Valoarea practică a veştii bune pentru comunitatea dumneavoastră
Valoarea practică a veştii bune pentru comunitatea dumneavoastră
ASTĂZI, auzim deseori ideea că principiile creştinismului nu sunt nici practice, nici utile în societatea complexă din zilele noastre. Totuşi, oameni renumiţi, precum conducătorul indian Mohandas K. Gandhi şi Lev Tolstoi, au vorbit cu mare apreciere despre valoarea principiilor enunţate de Isus în Predica de pe munte. De ce au fost ei atât de impresionaţi de normele morale pe care le trasează Biblia?
În Predica de pe munte, Isus ne-a îndemnat să cultivăm spiritualitatea şi să fim blânzi, paşnici, îndurători şi iubitori de dreptate. Aici este condamnată nu numai crima, ci şi furia pe care am putea-o simţi faţă de alţii. Este condamnat nu numai adulterul, ci şi gândul imoral. Isus dezaprobă divorţurile nejustificate care destramă familii şi le provoacă suferinţe copiilor. Aici se spune: ‘Iubiţi-i chiar şi pe cei care nu vă iubesc, daţi-le celor nevoiaşi, nu-i judecaţi cu asprime pe alţii, trataţi-i pe alţii aşa cum v-ar plăcea să fiţi trataţi voi’. Dacă toate aceste sfaturi ar fi aplicate, s-ar trage o mulţime de foloase. Cu cât vor exista mai multe persoane care le vor aplica, cu atât viaţa în comunitatea dumneavoastră va deveni mai bună!
Martorii lui Iehova sunt un exemplu pozitiv în acest sens. Biblia îi învaţă să-şi respecte căsnicia şi să-şi crească copiii conform unor principii drepte. Ei acordă o mare importanţă familiei, iar existenţa unor familii unite este un câştig nu numai pentru comunitate, ci şi pentru naţiune. Istoria conţine multe exemple de puteri mondiale care s-au prăbuşit din cauza faptului că legăturile familiale au slăbit, iar imoralitatea a luat amploare. Cu cât vor exista mai multe persoane şi mai multe familii care vor urma exemplul Martorilor lui Iehova, trăind conform principiilor creştine, cu atât vor exista mai puţine acte de delincvenţă, imoralitate şi criminalitate în comunitatea dumneavoastră.
Una dintre problemele majore care afectează comunităţile şi naţiunile o constituie prejudecăţile rasiale. Apostolul Faptele 10:34, 35; Galateni 3:28). Martorii lui Iehova subscriu la aceste cuvinte. La sediul lor mondial, la filiale şi în congregaţii locuiesc şi lucrează împreună persoane de rase diferite.
Petru spune însă: „Îmi dau seama că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este demn de a fi acceptat de el“. Iar Pavel a scris: „Nu există nici iudeu, nici grec, nu există nici sclav, nici om liber, nu există nici bărbat, nici femeie; căci toţi sunteţi o singură persoană în comuniune cu Cristos Isus“ (În Africa există triburi care au mereu divergenţe când se întâlnesc. Dar, cu ocazia congreselor ţinute de Martorii lui Iehova pe acest continent, persoane din multe triburi mănâncă, dorm şi se închină împreună în deplină armonie şi fraternitate, spre surprinderea oficialităţilor
guvernamentale. Ziarul Amsterdam News, ce apare la New York, a publicat la 2 august 1958 un articol privitor la forţa unificatoare a adevăratului creştinism. Articolul se referea la un congres internaţional care reunise la New York peste 250 000 de Martori.„Peste tot puteai vedea negri, albi şi orientali din toate păturile sociale şi din toate colţurile lumii stând împreună fericiţi şi în deplină libertate. . . . Martori din 120 de ţări au locuit împreună şi s-au închinat împreună în mod paşnic, arătându-le americanilor cât de uşor se poate face acest lucru . . . Congresul este un exemplu grăitor de colaborare şi convieţuire.“
Mulţi ar putea spune însă că principiile creştinismului nu sunt practice în această lume modernă. Dar ce altceva a fost sau ar putea fi practic? Principiile creştine pot fi încă de pe acum deosebit de valoroase dacă sunt aplicate în comunitatea dumneavoastră. Ele vor constitui liantul ce va uni toate ‘naţiunile, triburile şi popoarele’ lumii atunci când Regatul lui Dumnezeu va guverna omenirea. — Revelaţia 7:9, 10.
[Text generic de la pagina 23]
Persoane de rase diferite lucrează împreună
[Text generic de la pagina 24]
Creştinismul are valoare practică. Există altceva mai bun?