Salt la conţinut

Salt la cuprins

Studiul ne recompensează

Studiul ne recompensează

Studiul 7

Studiul ne recompensează

1. În vederea căror lucruri ne pregăteşte studiul?

1 Ţi-ar plăcea să vezi cum creşti în credinţă, să simţi cum iubirea ta faţă de Dumnezeu se întăreşte, să te bucuri de mai mult discernămînt şi de roade mai bogate în urma eforturilor tale în minister? Progresul pe care îl faci în toate aceste privinţe depinde, într-o măsură considerabilă, de ceea ce faci cu privire la studiul tău personal şi familial. Acest studiu este o parte esenţială a vieţii noastre creştine. El nu numai că ne pregăteşte pentru a-i sluji în prezent lui Dumnezeu, ci constituie şi o parte a instruirii noastre pentru viaţa în lumea nouă a lui Dumnezeu. Studiezi personal aşa cum s-ar cuveni s-o faci? — Mat. 4:4.

2, 3. Cum putem găsi timp pentru studiu?

2 A găsi timp adecvat pentru studiu constituie adesea o problemă, dar nu una insurmontabilă. Constaţi că programul tău de studiu necesită o îmbunătăţire? Analizează-ţi atunci programul săptămînal de activitate. Probabil că nu vei găsi prea mult timp care să nu fie deja planificat. Dar Biblia ne îndeamnă să ‘răscumpărăm timp’ de la alte preocupări (Ef. 5:15–17). Dacă ai televizor, ar fi bine să ţii o evidenţă a timpului pe care îl petreci în timpul săptămînii în faţa micului ecran. S-ar putea să rămîi surprins de volumul de timp întrebuinţat astfel. Cît timp îţi petreci cu convorbirile telefonice, cu vizitele la vecini sau cu citirea ziarelor sau a revistelor lumeşti? Nu ai putea dedica o parte din acest timp, în fiecare săptămînă, uneia sau mai multor ore de studiu, care ar aduce un folos de durată? Un asemenea studiu poate fi efectuat în timpul zilei, seara sau oricînd este cel mai potrivit pentru tine. Oamenii găsesc de obicei timp pentru cele mai importante lucruri şi nu încape îndoială că studiul Cuvîntului lui Dumnezeu este unul dintre „lucrurile mai importante“ pentru cineva care pune preţ pe relaţia sa cu Iehova. — Filip. 1:9–11NW; Prov. 2:1–5.

3 Dacă la început vei găsi că este greu să te aşezi şi să te concentrezi asupra studiului, cu timpul îţi va fi mai uşor şi o vei face cu mai multă plăcere. Este însă necesar să apreciezi importanţa studiului, să-ţi faci timp pentru a-l efectua cu regularitate şi să depui eforturi serioase.

4, 5. Ce pretinde studiul, şi de ce este potrivit să ne începem studiul cu rugăciune?

4 Studiul trebuie făcut cu scopul de a reţine şi de a putea să explici cu claritate materialul. Citirea ocazională, chiar dacă are locul ei corespunzător în viaţa noastră, nu este studiu. Studiul pretinde cercetare, meditare şi sîrguinţă. Nu îţi planifica să parcurgi mai mult material decît poţi parcurge în mod eficient, căci altfel vei constata că studiul tău este superficial şi nerentabil. Fă-ţi, în schimb, timp pentru cercetare şi meditare. Planifică-ţi, totuşi, suficient material pentru ca să constaţi că realizezi, într-adevăr, ceva.

5 Cursantul creştin nu se bazează pe propria capacitate de pătrundere în lucrurile profunde ale Cuvîntului adevărului lui Dumnezeu. El îşi dă seama că are nevoie de ajutorul spiritului sfînt al lui Dumnezeu, de ajutorul organizaţiei lui Dumnezeu compusă din slujitorii săi devotaţi şi de ajutorul Cuvîntului însuşi. Iată de ce este potrivit să căutăm binecuvîntarea lui Dumnezeu prin rugăciune în timpul alocat studiului. — Iac. 1:5; Luca 11:9–13.

6, 7. Ce sugestii utile puteţi încerca să aplicaţi cu scopul de a obţine mai mult folos din lectura în familie a Bibliei?

6 Studiul Bibliei. În programul Şcolii de minister teocratic se prevede ca în mod obişnuit să se citească săptămînal un anumit fragment din Biblie. Lucrul acesta poate fi făcut adesea ca grup familial, citind seara cîte un capitol sau două din Biblie. Pentru a trage foloase din această lectură, este util ca, după fiecare paragraf, cel care citeşte sau altcineva din grup să comenteze ideea principală a paragrafului. Dacă citeşti singur materialul, rezervă-ţi un moment pentru a medita la ideea exprimată, urmărind să vezi cum se armonizează cu restul capitolului şi ce efect poate avea asupra ta personal.

7 Dacă atunci cînd ţi-ai terminat lectura din Biblie anumite puncte ţi-au rămas neclare, ar fi potrivit să îţi faci timp pentru cercetare. Poate că ideea sau sensul unui anumit text scriptural ţi-a fost neclar. Cum ai putea obţine mai multe informaţii asupra lui? Mai întîi ai putea să examinezi secţiunea Index de texte scripturale din Watch Tower Publications Indexes, pentru a găsi locurile în care a fost explicat textul în cauză. Dacă nelămurirea ta implică o anumită expresie dintr-un text scriptural, cum ar fi „sfinţire“ sau „Babilonul cel Mare“, ai putea găsi comentarii suplimentare prin consultarea secţiunii Index tematic din Watch Tower Publications Indexes pe care le ai în biblioteca ta. Aceeaşi procedură poate fi urmată pentru a obţine mai multe informaţii privitoare la o anumită persoană sau la un anumit loc menţionat în Biblie. Ai putea găsi, de asemenea, informaţii privitoare la persoane şi locuri în Insight on the Scriptures sau prin simpla apelare la indexul alfabetic de texte scripturale de la sfîrşitul Bibliei tale, şi apoi prin examinarea referinţelor scripturale indicate acolo.

8, 9. Cum pot fi găsite răspunsuri la întrebările biblice, dar ce trebuie să căutăm noi pe lîngă răspunsuri?

8 Cercetări pentru a găsi răspunsuri. Uneori, cu ocazia unei vizite ulterioare sau a unui studiu biblic la domiciliu, se pot ridica întrebări de ale căror răspunsuri nu eşti sigur. Poţi face cercetări în legătură cu aceste întrebări în cadrul studiului tău personal. În felul acesta te vei asigura că ‘împarţi drept cuvîntul adevărului’ (2 Tim. 2:15). Cu un mic efort, de obicei poate fi găsit un răspuns satisfăcător. Mai întîi de toate, dacă este necesară explicarea unui text scriptural, asigură-te că ai citit contextul. Ce anume tratează materialul din jurul textului scriptural aflat în discuţie şi, prin urmare, care este sensul lui? Odată ce te-ai asigurat cu privire la lucrul acesta, eşti pregătit să examinezi secţiunea Index de texte scripturale din Watch Tower Publications Indexes ca să obţii un ajutor suplimentar. Este vorba de o doctrină sau de o profeţie, sau este implicată aplicarea principiilor biblice în viaţa celui care studiază? Atît secţiunea Indexului tematic, cît şi a Indexului de texte scripturale ale Watch Tower Publications Indexes te pot ajuta să găseşti informaţiile de care ai nevoie.

9 Cînd eşti satisfăcut de răspunsul găsit, întreabă-te ce dovezi ai pentru a-l susţine. Este răspunsul tău o simplă prezentare de fapte, care ar putea să-i pară dogmatică celui care te ascultă, sau cunoşti raţiunea concluziilor prezentate în publicaţiile Watch Tower? Ai putea demonstra că ele sînt adevărate? Cel pe care îl vizitezi poate că doreşte să-i explici motivele concluziilor tale sau să-i prezinţi baza scripturală. Ai putea să ilustrezi ideea? Ai în minte întrebările orientative pe care le-ai putea utiliza pentru a-l ajuta pe elev să ajungă la concluzia corectă? Studiul asupra subiectului te va ajuta să fii pregătit pentru a prezenta cu eficienţă răspunsul.

10, 11. Daţi sugestii cu privire la modul de pregătire în vederea studiului Turnului de veghere şi a studiului de carte al congregaţiei.

10 Pregătirea pentru studiul „Turnului de veghere“. În unele ţări Turnul de veghere nu apare cu regularitate din cauza opoziţiei faţă de activitatea Martorilor lui Iehova. În asemenea locuri fraţii trebuie să revadă ediţii mai vechi sau să se bazeze pe ceea ce îşi aduc aminte din studiile anterioare. Îţi poţi aminti ideile principale din ediţiile recente ale Turnului de veghere pe care le-ai studiat? Ar trebui să studiem cu scopul de a ne aminti materialul pentru a-l putea folosi mai tîrziu, fie în propria noastră viaţă, fie în ministerul de teren.

11 Este avantajos ca, de îndată ce am primit revista, să o citim mai întîi de la un capăt la altul, pentru a ne face astfel o imagine de ansamblu asupra materialului. Apoi, uneori înainte de studierea în congregaţie a materialului, este bine să îl parcurgem din nou, fie individual, fie discutîndu-l în cadrul familiei. Cînd faci lucrul acesta, reţine mai întîi tema articolului, textul-cheie şi subtitlurile scrise cu litere groase din întregul articol. Aceasta îţi va oferi o imagine de ansamblu asupra subiectului şi va constitui un ajutor pentru a înţelege legătura dintre detaliile prezentate în cadrul fiecărui paragraf. Poţi citi acum articolul paragraf cu paragraf, căutînd răspunsurile la întrebări şi subliniind cîteva idei-cheie în vederea unei recapitulări ulterioare. Cînd, la sfîrşitul unui paragraf, constaţi că nu poţi răspunde cu propriile tale cuvinte la întrebare, este bine să reciteşti paragraful, ca să poţi găsi răspunsul. Acordă atenţie argumentelor scripturale ale răspunsurilor date, căutînd textele citate şi notîndu-ţi-le pe acelea pe marginea cărora ai dori să faci comentarii la întrunire. Cînd termini toate paragrafele din cadrul unui subtitlu, fă o scurtă oprire, ca să revezi cum a contribuit materialul la dezvoltarea întregului subiect. Fă din nou lucrul acesta la sfîrşitul articolului. Întreabă-te unde vei putea utiliza ceea ce ai învăţat, cum îţi influenţează propria viaţă sau cum ai putea explica altcuiva aceste lucruri. Astfel, nu te vei limita doar la a găsi răspunsuri, ci vei dobîndi atît înţelepciune, cît şi pricepere (Prov. 4:7). În felul acesta, bucuria pe care ţi-o procură participarea la studiul Turnului de veghere cu congregaţia va creşte foarte mult. Aceeaşi metodă poate fi urmată şi în pregătirea studiului de carte al congregaţiei.

12–14. De ce este foarte important studiul familial, şi ce material poate fi studiat?

12 Studiul familial. Mai presus de toate, ia măsuri ca în aranjamentele tale în vederea studiului să fie cuprinsă şi familia ta, în aşa fel încît fiecare membru al ei să aibă un folos deplin. S-ar dovedi oare iubitor un cap de familie dacă el ar studia cu atenţie, în timp ce soţia şi copiii săi ar flămînzi în privinţă spirituală? Un cap de familie este obligat ‘să poarte de grijă’ nu numai în privinţă fizică, ci şi spirituală „de ai săi şi mai ales de cei din casa lui“ (1 Tim. 5:8). Înţelepciunea unei instruiri biblice asigurate de timpuriu copiilor rezultă din Proverbele 22:6: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, [nici chiar atunci, NW] cînd va îmbătrîni, nu se va abate de la ea“. Nu te gîndi că fiul sau fiica ta sînt prea mici pentru a trage folos din studiu. Copiii învaţă din fragedă copilărie (2 Tim. 3:15). Membrii familiei care progresează cel mai rapid sînt adesea cei care au făcut o practică din a avea o perioadă de citire şi de studiu familial. Regularitatea este de cea mai mare importanţă.

13 Discuţi tu textul zilei cu membrii familiei şi le permiţi să comenteze în jurul acestuia, punîndu-le întrebări pentru a te asigura că l-au înţeles? Aceasta poate furniza o bogată hrană spirituală pentru familia ta. Multe familii fac lucrul acesta cu ocazia mesei. În plus, fiecare familie ar trebui să îşi rezerve cu regularitate timp, săptămînal, pentru un studiu familial mai amplu, într-o seară sau într-un alt moment convenabil. Este necesar un timp adecvat pentru a dobîndi o înţelegere satisfăcătoare a multor subiecte biblice, pentru a explora variatele lor aspecte şi pentru a le întipări în inimă. Studiul familial ţinut cu regularitate vă oferă tuturor posibilitatea să trageţi foloase dintr-un asemenea studiu împreună. Aveţi un asemenea studiu în familie? Dacă acesta nu constituie o regulă în casa voastră, ar trebui să discuţi chiar astăzi în acest sens cu întreaga familie, făcînd demersuri hotărîte pentru ca lucrul acesta să facă parte din viaţa voastră. — Ef. 6:4; Deut. 6:4–7.

14 Dacă aveţi copii încă mici, este bine să includeţi pentru studiul împreună un material care să fie pe înţelesul lor şi care să-i ajute. Dar chiar şi cel mai dificil material poate fi discutat în aşa fel încît să fie implicaţi şi cei mici cu ajutorul unei întrebări simple adresate din cînd în cînd cu privire la o chestiune pe care ei o pot înţelege. Multe familii pregătesc articolul din Turnul de veghere în timpul alocat studiului lor familial. Dar poate fi folosit ca bază pentru studiu orice material potrivit cu necesităţile familiei. O asemenea instruire are drept rezultat legături familiale strînse, precum şi preţuirea lucrurilor spirituale.

15–17. Ce recompense aduce studiul făcut cu regularitate?

15 Recompense pentru asiduitate. O recompensă imediată a studiului asiduu este îmbunătăţirea memoriei prin exerciţiu şi stimulare. În ministerul de teren şi la întrunirile congregaţiei ne vine mai uşor să ne amintim şi să comentăm pe marginea punctelor pe care deja le-am studiat. Noi constatăm să sîntem în măsură să răspundem aproape din memorie la întrebările noilor persoane interesate şi să găsim rapid textele scripturale pe care se bazează comentariile noastre. Dar mai mult decît atît, studiul ne dă o cunoaştere generală mai bogată a Cuvîntului lui Dumnezeu. El ne întăreşte credinţa, ne dă un discernămînt mai clar privitor la principiile Bibliei şi ne măreşte bucuria în serviciul lui Iehova. — Evr. 5:14.

16 Persoanele înţelepte pun pe primul plan lucrurile care privesc viaţa lor spirituală. Din cauza lipsei de timp se poate renunţa la unele activităţi secundare, dar niciodată la studiul Cuvîntului vieţii. Celor care adoptă acest punct de vedere Iehova le promite că ‘se va lăsa găsit de ei’ (1 Cron. 28:9). Lucrul acesta se va confirma în special atunci cînd studiezi nu doar pentru a-ţi umple mintea cu o cunoştinţă exactă, ci şi pentru a-ţi nutri inima. Permite ca iubirea şi recunoştinţa faţă de Iehova şi faţă de lucrările sale minunate să crească pe măsură ce studiezi Cuvîntul său.

17 Scopul real al studiului pe care îl fac miniştrii lui Dumnezeu este dezvăluit cu claritate în această rugăciune a apostolului Pavel, consemnată în Coloseni 1:9, 10: „Să vă umpleţi de cunoştinţa exactă a voinţei sale în toată înţelepciunea şi discernămîntul spiritual, ca să umblaţi într-un mod demn de Iehova, pentru a-i fi pe deplin plăcuţi, în timp ce continuaţi să aduceţi rod în orice lucrare bună şi să creşteţi în cunoştinţa exactă a lui Dumnezeu“ (NW).

[Întrebări de studiu]