Notă pentru părinți
Care este cel mai frumos cadou pe care l-ați putea face copiilor voștri? Într-adevăr, ei au nevoie de multe lucruri, cum ar fi iubirea, îndrumarea și ocrotirea voastră. Totuși, cel mai prețios cadou pe care li-l puteți face este acela de a-i ajuta să-l cunoască pe Iehova și să învețe adevărurile din Cuvântul său, Biblia (Ioan 17:3). În felul acesta, copiii voștri vor putea să-l iubească pe Iehova și să-i slujească din toată inima, chiar de la o vârstă fragedă (Matei 21:16).
Mulți părinți au observat că activitățile și lecțiile scurte sunt foarte eficiente în cazul copiilor mici. Ne face plăcere să vă oferim această publicație, intitulată Lecţii din Biblie. Fiecare lecție este prezentată într-o manieră simplă. Imaginile și textul au fost pregătite special pentru copiii până în trei ani. La sfârșitul fiecărei lecții sunt sugerate câteva activități. Broșura de față nu este o jucărie pentru copii, ci un manual din care părinții să le citească copiilor, dându-le acestora ocazia să se exprime.
Nutrim convingerea că această publicație vă va ajuta să-i învățați pe copiii voștri adevărurile Bibliei încă „din pruncie“ (2 Timotei 3:14, 15).
Frații voștri,
Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova