Studiul 13

Îmbunătăţirea vocii şi utilizarea microfoanelor

1–3. Care sînt unele slăbiciuni în calitatea vocii, şi ce anume ne poate ajuta atunci cînd analizăm problema personală a cuiva?

¹ „Cine este Cel care a dăruit omului o gură?“ este o întrebare pe care Creatorul, Iehova Dumnezeu, i-a pus-o lui Moise (Ex. 4:10, 11). Noi am putea adăuga: Cine i-a dat omului toate organele minunate care îi permit să vorbească? Deşi vorba şi limba îi erau „greoaie“, Moise a înţeles în cele din urmă că Dumnezeu îl putea ajuta, şi chiar l-a ajutat, să-şi îmbunătăţească vorbirea. Profetul a fost făcut capabil să-i vorbească în mod eficient naţiunii Israel.

 ² Astăzi, numeroşi slujitori ai lui Dumnezeu sînt conştienţi de slăbiciunile lor în vorbire. Unii au o voce slabă, alţii au o voce stridentă, aspră sau răguşită. Nu-l ascultăm cu plăcere pe cel care vorbeşte pe un ton plîngăreţ, nazal sau morocănos. Un vorbitor nu stimulează pe nimeni atunci cînd vorbeşte monoton, fără însufleţire. Dacă vocea ta pare a se caracteriza printr-una din aceste slăbiciuni, nu te descuraja. Nu este cazul să te resemnezi în faţa acestei situaţii, ca şi cum ar fi imposibil să faci vreo corectare sau vreo îmbunătăţire.

³ Evident, cel care vrea să progreseze trebuie să fie conştient de slăbiciunea pe care trebuie să o corecteze. Şcoala de minister teocratic şi sfaturile ei constructive, date de supraveghetorul Şcolii de minister, te pot ajuta să îţi analizezi orice slăbiciune a vocii. Este, de asemenea, util să asculţi o înregistrare a vocii tale. Dacă nu ai făcut încă lucrul acesta, poate că vei rămîne surprins, deoarece atunci cînd vorbeşti simţi vibraţiile oaselor capului, care favorizează tonurile joase, pe cînd un magnetofon îţi va dezvălui cum sună pentru alţii vocea ta. Pentru a pune un fundament în vederea ameliorării vocii tale, este binevenită o scurtă examinare a mecanismului vocii de care te serveşti de obicei în mod inconştient.

4–6. Cum se produce vorbirea?

⁴ Cum se produce vorbirea. Baza oricărei expresii vocale este coloana de aer pe care o expulzezi din plămîni, care acţionează ca un burduf. Parcurgînd traheea, aerul pătrunde în laringe, care este situat în mijlocul gîtului. În interiorul laringelui se găsesc două pliuri musculoase subţiri, numite coarde vocale. Acestea sînt principalele mijloace de producere a sunetelor. Aceste coarde sau „plice vocale“, cum mai sînt numite, se aseamănă întrucîtva unor console mobile situate pe pereţii laringelui. Rolul lor principal constă în a se deschide şi a se închide pentru a permite aerului să iasă şi să intre, cît şi în a opri accesul unor corpuri străine în plămîni. Coloana de aer care vine din plămînii tăi pune în mişcare aceste coarde. Cînd aerul forţează trecerea, acestea vibrează şi emit un sunet. Să ilustrăm lucrul acesta printr-un exemplu: dacă umflăm un balon şi îl gîtuim, iar apoi îi permitem aerului să iasă forţat prin gîtului balonului, acesta va vibra şi va emite un sunet. Tot la fel, cînd vorbim, pliurile sau coardele laringelui se apropie puternic. Orificiul în formă de V care le separă se închide. Cu cît coardele sînt mai întinse, cu atît vibrează mai rapid şi cu atît mai înalte sînt sunetele produse. Pe de altă parte, cu cît sînt mai destinse coardele, cu atît sînt mai joase sunetele emise.

 ⁵ După ce părăseşte laringele, coloana de aer intră în partea superioară a gîtului, numită faringe. Apoi ea ajunge în cavitatea bucală şi în cea nazală. Aici, tonului fundamental i se adaugă sunetele armonice care îl amplifică şi îl întăresc. Palatul, limba, dinţii, gingiile, maxilarele şi buzele contribuie toate la fragmentarea vibraţiei undelor sonore, transformîndu-le în vocale şi consoane, pentru ca sunetele să iasă sub formă de vorbire inteligibilă.

⁶ Vocea umană este, fără îndoială, o minune a cărei flexibilitate nu poate fi egalată de nici un instrument făcut de mîna omului. Ea poate exprima sentimente şi emoţii care merg de la iubirea tandră şi binevoitoare la ura neînduplecată şi violentă. În pofida imperfecţiunii, vocea umană, dacă este bine antrenată şi cultivată, poate acoperi pînă la trei octave şi poate emite nu numai sunete muzicale de mare frumuseţe, ci şi cuvinte capabile să mişte profund inima. După cum vom vedea, trebuie să ţinem cont de doi factori esenţiali pentru a ne îmbunătăţi vocea.

7–10. Cum trebuie să ne controlăm volumul de aer, şi de ce?

⁷ Controlarea volumului de aer. Pentru a obţine bune rezultate, un vorbitor trebuie să dispună permanent de un suficient volum de aer şi să-şi controleze în mod corespunzător respiraţia. Mulţi oameni nu ştiu cum să inspire şi să expire în mod corespunzător atunci cînd vorbesc. Ei nu se servesc decît de partea superioară a plămînilor, astfel că, atunci cînd vorbesc repede, îşi epuizează rezerva de aer şi sînt nevoiţi să emită cuvintele gîfîind. Contrar părerii generale, partea cea mai mare a plămînilor nu se află în partea de sus a pieptului; această regiune a corpului doar pare a fi mai dezvoltată din cauza osaturii umerilor. Plămînii sînt mai voluminoşi imediat deasupra diafragmei. Aceasta este un muşchi puternic, curbat, care acţionează ca o pompă, ajutînd plămînii să inspire aerul proaspăt şi să elimine aerul viciat. Fixată pe coastele inferioare, diafragma separă toracele de cavitatea abdominală. Acest muşchi în formă de boltă joacă un rol esenţial în respiraţie. Cînd bolta diafragmatică se ridică, ea expulzează aerul din plămîni. Cînd ea coboară, aerul pătrunde în plămîni.

⁸ Pentru a-ţi ameliora vocea, primul lucru pe care trebuie să-l faci constă în a învăţa să-ţi controlezi volumul de aer. În timp ce respiri, fă un efort conştient de a evita să-ţi umpli partea superioară şi mai puţin voluminoasă a plămînilor. Umple-ţi în schimb cu aer partea inferioară a plămînilor. Controlează-ţi apoi expiraţia, lăsînd ca aerul să iasă treptat cu ajutorul unei uşoare presiuni diafragmatice exercitate de  muşchii abdominali. Aceasta va împiedica aerul să fie expulzat brusc. Vorbitorul care nu îşi controlează respiraţia îşi va pierde foarte repede suflul, iar vocea sa va deveni gîfîitoare şi înăbuşită.

⁹ Un mare număr de vorbitori au tendinţa de a încerca să îşi controleze volumul de aer contractîndu-şi gîtul, dar vocea lor devine răguşită şi obosită. Pentru a evita lucrul acesta, străduieşte-te să-ţi păstrezi relaxaţi muşchii gîtului.

¹⁰ La fel cum un alergător se antrenează pentru un concurs, un vorbitor trebuie să-şi dezvolte controlul diafragmatic al respiraţiei prin exerciţiu. El poate să stea în picioare, să inspire adînc aerul şi apoi să expire treptat, pronunţînd încet şi nesacadat cît mai multe litere posibile ale alfabetului sau numărînd cît mai mult posibil fără să inspire din nou. El poate face lucrul acesta şi citind cu voce tare.

11–15. De ce contracţia musculară produce o voce stridentă, nazală sau înăbuşită?

¹¹ Relaxează-ţi muşchii încordaţi. Relaxează-te! Aplicarea acestui sfat simplu este şi ea foarte importantă pentru a învinge cele mai multe probleme de ordin vocal. Nu poţi face mare lucru pentru a ajuta pe cineva să-şi îmbunătăţească vocea dacă el nu învaţă cum să se relaxeze. În schimb, vei fi cu adevărat uimit să constaţi ce progres poţi face învăţînd să te relaxezi cînd vorbeşti. Trebuie să-ţi relaxezi atît mintea, cît şi corpul, căci tensiunea mintală provoacă tensiune musculară. Destinde-ţi mintea, adoptînd un punct de vedere potrivit faţă de auditorii tăi, care, în majoritatea cazurilor, sînt membri ai poporului lui Iehova. Devin oare prietenii tăi în mod subit duşmanii tăi, datorită simplului fapt că sînt aşezaţi în şiruri în faţa ta? Evident că nu. Nimeni de pe pămînt nu are un auditoriu atît de prietenos şi plin de iubire ca acela pe care-l avem noi de obicei.

¹² La început va fi poate necesar să faci eforturi conştiente pentru a fi relaxat. Ai putea constata că imediat înainte de a începe să vorbeşti, respiraţia îţi este întretăiată din cauza nervozităţii. Poţi corecta în mod deliberat lucrul acesta adoptînd o respiraţie lentă şi ritmică, străduindu-te tot timpul să-ţi relaxezi muşchii gîtului.

¹³ După cum am văzut, tensiunea crescîndă a coardelor vocale produce un sunet ascuţit; astfel, cu cît le întinzi mai mult, cu atît mai înalte sînt sunetele pe care le produci. Rezultatul poate fi o voce stridentă, care pare strangulată şi care provoacă o anumită tensiune printre auditori. Ce se poate face pentru a învinge această slăbiciune? După cum ne putem aduce aminte, coardele vocale vibrează sub acţiunea aerului care le traversează. Sunetul produs variază în  funcţie de încordarea sau relaxarea muşchilor, tot la fel cum sunetele emise de corzile unei viori se modifică în funcţie de întinderea sau slăbirea corzilor. Cînd îţi destinzi coardele vocale, tonurile sînt joase sau devin mai grave. Trebuie deci să-ţi destinzi muşchii gîtului. Sub efectul încordării, muşchii ce controlează deglutiţia se pot opune celor care controlează coardele vocale, ceea ce face ca vocea să fie răguşită. Vei înregistra progrese dacă vei face eforturi conştiente de a te relaxa.

¹⁴ Uneori, contractîndu-şi muşchii gîtului şi ai gurii, vorbitorul îşi închide cavitatea nazală, astfel încît aerul nu poate să treacă liber prin ea. Rezultatul este un sunet nazal. Pentru a evita lucrul acesta este necesară, de asemenea, destinderea. În anumite cazuri însă problema poate consta într-o obstrucţie a foselor nazale.

¹⁵ Maxilarele trebuie să fie şi ele relaxate. Dacă ele sînt contractate, gura nu se deschide suficient, iar sunetele ies cu greutate printre dinţi. Rezultatul este o voce înăbuşită şi indistinctă. Relaxarea maxilarelor nu înseamnă să ne deprindem a vorbi în mod leneş. Este necesar să fim echilibraţi în modul de a produce sunetele, astfel încît să avem o dicţie bună.

16, 17. Ce anume ne va ajuta să ne ameliorăm rezonanţa vocii, şi de ce este foarte important lucrul acesta?

¹⁶ Relaxarea musculară generală va favoriza mult rezonanţa. Odată ce sunetele clare sînt emise de un gît relaxat, sunetele armonice produse prin rezonanţă trebuie să le întărească pe cele dintîi pentru a-i da vocii sonoritate. Rezonanţa este produsă prin utilizarea întregului corp, care serveşte drept cutie de rezonanţă; încordarea împiedică însă acest efect. Sunetele emise de laringe se reverberează nu numai în cavitatea nazală, ci şi în structura osoasă a pieptului, în dinţi, în palat şi în sinusuri. Toate aceste părţi ale corpului contribuie la calitatea rezonanţei. Dacă se pune o greutate pe cutia de rezonanţă a unei viori, sunetul este înăbuşit; ea trebuie să fie liberă ca să vibreze. Tot aşa stau lucrurile şi cu structura osoasă a corpului nostru, care este susţinută de muşchi. Graţie rezonanţei, vei putea să te adresezi cu uşurinţă unui auditoriu larg, fără să-ţi forţezi vocea. Dacă nu ai această rezonanţă, vocea nu va avea putere şi îţi va fi greu să o modulezi în mod corespunzător sau să exprimi sentimente nuanţate.

¹⁷ Rezonanţa poate fi îmbunătăţită prin exerciţii de fredonare, însoţite de o relaxare conştientă a corpului. Buzele trebuie abia să se atingă şi nu să se închidă cu putere. În felul acesta vibraţiile sonore nu vor fi reţinute de muşchii  încordaţi, nici nu vor fi expulzate cu putere prin cavitatea nazală. Un exerciţiu foarte util constă în a repeta anumite cuvinte şi în a face să sune prelungit sunetele reprezentate prin literele ng, m, n, şi l. Pentru a-ţi ameliora calitatea vocii poţi, de asemenea, să pronunţi cu un volum redus vocalele şi să le lungeşti în mod exagerat, cu gîtul necontractat şi cu maxilarele relaxate.

18–22. Ce sfaturi trebuie să avem prezente în minte pentru a folosi cu eficienţă microfoanele?

¹⁸ Utilizarea corectă a microfoanelor. Cînd locurile de întrunire sînt spaţioase, este necesară amplificarea electronică a vocii umane, atît pentru a uşura sarcina vorbitorului, cît şi pentru a le permite auditorilor să asculte fără dificultate. Vorbitorul nu va trebui să facă eforturi pentru ca să aibă un volum corespunzător al vocii, iar auditorii nu vor trebui să-şi încordeze auzul pentru a înţelege ceea ce se spune. Microfoanele sînt utilizate în numeroase congregaţii nu numai pe podium, ci şi în rîndurile auditorilor, pentru a se auzi comentariile pe care le fac aceştia. Dar chiar dacă la Sala locală a Regatului nu se utilizează microfoane, ele se folosesc de obicei la programele adunărilor şi congreselor. De aceea, este necesar să ştim cum să le utilizăm corect.

¹⁹ Cît de aproape de gură trebuie să fie microfonul? În mod obişnuit, între zece şi cincisprezece centimetri. Problemele cele mai frecvente legate de utilizarea microfoanelor rezultă din faptul că vorbitorul se distanţează prea mult. Fii atent deci la distanţa care te separă de microfon. Fii atent, de asemenea, să vorbeşti în direcţia microfonului, ţinînd cont de poziţia sa, pentru ca operatorul de sunet să nu aibă dificultăţi în a regla amplificarea, în aşa fel încît sunetele să ajungă cu claritate la auditori. Trebuie, evident, să eviţi să tuşeşti, să-ţi dregi vocea sau să strănuţi în microfon.

²⁰ Cînd utilizezi microfonul, ascultă cum se reproduce vocea ta prin difuzoare. Astfel, vei putea să îţi reglezi volumul vocii şi să îţi corectezi, eventual, poziţia. Această corectare poate fi făcută apropiindu-te de microfon sau depărtîndu-te cîţiva centimetri de el. Este necesar ca unii vorbitori să evite volumul excesiv al vocii, care nu face decît să o deformeze, riscînd să fie neplăcută şi să îi irite pe auditori. Totodată, nu uita că, dacă vrei să-ţi reduci volumul vocii pentru a obţine anumite efecte oratorice într-un moment oarecare al cuvîntării, datorită acestei minuni moderne care este amplificarea electronică, auditorii tăi pot auzi chiar şi o simplă şoaptă.

²¹ Va trebui să-ţi iei şi alte precauţii în întrebuinţarea microfonului. Ai remarcat că sunetul „p“ produce uneori un  sunet exploziv? Aceasta se întîmplă atunci cînd vorbitorul stă prea aproape de microfon. Consoana „s“, care este şuierătoare, poate crea, de asemenea, probleme. Aceste sunete trebuie atenuate deoarece, dacă sînt prea accentuate prin amplificare, se aseamănă cu nişte şuierături care ies din difuzor. Nu-ţi va fi greu să învingi aceste probleme dacă urmezi sfaturile date mai sus.

²² Mecanismul vocii noastre este un minunat dar din partea Creatorului nostru. Tot lui îi datorăm şi electricitatea, precum şi inventivitatea minţii noastre, care a făcut posibilă utilizarea microfonului. Ori de cîte ori ne utilizăm vocea, folosind sau nu un sistem de amplificare, să o facem într-un mod care să îl onoreze pe Creatorul vorbirii.

[Întrebări de studiu]