Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cine sunt ei?

Cine sunt ei?

Cine sunt ei?

MARTORII LUI IEHOVA vă invită să-i cunoaşteţi mai bine. Poate că vă sunt vecini ori colegi de muncă, sau poate că i-aţi întâlnit în alte împrejurări. Probabil că i-aţi văzut pe stradă oferind reviste trecătorilor sau aţi schimbat câteva vorbe cu ei când au sunat la uşa dumneavoastră.

De fapt, Martorii lui Iehova vă vor binele. Ei doresc să vă fie prieteni şi să vă spună mai multe despre ei, despre convingerile lor religioase, despre organizaţia lor şi despre concepţia pe care o au cu privire la oameni şi la lumea în care trăim. Din acest motiv, ei v-au pregătit această broşură.

Martorii lui Iehova sunt oameni obişnuiţi, confruntându-se cu probleme economice, afective şi de sănătate. Nefiind nici perfecţi, nici infailibili, nici înzestraţi cu puteri supranaturale, ei fac uneori greşeli, dar încearcă să înveţe din ele şi studiază cu sârguinţă Biblia pentru a se corecta. Ei s-au dedicat lui Dumnezeu pentru a face voinţa lui şi se străduiesc să trăiască la înălţimea dedicării lor. În toate activităţile lor, ei se lasă îndrumaţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi de spiritul său sfânt.

Pentru Martorii lui Iehova este deosebit de important să-şi bazeze convingerile religioase pe Biblie, nu pe teorii omeneşti sau pe crezuri religioase. Ei sunt animaţi de aceleaşi sentimente ca şi apostolul Pavel, care a scris sub inspiraţie: „Dumnezeu să fie găsit adevărat, chiar dacă orice om ar fi găsit mincinos“ (Romani 3:4). Faţă de doctrinele prezentate ca adevăruri biblice, Martorii adoptă atitudinea manifestată de bereeni care, după ce l-au auzit predicând pe apostolul Pavel, „au primit cuvântul cu cea mai mare însufleţire, examinând cu grijă Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă aceste lucruri erau aşa“ (Faptele 17:11). Martorii lui Iehova consideră că toate învăţăturile religioase — indiferent că este vorba despre învăţăturile lor sau ale altor confesiuni — ar trebui supuse unui astfel de test care să le permită cititorilor să vadă dacă ceea ce citesc este sau nu în armonie cu Scripturile inspirate. Ei vă invită şi vă încurajează să faceţi acest lucru când staţi de vorbă cu ei.

Din cele de mai sus reiese clar că Martorii lui Iehova cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Ei consideră că cele 66 de cărţi care o compun sunt de inspiraţie divină şi exacte din punct de vedere istoric. Ei numesc prima parte a Bibliei, cunoscută în general ca Vechiul Testament, Scripturile ebraice, iar pe cea de-a doua, aşa-zisul Nou Testament, este numită Scripturile greceşti creştine. Credinţa lor se bazează atât pe Scripturile greceşti, cât şi pe cele ebraice, pe care le înţeleg literal, cu excepţia pasajelor în care contextul sau expresiile folosite indică un sens figurat sau simbolic. Martorii lui Iehova înţeleg că numeroase profeţii s-au împlinit deja, în timp ce altele sunt în curs de împlinire sau urmează să se împlinească.

NUMELE LOR

Martorii lui Iehova? Da, aşa se numesc ei. Acest nume le este definitoriu, indicând faptul că ei depun mărturie despre Iehova, divinitatea lui şi scopurile sale. Substantivele „Dumnezeu“, „Domn“ şi „Creator“ — ca şi cuvintele „preşedinte“, „rege“ şi „general“ — sunt titluri ce pot fi atribuite multor persoane. În schimb, numele „Iehova“ este un substantiv propriu care se referă la Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul universului. Această idee este susţinută de Psalmul 83:18, care spune: „Şi să cunoască, că tu, al cărui nume este Iehova, tu numai eşti cel Preaînalt peste tot pământul“ (Sânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, Iaşi, 1874).

Numele „Iehova“ („Iahve“, în conformitate cu Biblia Ortodoxă editată de Patriarhie, sau „Yahweh“, după unii biblişti) apare de aproape 7 000 de ori în textul original al Scripturilor ebraice. Majoritatea Bibliilor nu folosesc acest nume, substituindu-l cu „Dumnezeu“ sau „Domnul“. Dar chiar şi în aceste versiuni, versetele care conţineau în ebraică numele Iehova pot fi găsite cu uşurinţă deoarece în locul numelui „Iehova“ găsim aici cuvintele „DUMNEZEU“ sau „DOMNUL“, scrise cu majuscule. Există însă şi traduceri moderne care folosesc atât numele Iehova, cât şi Yahweh. Iată, de exemplu, cum redă Traducerea lumii noi versetul din Isaia 42:8: „Eu sunt Iehova. Acesta este numele meu“.

Fragmentul biblic pe baza căruia au adoptat acest nume se găseşte în capitolul 43 al cărţii Isaia. În acest capitol, scena lumii este comparată cu un tribunal imens unde zeii naţiunilor sunt invitaţi fie să-şi aducă martori care să le susţină presupusa dreptate, fie să-i asculte pe martorii care pledează pentru Iehova şi să recunoască apoi adevărul. În acest context, Iehova îi spune poporului său: „Voi sunteţi Martorii mei, zice Iehova, şi servul meu, pe care l-am ales; ca să cunoaşteţi şi să credeţi în mine, şi să înţelegeţi că eu sunt; înainte de mine nici un Dumnezeu n-a fost, nici va fi după mine. Eu, eu sunt Iehova; şi afară de mine mântuitor nu este“. — Isaia 43:10, 11, Sânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, Bucureşti, 1915.

Iehova Dumnezeu a avut martori pe pământ cu mii de ani înainte de naşterea lui Isus. După ce în capitolul 11 al cărţii Evrei sunt enumeraţi câţiva dintre aceşti oameni ai credinţei, în Evrei 12:1 se spune: „Astfel, deoarece suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să ne debarasăm şi noi de orice greutate şi de păcatul care ne prinde cu uşurinţă în mreje şi să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte“. Isus a spus înaintea lui Ponţiu Pilat: „Pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr“. El este numit „martorul fidel şi adevărat“ (Ioan 18:37; Revelaţia 3:14). Isus le-a spus discipolilor lui: „Veţi primi putere când spiritul sfânt va veni peste voi, şi îmi veţi fi martori atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până în cea mai îndepărtată parte a pământului“. — Faptele 1:8.

Acesta este motivul pentru care cele aproape 6 000 000 de persoane care răspândesc astăzi, în peste 230 de ţări, vestea bună despre Regatul lui Iehova condus de Cristos Isus consideră că este potrivit să se numească Martorii lui Iehova.

[Text generic de la pagina 4]

Ei i s-au dedicat lui Dumnezeu pentru a face voinţa sa

[Text generic de la pagina 4]

Ei cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu

[Text generic de la pagina 5]

Numele lor în contextul unui proces universal

[Text generic de la pagina 5]

Aproape 6 000 000 de Martori în peste 230 de ţări

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Ei sunt interesaţi de dumneavoastră

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Numele personal al lui Dumnezeu în ebraica veche