Capitolul patru

Sunteţi persoane unice!

ÎN FIECARE dimineaţă, înainte de a vă începe activitatea zilnică, aruncaţi o privire în oglindă pentru a vedea cum arătaţi, nu-i aşa? Probabil că nu aveţi timp să meditaţi la aspectul vostru. Dar rezervaţi-vă acum un moment şi întrebaţi-vă ce simţuri intră în acţiune în timpul acestei priviri fugare.

Ochii vă dau posibilitatea să vă vedeţi în culori, deşi vederea cromatică nu este esenţială vieţii. Datorită poziţiei pe care o au urechile puteţi să auziţi stereo; aceasta vă permite localizarea surselor sonore în spaţiu, cum ar fi vocea unei persoane iubite. Poate că luăm ca de la sine înţeles această capacitate, însă o carte pentru acusticieni explică: „Analizând în profunzime aparatul auditiv al omului, este imposibil totuşi să nu ajungi la concluzia că funcţiile şi structura lui complexă sunt lucrarea unei mâini generoase“.

 Nasul este şi el produsul unui proiect minunat. Cu ajutorul lui puteţi inspira aer, care vă ţine în viaţă. De asemenea, în el se află milioane de receptori senzoriali care vă dau posibilitatea să percepeţi aproximativ 10 000 de feluri de mirosuri. În timp ce savuraţi o mâncare, intră în acţiune un alt simţ. Mii de papile gustative vă permit să simţiţi gustul mâncării. Alţi receptori de pe limbă vă ajută să verificaţi dacă aveţi dinţii curaţi.

Da, sunteţi dotaţi cu cinci simţuri, şi anume, văzul, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul. Este adevărat că unele animale au o vedere nocturnă mai ageră, un miros mai fin şi un auz mai ascuţit, însă la om, echilibrul existent între aceste simţuri îi permite, fără îndoială, să exceleze în multe domenii.

Haideţi totuşi să vedem de ce ne putem folosi de aceste capacităţi. Fiecare dintre ele depinde de acel organ de 1,4 kilograme, situat în cutia craniană — creierul. Animalele au un creier funcţionabil. Totuşi, creierul uman este mult superior creierului animalelor, ceea ce, în mod incontestabil, ne face unici. Cum este posibil acest lucru? Şi ce legătură există între acest caracter unic şi dorinţa noastră de a trăi o viaţă lungă şi plină de sens?

Minunatul nostru creier

Ani la rând, creierul uman a fost comparat cu un computer, totuşi, descoperirile recente arată că această comparaţie este cu mult depăşită. „Cum poate cineva să înţeleagă modul de funcţionare a unui organ care are aproximativ 50 de miliarde de neuroni şi care formează un milion de miliarde de sinapse (conexiuni) cu o frecvenţă totală de aproximativ 10 milioane de miliarde de ori pe secundă?“, a întrebat dr. Richard M. Restak. Ce răspuns a dat el la această întrebare? „Chiar şi cele mai performante reţele neuronale de computere . . . au o capacitate egală cu a mia parte din capacitatea mintală a unei muşte.“ Aşadar, să vedem cât de mare este deosebirea dintre un computer şi  creierul uman, care prezintă un grad de superioritate atât de mare.

Care computer produs de om poate să se repare singur, să-şi rescrie programul sau să se perfecţioneze în timp? Când un sistem computerizat necesită modificări, un programator trebuie să introducă noile informaţii codificate. Creierul nostru efectuează această operaţie în mod automat, atât în primii ani de viaţă, cât şi la bătrâneţe. Nu aţi exagera deloc dacă aţi spune că cele mai performante computere sunt primitive în comparaţie cu creierul. Oamenii de ştiinţă l-au numit „cea mai complicată structură care se cunoaşte“ şi „cel mai complex lucru din univers“. Să  analizăm câteva descoperiri care i-au determinat pe mulţi să ajungă la concluzia că creierul uman este produsul unui Creator iubitor.

Folosiţi-l, altfel îl pierdeţi

Invenţiile valoroase, cum ar fi maşinile şi avioanele cu reacţie, sunt foarte limitate din cauza mecanismelor şi a sistemelor electrice fixe, proiectate şi montate de oameni. În contrast cu acestea, creierul nostru reprezintă un sistem sau un mecanism biologic, care, pe puţin spus, este extrem de flexibil. El poate continua să se modifice în funcţie de modul în care este folosit: util sau abuziv. Se pare că modul în care creierul nostru se dezvoltă în timpul vieţii depinde de doi factori principali: ceea ce permitem să intre în el prin intermediul simţurilor şi lucrurile la care ne gândim.

Deşi factorii ereditari pot influenţa capacitatea mintală, cercetările moderne arată că potenţialul creierului nu este determinat de gene în momentul conceperii. „Nimeni nu şi-a imaginat vreodată că creierul este atât de schimbător, concluzie la care au ajuns astăzi oamenii de ştiinţă“, a afirmat scriitorul Ronald Kotulak, laureat al Premiului Pulitzer. După ce a intervievat peste 300 de cercetători, el a concluzionat: „Creierul nu este un organ static; este o masă de conexiuni celulare în continuă schimbare, care depind în mare parte de experienţă“. — Inside the Brain.

Totuşi, experienţa noastră nu este singurul mijloc de modelare a creierului. Acesta depinde şi de modul în care gândim. Oamenii de ştiinţă au descoperit că în creierul persoanelor care se menţin active din punct de vedere mintal se formează cu 40 la sută mai multe conexiuni (sinapse) între celulele nervoase (neuroni) decât în creierul persoanelor leneşe din punct de vedere mintal. Specialiştii în neurologie au ajuns la următoarea concluzie: Trebuie să vă folosiţi creierul, pentru că, altfel, îl veţi pierde. Dar ce se  poate spune despre persoanele în vârstă? Se pare că, pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă, numărul celulelor nervoase scade într-o oarecare măsură, iar memoria slăbeşte. Însă pierderile sunt mult mai mici decât s-a crezut cândva. Într-un articol despre creierul uman apărut în revista National Geographic se spunea: „Persoanele mai în vârstă . . . îşi păstrează capacitatea de formare a noi conexiuni şi de menţinere a celor vechi prin intermediul activităţii mintale“.

Descoperirile de ultimă oră referitoare la flexibilitatea creierului concordă cu sfatul dat de Biblie. Această carte plină de înţelepciune îi îndeamnă pe cititori să se „transforme prin reînnoirea minţii lor“ sau să se „înnoiască“ acumulând „cunoştinţă exactă“ (Romani 12:2, NW; Coloseni 3:10, NW). Martorii lui Iehova observă acest proces în timp ce oamenii studiază Biblia şi aplică sfaturile ei. Mii de persoane, provenind din toate mediile sociale şi având diferite niveluri de instruire, au făcut acest lucru. Ele şi-au păstrat identitatea, dar au devenit mai fericite şi mai echilibrate, dovedind ceea ce un scriitor din secolul întâi a numit „sănătate a minţii“ (Faptele 26:24, 25, NW). Schimbări ca acestea se produc îndeosebi  când cineva îşi foloseşte într-un mod corespunzător acea parte a cortexului cerebral situată în regiunea frontală a capului.

Lobul frontal

Majoritatea neuronilor din învelişul exterior al creierului, cortexul cerebral, nu au legătură directă cu muşchii şi cu organele senzoriale. De exemplu, să ne gândim la miliardele de neuroni care formează lobul frontal (vezi desenul de la pagina 56). Tomografiile creierului demonstrează că lobul frontal devine activ când vă gândiţi la un cuvânt sau când vă amintiţi ceva. Regiunea frontală a creierului joacă un rol special în stabilirea individualităţii voastre.

„Cortexul prefrontal . . . contribuie la dezvoltarea gândirii, a inteligenţei, a motivaţiei şi a personalităţii. Acesta realizează o legătură între experienţă, care este necesară pentru formularea ideilor abstracte, judecată, perseverenţă, capacitatea de a face planuri, de a ne îngriji de alţii şi conştiinţă. . . . Ceea ce face ca fiinţele umane să se deosebească de alte animale este tocmai această regiune în care iau naştere gândurile“ (Human Anatomy and Physiology, de Elaine Marieb). În mod sigur putem observa dovada acestei deosebiri dacă ne gândim la realizările oamenilor în domenii ca matematica, filozofia şi dreptul, care, mai întâi de toate, presupun existenţa cortexului prefrontal.

 De ce la oameni cortexul prefrontal este flexibil şi foarte dezvoltat, contribuind la realizarea unor funcţii mintale complexe, iar la animale, această regiune este nedezvoltată sau inexistentă? Contrastul este atât de mare, încât biologii care susţin că noi, oamenii, am evoluat vorbesc despre „misterioasa explozie în ce priveşte mărimea creierului“. Profesorul de biologie Richard F. Thompson, care a studiat misterioasa expansiune a cortexului cerebral uman, a spus: „Deocamdată nu înţelegem pe deplin motivul pentru care a avut loc acest fenomen“. Ar putea fi faptul că omul a fost creat cu această capacitate inegalabilă a creierului?

Inegalabila capacitate de a comunica

Există şi alte porţiuni ale creierului care ne conferă unicitate. În spatele cortexului prefrontal se află o regiune îngustă care traversează partea de deasupra a creierului, şi anume, cortexul motor. Acesta conţine miliarde de neuroni care controlează activitatea muşchilor. Caracteristicile acestuia ne deosebesc şi ele foarte mult de maimuţe sau de alte animale. Importantul cortex motor ne asigură  „1) o capacitate extraordinară de a ne folosi mâinile şi degetele de la mâini pentru a efectua cele mai complicate munci manuale şi 2) de a ne folosi gura, buzele, limba şi muşchii faciali pentru a vorbi“. — Textbook of Medical Physiology, de Arthur Guyton.

Să analizăm pe scurt modul în care cortexul motor coordonează capacitatea de a vorbi. Aproape jumătate din cortexul motor controlează organele vorbirii. Acest lucru explică inegalabila capacitate de comunicare a oamenilor. Deşi mâinile joacă un rol esenţial în comunicare (când scriem, când gesticulăm sau când folosim limbajul semnelor),  de obicei, gura joacă rolul cel mai important. Vorbirea umană — de la primele cuvinte ale unui copilaş până la limbajul unei persoane în vârstă — este, în mod incontestabil, o minune. Aproximativ 100 de muşchi ai limbii, ai buzelor, ai maxilarului, ai gâtului şi ai toracelui colaborează pentru a produce nenumărate sunete. Gândiţi-vă la următorul contrast: Pentru a pune în mişcare cele 2 000 de fibre existente în muşchiul gambei unui atlet este suficientă o celulă nervoasă, însă, celulele nervoase care controlează laringele pot coordona numai 2 sau 3 fibre musculare. Nu sugerează oare acest lucru faptul că  creierul este în mod special echipat pentru a face posibilă comunicarea?

Fiecare expresie scurtă pe care o rostiţi corespunde unui anumit tip de mişcări musculare succesive. Înţelesul unei singure expresii poate fi schimbat în funcţie de intensitatea mişcării şi de sincronizarea perfectă a numeroşilor muşchi de diferite feluri. „La o viteză normală de emitere a sunetelor, a explicat dr. William H. Parkins, expert în foniatrie, noi rostim aproximativ 14 sunete pe secundă. Aceasta înseamnă o viteză de două ori mai mare decât cea cu care ne mişcăm limba, buzele, maxilarul, sau orice altă parte a mecanismului vorbirii, când le folosim în mod individual. Dar folosiţi-le pe toate împreună pentru a vorbi, şi ele se vor mişca întocmai ca degetele celor mai iscusiţi dactilografi sau pianişti de concert. Mişcările lor se îmbină, dând naştere unei simfonii a sincronizării perfecte.“

Informaţiile propriu-zise necesare pentru a pune o simplă întrebare de felul „Ce faci?“ sunt stocate într-o regiune a lobului frontal numită zona lui Broca, considerată de unii centrul vorbirii. Neurologul Sir John Eccles, laureat al Premiului Nobel, a scris: „Nici o zonă corespunzătoare  . . . centrului vorbirii al lui Broca nu a fost identificată la maimuţe“. Chiar dacă, în viitor, oamenii de ştiinţă vor descoperi la animale zone asemănătoare, cert este că oamenii de ştiinţă nu le pot învăţa pe maimuţe să pronunţe mai mult decât câteva sunete nearticulate. Voi însă puteţi vorbi o limbă complicată. Pentru aceasta, îmbinaţi cuvintele potrivit regulilor gramaticale ale limbii pe care o vorbiţi. Zona lui Broca vă ajută să efectuaţi această operaţie atât când vorbiţi, cât şi când scrieţi.

Este clar că nu puteţi folosi miraculoasa capacitate de a vorbi dacă nu cunoaşteţi cel puţin o limbă şi dacă nu înţelegeţi semnificaţia cuvintelor ei. Această funcţie este îndeplinită de o altă parte a creierului, cunoscută sub numele  de zona lui Wernicke. În această zonă, miliarde de neuroni stabilesc înţelesul cuvintelor scrise sau rostite. Zona lui Wernicke vă ajută să înţelegeţi ceea ce auziţi sau citiţi; astfel, puteţi să recepţionaţi o informaţie şi să daţi un răspuns raţional.

Vorbirea voastră fluentă depinde chiar de mai mulţi factori. Să ilustrăm acest lucru: Un „Bună“ rostit poate avea nenumărate sensuri. Tonul vocii arată dacă sunteţi fericiţi, emoţionaţi, plictisiţi, grăbiţi, supăraţi, trişti sau speriaţi şi poate chiar să dezvăluie intensitatea acestor stări emoţionale. O altă regiune a creierului furnizează informaţii referitoare la aspectul emoţional al vorbirii. Aşadar, când vorbiţi intră în acţiune diferite părţi ale creierului.

Unii cimpanzei au fost învăţaţi un limbaj al semnelor limitat, însă ei îl pot folosi doar în cazul unor cereri simple pentru mâncare sau pentru alte lucruri elementare. Dr. David Premack, care s-a străduit să-i înveţe pe cimpanzei un limbaj simplu al semnelor, a ajuns la următoarea concluzie: „Vorbirea umană este un obstacol în calea teoriei evoluţiei, întrucât ea are un potenţial mult mai mare decât poate explica cineva“.

 Să medităm la următoarea întrebare: „De ce posedă oamenii această minunată capacitate de a-şi exprima gândurile şi sentimentele, de a întreba şi de a răspunde?“ The Encyclopedia of Language and Linguistics afirmă că „vorbirea [omului] este ceva special“ şi adaugă că „cercetările înaintaşilor cu privire la limbajul animalelor nu ne ajută prea mult să construim un pod peste prăpastia enormă care separă limba şi vorbirea de comportamentul animalelor“. Profesorul Ludwig Koehler a descris în câteva cuvinte această diferenţă: „Vorbirea umană este o taină; este un dar divin, un miracol“.

Ce deosebire enormă există între semnele folosite de o maimuţă şi capacitatea complexă de a vorbi a unui copil! Sir John Eccles a vorbit despre un lucru pe care cei mai mulţi dintre noi l-am remarcat, şi anume, capacitatea de a pune întrebări, „prezentă chiar şi la copiii de 3 ani, care, în dorinţa de a înţelege propriul univers, pun o mulţime de întrebări“. El a adăugat: „Spre deosebire de aceştia, maimuţele nu pun întrebări“. Într-adevăr, numai oamenii formulează întrebări, inclusiv întrebări referitoare la sensul vieţii.

Memorie şi nu numai atât!

Când vă uitaţi în oglindă, poate că vă gândiţi cum arătaţi când eraţi mai tineri, făcând chiar o comparaţie între aspectul pe care îl aveaţi atunci şi cel pe care, probabil, îl veţi avea când veţi îmbătrâni, sau vă întrebaţi cum aţi  arăta dacă v-aţi aplica un machiaj. Aceste gânduri pot lua naştere aproape inconştient; totuşi are loc un fenomen deosebit, ceva ce nu are loc în cazul nici unui animal.

Spre deosebire de animale, care sunt interesate în primul rând de satisfacerea necesităţilor imediate, acţionând ca atare, oamenii pot medita la trecut şi îşi pot face planuri de viitor. Un element-cheie care vă permite acest lucru este capacitatea creierului de a memora, care este aproape nelimitată. E adevărat că animalele au o anumită capacitate de memorare, ceea ce le permite să găsească drumul spre casă sau să-şi amintească unde pot găsi mâncare. Însă memoria omului este mult superioară. Un om de ştiinţă a estimat că creierul nostru poate înmagazina informaţii care „ar umple aproximativ douăzeci de milioane de cărţi, câte există în cele mai mari biblioteci ale lumii“. Unii specialişti în neurologie estimează că, în timpul unei vieţi de durată medie, o persoană foloseşte numai o sutime din unu la sută (0,0001) din capacitatea creierului. Dar v-aţi putea întreba pe bună dreptate: „De ce avem un creier cu o capacitate atât de mare, dacă abia folosim o părticică din el în timpul unei vieţi de durată normală?“

Creierul nostru nu este doar un loc vast în care sunt depozitate informaţiile, asemenea unui supercomputer. Profesorii de biologie Robert Ornstein şi Richard F. Thompson au scris: „Capacitatea creierului uman de a învăţa  — de a înmagazina şi de a-şi aminti informaţii — este cel mai remarcabil fenomen din universul biologic. Tot ceea ce ne face umani — vorbirea, gândirea, cunoaşterea şi cultura — este rezultatul acestei extraordinare capacităţi“.

Pe lângă toate acestea, aveţi o minte conştientă. Această afirmaţie poate părea un adevăr banal, însă ea se referă la ceva ce, în mod incontestabil, vă face unici. Mintea a fost descrisă drept „entitatea conceptuală în care îşi au sediul inteligenţa, capacitatea de a lua decizii, percepţia, sensibilitatea şi sentimentul individualităţii“. Aşa cum pâraiele, râurile şi fluviile se varsă în mare, tot aşa amintirile, gândurile, impresiile, sunetele şi sentimentele se revarsă în mod constant în mintea noastră. Potrivit unei definiţii, conştiinţa este „cunoaşterea a ceea ce se petrece în propria minte“.

 Cercetătorii din zilele noastre au făcut progrese mari în ce priveşte înţelegerea structurii fizice a creierului şi a unor procese electrochimice care au loc la nivelul acestuia. De asemenea, ei pot explica modul de proiectare a circuitelor electronice şi modul de funcţionare a unui computer de ultimă oră. Totuşi, deosebirea dintre creier şi computer este enormă. Datorită creierului sunteţi conştienţi că existaţi, însă acest lucru nu se întâmplă cu un computer. De ce această deosebire?

Sincer vorbind, modul în care conştiinţa ia naştere în urma proceselor fizice din creier şi motivul pentru care are loc acest fenomen constituie un mister. „Nu văd cum ar putea explica vreo ştiinţă acest lucru“, a spus un neurobiolog. De asemenea, profesorul James Trefil a făcut următoarea  remarcă: „Ce înseamnă, în mod exact, pentru om faptul de a fi conştient . . . este singura întrebare de importanţă majoră a ştiinţei, întrebare pe care nu ştim nici măcar cum să o formulăm“. Un motiv pentru care lucrurile stau astfel este acela că oamenii de ştiinţă folosesc facultatea de gândire a creierului pentru a încerca să înţeleagă de ce creierul are această facultate. Simpla studiere a fiziologiei creierului nu poate fi de ajuns. Conştiinţa este „unul dintre cele mai profunde mistere ale existenţei, a spus dr. David Chalmers, însă cunoaşterea în exclusivitate a creierului nu-i poate ajuta [pe oamenii de ştiinţă] să dezlege misterul“.

Cu toate acestea, fiecare dintre noi ştie că are o conştiinţă. De exemplu, amintirile vii despre evenimente petrecute în trecut nu sunt doar date stocate, ca biţii unui computer. Noi putem medita la propria experienţă a vieţii, putem trage învăţăminte de pe urma ei şi, pe baza ei, ne putem clădi viitorul. Noi suntem capabili să ne gândim la evenimente care vor avea loc în viitor şi să evaluăm posibilele efecte ale fiecăruia în parte. Avem capacitatea de a studia, de a crea, de a aprecia şi de a iubi. Ne putem bucura de discuţii plăcute despre trecut, prezent şi viitor. Avem norme de conduită morală pe care le putem folosi când luăm decizii, care pot aduce sau nu foloase imediate. Suntem atraşi de frumuseţea artei şi a moralităţii. În minte ne putem formula şi ajusta idei şi putem anticipa modul în care vor reacţiona cei din jur dacă le punem în aplicare.

Aceşti factori creează conştiinţa, care îi face pe oameni deosebiţi de alte forme de viaţă de pe pământ. Când un câine, o pisică sau o pasăre se uită într-o oglindă, reacţionează ca şi cum ar vedea o altă fiinţă asemănătoare lor. Dar când voi vă uitaţi în oglindă, sunteţi conştienţi de faptul că sunteţi fiinţe dotate cu capacităţile menţionate mai sus. Reflectaţi la următoarea situaţie care ne dă de gândit: „De ce unele broaşte ţestoase trăiesc 150 de ani şi unii copaci peste  1 000 de ani, iar în cazul omului, atingerea vârstei de 100 de ani reprezintă un eveniment senzaţional?“ Dr. Richard Restak a spus următoarele: „Creierul uman, şi numai creierul uman, are capacitatea de a reflecta şi de a-şi examina propria activitate şi, prin urmare, de a atinge un anumit nivel transcendental. Într-adevăr, capacitatea de a ne revizui propriile planuri de acţiune şi de a ne adapta societăţii în care trăim ne deosebeşte de toate celelalte creaturi din lume“.

Conştiinţa cu care este înzestrat omul îi pune în încurcătură pe mulţi. În cartea Life Ascending (Ascensiunea vieţii), în care autorul pledează pentru o simplă explicaţie biologică referitoare la conştiinţa umană, se afirmă: „Când ne întrebăm cum ar fi putut un proces [evoluţia] — asemănător unui joc de noroc în care cei care pierd primesc pedepse grele — să dea naştere unor calităţi ca iubirea de frumos şi adevăr, compasiunea, sentimentul libertăţii şi, mai presus de toate, bogata spiritualitate a omului, rămânem stupefiaţi. Cu cât medităm mai mult la posibilităţile noastre spirituale, cu atât mai mult suntem cuprinşi de uimire“. Într-adevăr aşa este. Aşadar, ne-am putea revizui punctul de vedere referitor la caracterul unic al omului, ajutaţi fiind de dovezile oferite de propria conştiinţă, care explică motivul pentru care mulţi sunt convinşi că trebuie să existe un Proiectant inteligent, un Creator, care se interesează de noi.

Artă şi frumuseţe

„De ce oamenii caută arta cu atâta pasiune?“, a întrebat profesorul Michael Leyton în cartea Symmetry, Causality, Mind (Simetrie, cauzalitate, gândire). Potrivit explicaţiilor sale, unii ar putea fi de părere că o activitate intelectuală, cum ar fi matematica, le aduce foloase evidente oamenilor, dar arta ce foloase le aduce? Leyton şi-a explicat mai clar punctul de vedere vorbind despre oamenii care parcurg distanţe mari pentru a vizita o expoziţie de artă sau pentru  a merge la un concert. Ce sentiment lăuntric îi îndeamnă să facă aceasta? În mod asemănător, acasă sau la birou, oamenii de pretutindeni îşi împodobesc pereţii cu fotografii şi picturi încântătoare. Ce se poate spune despre muzică? Celor mai mulţi oameni le place să asculte un anumit gen de muzică atunci când sunt acasă şi când merg cu maşina. De ce? Bineînţeles, nu pentru că muzica ar fi contribuit cândva la supravieţuirea celui mai bine adaptat. Leyton spune: „Arta este, probabil, cel mai inexplicabil fenomen al speciei umane“.

Totuşi, cu toţii ştim că iubirea de artă şi de frumos face parte din fiinţa noastră „umană“. E posibil ca un animal să stea pe o colină şi să privească un cer scăldat în culori, dar se simte el efectiv atras de frumuseţe? Noi admirăm un torent de munte care străluceşte în lumina soarelui, privim cu uimire diversitatea uluitoare a pădurii tropicale, ne oprim privirile asupra unei plaje mărginite de palmieri sau admirăm stelele presărate pe catifeaua  neagră a cerului. Adesea suntem cuprinşi de un sentiment de uimire amestecat cu teamă, nu-i aşa? Acest gen de frumuseţe ne înviorează inima şi ne ridică moralul. De ce?

De ce avem o sete înnăscută de lucruri frumoase care, în realitate, nu contribuie prea mult din punct de vedere material la existenţa noastră. De unde provin principiile esteticii pe care le regăsim în noi? Dacă nu luăm în considerare existenţa unui Făuritor care a implantat în creaţia umană aceste principii, întrebările amintite nu pot primi un răspuns satisfăcător. La fel stau lucrurile şi cu frumuseţea din moralitate.

Principii morale

Multe persoane consideră că faptele excelente sunt cea mai înaltă expresie a frumuseţii. De exemplu, faptul de a rămâne loial principiilor în faţa persecuţiei, de a alina cu altruism suferinţele altora şi de a ierta pe cineva care ne-a rănit constituie acţiuni care apelează la simţul moral al tuturor persoanelor raţionale. Acest gen de frumuseţe este menţionat în vechiul proverb biblic: „Înţelepciunea îl face pe om încet la mânie şi este o cinste pentru el [frumos din partea lui, NW] să uite greşelile“. Sau, aşa cum se spune într-un alt proverb: „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui“. — Proverbele 19:11, 22.

Cu toţii ştim că unele persoane, sau chiar grupuri de persoane, ignoră sau desconsideră înaltele principii morale, însă majoritatea oamenilor nu au această atitudine. Care este sursa acestor valori morale care se găsesc în aproape toate domeniile şi care au existat în toate timpurile? Dacă nu există nici o Sursă, nici un Creator, înseamnă oare că binele şi răul au apărut, pur şi simplu, odată cu omenirea, cu societatea umană? Să reflectăm la următorul exemplu: Majoritatea oamenilor şi a grupurilor de oameni consideră crima un lucru greşit. Dar cineva ar putea întreba: „Greşit în comparaţie cu ce?“ Evident, societatea umană, în general,  are la bază anumite principii morale care au fost introduse în legile multor ţări. Din ce sursă provin aceste principii morale? Nu ar putea fi vorba de un Creator inteligent care are principii morale şi care i-a înzestrat pe oameni cu conştiinţă, sau cu simţul moralităţii? — Compară cu Romani 2:14, 15.

Puteţi medita la viitor şi vă puteţi face planuri cu privire la el

Un alt aspect al conştiinţei umane este capacitatea de a gândi în perspectivă. Când a fost întrebat dacă oamenii au trăsături care îi deosebesc de animale, profesorul Richard Dawkins a recunoscut faptul că omul are, într-adevăr, calităţi unice. După ce a menţionat „capacitatea de a face planuri anticipate cu ajutorul previziunii conştiente şi imaginative“, Dawkins a adăugat: „Foloasele pe termen scurt au fost singurele care au contat întotdeauna în evoluţie; foloasele pe termen lung nu au contat niciodată. Niciodată nu a fost posibil ca ceva să evolueze în detrimentul binelui imediat şi de scurtă durată al individului. Pentru prima dată, cel puţin câţiva oameni pot spune: «Să lăsăm deoparte faptul că putem obţine un profit pe termen scurt dacă tăiem această pădure; mai bine să ne gândim dacă această operaţie ne va aduce profituri pe termen lung?» În momentul de faţă cred că această capacitate de a prevedea este într-adevăr nouă şi unică“.

Alţi cercetători confirmă faptul că această capacitate a omului de a face planuri conştiente pe termen lung este unică. Neurofiziologul William H. Calvin face următoarea  remarcă: „Lăsând la o parte pregătirile pentru iarnă şi pentru împerechere declanşate de hormoni, animalele oferă surprinzător de puţine dovezi de planificare efectuată cu un avans de mai mult de câteva minute“. Animalele îşi pot strânge hrană înainte de venirea anotimpului rece, însă ele nu analizează în profunzime lucrurile şi nu îşi fac planuri. În contrast cu acestea, oamenii se gândesc la viitor, chiar şi la viitorul îndepărtat. Unii oameni de ştiinţă s-au gândit la ce se va întâmpla cu universul peste miliarde de ani. V-aţi întrebat vreodată de ce omul — care se deosebeşte atât de mult de animale — este capabil să mediteze la viitor şi să-şi facă planuri?

Biblia spune cu privire la oameni: „[Creatorul] a pus în inimile lor chiar şi timp indefinit“ (NW). Versiunea standard  revizuită redă acest text în felul următor: „El a pus eternitate în mintea omului“ (Eclesiastul 3:11). Noi folosim această capacitate distinctivă în fiecare zi, chiar şi în activităţi obişnuite, de pildă când ne privim în oglindă şi ne gândim cum vom arăta peste 10 sau peste 20 de ani. Mai mult decât atât, noi confirmăm cele spuse în Eclesiastul 3:11 când ne gândim chiar şi pentru o clipă la noţiuni ca infinitatea timpului şi a spaţiului. Simplul fapt că avem această capacitate concordă cu afirmaţia că un Creator a pus „eternitate în mintea omului“.

Atraşi spre un Creator

Cu toate acestea, pentru multe persoane, faptul de a iubi frumosul, de a le face bine semenilor şi de a medita la viitor nu constituie o satisfacţie deplină. „În mod paradoxal, a afirmat profesorul C. Stephen Evans, chiar şi în momentele în care ne simţim foarte fericiţi şi iubiţi avem deseori impresia că lipseşte ceva. Ne trezim că vrem mai mult, fără să ştim însă în ce constă acest mai mult pe care îl vrem.“ Într-adevăr, oamenii conştienţi au şi alte necesităţi, spre deosebire de animalele cu care împărţim această planetă.

„Religia este adânc înrădăcinată în natura umană, iar sentimentele religioase sunt comune persoanelor aparţinând tuturor mediilor economice şi tuturor nivelurilor de instruire.“ Această afirmaţie constituie esenţa cercetărilor despre care profesorul Alister Hardy a vorbit în cartea The Spiritual Nature of Man (Natura spirituală a omului). Ea confirmă concluzia la care s-a ajuns în urma a numeroase studii — omul este conştient de existenţa lui Dumnezeu. Dacă într-o naţiune există persoane ateiste, nu înseamnă că întreaga naţiune este ateistă. În cartea Is God the Only Reality? (Este Dumnezeu unica realitate?) se face următoarea remarcă: „Cercetările religiei referitoare la sensul vieţii . . . sunt un fapt întâlnit în orice cultură şi epocă încă de la apariţia omenirii“.

 De unde provine acest sentiment, aparent înnăscut, de conştientizare a existenţei lui Dumnezeu? Dacă omul ar fi doar rezultatul unei uniri accidentale dintre acizii nucleici şi moleculele proteice, de ce aceste molecule îndrăgesc arta şi frumosul, de ce au devenit religioase şi de ce contemplă eternitatea?

Sir John Eccles a tras concluzia că explicaţiei evoluţioniste referitoare la apariţia omului „îi lipseşte cel mai important detaliu. Evoluţia nu poate explica de ce fiecare dintre noi este o persoană conştientă“. Cu cât învăţăm mai mult despre activitatea creierului şi a minţii noastre, cu atât înţelegem mai uşor de ce milioane de oameni au ajuns la concluzia că faptul că omul este o fiinţă conştientă demonstrează că există un Creator care se interesează de noi.

În capitolul următor vom vedea de ce oameni din toate păturile sociale au constatat că această concluzie raţională ne ajută să găsim răspunsuri satisfăcătoare la întrebările de importanţă vitală: De ce am apărut, şi încotro ne îndreptăm?

[Chenarul de la pagina 51]

Campionul la şah contra computer

Când computerul ultramodern numit „Deep Blue“ l-a învins pe campionul mondial la şah, s-a ivit o întrebare: „Nu suntem constrânşi să conchidem că «Deep Blue» trebuie să aibă minte?“

Profesorul David Gelernter, de la Universitatea Yale, a răspuns: „Nu. «Deep Blue» nu este decât o maşină. El nu are mai multă minte decât un ghiveci cu flori. . . . Ideea principală pe care o transmite este următoarea: Oamenii sunt campioni în ce priveşte construirea maşinilor“.

Profesorul Gelernter a îndreptat atenţia asupra următoarei deosebiri majore: „Creierul este o maşină capabilă să creeze un «eu». Cu ajutorul creierului ne putem imagina multe lucruri, ceea ce computerul nu poate să facă“.

El a încheiat astfel: „Prăpastia dintre om şi [computer] este permanentă şi niciodată nu se va micşora. Maşinile vor face în continuare viaţa mai uşoară, mai înfloritoare, mai interesantă şi mai enigmatică. Cât despre oameni, ei vor manifesta în continuare interes în esenţă faţă de aceleaşi lucruri: faţă de propria persoană, faţă de persoana altora şi, mulţi dintre ei, faţă de Dumnezeu. Maşinile nu au schimbat niciodată această situaţie. Şi nici nu o vor schimba vreodată“.

[Chenarul de la pagina 53]

Supercomputerul este ca un melc

„Computerele moderne nu se pot compara nici măcar cu un copil de patru ani în ce priveşte capacitatea de a vedea, de a vorbi, de a se mişca sau de a-şi folosi bunul-simţ. Unul dintre motive este, bineînţeles, puterea de calcul a computerului. Cu privire la capacitatea de procesare de date a celui mai puternic supercomputer s-a estimat că aceasta este aproape egală cu capacitatea sistemului nervos al unui melc — o infimă parte din capacitatea supercomputerului din cutia [noastră] craniană.“ — Steven Pinker, directorul Centrului de Neurofiziologie Cognitivă din cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts.

[Chenarul de la pagina 54]

„Cea mai mare parte a creierului uman o constituie cortexul [cerebral]. Creierul unui cimpanzeu, de exemplu, are, de asemenea, un cortex, însă mult mai mic. Datorită cortexului putem să gândim, să ne amintim, să ne imaginăm. În esenţă, suntem fiinţe umane datorită acestui cortex.“ — Edoardo Boncinelli, directorul lucrărilor de cercetare în domeniul biologiei moleculare, Milano (Italia).

[Chenarul de la pagina 55]

De la fizica particulelor la creierul nostru

Profesorul Paul Davies a reflectat asupra capacităţii creierului de a stăpâni domeniul abstract al matematicii. „Matematica nu este un lucru pe care îl găsiţi pe jos în curtea din spatele casei. Ea este produsul gândirii omeneşti. Totuşi, dacă ne întrebăm în ce domenii se foloseşte cel mai mult matematica, putem spune că în fizica particulelor şi în astrofizică, domenii de bază ale ştiinţei care nu au nimic de-a face cu viaţa de zi cu zi.“ Ce înseamnă acest lucru? „Cred că conştiinţa şi capacitatea noastră de a face matematică nu sunt un simplu accident, un detaliu banal sau un produs secundar al evoluţiei.“ — Are We Alone? (Suntem singuri?).

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 56, 57]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Lobul frontal

Cortexul prefrontal

Zona lui Broca

Zona lui Wernicke

Cortexul motor

● Cortexul cerebral este regiunea situată la suprafaţa creierului de care depinde cel mai mult inteligenţa. Dacă cortexul cerebral al unui om ar fi aplatizat, acesta ar acoperi patru coli de hârtie de dactilografiat; cortexul unui cimpanzeu ar acoperi numai o coală; iar cortexul unui şobolan ar acoperi suprafaţa unui timbru. — Scientific American.

[Chenarul de la pagina 58]

Orice popor o deţine

De-a lungul istoriei, ori de câte ori un popor întâlnea un alt popor, fiecare constata că celălalt popor vorbea o limbă. În cartea The Language Instinct (Instinctul vorbirii) se face următorul comentariu: „Niciodată nu s-a descoperit vreun trib mut şi nu există nici o dovadă a faptului că a existat vreo regiune care a servit drept «leagăn» al vorbirii, un loc de unde aceasta s-a răspândit la grupurile care înainte nu aveau o limbă. . . . Caracterul universal al vorbirii complexe este o descoperire care îi copleşeşte pe lingvişti şi constituie primul motiv care ne determină să ne gândim că vorbirea este . . . rezultatul unui instinct uman deosebit“.

[Chenarul de la pagina 59]

Vorbirea şi inteligenţa

De ce inteligenţa omului este mult superioară inteligenţei animalelor, cum ar fi cea a maimuţelor? Unul dintre motivele principale este acela că noi folosim regulile sintaxei, cu ajutorul cărora îmbinăm sunetele pentru a forma cuvinte şi cuvintele pentru a forma propoziţii. Neurofiziologul teoretician dr. William H. Calvin dă următoarea explicaţie:

„Cimpanzeii sălbatici folosesc circa treizeci şi şase de sunete diferite pentru a transmite circa treizeci şi şase de mesaje diferite. Ei pot repeta un sunet pentru a-l accentua, însă ei nu îmbină trei sunete pentru a adăuga un nou cuvânt la vocabularul lor.

Şi noi, oamenii, folosim aproximativ treizeci şi şase de sunete, numite foneme. Totuşi, numai îmbinările lor au înţeles: noi îmbinăm sunete care nu au nici un înţeles pentru a obţine cuvinte cu înţeles“. Dr. Calvin a remarcat faptul că „nimeni nu a explicat încă“ trecerea de la modul de exprimare a animalelor, care folosesc „un sunet pentru un mesaj“, la capacitatea unică a omului de a folosi regulile sintaxei.

[Chenarul de la pagina 60]

Puteţi face mai mult decât o mâzgălitură

„Oare numai omul, Homo sapiens, poate comunica cu ajutorul limbajului? Răspunsul depinde, bineînţeles, de ceea ce se înţelege prin «limbaj», pentru că toate animalele superioare comunică, fără îndoială, cu ajutorul a numeroase mijloace de comunicare, cum ar fi gesturile, mirosul, chemările, strigătele şi cântecele şi chiar dansul, în cazul albinelor. Totuşi, spre deosebire de om, animalele nu par să aibă un limbaj gramatical organizat. În plus, de mare importanţă poate fi faptul că animalele nu pot face desene artistice. În cel mai fericit caz, ele sunt în stare doar să mâzgălească.“ — Profesorii R. S. şi D. H. Fouts.

[Chenarul de la pagina 61]

„Îndreptându-ne atenţia asupra minţii umane, am descoperit, de asemenea, structuri de o complexitate uluitoare“, a afirmat profesorul A. Noam Chomsky. „Vorbirea este un exemplu potrivit în acest sens, însă nu şi singurul. Gândiţi-vă la capacitatea de a folosi noţiunile abstracte ale sistemului numeric, [care, după cât se pare, este] folosit numai de oameni.“

[Chenarul de la pagina 62]

„Înzestraţi“ cu capacitatea de a întreba

Cu privire la viitorul universului, fizicianul Lawrence Krauss a scris: „Ne simţim îndemnaţi să punem întrebări referitoare la lucruri pe care nu le vedem cu propriii ochi pentru că avem capacitatea de a pune astfel de întrebări. Într-o bună zi, copiii noştri, sau copiii copiilor noştri, vor răspunde la ele. Suntem înzestraţi cu imaginaţie“.

[Chenarul de la pagina 69]

Dacă universul şi faptul că existăm în el sunt rezultatul întâmplării, viaţa noastră nu poate avea un sens durabil. Dar dacă faptul că existăm în univers este rezultatul unui proiect, atunci viaţa trebuie să aibă un scop care să procure satisfacţie.

[Chenarul de la pagina 72]

De la fuga de tigrii cu colţi în formă de sabie?

John Polkinghorne, de la Universitatea Cambridge (Anglia), a făcut următoarea remarcă:

„Fizicianul teoretician Paul Dirac a elaborat teoria cuantică a câmpului, care stă la baza înţelegerii lumii fizice. Nu pot să cred că întreaga capacitate a lui Dirac de a elabora această teorie, sau capacitatea lui Einstein de a elabora teoria generală a relativităţii, este un fel de moştenire de la strămoşii noştri care trebuiau să fugă de tigrii cu colţi în formă de sabie. Este vorba de ceva mult mai profund, mult mai misterios. . . .

Dacă ne uităm la ordinea logică şi la frumuseţea diafană a lumii fizice dezvăluite de ştiinţa fizică, vedem o lume care poartă amprentele inteligenţei. Pentru un credincios, aceasta este inteligenţa Creatorului percepută în acest fel“. — Revista Commonweal.

[Legenda fotografiei de la pagina 63]

Numai oamenii pun întrebări. Unele întrebări se referă la sensul vieţii

[Legenda fotografiei de la pagina 64]

Spre deosebire de animale, oamenii sunt conştienţi cu privire la propria persoană şi cu privire la viitor

[Legenda fotografiei de la pagina 70]

Oamenii apreciază frumosul într-un mod unic, reflectează la viitor şi sunt atraşi spre un Creator