate vor fi ajuns să se bucure de adevăratul sens al vieţii şi vor avea pentru eternitate o viaţă plină de sens, spre gloria lui Dumnezeu. — Apocalipsa 4:11.

Martorii lui Iehova de pretutindeni au studiat această temă. Ei sunt convinşi că există un Creator şi că acesta se interesează de ei şi de voi. Ei sunt bucuroşi să-i ajute şi pe alţii să găsească acest sens al vieţii care are un fundament solid. Vă rugăm să nu ezitaţi să analizaţi această problemă împreună cu ei. Procedând astfel, veţi da sens vieţii voastre, şi veţi trăi veşnic!

[Chenarul de la pagina 185]

În ce sens „Dumnezeu“?

„Oamenii de ştiinţă, şi nu numai ei, folosesc uneori termenul «Dumnezeu» pentru a defini ceva atât de abstract şi de neimplicat, încât este foarte greu să Îl deosebeşti de legile naturii“, a spus Steven Weinberg, laureat al Premiului Nobel pentru lucrarea sa despre forţele fundamentale. El a adăugat:

„Consider că, dacă termenul «Dumnezeu» trebuie să fie de vreun folos, atunci ar trebui înţeles ca referindu-se la un Dumnezeu care manifestă interes, un creator şi un legislator care a stabilit nu numai legile naturii şi pe cele ale universului, ci şi norme privitoare la bine şi la rău, o personalitate extraordinară care este preocupată de acţiunile noastre, pe scurt, ceva căruia este potrivit să-i aducem închinare. . . . Acesta este Dumnezeul care a avut un rol foarte important în viaţa oamenilor de pe tot parcursul istoriei“. — Dreams of a Final Theory.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 187]

Moise a înţeles că, oricât de mult am trăi, adevăratul sens al vieţii depinde de Creator

[Legenda fotografiei de la pagina 190]

Găsirea unui sens durabil al vieţii deschide nenumărate posibilităţi