Studiul 32

Accentuare adecvată înţelesului şi modulaţia

1, 2. Care este rolul accentuării adecvate înţelesului în cadrul unei cuvîntări?

¹ Accentuarea adecvată înţelesului şi modulaţia concură la a da relief şi culoare cuvîntării. Fără ele, ideile sînt deformate şi îşi pierd interesul. Întrucît accentuarea adecvată înţelesului este de obicei mai uşor de însuşit, îi vom acorda mai întîi acesteia atenţie.

 ² Ţine prezent în minte ce urmează să realizezi prin accentuarea adecvată înţelesului. Este vorba de a accentua cuvintele sau ideile în aşa fel încît să transmiţi înţelesul lor exact şi să le indici auditorilor tăi importanţa lor relativă. Uneori accentul necesar poate fi pur şi simplu puternic sau uşor, dar există, de asemenea, ocazii în care este necesar ca el să aibă nuanţe subtile.

3–7. Arătaţi cum se poate însuşi o bună accentuare adecvată înţelesului.

³ Accentuarea cuvintelor care transmit ideea. A accentua înseamnă în principal a alege cuvintele care trebuie evidenţiate. Aceasta implică recunoaşterea acelor cuvinte care transmit ideea şi scoaterea lor în relief în raport cu cuvintele alăturate, printr-o evidenţiere sau accentuare potrivită. Dacă sînt accentuate alte cuvinte decît cele care transmit ideea, înţelesul va deveni obscur sau deformat.

⁴ În mod normal, majoritatea oamenilor înţeleg bine conversaţia de fiecare zi. Dacă nu ai un anumit tic verbal, cum ar fi accentuarea prepoziţiilor, acest aspect nu va reprezenta o problemă reală. În general, orice slăbiciune serioasă în acest domeniu este rezultatul unui asemenea tic verbal. Dacă aceasta este şi problema ta, depune toate eforturile ca s-o elimini. În mod obişnuit, una sau două cuvîntări nu sînt suficiente pentru a elimina asemenea ticuri, dar consilierul nu te va opri să treci la punctele următoare, dacă prin greşelile tale de accentuare nu deformezi, totuşi, înţelesul. Însă, în vederea unei vorbiri pline de forţă şi eficiente, continuă să faci îmbunătăţiri pînă cînd îţi vei însuşi pe deplin accentuarea corectă.

⁵ În general trebuie să acordăm mai multă atenţie accentuării adecvate înţelesului atunci cînd ne pregătim pentru o citire publică decît atunci cînd ne pregătim pentru o cuvîntare liberă. Lucrul acesta este valabil atît pentru citirea textelor scripturale citate într-o cuvîntare, cît şi pentru citirea paragrafelor la studiul Turnului de veghere. Motivul pentru care trebuie să acordăm mai multă atenţie accentuării adecvate înţelesului atunci cînd este vorba de citirea unui text constă în faptul că materialul pe care îl citim este scris, de obicei, de altcineva. Este necesar, aşadar, să-l studiem atent, analizînd ideile şi repetînd textul pînă cînd ne devine familiar.

⁶ Cum se realizează accentuarea adecvată înţelesului? Există diverse mijloace, care adesea pot fi combinate: printr-un volum mai mare al vocii, prin mai multă ardoare sau sentiment, printr-un ton mai coborît sau mai ridicat, printr-un ritm lent şi măsurat sau rapid, printr-o pauză înainte sau după o afirmaţie (sau şi una şi alta), prin gesturi şi prin expresia feţei.

 ⁷ În primul rînd străduieşte-te să pui accentul în mod corespunzător şi cu suficientă forţă, pentru a scoate în evidenţă cuvintele-cheie. Astfel, dacă trebuie să-ţi citeşti cuvîntarea, subliniază cuvintele-cheie în timpul pregătirii materialului. Dacă urmează să ţii o cuvîntare liberă, fixează-ţi cu claritate în minte ideile principale. Foloseşte în schiţa ta cuvintele-cheie şi accentuează-le.

8, 9. De ce este important să accentuăm ideile principale?

⁸ Accentuarea ideilor principale ale expunerii. Acesta este aspectul în care accentuarea adecvată înţelesului lipseşte cel mai frecvent. O cuvîntare în care ideile principale nu sînt accentuate este monotonă. Nimic nu iese în evidenţă din cadrul ansamblului. După ce cuvîntarea s-a încheiat, adesea este imposibil să-ţi aminteşti ceva care să fi ieşit în evidenţă. Chiar dacă punctele principale au fost pregătite în mod corespunzător pentru a fi scoase în evidenţă, nereuşita de a le accentua în mod corespunzător în timpul expunerii le poate slăbi pînă acolo încît să se piardă complet.

⁹ Pentru a depăşi această problemă, trebuie să analizezi mai întîi cu grijă materialul. Care este punctul cel mai important al cuvîntării? Care este al doilea punct în ordinea importanţei? Dacă ţi s-ar cere să îţi rezumi cuvîntarea la una sau două fraze, care ar fi ele? Aceasta este una dintre cele mai bune modalităţi de a identifica punctele principale. Odată ce le-ai stabilit, notează-ţi-le în schiţă sau pe manuscris. Vei putea acum să le tratezi în aşa fel încît să faci din ele puncte culminante. Acestea sînt ideile principale ale expunerii tale şi, dacă materialul este bine schiţat şi îl expui cu o accentuare gradată corespunzător, vor fi reţinute. Acesta este scopul cuvîntării tale.

**********

10–12. Explicaţi ce înseamnă modulaţia.

¹⁰ Simpla accentuare adecvată înţelesului poate permite, ea singură, auditoriului să înţeleagă ceea ce spui, însă varietatea în accentuare pe care i-o oferă modulaţia poate face ca expunerea ta să fie mai plăcută pentru ascultători. Te foloseşti tu bine de modulaţie în ministerul de teren şi în cuvîntările pe care ai privilegiul să le ţii în congregaţie?

¹¹ Modulaţia constă într-o variaţie intermitentă a tonului, a ritmului şi a tăriei cu scopul de a reţine atenţia auditoriului şi de a-i permite să urmărească mişcarea progresivă a ideilor şi sentimentelor vorbitorului. Pentru a fi eficientă, modulaţia trebuie să cuprindă toată gama de nuanţe oferite de subiectul unei anumite cuvîntări. Gama superioară a modulaţiei poate cuprinde, în ordine descrescîndă, exaltare, entuziasm şi un  interes viu. În gama mijlocie se află interesul moderat, în timp ce registrul inferior comportă seriozitate şi solemnitate.

¹² Nu trebuie să fii niciodată teatral, prin exprimări exagerate. Desigur, vorbirea noastră trebuie să fie plină de culoare, dar ea nu trebuie să imite nici pioşenia solemnă a clerului, nici violenţa isterică a anumitor evanghelişti. Respectul şi demnitatea care se cuvin mesajului Regatului ne vor împiedica de la orice asemenea manifestări necreştine.

13, 14. Ce se înţelege prin variaţie în tărie?

¹³ Variaţie în tărie. Poate că cea mai simplă posibilitate de a obţine modulaţia constă în variaţia tăriei vocii. Aceasta este una din modalităţile de a marca puncte culminante şi de a accentua ideile principale ale cuvîntării tale. Însă simpla creştere a volumului nu va face întotdeauna să iasă în evidenţă punctele principale. În unele cazuri le-ar putea scoate în evidenţă, dar creşterea forţei cu care sînt expuse ar putea să te împiedice să-ţi atingi scopul, căci anumite puncte pretind mai mult căldură şi sentiment, decît un ton însufleţit. În acest caz, redu volumul, dar măreşte intensitatea vocii. Acelaşi lucru este valabil dacă vrei să exprimi nelinişte sau teamă.

¹⁴ Dacă variaţia în tărie este esenţială pentru modulaţie, trebuie manifestată totuşi grija de a nu vorbi atît de încet încît unii să nu audă. Trebuie să se evite, de asemenea, creşterea volumului pînă la punctul de a fi neplăcut pentru auditori.

15–17. Cum însufleţesc variaţiile în ritm cuvîntarea?

¹⁵ Variaţie în ritm. Puţini vorbitori începători vor recurge la o variaţie a ritmului atunci cînd se află pe podium. Noi facem lucrul acesta în mod constant în vorbirea de fiecare zi, deoarece cuvintele curg în vorbirea liberă exact cum gîndim sau cum este necesar. Dar vorbitorul începător se privează în general, pe podium, de posibilitatea de a vorbi natural. El îşi pregăteşte cu prea mare grijă cuvintele şi expresiile, astfel încît toate cuvintele vor fi spuse în acelaşi ritm. Vorbirea după o schiţă îl va ajuta să îşi corecteze această slăbiciune.

¹⁶ Ritmul principal al cuvîntării tale trebuie să fie moderat. Punctele mai puţin importante, naraţiunea, majoritatea ilustrărilor etc. vor permite o mai mare viteză a expunerii. Argumentele decisive, punctele culminante şi cele principale pretind, în general, o expunere mai lentă. În unele cazuri, în vederea unei accentuări deosebit de puternice a anumitor puncte, te poţi folosi, în mod deliberat, de un ritm lent. Ai putea chiar să te opreşti complet, făcînd o pauză, ceea ce înseamnă o schimbare totală de ritm.

¹⁷ Dar atenţie! Să nu vorbeşti niciodată atît de rapid încît dicţia ta să aibă de suferit. Un excelent exerciţiu în privinţa aceasta constă în a citi în particular cu voce tare, cît de repede  poţi, fără să te poticneşti. Citeşte acelaşi paragraf de repetate ori, mărind în mod constant ritmul, fără să te poticneşti şi fără să faci greşeli de pronunţie. Apoi încearcă să citeşti cît mai lent posibil, lu-n-gi-nd vo-ca-le-le, dar fără a ciunti cuvintele. Apoi măreşte viteza şi micşoreaz-o, alternativ şi spasmodic, pînă cînd vocea ta devine flexibilă şi poţi să o foloseşti după plac. Aceasta îţi va permite, atunci cînd vei vorbi, să schimbi în mod automat ritmul, potrivit înţelesului cuvintelor pe care le spui.

18–20. Explicaţi în ce fel se poate realiza variaţia în ton.

¹⁸ Variaţie în ton. Variaţiile de ton sînt probabil, într-o oarecare măsură, partea cea mai dificilă a modulaţiei. Desigur, noi accentuăm în mod constant cuvinte printr-o uşoară ridicare a tonului, însoţită în mod obişnuit de o uşoară creştere a volumului. Noi lovim cuvîntul, dacă se poate spune astfel.

¹⁹ Dar dacă vrei să exploatezi pe deplin acest aspect al modulaţiei, se pretinde să realizezi variaţii mai semnificative ale tonului. Încearcă să citeşti cu voce tare Geneza 18:3–8 şi 19:6–9. Vei observa că aceste versete pretind o mare varietate în ritm şi în ton. Bucuria şi entuziasmul se exprimă întotdeauna pe un ton mai înalt decît tristeţea şi neliniştea. Cînd materialul tău exprimă asemenea sentimente, exprimă-le în mod corespunzător.

²⁰ Una dintre principalele cauze de slăbiciune în acest aspect al vorbirii este lipsa unui registru suficient de larg al vocii. Dacă aceasta este problema ta, străduieşte-te să o corectezi. Fă exerciţii similare celor pe care le-am sugerat mai devreme în acest studiu. Însă, în loc să variezi ritmul, schimbă intonaţia, adoptînd cînd un ton ascuţit, cînd unul grav.

21–24. De ce trebuie să fie modulaţia adecvată ideii sau sentimentului exprimat?

²¹ Modulaţie adecvată ideii sau sentimentului exprimat. Din discuţia noastră cu privire la această calitate reiese clar că variaţiile nu se pot obţine prin simpla modulare a vocii. Modul tău de a expune trebuie să fie în ton cu atmosfera care se desprinde din ceea ce spui. Cînd începe deci modulaţia? Evident, ea începe în momentul în care îţi pregăteşti materialul pentru expunere. Dacă expunerea ta constă doar dintr-o serie de argumente sau îndemnuri, este evident că ea nu va fi prea variată. Iată de ce se cuvine să îţi analizezi schiţa după ce ai terminat-o, ca să vezi dacă dispui de tot ce este necesar pentru a face o prezentare plină de culoare şi semnificaţie.

²² Cu toate acestea, se întîmplă uneori ca în mijlocul cuvîntării să simţi necesitatea de a schimba ritmul, deoarece ai sentimentul că expunerea ta trenează. Ce poţi face? Aici se constată din nou avantajul vorbirii libere. Tu poţi modifica natura materialului „din mers“. În ce fel? O modalitate ar fi să  opreşti firul expunerii şi să începi să citeşti un text din Biblie. Sau ai putea să transformi o afirmaţie într-o întrebare şi să faci o scurtă pauză pentru a accentua ideea. Ai putea include eventual o ilustrare, adaptînd-o unui argument din schiţa ta.

²³ Bineînţeles, pentru a realiza asemenea modificări pe parcursul expunerii trebuie să fii un vorbitor experimentat. Însă poţi ţine cont de aceste sugestii atunci cînd îţi pregăteşti subiectul care îţi este repartizat.

²⁴ Se spune că modulaţia constituie condimentul unei cuvîntări. Dacă foloseşti modul corect de a modula şi cu amploarea cuvenită, aceasta va da o deplină aromă ideilor tale, iar auditoriul va asculta cu plăcere.

[Întrebări de studiu]