Capitolul 12

Marea mulţime va trăi în cer sau pe pământ?

SPRE deosebire de membrii religiilor creştinătăţii, majoritatea Martorilor lui Iehova speră să trăiască etern, nu în cer, ci pe pământ. De ce?

Nu a fost întotdeauna aşa. Creştinii din secolul I aşteptau ziua în care aveau să domnească alături de Isus Cristos ca regi cereşti (Mat. 11:12; Luca 22:28–30). Totuşi, Isus le spusese că moştenitorii Regatului nu aveau să fie decât o „turmă mică“ (Luca 12:32). Cine urma să facă parte din ea? Câţi anume? Ei nu au aflat aceste detalii decât mai târziu.

La Penticosta din 33 e.n., primii discipoli evrei ai lui Isus Cristos au fost unşi cu spirit sfânt pentru a fi comoştenitori cu el. În anul 36 e.n., prin acţiunea spiritului lui Dumnezeu ei au înţeles că şi unii păgâni necircumcişi vor avea parte de această moştenire (Fap. 15:7–9; Ef. 3:5, 6). Au trecut alţi 60 de ani până când apostolului Ioan i s-a dezvăluit că numai 144 000 vor fi luaţi de pe pământ pentru a face parte cu Cristos din Regatul ceresc. — Apoc. 7:4–8; 14:1–3.

Charles Russell şi colaboratorii săi au avut această speranţă, la fel ca majoritatea Martorilor lui Iehova până pe la mijlocul anilor ’30. Datorită studierii Scripturilor, ei ştiau, de asemenea, că ungerea cu spirit sfânt nu însemna doar că îi aştepta un serviciu de regi şi preoţi cu Cristos în cer, ci şi că aveau de îndeplinit o lucrare specială în timp ce erau încă în carne (1 Pet. 1:3, 4; 2:9; Apoc. 20:6). Ce lucrare? Ei cunoşteau bine şi citau deseori Isaia 61:1, unde se spune: „Duhul Stăpânului DOMNUL este peste Mine, căci DOMNUL M-a uns să aduc veşti bune celor blânzi“.

Care era obiectivul predicării lor?

Deşi erau puţini la număr, ei se străduiau să le comunice, dacă era posibil, tuturor oamenilor adevărul despre Dumnezeu şi despre scopul său. Ei tipăreau şi distribuiau cantităţi uriaşe de publicaţii care anunţau vestea bună referitoare la măsurile luate de Dumnezeu în vederea salvării prin intermediul lui Cristos. Dar obiectivul lor nu era câtuşi de puţin convertirea tuturor celor cărora le predicau. Atunci de ce le predicau ei? Turnul de veghere, în engleză, din iulie 1889, dădea următoarea explicaţie: „Noi suntem reprezentanţii săi [ai lui Iehova] pe pământ; onoarea numelui său trebuie apărată în prezenţa  duşmanilor săi şi în faţa multora dintre copiii săi înşelaţi; planul său glorios trebuie anunţat pretutindeni, în opoziţie cu toate planurile care reflectă înţelepciunea lumească, pe care oamenii s-au străduit şi se străduiesc să le inventeze“.

S-a acordat o atenţie specială celor ce pretindeau că sunt poporul Domnului, dintre care mulţi erau membri ai bisericilor creştinătăţii. Cu ce scop li se predica acestora? Aşa cum a explicat de mai multe ori fratele Russell, dorinţa primilor Studenţi în Biblie nu era de a-i atrage pe membrii bisericilor spre o altă organizaţie, ci de a-i ajuta să se apropie de Domnul ca membri ai singurei biserici adevărate. Studenţii în Biblie ştiau însă că pentru a asculta de porunca din Apocalipsa 18:4, acele persoane trebuiau să iasă din ‘Babilon’, care reprezenta, după părerea lor, pretinsa biserică, adică bisericile creştinătăţii cu toate învăţăturile lor nescripturale şi cu sciziunile lor sectare. Chiar în primul număr al Turnului de veghere (iulie 1879, în engleză), fratele Russell afirmase: „Considerăm că prezenta mărturie are drept obiectiv faptul de «a lua un popor pentru Numele Său» — Biserica —, iar aceasta, la venirea lui Cristos, va fi unită cu el şi va primi numele său. Apoc. iii. 12“.

Ei au înţeles că, la data aceea, tuturor creştinilor adevăraţi li se oferea o singură ‘chemare’: invitaţia de a face parte din mireasa lui Cristos, care avea să numere în final doar 144 000 de membri (Ef. 4:4; Apoc. 14:1–5). Ei căutau să-i încurajeze pe toţi cei ce mărturiseau că au credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Cristos, fie că aparţineau unei biserici, fie că nu, să aprecieze ‘făgăduinţele nespus de mari şi scumpe’ ale lui Dumnezeu (2 Pet. 1:4; Ef. 1:18). Ei se străduiau să le însufleţească zelul de a se conforma normelor stabilite pentru turma mică de moştenitori ai Regatului. Pentru a-i întări spiritualiceşte pe toţi aceştia, care, după părerea lor, constituiau „casa credinţei“ (deoarece mărturiseau că au credinţă în răscumpărare), fratele Russell şi colaboratorii săi au căutat să furnizeze în mod sârguincios ‘hrană [spirituală] la timpul potrivit’ prin paginile Turnului de veghere şi prin alte publicaţii biblice. — Gal. 6:10; Mat. 24:45, 46, NW.

Ei au constatat însă că nu toţi cei care pretindeau că sunt ‘consacraţi’ (ceea ce, potrivit înţelegerii lor, însemna ‘a fi dăruiţi în întregime Domnului’) continuau să demonstreze spirit de sacrificiu şi să acorde prioritate în viaţă serviciului Domnului. Totuşi, aşa cum explicau ei, creştinii consacraţi se declaraseră dispuşi să renunţe la natura umană în vederea unei moşteniri cereşti; ei nu puteau să dea înapoi; dacă nu obţineau viaţa în domeniul  spiritual, îi aştepta moartea a doua (Evr. 6:4–6; 10:26–29). Dar mulţi care păreau creştini consacraţi alegeau calea uşoară; ei nu manifestau zel adevărat pentru cauza Domnului, nici spirit de sacrificiu. Cu toate acestea, ei nu păreau să fi renegat răscumpărarea şi duceau o viaţă destul de curată. Ce urma să se întâmple cu aceste persoane?

Mult timp, Studenţii în Biblie au crezut că aceştia erau grupul descris în Apocalipsa 7:9, 14, unde se vorbeşte despre „o mare mulţime“ care vine din necazul cel mare şi care stă „înaintea scaunului de domnie“ al lui Dumnezeu şi înaintea Mielului, Isus Cristos. Ei se gândeau că, deşi nu duceau o viaţă de sacrificiu, aceştia aveau să suporte încercări ale credinţei, care urmau să culmineze cu moartea în timpul unei perioade de necaz după glorificarea ultimilor membri ai miresei lui Cristos. Ei credeau că dacă aceştia, care pretindeau a fi membri ai marii mulţimi, rămâneau fideli în timpul acela, ei urmau să fie înviaţi la viaţă cerească, nu pentru a domni, ci pentru a sta înaintea tronului. Se presupunea că acestora avea să li se acorde o poziţie secundară, deoarece iubirea lor pentru Domnul nu fusese destul de fierbinte, deoarece ei nu demonstraseră suficient zel. Se credea că acestea erau persoane care fuseseră născute de spiritul lui Dumnezeu, dar care fuseseră neglijente în ce priveşte ascultarea de Dumnezeu, rămânând, poate, ataşate de bisericile creştinătăţii.

Ei credeau, de asemenea, că probabil — doar probabil — ‘merituoşilor din vechime’ care aveau să fie prinţi pe pământ în timpul Mileniului li se va acorda într-un fel sau altul viaţa cerească la sfârşitul acestei perioade (Ps. 45:16). Ei se gândeau că o perspectivă asemănătoare îi era rezervată, probabil, oricui se „consacra“ după alegerea definitivă a celor 144 000 de moştenitori ai Regatului, dar înainte de a începe pe pământ timpul restabilirii. Aceasta era, într-o anumită măsură, o reluare a concepţiei creştinătăţii, potrivit căreia toţi cei buni merg la cer. Dar Studenţii în Biblie îndrăgeau o convingere care se baza pe Scripturi şi care îi deosebea de toţi membrii creştinătăţii. Despre ce convingere era vorba?

Viaţa eternă pe pământ în perfecţiune

Ei recunoşteau că, în timp ce un număr limitat de persoane alese dintre oameni avea să primească viaţă cerească, un număr mult mai mare avea să primească viaţă eternă pe pământ, în condiţii asemănătoare celor existente în Paradisul din Eden. Isus îi învăţase pe discipolii săi să se roage astfel: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ“. El spusese, de asemenea: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul“. — Mat. 5:5; 6:10.

În armonie cu aceasta, o hartă * publicată ca supliment al Turnului de veghere din iulie-august 1881, în engleză, arăta că mulţi oameni vor obţine favoarea lui Dumnezeu în timpul Domniei Milenare a lui Cristos şi vor alcătui „lumea omenirii ridicată la viaţă şi la perfecţiune umană“. Această hartă a servit mulţi ani ca bază pentru discursurile prezentate în faţa unor grupuri mari şi mici.

 În ce condiţii aveau să trăiască locuitorii pământului în timpul Mileniului? Turnul de veghere din 1 iulie 1912, în engleză, explica: „Înainte ca păcatul să fi intrat în lume, măsura luată de Dumnezeu pentru primii noştri părinţi era grădina Edenului. În timp ce ne gândim la aceasta, să ne întoarcem privirea spre viitor, îndrumaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi să ne imaginăm că vedem Paradisul restabilit, nu numai o grădină, ci întregul pământ devenit frumos, roditor, fără păcat şi fericit. Atunci ne vom aminti de promisiunea inspirată care ne este atât de cunoscută: «Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor; şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere», deoarece lucrurile de odinioară ale păcatului şi ale morţii vor fi dispărut şi toate lucrurile vor fi fost făcute noi. — Apoc. 21:4, 5“.

Cine va trăi etern pe pământ?

Fratele Russell nu se gândea nici pe departe că Dumnezeu îi oferea speciei umane o alternativă: viaţă cerească sau viaţă într-un paradis pământesc, potrivit preferinţei fiecăruia. Turnul de veghere din 15 septembrie 1905, în engleză, remarca următoarele: „Nu sentimentele şi aspiraţiile noastre sunt cele care fac chemarea. Altminteri ar însemna că noi ne facem chemarea. Referitor la preoţia noastră, apostolul declară: «Nimeni nu îşi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu» (Evr. 5:4). Deci nu în sentimentele noastre trebuie să căutăm care este chemarea lui Dumnezeu, ci în însuşi Cuvântul său, în revelaţia sa“.

Cât despre posibilitatea de a trăi în Paradisul restabilit pe pământ, Studenţii în Biblie credeau că aceasta avea să le fie oferită oamenilor numai după ce toată turma mică îşi va fi primit răsplata, iar Mileniul va fi fost inaugurat. Acesta, considerau ei, avea să fie timpul „restabilirii tuturor lucrurilor“, cum se spune în Faptele 3:21. Atunci chiar şi morţii aveau să fie înviaţi, pentru ca toţi să se poată bucura de această măsură plină de iubire. Fraţii îşi imaginau atunci că toată omenirea (cu excepţia celor ce fuseseră chemaţi la viaţă cerească)  va avea prilejul să aleagă viaţa. Conform părerii lor, acesta avea să fie momentul în care Cristos, pe tronul său ceresc, îi va separa pe oameni unii de alţii, aşa cum păstorul separă oile de capre (Mat 25:31–46). Oamenii ascultători, fie dintre evrei, fie dintre neamuri, vor demonstra că sunt acele „alte oi“ ale Domnului. — Ioan 10:16 *.

După ce timpurile neamurilor s-au sfârşit, ei au crezut că timpul restabilirii era foarte aproape, fapt pentru care, din 1918 până în 1925, ei au proclamat: „Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor muri niciodată“. De fapt, ei înţeleseseră că persoanele care erau atunci în viaţă — omenirea în general — puteau să supravieţuiască şi să rămână în viaţă în timpul restabilirii, iar apoi să fie învăţate cu privire la normele lui Iehova în vederea obţinerii vieţii. Dacă ele ascultau, aveau să ajungă treptat la perfecţiune umană. Dacă se răzvrăteau, cu timpul aveau să fie nimicite pentru totdeauna.

Pe parcursul acelor ani de început, fraţii nu îşi imaginau că mesajul Regatului avea să fie proclamat la o asemenea scară şi atât de mult timp. Totuşi, ei au continuat să examineze Scripturile şi s-au străduit să respecte ceea ce indicau ele cu privire la lucrarea pe care le-o încredinţase Dumnezeu.

„Oile“ la dreapta lui Cristos

Explicarea parabolei despre oi şi capre, parabolă consemnată în Matei 25:31–46, a marcat o etapă importantă în înţelegerea scopului lui Iehova. În această parabolă, Isus a declarat: „Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu  toţi sfinţii îngeri, va sta pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate popoarele vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii, cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui“. Parabola arată apoi că „oile“ sunt cei care îi ajută pe fraţii lui Cristos şi care caută chiar să le aducă mângâiere când sunt persecutaţi sau în închisoare.

Mult timp s-a crezut că această parabolă se va împlini în timpul Mileniului, în perioada restabilirii, şi că judecata finală menţionată în parabolă va avea loc la sfârşitul Mileniului. Dar în 1923, Joseph Rutherford, preşedintele Societăţii Watch Tower, a expus motivele pentru o altă explicaţie într-un discurs instructiv ţinut la Los Angeles (California). Acesta a fost publicat în acelaşi an în Turnul de veghere din 15 octombrie, în engleză.

Cu privire la timpul în care urma să se împlinească această parabolă profetică, articolul arăta că Isus îl inclusese în răspunsul său la întrebarea despre ‘semnul prezenţei sale şi al încheierii sistemului de lucruri’ (Mat. 24:3, NW). Articolul explica de ce ‘fraţii’ menţionaţi în parabolă nu puteau fi nici evreii din perioada Evangheliei, nici oamenii care vor manifesta credinţă în timpul Miei de Ani de încercări şi judecată, ci trebuiau să fie cei ce sunt moştenitori cu Cristos ai Regatului ceresc. De aceea, parabola trebuia să se împlinească atunci când unii dintre cei care erau moştenitori împreună cu Cristos aveau să fie încă în carne. — Compară cu Evrei 2:10, 11.

Experienţele pe care le-au avut fraţii unşi ai lui Cristos când se străduiau să le depună mărturie clericilor şi oamenilor de rând care frecventau bisericile creştinătăţii indicau, de asemenea, că profeţia inclusă în parabola lui Isus era deja în curs de împlinire. În ce fel? Reacţia multor clerici şi membri proeminenţi ai bisericilor era ostilă: ei nu le-au oferit nici un pahar de apă înviorător, nici la propriu, nici la figurat. Dimpotrivă, unii au instigat masele să le sfâşie hainele şi să-i bată pe fraţi sau le-au cerut autorităţilor să-i închidă (Mat. 25:41–43). Spre deosebire de aceştia, multe persoane umile care frecventau bisericile au primit cu bucurie mesajul Regatului, le-au oferit înviorare celor ce li-l aduceau şi au făcut tot ce au putut pentru a-i ajuta chiar şi atunci când cei unşi erau întemniţaţi din cauza veştii bune. — Mat. 25:34–36.

După cât înţelegeau Studenţii în Biblie, persoanele pe care Isus le asemănase cu oile făceau încă parte din bisericile creştinătăţii. Era vorba, credeau ei, despre persoane care nu se declarau consacrate Domnului, dar care aveau un respect profund pentru Isus Cristos şi pentru poporul său. Dar puteau ele să rămână în biserici?

Luarea unei poziţii ferme în favoarea închinării pure

Un studiu al cărţii profetice Ezechiel a revărsat lumină asupra acestui lucru. Primul dintre cele trei volume ale comentariului intitulat Justificare, publicat în 1931, explica sensul a ceea ce a scris Ezechiel despre furia lui Iehova împotriva poporului apostat din Iuda şi din Ierusalimul antic. Deşi pretindeau  că îi slujesc Dumnezeului viu şi adevărat, locuitorii lui Iuda imitau ritualurile religioase ale naţiunilor din jur, ofereau tămâie idolilor neînsufleţiţi şi, într-un mod imoral, îşi puneau încrederea în alianţele politice în loc să manifeste credinţă în Iehova (Ezec. 8:5–18; 16:26, 28, 29; 20:32). În toate aceste lucruri, ei acţionau exact ca creştinătatea; iată de ce, în mod logic, Iehova va executa judecata asupra creştinătăţii aşa cum a executat-o şi asupra locuitorilor infideli ai lui Iuda şi ai Ierusalimului. Dar capitolul 9 din Ezechiel arată că, înainte ca Dumnezeu să execute judecata, unii vor fi marcaţi în vederea supravieţuirii. Cine sunt aceştia?

Profeţia spune că oamenii marcaţi vor fi cei ce „suspină şi gem din cauza tuturor urâciunilor care se făptuiesc“ în mijlocul creştinătăţii, sau al Ierusalimului antitipic (Ezec. 9:4). Deci, cu siguranţă, ei nu puteau participa în mod deliberat la acele lucruri detestabile. Primul volum din Justificare îi identifica, aşadar, pe cei ce au semnul ca fiind persoanele care refuză să facă parte din organizaţiile religioase ale creştinătăţii şi care, într-un anumit mod, iau poziţie de partea Domnului.

Acest material a fost urmat în 1932 de o explicaţie a episodului biblic despre Iehu şi Ionadab, cu implicaţiile sale profetice. Iehu a primit de la Iehova misiunea de a domni peste cele zece triburi ale regatului lui Israel şi de a executa judecata Sa asupra casei nelegiuite a lui Ahab şi a Izabelei. În timp ce Iehu era în drum spre Samaria pentru a elimina închinarea la Baal, Ionadab, fiul lui Recab, a venit în întâmpinarea lui. Iehu l-a întrebat pe Ionadab: „Inima ta este tot aşa de curată, cum este inima mea faţă de a ta?“ Ionadab a răspuns: „Este“. „Dă-mi mâna“, a spus Iehu, şi l-a luat pe Ionadab în carul său. Apoi Iehu l-a îndemnat: „Vino cu mine şi vei vedea râvna mea pentru DOMNUL“ (2 Împ. 10:15–28). Deşi nu era israelit, Ionadab a fost de acord cu ceea ce făcea Iehu; el ştia că adevăratului Dumnezeu, Iehova, trebuia să i se acorde devoţiune exclusivă (Ex. 20:4, 5). Secole mai târziu, descendenţii lui Ionadab manifestau încă un spirit pe care Iehova îl aproba. Astfel, El le-a făcut următoarea promisiune: „Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit de un bărbat care să stea în toate zilele înaintea Mea“ (Ier. 35:19). Se ridica deci întrebarea: Există azi pe pământ persoane care nu sunt israeliţi spirituali cu moştenire cerească, dar care sunt asemenea lui Ionadab?

Turnul de veghere din 1 august 1932, în engleză, explica: „Ionadab reprezenta sau prefigura această clasă de oameni de pe pământ . . . [care] sunt în dezacord cu organizaţia lui Satan şi care iau poziţie de partea dreptăţii. Ei sunt cei pe care Domnul îi va ocroti în timpul Armaghedonului, îi va purta în siguranţă pe parcursul acestui necaz şi cărora le va da viaţă eternă pe pământ. Ei formează clasa «oilor», care îi susţin pe unşii lui Dumnezeu deoarece ştiu că unşii Domnului îndeplinesc lucrarea Domnului“. Cei ce manifestau un spirit asemănător erau invitaţi să participe la proclamarea mesajului Regatului, după exemplul celor unşi. — Apoc. 22:17.

 Unii (deşi relativ puţini la număr pe vremea aceea) care erau uniţi cu Martorii lui Iehova şi-au dat seama că spiritul lui Dumnezeu nu sădise în ei speranţa vieţii cereşti. În cele din urmă, aceştia au fost numiţi ionadabi, deoarece, la fel ca Ionadab din antichitate, ei considerau un privilegiu faptul de a face cauză comună cu slujitorii unşi ai lui Iehova şi erau bucuroşi să aibă parte de privilegiile indicate în Cuvântul lui Dumnezeu. Oare aceste persoane care aveau perspectiva de a nu muri niciodată urmau să fie numeroase înainte de Armaghedon? Se putea oare, aşa cum se spusese, ca ele să se numere cu milioanele?

Din cine se compune ‘marea mulţime’?

Anunţând că se luaseră măsuri ca Martorii lui Iehova să ţină un congres la Washington, D.C., în perioada 30 mai–3 iunie 1935, Turnul de veghere, în engleză, spunea: „Până acum, puţini ionadabi au avut privilegiul de a asista la un congres; cel de la Washington le va fi benefic şi le va aduce o adevărată mângâiere“. Şi chiar aşa a fost!

La acel congres s-a acordat o atenţie deosebită Apocalipsei 7:9, 10, unde se spune: „După aceste lucruri m-am uitat şi iată o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă, stând în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini. Şi strigau cu glas tare, zicând: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului»“. Din cine se compune această mare mulţime?

Ani de zile, chiar până în 1935, nu se înţelesese că ei erau oile din parabola lui Isus despre oi şi capre. Cum s-a observat deja, se credea că ei erau o clasă cerească secundară, deoarece neglijaseră să asculte de Dumnezeu.

Totuşi, această explicaţie a dat naştere unor întrebări persistente. La începutul anului 1935, unele dintre acestea au fost discutate la masa de prânz de la sediul Societăţii Watch Tower. Unii dintre cei ce s-au exprimat atunci au avansat ipoteza că marea mulţime era o clasă pământească. Grant Suiter, care a devenit mai târziu membru al Corpului de Guvernare, îşi amintea: „La un studiu ţinut la Betel şi condus de fratele Thomas J. Sullivan, am întrebat: «Întrucât marea mulţime dobândeşte viaţă veşnică, îşi păstrează membrii ei integritatea?» Au fost multe comentarii, dar nici un răspuns precis“. În sfârşit, vineri, 31 mai 1935, la congresul de la Washington, D.C., s-a dat un răspuns convingător. Aşezat la balcon, fratele Suiter privea în jos spre mulţime, şi cât de emoţionat a fost el pe parcursul discursului!

La scurt timp după congres, conţinutul acestui discurs a fost publicat în Turnul de veghere din 1 şi 15 august 1935, în engleză. El sublinia faptul că, pentru a înţelege corect lucrurile, este important să recunoaştem că scopul principal al lui Iehova nu este salvarea oamenilor, ci justificarea numelui său  (sau, cum se spune acum, justificarea suveranităţii sale). Astfel, Iehova îi aprobă pe cei care îi rămân fideli; el nu îi răsplăteşte pe cei care acceptă să înfăptuiască voinţa sa, dar apoi aduc reproş asupra numelui său, făcând compromis cu organizaţia Diavolului. Fidelitate se cere din partea tuturor celor care doresc să aibă aprobarea lui Dumnezeu.

În conformitate cu această idee, Turnul de veghere spunea: „Apocalipsa 7:15 este, într-adevăr, cheia identificării marii mulţimi. . . . În această descriere, Apocalipsa spune despre membrii marii mulţimi că «sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc» . . . Ei înţeleg şi ascultă de cuvintele lui Isus, Mielul lui Dumnezeu, care le porunceşte: «DOMNULUI Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti». Aceste cuvinte li se aplică tuturor creaturilor pe care Iehova le aprobă“ (Mat. 4:10). Astfel, ceea ce spune Biblia despre marea mulţime nu ar putea fi corect interpretat ca fiind un fel de plasă de siguranţă pentru cei care pretind că îl iubesc pe Dumnezeu, dar care se interesează prea puţin de înfăptuirea voinţei sale.

Aşadar, este marea mulţime o clasă cerească? Turnul de veghere a explicat că limbajul folosit în acest verset nu justifică o astfel de concluzie. În ce priveşte poziţia lor „înaintea scaunului de domnie“, articolul arăta că în Matei 25:31, 32 se spune că toate popoarele sunt adunate înaintea scaunului de domnie al lui Cristos, însă aceste naţiuni sunt pe pământ. Totuşi, marea mulţime ‘stă în picioare’ înaintea scaunului de domnie deoarece ea este aprobată de Cel care se află pe tron. — Compară cu Ieremia 35:19.

Dar unde se putea găsi un asemenea grup: persoane „din toate naţiunile“ (NW), care nu făceau parte din Israelul spiritual (descris mai înainte, în Apocalipsa 7:4–8), care exercitau credinţă în răscumpărare (spălându-şi, în sens figurat, veşmintele în sângele Mielului), care îl aclamau pe Cristos ca Rege (cu  ramuri de palmier în mâini, ca mulţimea care l-a întâmpinat pe Isus ca Rege când acesta a intrat în Ierusalim), care se prezentau, într-adevăr, înaintea tronului lui Iehova pentru a-i sluji? Exista un asemenea grup de oameni pe pământ?

Iehova însuşi a dat răspunsul, împlinindu-şi propriile cuvinte profetice. Webster Roe, care a asistat la congresul de la Washington, îşi amintea că, la punctul culminant al discursului său, fratele Rutherford a spus: „Toţi cei a căror speranţă este de a trăi pentru totdeauna pe pământ sunt rugaţi să se ridice“. Conform părerii fratelui Roe, „mai mult de jumătate dintre cei prezenţi s-au ridicat“. În armonie cu cele de mai sus, Turnul de veghere din 15 august 1935, în engleză, a declarat: „Vedem acum o mulţime care corespunde exact descrierii marii mulţimi din Apocalipsa, capitolul 7. În ultimii câţiva ani, în timp ce «această veste bună a Împărăţiei este predicată ca mărturie», au venit (şi continuă să vină) un mare număr de persoane care îl recunosc pe Domnul Isus ca Salvator al lor şi pe Iehova ca Dumnezeu al lor, căruia i se închină în spirit şi adevăr şi îi slujesc cu bucurie. Cu alte cuvinte, membrii acestei clase de oameni sunt numiţi «ionadabi». Ei se botează —  simbol care atestă că . . . au luat poziţie de partea lui Iehova, slujindu-i lui şi Regelui său“.

Atunci s-a înţeles că marea mulţime din Apocalipsa 7:9, 10 face parte din „alte oi“, despre care a vorbit Isus (Ioan 10:16); aceştia sunt cei care vin în ajutorul ‘fraţilor’ lui Cristos (Mat. 25:33–40); ei sunt cei marcaţi în vederea supravieţuirii, deoarece sunt îngroziţi de lucrurile dezgustătoare care se comit în creştinătate şi le evită (Ezec. 9:4); ei sunt asemenea lui Ionadab, care, în mod deschis, a făcut cauză comună cu slujitorul uns al lui Iehova în îndeplinirea însărcinării pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu (2 Împ. 10:15, 16). Martorii lui Iehova înţeleg că aceştia sunt slujitori loiali ai lui Dumnezeu care vor supravieţui Armaghedonului cu perspectiva de a trăi veşnic pe un pământ readus la starea de Paradis.

O lucrare urgentă

Înţelegerea acestor versete a avut un efect considerabil asupra activităţii slujitorilor lui Iehova. Aceştia au înţeles că nu ei erau cei care aveau să îi aleagă şi să îi strângă pe membrii marii mulţimi; nu era de competenţa lor să le spună oamenilor dacă speranţa acestora era cerească sau pământească. Domnul avea să dirijeze lucrurile în armonie cu voinţa sa. Însă, ca Martori ai lui Iehova, ei aveau o mare responsabilitate. Trebuiau să proclame Cuvântul lui Dumnezeu, comunicându-le altora adevărurile pe care El le permisese să le înţeleagă, pentru ca oamenii să cunoască măsurile luate de Iehova şi să aibă ocazia să demonstreze că le preţuiau.

Pe lângă aceasta, ei au recunoscut caracterul urgent al lucrării lor. Într-o serie de articole intitulate „Strângerea marii mulţimi“, publicate în 1936, Turnul de veghere, în engleză, explica: „Scripturile susţin cu tărie că la Armaghedon Iehova va nimici popoarele pământului, cu excepţia oamenilor care ascultă de poruncile sale şi care rămân ataşaţi de organizaţia sa. În trecut, milioane şi milioane de oameni au coborât în mormânt, fără să audă vreodată de Dumnezeu şi de Cristos, dar, la timpul fixat, aceştia vor fi înviaţi din moarte şi vor ajunge să cunoască adevărul, pentru ca să poată face alegerea. Dar situaţia este diferită pentru oamenii care trăiesc acum pe pământ. . . . Cei care aparţin marii mulţimi trebuie să primească acest mesaj al evangheliei înainte de bătălia zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic, adică înainte de Armaghedon. Dacă acest mesaj al adevărului nu le este predicat acum, după ce va începe masacrul va fi prea târziu“. — Vezi 2 Împăraţi 10:25; Ezechiel 9:5–10; Ţefania 2:1–3; Matei 24:21; 25:46.

Datorită acestei înţelegeri a Scripturilor, Martorii lui Iehova au fost pătrunşi de un zel reînnoit pentru predicare. Leo Kallio, care, mai târziu, a slujit ca supraveghetor itinerant în Finlanda, a declarat: „Nu-mi amintesc să mai fi avut atâta bucurie şi zel, nici nu-mi amintesc să mai fi pedalat cu atâta viteză ca în acele zile, când m-am grăbit să le anunţ celor interesaţi vestea că, datorită bunătăţii nemeritate a lui Iehova, li se oferea viaţă veşnică pe pământ“.

 În următorii cinci ani, pe măsură ce numărul Martorilor lui Iehova creştea, numărul celor care se împărtăşeau din embleme la Comemorarea anuală a morţii lui Cristos scădea treptat. Totuşi, marea mulţime nu creştea atât de repede pe cât sperase fratele Rutherford. La un moment dat, el i-a spus lui Fred Franz, care a devenit al patrulea preşedinte al Societăţii: „La urma urmei, se pare că «marea mulţime» nu va fi chiar atât de mare“. Dar de atunci încoace, numărul Martorilor lui Iehova a crescut rapid, ajungând la milioane, în timp ce numărul celor care aşteaptă moştenirea cerească a continuat, în general, să scadă.

O singură turmă sub un singur păstor

Între clasa celor unşi şi marea mulţime nu există nici o rivalitate. Cei cu speranţă cerească nu îi privesc de sus pe cei ce aşteaptă cu nerăbdare să primească viaţă eternă într-un paradis pământesc. Fiecare acceptă cu recunoştinţă privilegiile pe care i le acordă Dumnezeu. Nimeni nu se gândeşte că poziţia sa îl face mai bun decât altul sau, într-un fel oarecare, inferior altuia (Mat. 11:11; 1 Cor. 4:7). Aşa cum a profeţit Isus, cele două grupuri au devenit, într-adevăr, „o singură turmă“ care slujeşte sub îndrumarea unui „singur păstor“. — Ioan 10:16.

Ceea ce fraţii unşi ai lui Cristos simt faţă de tovarăşii lor din marea mulţime este bine exprimat în cartea Securitate mondială sub domnia „Prinţului Păcii“: „Începând cu cel de-al doilea război mondial, împlinirea profeţiei lui Isus referitoare la «încheierea sistemului de lucruri» se datorează, în mare parte, rolului pe care îl îndeplinesc membrii «marii mulţimi» de «alte oi». Lumina răspândită de lămpile aprinse ale rămăşiţei le-a iluminat ochii inimii, ajutându-i să reflecte această lumină asupra acelora care se mai află în întunericul acestei lumi. . . . Ei au devenit tovarăşii nedespărţiţi ai rămăşiţei clasei miresei. . . . Da, multe mulţumiri îi pot fi aduse «marii mulţimi» de oameni de toate limbile şi din toate naţiunile pentru contribuţia extraordinară pe care şi-o aduce la împlinirea profeţiei Mirelui, consemnată în Matei 24:14!“

Totuşi, în timp ce Martorii lui Iehova, inclusiv marea mulţime, proclamă în unitate vestea glorioasă a Regatului lui Dumnezeu, pe lângă mărturia lor zeloasă ei sunt recunoscuţi şi pentru altceva.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 159]

Majoritatea Martorilor lui Iehova aşteaptă cu nerăbdare viaţa eternă pe pământ

[Text generic pe pagina 161]

O convingere care îi deosebea de toţi membrii creştinătăţii

[Text generic pe pagina 164]

Timpul împlinirii parabolei despre oi şi capre

[Text generic pe pagina 165]

În cele din urmă, ei au fost numiţi ionadabi

[Text generic pe pagina 166]

La 31 mai 1935, „marea mulţime“ a fost clar identificată

[Text generic pe pagina 170]

Speranţă cerească sau pământească: cine stabileşte?

[Chenarul de la pagina 160]

Un timp pentru a înţelege

Cu peste 250 de ani în urmă, Sir Isaac Newton a scris un articol interesant cu privire la înţelegerea profeţiilor, inclusiv a celei referitoare la ‘marea mulţime’ din Apocalipsa 7:9, 10. În lucrarea sa „Observations Upon the Prophecies of Daniel, and the Apocalypse of St. John“, publicată în 1733, el a declarat: „Aceste profeţii ale lui Daniel şi Ioan nu trebuie înţelese înainte de timpul sfârşitului: dar, atunci, pornind de la aceste profeţii, unii vor profeţi în întristare şi doliu timp îndelungat şi într-un mod obscur, astfel încât puţini se vor converti. . . . Apoi, spune Daniel, mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte. Pentru că Evanghelia trebuie predicată în toate naţiunile înainte de necazul cel mare şi de sfârşitul lumii. Mulţimea cu [ramuri de] palmier în mâini, care este luată din toate naţiunile şi care vine din acest necaz mare, nu poate deveni nenumărabilă decât prin predicarea Evangheliei înainte de acest eveniment“.

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 168]

Pământul, locuinţa eternă a omului

Care a fost la origine scopul lui Dumnezeu cu privire la specia umană?

„Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ».“ — Gen. 1:28.

S-a schimbat scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ?

„Cuvântul Meu . . . nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis.“ — Is. 55:11.

„Aşa vorbeşte DOMNUL, care a creat cerurile, însuşi Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a creat nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: «Eu sunt DOMNUL, şi nu este altul!»“ — Is. 45:18.

„Voi, deci, aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ».“ — Mat. 6:9, 10.

„Făcătorii de rele vor fi nimiciţi, dar cei care nădăjduiesc în DOMNUL vor stăpâni pământul. Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie.“ — Ps. 37:9, 29.

Ce condiţii vor exista pe pământ sub Regatul lui Dumnezeu?

„Noi, potrivit făgăduinţei Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea.“ — 2 Pet. 3:13.

„Nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război; ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura DOMNULUI oştirilor a vorbit.“ — Mica 4:3, 4.

„Vor construi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu vor construi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, ca altul să le mănânce rodul; căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.“ — Is. 65:21, 22.

„Nici un locuitor nu zice: «Sunt bolnav!»“ — Is. 33:24.

„Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.“ — Apoc. 21:3, 4; vezi şi Ioan 3:16.

„Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt. Şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că dreptăţile Tale au fost arătate.“ — Apoc. 15:4.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 169]

Cei care merg la cer

Câţi oameni vor merge la cer?

„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia.“ — Luca 12:32.

„Apoi m-am uitat şi iată, Mielul [Isus Cristos] stătea pe Muntele Sion [ceresc]; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.“ — Apoc. 14:1, 3.

Sunt toţi cei 144 000 evrei?

„Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei.“ — Gal. 3:28, 29.

„Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară şi circumcizie nu este aceea care este pe dinafară, în carne; ci iudeu este acela care este înăuntru şi circumcizie este aceea a inimii, în duh, nu în literă.“ — Rom. 2:28, 29.

De ce îi ia Dumnezeu pe unii la cer?

„Vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.“ — Apoc. 20:6.

[Chenarul/Graficul de la pagina 171]

Rapoarte de la Comemorare

În 25 de ani, numărul celor prezenţi la Comemorare l-a depăşit de 100 de ori pe cel al participanţilor

[Graficul]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Participanţi

Prezenţi

1 500 000

1 250 000

1 000 000

750 000

500 000

250 000

1935 1940 1945 1950 1955 1960

[Legenda fotografiilor de la pagina 167]

La congresul de la Washington, D.C., s-au botezat 840 de persoane