Valoarea unei disciplinări iubitoare
Capitolul 10
Valoarea unei disciplinări iubitoare
1. Ce anume este necesar dacă cineva doreşte să aibă copii ascultători?
COPIII ascultători, iubitori şi bine crescuţi nu sînt ceva pur întîmplător. Ei sînt modelaţi şi crescuţi astfel prin exemplu şi disciplinare.
2. Cum sînt în discordanţă părerile multor experţi în psihologia infantilă cu sfaturile Bibliei?
2 Mulţi experţi în psihologia infantilă stabilesc regula „jos mîinile de pe copii“, asemenea unuia dintre ei care declara: „Voi, mamelor, vă daţi seama că ori de cîte ori vă bateţi copiii dovediţi că îi urîţi?“ Dar, în Cuvîntul său, Dumnezeu spune: „Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său; dar cine-l iubeşte, îl disciplinează îndată“ (Proverbele 13:24). Acum cîteva decenii, îndeosebi în naţiunile occidentale, pieţele au fost invadate de cărţi referitoare la educaţia copiilor, pline de teorii laxiste. Psihologii afirmau că disciplinarea i-ar inhiba pe copii şi le-ar frîna dezvoltarea; cît despre bătaie, numai gîndul acesteia le provoca oroare. Teoriile lor sînt în discordanţă cu sfaturile lui Iehova Dumnezeu. Cuvîntul său spune că ‘ce semeni, aceea vei şi secera’ (Galateni 6:7). Ce au dovedit cele cîteva decenii de semănare a seminţelor laxismului?
3, 4. La ce a dus lipsa unei disciplinări juste în familie, şi, de aceea, ce recomandă mulţi?
3 Recolta extraordinară de crime şi delincvenţă este bine cunoscută. În multe ţări industrializate, delictele comise de tineri constituie peste 50% din delictele grave. În unele părţi ale lumii, şcolile sînt focare de tulburări de clasă, lupte, abuzuri şi obscenităţi verbale, vandalism, atacuri violente, şantaj, incendieri premeditate, jafuri, violuri, consum de droguri şi asasinate. Un purtător de cuvînt al unei federaţii de cadre didactice dintr-o ţară importantă a concluzionat că problema disciplinei stă în eşecul şcolii de a-i sensibiliza pe copii la o vîrstă fragedă, şi a condamnat pentru delincvenţa care există deteriorarea familiei şi faptul că părinţii nu sînt dispuşi să stabilească norme raţionale de comportare pentru copiii lor. Examinînd întrebarea ‘de ce unii dintre membrii unei familii devin criminali, iar alţii nu’, The Encyclopædia Britannica afirmă: „Metodele de disciplinare în familie pot fi fie prea uşoare sau prea severe, fie prea inconsecvente. Cercetările americane au arătat că poate fi stabilită o legătură între disciplina precară şi aproape 70% dintre criminali“.
4 Rezultatele obţinute i-au condus pe mulţi la o schimbare de opinie şi la o întoarcere la disciplină.
NUIAUA DISCIPLINEI
5. Care este punctul de vedere biblic referitor la bătaie?
5 O bătaie poate fi un instrument de salvare a vieţii unui copil, deoarece Cuvîntul lui Dumnezeu spune: „Nu cruţa copilul de mustrare [disciplină, NW], căci, dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa Morţilor [mormînt]“. Şi apoi: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua disciplinei o va dezlipi de el“ (Proverbele 23:13, 14; 22:15). Dacă părinţii sînt sincer interesaţi de viaţa copiilor lor, ei nu vor lăsa ca, din slăbiciune sau neglijenţă, acţiunea disciplinară să le alunece din mîini. Iubirea îi va îndemna ca, atunci cînd este necesar, să treacă la acţiune cu înţelepciune şi imparţialitate.
6. Ce include disciplinarea?
6 În ce priveşte disciplinarea însăşi, ea nu se limitează la pedepsire. Disciplina înseamnă, în esenţă, ‘instruire şi educare care ţine de o anumită ordine sau cadru’. Iată de ce Proverbele 8:33 nu spune să ‘simţi disciplina’, ci să ‘asculţi de disciplină şi să devii înţelept’ (NW). În conformitate cu 2 Timotei 2:24, 25 creştinul „trebuie să fie blînd faţă de toţi, capabil să predea, stăpînindu-se în împrejurări rele, instruindu-i cu blîndeţe pe cei care nu manifestă o atitudine favorabilă“ (NW). Cuvîntul „instruind“ este tradus aici din cuvîntul grecesc pentru disciplină. Acelaşi cuvînt este tradus la Evrei 12:9 astfel: „Părinţii noştri trupeşti ne-au disciplinat şi tot le-am dat cinstea cuvenită; nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim?“
7. Ce foloase aduce disciplinarea din partea părinţilor?
7 Un părinte care nu administrează disciplinarea nu va cîştiga respectul unui copil, aşa cum autorităţile nu vor cîştiga respectul cetăţenilor atunci cînd permit ca fărădelegile să continue fără a fi pedepsite. Disciplinarea administrată în mod corect constituie pentru copil dovada faptului că părinţii săi se îngrijesc de el. Ea contribuie la realizarea unui cămin paşnic, deoarece „aduce, celor încercaţi prin ea, roada dătătoare de pace a dreptăţii“ (Evrei 12:11). Copiii neascultători, cu o comportare rea sînt o sursă de iritare în orice familie, iar astfel de copii nu sînt niciodată cu adevărat mulţumiţi, nici măcar de ei înşişi. „Disciplinează-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă şi îţi va aduce desfătare sufletului“ (Proverbele 29:17). După o corectare fermă, dar iubitoare, un copil poate dobîndi, într-o oarecare măsură, un nou orizont şi un început bun, iar adesea vei simţi o plăcere mult mai mare să fii în compania lui. Într-adevăr, disciplinarea „aduce roada dătătoare de pace“.
8. Cum pot părinţii să disciplineze cu iubire?
8 „Iehova îl disciplinează pe cel pe care îl iubeşte“ (Evrei 12:6, NW). La fel stau lucrurile cu un părinte care este sincer interesat de binele copiilor săi. Disciplinarea trebuie să fie administrată din iubire. Mînia poate fi normală atunci cînd cineva ajunge să fie provocat de comportarea rea a unui copil, dar, aşa cum arată Biblia, părintele respectiv ar trebui să ‘se stăpînească în împrejurări rele’ (2 Timotei 2:24, NW). După ce o persoană s-a calmat, păcatul unui copil s-ar putea să nu i se mai pară atît de mare: „Înţelepciunea îl face pe om încet la mînie şi este o cinste pentru el să uite greşelile“ (Proverbele 19:11; vezi şi Eclesiastul 7:8, 9). S-ar putea să existe circumstanţe atenuante: Probabil copilul este extrem de obosit sau nu se simte bine. Poate că a uitat realmente ce i s-a spus; chiar şi adulţilor li se întîmplă acest lucru, nu-i aşa? Dar chiar dacă o anumită faptă rea nu poate fi trecută cu vederea, disciplinarea nu ar trebui să fie o explozie necontrolată sau o lovitură prin care părintele nu face decît să-şi descarce tensiunea emoţională. Disciplinarea presupune instruire, iar dintr-o explozie de mînie un copil învaţă nu o lecţie de stăpînire de sine, ci de lipsă a acesteia. Sentimentul că i se poartă de grijă, pe care îl simte un copil cînd i se administrează corect disciplinarea, lipseşte. Echilibrul este deci esenţial şi el promovează pacea.
STABILIREA UNOR LIMITE FERME
9. În armonie cu Proverbele 6:20–23, ce ar trebui părinţii să le furnizeze copiilor lor?
9 Părinţii trebuie să le furnizeze directive copiilor lor. „Fiul meu, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atîrnă-le de gît. Ele te vor conduce în mersul tău, te vor păzi la culcare şi îţi vor vorbi la deşteptare. Căci porunca este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sînt calea vieţii.“ Aceste norme părinteşti trebuie să-l dirijeze şi să-l ocrotească pe copil, ele reflectînd interesul părinţilor pentru bunăstarea şi fericirea copilului. — Proverbele 6:20–23.
10. Ce se poate întîmpla atunci cînd părinţii nu-şi disciplinează copiii?
10 Un tată care eşuează în această privinţă poartă răspunderea. Eli, un mare preot din Israelul antic, i-a lăsat pe fiii săi să se dedea la lăcomie, lipsă de respect şi imoralitate; el şi-a exprimat într-o oarecare măsură protestul faţă de ei, dar nu a trecut realmente la acţiune pentru a pune capăt nelegiuirii lor. Dumnezeu a spus: „Vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din cauza fărădelegii de care are cunoştinţă, din cauză că fiii lui au adus un blestem peste ei înşişi, fără ca el să-i fi mustrat“ (1 Samuel 2:12–17, 22–25; 3:13). În mod similar, dacă o mamă nu-şi îndeplineşte îndatorirea, suferă dezonoare: „Nuiaua şi mustrarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui aduce ruşine mamei sale“. — Proverbele 29:15.
11. De ce au nevoie copiii să li se stabilească limite?
11 Copiii au nevoie să li se stabilească limite. Fără ele, ei nu se simt în largul lor. Faptul de a le avea şi a le respecta îi face pe copii să simtă că fac parte dintr-un grup; ei aparţin şi sînt aprobaţi de acest grup pentru că se conformează cerinţelor sale. Toleranţa înseamnă a-i abandona pe tineri şi a-i lăsa să se descurce după capul lor. Rezultatele arată că copiii au nevoie de adulţi care să aibă convingeri ferme referitoare la limite şi care le vor pune în vigoare. Copiii trebuie să recunoască faptul că pentru orice persoană de pe pămînt există limite şi că acest lucru duce la binele şi fericirea personală a fiecăruia. Nu ne putem bucura de libertate decît atunci cînd alţii recunosc sfera noastră de libertate, iar noi o recunoaştem pe a lor. Încălcarea unor limite juste înseamnă, în mod inevitabil, că vinovatul a mers „pînă la punctul de a prejudicia şi uzurpa drepturile fratelui său“. — 1 Tesaloniceni 4:6, NW.
12. De ce este importantă autodisciplinarea, şi cum ar putea părinţii să-i ajute pe copii să o dezvolte?
12 Cînd copiii învaţă că nerespectarea unor limite juste aduce disciplinare într-un fel sau altul, ei ajung să-şi recunoască propriile lor limite, iar prin intermediul fermităţii şi îndrumării părinteşti, ei dezvoltă autodisciplinarea necesară pentru a trăi o viaţă plină de satisfacţii. Dacă nu ne vom disciplina pe noi înşine din interior, vom fi disciplinaţi de o sursă exterioară (1 Corinteni 9:25, 27). Dacă vom dezvolta o disciplină interioară şi-i vom ajuta pe copiii noştri să facă acelaşi lucru, viaţa noastră şi viaţa lor va fi mai fericită, mai liberă de probleme şi mîhniri.
13. Care sînt cîţiva factori importanţi pe care nu trebuie să-i uite părinţii atunci cînd stabilesc directive pentru copiii lor?
13 Directivele şi limitările stabilite pentru copii ar trebui să le fie clare acestora, să fie juste şi pline de indulgenţă. Nu le pretindeţi nici prea mult, nici prea puţin. Amintiţi-vă de vîrsta lor, deoarece ei vor acţiona în funcţie de aceasta. Nu vă aşteptaţi să fie nişte adulţi în miniatură. Apostolul Pavel a spus că atunci cînd era copil, acţiona ca un copil (1 Corinteni 13:11). Dar odată ce au fost stabilite reguli rezonabile şi copiii voştri le înţeleg, faceţi ca acestea să fie respectate cu promptitudine şi consecvenţă. „Cuvîntul vostru Da să însemne Da, iar Nu al vostru, Nu“ (Matei 5:37, NW). Copiii îi apreciază realmente pe părinţii care-şi respectă cuvîntul, care sînt consecvenţi şi hotărîţi, deoarece îşi dau seama de forţa părinţilor lor de a-i susţine şi simt că se pot bizui pe ea atunci cînd apar probleme şi au nevoie de ajutor. Dacă părinţii lor sînt imparţiali, însă pozitivi în corectarea greşelilor, aceasta le dă copiilor un sentiment de siguranţă şi stabilitate. Copiilor le place să ştie care este situaţia lor şi, cu astfel de părinţi, ei ştiu.
14. De ce este importantă fermitatea atunci cînd copiii nu se supun ordinelor date de părinţii lor?
14 Este nevoie de hotărîre din partea părinţilor pentru a manifesta fermitate atunci cînd un copil refuză să asculte un ordin dat de ei. Unii părinţi recurg atunci la ameninţarea cu o eventuală pedeapsă, se angajează în discuţii infructuoase cu copilul sau fac apel la încercarea de a-l cumpăra pe copil ca să facă ce i s-a spus. Adeseori tot ceea ce se cere nu este decît să fie foarte fermi şi să-i spună copilului, cu convingere, că trebuie să facă lucrul acela şi să-l facă imediat. Dacă un copil este gata să treacă prin faţa unui automobil care se apropie, părinţii îi vor spune ce are de făcut în termeni cît se poate de clari. Aşa cum arată unii cercetători cu privire la acest subiect: „Aproape toţi părinţii îi determină pe copiii lor să meargă la şcoală . . . să-şi spele dinţii, să nu lipsească de acasă, să facă baie etc. Adeseori copiii opun rezistenţă. Dar se conformează totuşi, deoarece ştiu că părinţii vorbesc serios“. Te poţi aştepta ca şi copiii tăi ‘să-şi lege necurmat la inimă poruncile şi sfaturile tale’, numai dacă tu le susţii cu consecvenţă. — Proverbele 6:21.
15. Cum ar putea fi afectaţi copiii atunci cînd părinţii nu sînt consecvenţi în a face să fie respectate directivele lor?
15 Cînd părinţii se ocupă cu intermitenţe de respectarea directivelor stabilite de ei, şi aceasta în funcţie de capriciul sau dispoziţia de moment, sau cînd disciplinarea în cazurile de neascultare este mult amînată, copiii se simt îmboldiţi să încerce unele încălcări ale regulilor pentru a vedea cît de departe pot merge şi cît de uşor pot scăpa. Dacă pedeapsa pare să întîrzie, copiii sînt la fel ca adulţii, îndrăznind să facă ce este rău. „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărîrea împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău“ (Eclesiastul 8:11). Aşadar, spune ce ai de spus, iar ce ai spus să fie spus. Atunci copilul tău va recunoaşte că aşa stau lucrurile şi va înţelege că nu-i va servi la nimic nici să se bosumfle sau să se certe, nici să acţioneze ca şi cum ar considera că eşti crud sau lipsit de iubire.
16. Pentru evitarea ordinelor neraţionale, ce ar trebui să facă părinţii?
16 Acest lucru pretinde să gîndeşti înainte de a vorbi. A da în grabă nişte reguli sau ordine este adeseori un lucru neraţional. „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mînie“ (Iacov 1:19). Dacă disciplinarea nu este justă şi consecventă, simţul natural al dreptăţii pe care-l posedă copilul va fi lezat şi se vor dezvolta resentimente.
MENŢINEŢI DESTINDEREA SUB CONTROL
17. Ce punct de vedere cu privire la muncă şi joacă trebuie să ajungă copiii să aprecieze?
17 Joaca face parte în mod natural din viaţa unui copil (Zaharia 8:5). Părinţii trebuie să-şi dea seama de lucrul acesta, în timp ce introduc treptat în viaţa copilului aprecierea faţă de muncă şi un sentiment al responsabilităţii. Apoi, oricare ar fi sarcina pe care urmează să o aibă copilul, în general este cel mai bine ca ea să fie îndeplinită mai întîi, şi apoi să vină joaca.
18. Ce efect poate avea anturajul asupra copiilor?
18 Unii copii devin „copiii străzii“, sau, practic, sînt străini acasă fiindcă îşi caută destinderea în altă parte. Dacă anturajul este rău, efectele sînt rele (1 Corinteni 15:33). Desigur, unele anturaje în afara familiei îi sînt utile copilului, deoarece astfel îşi poate lărgi înţelegerea cu privire la oameni. Dar cînd există prea multe anturaje în afara familiei sau cînd acestea sînt lăsate necontrolate, cercul familial va slăbi sau chiar se va fragmenta.
19. Care sînt cîteva lucruri pe care ar trebui să le examineze părinţii pentru a constata dacă fac din căminul lor un loc plăcut pentru copii?
19 Împreună cu disciplinarea pe care o administrează pentru a corecta lucrul acesta, ar fi bine ca părinţii să se întrebe ce anume ar putea face pentru ca atmosfera familială să fie mai plăcută pentru copii; dacă petrec suficient timp cu ei nu numai pentru a-i instrui sau disciplina, ci şi pentru a fi adevăraţi prieteni şi pentru a le oferi companie copiilor lor. Eşti „prea ocupat“, de obicei, pentru a petrece timp cu copiii tăi, pentru a te juca cu ei? Odată pierdute, ocaziile de a face ceva împreună cu copiii nu se vor mai întoarce niciodată. Timpul se scurge într-o singură direcţie, iar copilul nu rămîne pe loc, ci continuă să crească şi să se schimbe. Anotimpurile zboară şi, deşi ai impresia că parcă a fost ieri cînd copilul tău era un bebeluş care abia învăţa să meargă, îţi dai seama dintr-odată că devine un tînăr bărbat, iar fetiţa ta o tînără femeie. Numai dacă menţii un bun echilibru şi te autodisciplinezi în ce priveşte utilizarea timpului tău, vei putea evita să desconsideri ocaziile pe care le oferă această perioadă preţioasă — sau vei evita să vezi cum copiii tăi se îndepărtează de tine încă de la o vîrstă fragedă. — Proverbele 3:27.
20, 21. Acolo unde există televizor în casă, ce responsabilitate trebuie să-şi asume părinţii, şi de ce?
20 Acolo unde televizorul este o sursă obişnuită de relaxare, ar putea fi necesar să fie stabilite limite ale utilizării sale. Unii părinţi folosesc televizorul drept baby-sitter. S-ar putea să fie practic şi pare a fi ieftin; dar, în realitate, se poate dovedi foarte costisitor. Programele TV sînt adesea saturate de violenţă şi sexualitate. Impresia transmisă este că violenţa este un mod satisfăcător de a rezolva problemele; relaţiile sexuale nelegitime par o parte acceptabilă a vieţii de fiecare zi. Multe sondaje au arătat că lucrul acesta poate desensibiliza pe cineva faţă de astfel de practici, îndeosebi pe cei tineri. Eşti preocupat ca copiii tăi să mănînce alimente sănătoase şi neinfectate, nu-i aşa? Ar trebui să fii şi mai preocupat în legătură cu lucrurile cu care este hrănită mintea lor. Aşa cum a arătat Isus, alimentele nu intră în inima noastră, dar ceea ce introducem în mintea noastră poate pătrunde în inimă. — Marcu 7:18–23.
21 Faptul de a verifica ce fel de programe vizionează copiii şi, de asemenea, cît timp petrec în faţa televizorului poate avea o mare importanţă în dezvoltarea unui copil. Televizorul poate furniza o destindere plăcută şi chiar educaţie; dar dacă nu este ţinut sub control poate crea dependenţă, consumînd o enormă cantitate de timp. Timpul înseamnă viaţă şi o parte din acest timp ar putea fi petrecut, desigur, în alte moduri mai profitabile. Aceasta deoarece televizorul înlocuieşte pe a face cu simplul fapt de a privi. El înlocuieşte nu numai activităţile fizice, ci şi lectura şi conversaţia. O familie are nevoie de comunicare şi cooperare, iar simplul fapt de a sta tăcuţi împreună în aceeaşi încăpere, privind la televizor, nu contribuie la satisfacerea acestei necesităţi. Acolo unde vizionarea excesivă a programelor TV este o problemă, părinţii pot dezvolta în copiii lor apreciere pentru alte activităţi în locul televizorului — jocuri sănătoase, lectură, activităţi de familie — îndeosebi dacă părinţii iau iniţiativa şi oferă un exemplu.
ATUNCI CÎND DISCIPLINEZI, COMUNICĂ CU COPILUL!
22. De ce este important pentru copii să înţeleagă cuvintele folosite de părinţii lor?
22 Un părinte relatează următoarea experienţă:
„Cînd fiul meu nu avea decît trei ani, i-am ţinut o veritabilă predică despre minciună şi despre faptul că Dumnezeu îi urăşte pe mincinoşi, utilizînd Proverbele 6:16–19 şi alte texte scripturale. El a ascultat şi părea că va reacţiona corect. Dar eu am simţit că nu a înţeles problema. Atunci l-am întrebat: «Fiul meu, ştii ce este o minciună?» El a răspuns: «Nu». De atunci, am verificat întotdeauna dacă ştia ce înseamnă un cuvînt şi de ce a fost disciplinat“.
23. Ce ar putea include faptul de a-i ajuta pe copii să înţeleagă corectitudinea unui anumit mod de a acţiona?
23 Cînd copiii sînt încă foarte mici, părinţii nu pot face altceva decît să indice unele lucruri spunînd că „nu e voie“, cum ar fi de pildă atingerea unei sobe încinse. Dar chiar în cazul acelor avertismente simple de început, trebuie arătate motivele. Se poate arăta în mod simplu că o sobă este „fierbinte“ şi dacă este atinsă „doare“. De la început însă păstrează în faţa copilului principiul că ceea ce ai în vedere este spre binele lui; apoi scoate-i în evidenţă că este de dorit să aibă calităţi cum ar fi bunăvoinţa, consideraţia şi iubirea. Ajută-l pe copil să aprecieze faptul că aceste calităţi stau la baza oricăror cerinţe sau restricţii drepte. Explică-i totodată de ce o anumită acţiune exprimă sau nu aceste însuşiri dorite. Dacă faci acest lucru cu consecvenţă, vei putea nu numai să ajungi la mintea copilului, dar şi să-i sensibilizezi inima. — Matei 7:12; Romani 13:10.
24. De ce este important ca un copil să aibă respect faţă de autoritate?
24 Tot astfel ar trebui întipărită progresiv necesitatea de a asculta şi de a avea respect faţă de autoritate. Receptivitatea sau nereceptivitatea unui copil de a răspunde la cererile unui adult vor începe să se manifeste în decursul primului său an de viaţă. De îndată ce dezvoltarea intelectuală a copilului permite acest lucru, imprimă-i un sentiment de apreciere faţă de responsabilitatea pe care o au părinţii faţă de Dumnezeu. Acest sentiment poate avea o mare influenţă asupra reacţiilor copilului. Fără el, copiii pot privi ascultarea drept o obligaţie de care ei trebuie să se achite numai în virtutea faptului că părinţii lor sînt mai mari şi mai puternici decît ei. În schimb, dacă copilul este ajutat să înţeleagă că părinţii nu transmit propriile lor idei, ci transmit copilului ce spune Creatorul, ce spune Cuvîntul său, faptul acesta va da forţă sfaturilor şi îndrumării părinteşti mai mult decît orice altceva. Acest lucru poate fi o reală sursă de tărie necesară atunci cînd în viaţa copilului încep să apară neplăceri şi cînd el sau ea începe să simtă stresul şi tensiunea pe care le atrage după sine faptul de a ţine la principiile drepte în faţa unor tentaţii sau presiuni. — Psalmul 119:109–111; Proverbele 6:20–22.
25. Cum ar putea sfatul din Proverbele 17:9 să-i ajute pe părinţi să-şi disciplineze în mod corect copiii?
25 „Cine acoperă o greşeală caută dragostea, dar cine o aminteşte mereu dezbină pe cei mai intimi prieteni“ (Proverbele 17:9). Acest lucru este valabil şi în relaţia părinte-copil. Odată ce un copil a fost făcut conştient de greşeala sa şi înţelege de ce este necesar să fie disciplinat, şi odată ce disciplinarea a fost administrată, iubirea ar trebui să-l determine pe părinte să evite să mai insiste asupra greşelii. Indiferent ce anume a făcut copilul, fii atent să clarifici faptul că tu urăşti răul, nu pe copil (Iuda 23). Copilul ar putea crede că ‘şi-a luat pastila’ şi ar putea considera frecventele aluzii asupra incidentului drept o umilire inutilă. Aceasta ar putea duce la înstrăinarea sa de părinţi sau de ceilalţi copii din familie. Dacă părintele este preocupat de faptul că se dezvoltă un obicei greşit, atunci problema poate fi tratată mai tîrziu în cadrul unei discuţii cu familia. Să nu enumeri pur şi simplu sau să recapitulezi faptele trecute, ci examinează mai degrabă principiile implicate, modul în care se aplică ele şi motivele pentru care sînt foarte importante în vederea unei fericiri durabile.
METODE DIFERITE DE A DISCIPLINA
26. De ce nu toţi copiii reacţionează în modul dorit la acelaşi fel de disciplinare?
26 „O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decît o sută de lovituri pe cel nebun“ (Proverbele 17:10). Copii diferiţi trebuie disciplinaţi în mod diferit. Trebuie luate în considerare temperamentul şi înclinaţiile fiecărui copil. Un copil s-ar putea să fie foarte sensibil, şi o pedeapsă fizică, cum ar fi o bătaie, s-ar putea să nu fie totdeauna necesară. La altul, s-ar putea ca bătaia să nu fie eficientă. Sau, s-ar putea ca un copil să fie la fel ca slujitorul descris în Proverbele 29:19 care „nu se va lăsa corectat de simple cuvinte, fiindcă el înţelege, dar nu dă ascultare“ (NW). Într-un astfel de caz, copilul va avea nevoie de o pedeapsă corporală.
27. Cum l-a ajutat un tată pe băieţelul lui să nu mai scrie pe perete?
27 O mamă relatează:
„Fiul meu avea abia doi ani cînd scria pe perete — nişte mici liniuţe roşii la o mică înălţime de podea. Tatăl său i le-a arătat şi l-a întrebat despre ele. Micuţul n-a făcut nimic altceva decît să se uite ţintă, cu ochii mari, fără să spună nici Da, nici Nu. În cele din urmă, tatăl său i-a spus: «Ştii, fiul meu, cînd eram aproape de vîrsta ta, şi eu scriam pe perete. Este ceva nostim, nu-i aşa?» Ei bine, băieţelul s-a relaxat şi, cu faţa toată plină de zîmbet, a început să converseze cu animaţie cît de nostim era lucrul acela. Ştia că tata îl înţelege! Totuşi, i s-a explicat că, deşi era ceva nostim, pereţii nu erau un loc potrivit pentru scris. A fost stabilită comunicarea şi, pentru acest copil, nu a fost nevoie de nimic altceva decît de nişte argumente suplimentare“.
28. Cum ar putea evita un părinte să stea la discuţii cu un copil?
28 Atunci cînd disciplinezi, este bine să oferi argumente astfel încît să înveţi şi să instruieşti, dar, în general, nu este recomandabil să stai la discuţii cu copilul. Cînd copilul său stătea la discuţii în legătură cu efectuarea unei anumite activităţi, o mamă îi spunea doar atît: „Cînd termini treaba, vom merge în parc“, fapt care avea să constituie deliciul copilului în ziua aceea. Plăcerea sau plimbarea nu avea să aibă loc pînă cînd munca încredinţată nu era terminată. Dacă mama venea să verifice şi găsea lucrul încă neefectuat, spunea: „O, încă nu este gata? Vom merge cînd vei termina“. Ea nu a stat la discuţii, dar a obţinut rezultate bune.
29. Ce s-ar putea face pentru a-l ajuta pe copil să simtă consecinţele nedorite ale faptei sale greşite?
29 Faptul de a simţi consecinţele nedorite ale unor acţiuni greşite îi poate ajuta pe copii să înveţe înţelepciunea principiilor corecte. A făcut un copil dezordine? S-ar putea ca cea mai puternică impresie să i-o lase faptul că trebuie să facă el însuşi curăţenie. A fost nedrept sau grosolan? Faptul de a învăţa să-şi ceară iertare va contribui poate cel mai mult la corectarea unei tendinţe greşite. Poate că a spart ceva într-un moment de mînie. Dacă este suficient de mare, i se poate cere să cîştige bani pentru a înlocui obiectul. În cazul unor copii, privarea de unele privilegii pentru un timp poate constitui lecţia necesară. În congregaţia creştină, retragerea asocierii cu fraţii este o metodă utilizată pentru a-l determina pe răufăcător să-i fie ruşine (2 Tesaloniceni 3:6, 14, 15). În cazul adolescenţilor, interdicţia temporară de a se bucura de compania familiei poate fi o metodă mai eficientă decît bătaia. Totuşi, extremele, cum ar fi alungarea copilului de acasă, depăşesc limitele dictate de iubire. Indiferent de metoda utilizată, copiii au nevoie să li se arate faptul că trebuie să suporte consecinţele comportării lor. Aceasta îi învaţă să aibă simţul responsabilităţii.
DISCIPLINARE CU IUBIRE
30. De ce este important echilibrul atunci cînd părinţii stabilesc directive pentru copiii lor?
30 „Să vă convingeţi de lucrurile mai importante“, păstrînd în minte faptul că „înţelepciunea de sus este . . . raţională“ (Filipeni 1:10; Iacov 3:17, NW). Aminteşte-ţi că cei mici sînt plini de energie care pretinde să fie consumată, şi că lor le este foame să înveţe şi să exploreze, precum şi să descopere lucruri noi. Manifestă judecată sănătoasă şi fii selectiv în stabilirea limitelor şi directivelor. Trebuie atins un echilibru între ceea ce este esenţial şi ceea ce nu este. Dacă ai făcut cunoscute limitele, atunci, în loc să încerci să verifici cele mai mici detalii, permite-i copilului să se mişte liber şi cu încredere între acele limite (Proverbele 4:11, 12). În caz contrar, copiii ar putea deveni ‘exasperaţi’ şi ‘descurajaţi’ şi te vei trezi că eşti epuizat deoarece faci o chestiune de discuţie din lucruri care, în realitate, nu au o importanţă deosebită. — Coloseni 3:21, NW.
31. Ce exemplu a lăsat Iehova Dumnezeu în ce priveşte administrarea disciplinării?
31 Deci, ca părinte, „disciplinează-ţi fiul, căci tot mai este nădejde“, dar fă acest lucru cu iubire, la fel ca Dumnezeu. Imită-L: „Căci DOMNUL [Iehova, NW] mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul în care-şi găseşte plăcerea“. Fă ca disciplinarea ta să fie nu numai valoroasă, ci şi iubitoare, la fel ca disciplinarea din partea Creatorului, căci „îndemnul şi mustrarea sînt calea vieţii“. — Proverbele 19:18; 3:12; 6:23.
[Întrebări de studiu]
